Gastele-Fabula de Alexandru Donici

Cu o prăjina mare,
ţaranul gâştele de vânzare

Şi-le mâna la târg.

şi drept să spun

În cârdul gâştelor, spre bună îndemnare,

Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare.

(Dar unde de câştig sau pagubă s-atinge,

Nu numai gâştele, şi omenirea plânge.)

Eu nu -nvinovăţesc ţăranul nicidecum;

Dar gâştele altfel aceasta judecau acum

Şi, întâlnindu-se c-un trecător pe drum,

Aşa strigau:

— Ah! Ce necaz, ce osândire!

Asupra gâştelor ce crudă prigonire!

Priveşte, un ţăran cum îsi bate joc de noi;

De astă-noapte el ne mână de-napoi.

Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte

Cinstire datoria -i a lui ca sa ne-arate;

Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit

Ce Capitoliul din Roma a izbăvit!

Romanii, mulţumiţi, au pus şi-o sărbătoare,

Pentru aşa a lor prea vrednică urmare.

— Şi voi tot cu aceasta vreţi

A lumii slavă să aveţi?

A mai zis acel drumeţ.

— Strămoşii noştri...

— Ştiu,

Dar eu la vorba mea să viu:

Ce faptă vrednică voi aţi făcut în lume?

— Nimica, însă noi...

— Că numai de fripturi voi

Sunteţi bune.

Lăsaţi -i pe strămoşi în pace:

Cu fapta e cinstit acel care o face.

Această fabulă a lămurit se poate,

Gâştele întărâtate.

Gastele - Fabula de Alexandru Donici

Cu o prajina mare ,
Taranul gaste de vanzare
Mana la targ .
Si drept zic :
In cardul gastelor , spre buna indemnare ,
Grabind la zi de targ , batea ades cam tare .
(Dar unde de castig sau paguba s-atinge ,
Nu numai gastele , si omenirea plange.)
Eu nu vinovatesc taranul nicidecum ;
Iar gastele altfel aceasta judece
Si , intalnindu-se c-un trecator pe drum ,
Asa striga :
-A! Ce necaz , ce osandire !
Asupra gastelor ce cruda prigonire !
Priveste , un taran cum bate joc cu noi ;
De asta-noapte el ne mana denapoi.
Lui, nataraului , nu-i trece nici prin minte
Ca are datoria de a ne arata cinste ;
Caci noi ne tragem drept din neamul cel slavit
Ce Capitolia din Rom' au izbavit !
Romanii, multamiti , au pus si sarbatoare ,
Pentru asa a lor prea vrednica urmare.
-Si voi tot cu aceasta vreti
A lumii slava sa aveti ?
Au zis acel drumet .
-Stramosii nostri ...
-Stiu ,
Dar eu la vorba mea sa viu :
Ce fapta vrednica voi ati facut in lume ?
-Nimica , insa noi ...
-Ca numai de fripture voi
Sunteti si bune.
Lasati dar pe stramosi in pace ,
Cu fapta e cinstit acel care o face .

Aceasta fabula a lamuri se poate ,
Dar gastele sa nu se-ntarte.

Lupul si cucul - Fabula de Alexandru Donici

-Ramai sanatos , vecine !
Au zis lupul catre cuc .
Aceste tari de rau pline
Le parasesc si ma duc .
Nu mai pot trai aice,
De om , caine , prigonit.
In Arcadia , ferice !
Este codru de trait.
Unde aurita vreme
Imparateste deplin ,
Unde lupul nu se teme
De napastile ce vin .
Acolo nu sunt razboaie,
Toti in pace vietuiesc :
Omul este bland ca oaie ,
Iar cainii nici hamaiesc.
-Cele buna , mai vecine !
Dar te rog , sa-mi spui curat :
Naravul nu-ti iei cu tine ?
Si coltii ai lepadat ?
-Sa-i lepad ? Da' cum se poate ?
-Apoi tine minte frate ,
Ca la viitoarea iarna
Ai sa ramai fara blana .
Si asa s-a intamplat ,
Precum cucul i-a cantat.

Intre oameni iar sunt unii
Cu colti de lup inzestrati :
Ori in care parte-a lumii ,
Ei vor fi tot ne-mpacati.

Vulpea si bursucul - Fabula de Alexandru Donici

- Da , dincotro si unde
Alergi tu asa iute ?
Bursucul intalnind pe vulpe-au intrebat .
_ Oh , draga cumatre , am dat de pacat ,
Sunt , iata , surghiunita !
Tu stii ca eu am fost in slujba randuita
La o gainarie.
Cu trebile ce-aveam , odihna am lasat ,
Si sanatatea mi-am stricat ;
Dar tot eu am cazut in groaznica urgie ,
De niste pari nedovedite ,
Precum ca luam mite.
Tu singur martor esti , in adevar sa spui :
De m-ai vazut cumva , macar cu vreun pui ?
- Nu , draga cumatra ; dar cand ne intalneam
Eu cam ades vedem :
Ca tu pe botisor
Aveai un pufisor.



