O vulpe mai în vârstă,cu viclenii deprinsă,
Adulmecând,cu limba scoasă,
Şi puii de găină şi iepurii de casă,
Odată,într-o cursă se pomeni că-i prinsă.
Norocul intervine şi-o scapă din strâmtoare,
Dar i-a rămas acolo,drept gaj,stufoasa coadă.
Ştiindu-se salvată,văzurăţi în ce stare,
A socotit că-ntruna ruşinea o s-o roadă,
De-o să rămână astfel ea singură de-acum.
Şi cum era abilă,pândi o zi în care,
Vulpeasca obşte-ntreagă ţinea o adunare.
Porni atunci să spună:-Eu nu-nţeleg nicicum
La ce serveşte coada;povară de prisos
Cu care măturam pe jos
Prin locuri mocirloase,târâtă pe poteci.
Mai bine s-o tăiem,şi,deci,
De mi s-o da crezare,
Să rezolvăm problema,ca atare.
O voce-n public se-auzi:-Părerea-i bună-n acest caz.
Dar veţi găsi răspunsul doar ascultând de-un sfat-
Să vă rotiţi niţel acum...Se declanşă atunci un haz
Atâta de zeflemitor,că bearca nu l-a suportat..
.
A perora ca vulpile să-şi taie coada,-e fără rost,
Căci moda cozilor la vulpi rămâne modă cum a fost.
No comments:
Post a Comment