Gastele - Fabula de Alexandru Donici

Cu o prajina mare ,
Taranul gaste de vanzare
Mana la targ .
Si drept zic :
In cardul gastelor , spre buna indemnare ,
Grabind la zi de targ , batea ades cam tare .
(Dar unde de castig sau paguba s-atinge ,
Nu numai gastele , si omenirea plange.)
Eu nu vinovatesc taranul nicidecum ;
Iar gastele altfel aceasta judece
Si , intalnindu-se c-un trecator pe drum ,
Asa striga :
-A! Ce necaz , ce osandire !
Asupra gastelor ce cruda prigonire !
Priveste , un taran cum bate joc cu noi ;
De asta-noapte el ne mana denapoi.
Lui, nataraului , nu-i trece nici prin minte
Ca are datoria de a ne arata cinste ;
Caci noi ne tragem drept din neamul cel slavit
Ce Capitolia din Rom' au izbavit !
Romanii, multamiti , au pus si sarbatoare ,
Pentru asa a lor prea vrednica urmare.
-Si voi tot cu aceasta vreti
A lumii slava sa aveti ?
Au zis acel drumet .
-Stramosii nostri ...
-Stiu ,
Dar eu la vorba mea sa viu :
Ce fapta vrednica voi ati facut in lume ?
-Nimica , insa noi ...
-Ca numai de fripture voi
Sunteti si bune.
Lasati dar pe stramosi in pace ,
Cu fapta e cinstit acel care o face .

Aceasta fabula a lamuri se poate ,
Dar gastele sa nu se-ntarte.