Se-ntampla si la noi de vezi
Cum altul , avand loc , asa se targuieste ,
Incat iti vine mai sa-l crezi
Ca abia din leafa se hraneste.
Dar astazi butca , maine cai ,
De unde oare-i vin ? Si cand ar vrea sa stai
Sa-i faci curata socoteala
Pentru venit si cheltuiala ,
N-ai zice ca bursucul ca are pufisor
Pe botisor ?

Mustele si albina – Fabula de Alexandru Donici

Doua muste sprintenele
In tari straine porneau
Si pe albina cu ele
Cam astfel o imbiau :
- Hai sa mergem , surioara !
Papagalii toti ne-au spus
Ca pe-acolo-i numai vara ,
Soarele n-are apus .
Libertatea preadomneste
In tot ce-i vietuitori
Si dreptatea nu scuteste
Nici de monstri-ucigatori .
Iar aice …oh! ce soarta !
Sa traiesti in tara ta ,
Aci vie , aci moarta ,
Fara a te desfata .
Paianjenii pe la tara
In mreaja ne potopesc ;
Iar prin targuri , pierde-vara ,
Ca pe dusmani ne gonesc.
Aparatori, cea hartie ,
Toate s-au descoperit ;
Vii sa gusti din farfurie
Si pe loc te-ai otravit .
La mezelicuri capace
S-au raspandit de ajuns ;
Apoi raul ce ne face
Paharul cu miere uns !...
-Cale buna , musti , de-aice !
Le zise albina lor.
Eu raman , caci sunt ferice
Si in tara-mi vreau sa mor ,
Pamantenii, mic si mare,
Ai mei faguri toti iubesc ;
Si pentru-a mea bunastare ,
Vara , iarna , ingrijesc.
Iar voi , oriunde va-ti duce,
Daca si-n acele tari
Vreun bine nu-ti aduce ,
Nu veti afla desfatari.

Acel ce pentru-a lui tara
In fapta face folos,
Orice rau il impresoara ,
Nu o lasa bucuros ;
Iar acel ce nu lucreaza
La edificiul comun
Singur se expatriaza ,
Caci nimic nu face bun.

Capra si iada - Fabula de Alexandru Donici

Taranul intre vitisoare
Avea si o caprita.
El o numea fetita ,
Ii da adese taricioare
Si bine o tinea.
Ea insa un narav avea :
De cate ori taranul intra pe zi in casa ,
Caprita dupa dansul pe-o lavita sarea ,
Apoi si peste masa...
Stapanu-i sufereau ,
Caci astepta sa vada
Curand , pe langa capra , si o frumoasa iada
(Iar unde omul este pe cale de sporit
Oricare suferinta
O poarta , multumit ,
Vanand a lui dorinta.)
Nu dupa multa vreme ieduta se nascu.
De aldamas taranul la crasma petrecu .
Dar cand napoi se-ntoarse ,
Vazand cum sare iada de pe bordei pe casa ,
El a bufnit in ras ,
Si in proverb a zis :
-Caprita sare masa ,
Ieduta casa.

E prea adevarat ,
Ca vitiul din nascare
Nu e vindecat ,
Si a naturii lege isi are-a ei lucrare ,
Iar mie mie-mi place cand ,
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonand :
"Parintilor viata , respectul , ascultarea ,
Le sunt dator , dar totusi in fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu sa mostenesc."

Leul la vanat - Fabula de Alexandru Donici

Leul , lupul , vulpea si cainele odat' ,
Ca niste buni vecini , s-au fost alcatuit ,
Cu totii intrunit ,
Sa umble la vanat :
Si ce vor capata sa- mparta masurat.
Se-ntampla dar , ca vulpea-ntai
Un cerb frumos au prins ,
Si adunand pe toti ai sai ,
Spre jertfa l-au intins.
- Acuma e treaba mea , baieti ,
Le-a zis leul lor .
Voi trebui numai sa vedeti
Cum eu impart usor.
Si despicand indat' pe cerb in patru parti ,
Au zis :"Aceste sunt fratestile bucati.
Si iata : cea dintai e partea mea de frate ;
A doua , pe drept unui leu se cade ,
Si-acea a treia tot mie se cuvine ,
Precum voi stiti prea bine.
Iar de a patra , oricare s-ar atinge ,
Pe loc il voi invinge."

Vulpea pedepsita - Fabula de Alexandru Donici

O vulpe la taran se innadis-odata
La pasari in poiata.
Cu-acea deprindere si iarna pe omat ,
Ea noaptea au venit flamanda la ospat ,
Si in gaini s-au desfatat .
Iar dupa ce s-au saturat ,
Apoi au zis :"Destul , ma duc degrab-acasa ,
Ca nu cumva sa dau pielicica pentru masa".
Dar ingrijirea ei , curand s-au implinit :
Caci urma se vedea , pe unde au venit .
Taranul vanator s-au si luat pe urma ,
Si vulpea au iesit de contas foarte buna.



Ce dac-ar fi si-n lumea mare
Vazuta urma la talhari ,
Atunci , ma jur , fara mustrare ,
Ca s-ar vadi si in curti mari.

Vulturul si albina - Fabula de Alexandru Donici

O , cat sunt de fericiti
Cei de soarta lor slaviti !
Caci ei si spre fapta mare
Au a slavei indemanare.
Dar si cei ce ostenesc
Intru binele obstesc ,
Neprivind la rasplatire ,
Sunt prea vrednici de cinstire.

Vulturul pe o albina
Au zarit intr-o gradina ,
La revarsatul de zori ,
Bazaind pe langa flori.
Si i-au zis :"O , ticaloasa ,
Albina nesatioasa !
Tu petreci a ta viata
Tot pe flori si pe verdeata ,
Migaind necontenit
Nu stiu pentru ce sfarsit.
Dar nici insati tu nu stii
Care-i munca ta cea buna ,
Cand ca tine mii de mii
Miere la un stup aduna.
Iar apoi, ce fericire
Mostenesc eu de la fire !
Cum aripile-mi intind
Si ma desfatez in soare :
De a mea putere mare
Pasarile lumii toate
Fug , s-ascund inspaimantate ".
-Fii tu in veci preaslavit ,
Albina lui au rostit .
Joe sa te noroceasca
Si anii sa-ti inmulteasca .
Iara eu fiind randuita ,
Obstiei sa ostenesc ,
Ma cunosc prea fericita
Cand fagurii ii privesc,
Lucrati de mii de albine ;
Si stiu ca si de la mine
Un pic de miere macar
S-au adus intru bun dar.


Fabule asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii" :

Vulturul si sageata - Fabula de Esop

Doua poloboace - Fabula de Alexandru Donici

Un poloboc cu vin
Mergea in car pe drum , incet si foarte lin
Iar altul cu desert , las' ca venea mai tare ,
Dar si hodorogea ,
Facand un vuiet mare ,
Incat cei trecatori in laturi toti fugea :
Atunci cand el folos nimica nu aducea.
Asemene in lume ,
Acel ce tuturor se lauda si spune
In trebi putin sporeste.
Iar cel ce tace
Si treaba face :
Acela purure mai sigur ispraveste.

Vulpea in livada - Fabula de Alexandru Donici

O vulpe au intrat odata
Flamanda in livada.
Si poamele vazand , frumoase , coapte bine ,
S-au bucurat prea mult in sine .
Dar bucuria ei au fost in maini straine :
Ca prunele pe crengi cam sususor era
Si nu se putea scutura.
Umbland ea in zadar mai bine de un ceas ,
Au zis aceste catre prune :
- Cum v-am gasit , asa va las ,
Macar ca la privit va aratati prea bine ,
Dar verzi , in loc sa folositi ,
Voi dintii strepeziti.

Un adevar de mult vazut ,
Ca neavand prilej ca sa ne folosim
De-un lucru ce ne e placut ,
Apoi neaparat cusururi ii gasim.

Furnica - Fabula de Alecu Donici

O furnica
De ani mica ,
Iar de inima prea mare ,
Adusese furnicarul intr-o nespusa mirare ,
Caci , precum al ei istoric lumea au incredintat ,
Ea purta graunte intregi de orzul cel mai mascat .
Era inc-acea furnica
Si la razboaie voinica :
Unde viermisor vedea , se repezea si-l prindea.
Chiar paingul cu atatea sabii , coase , inarmat ,
Al ei ac de biruinta intr-o vreme au cercat .
Dar furnica , ca si omul , cu dorinti nesatioase ,
De-a furnicarului slava prea curand se dezgustase.
-La targ- zicea ea odata-
Ma duc ca lumea sa ma vada
Si oamenii sa se mire
De vestita mea putere .
Si , asa , prea ingamfata ,
Intr-un mare car de fan ea s-au catarat indata;
Au ajuns la targ , dar ah ! ce cumplita lovitura
Mandriei sale vazura .
Cand nici unul dintre oameni la furnica nu cata ,
Cand puterea sa-si arate , ea minunt nu inceta
Si , cu toata-a ei silinta , betisori de fan tragea
Sau vreo musca natarauca prinzand , iute impungea.
Dar in sfarsit obosita de zadarnice cercari,
Cainelui de langa ea , au zis :"Draga , nu te mieri
De-a oamenilor prostie ?
Vezi-i cum nici nu se uita , orbi sunt pentru fapte mari ;
Fiescare cu a sale : cand la noi in furnicari
Toata furnica ma stie.'"

Sunt si oameni ce viseaza
Ca universul intreg de dansii se minuneaza ;
Dar in furnicarul sau , ei numai cat figureaza.

Greierul si furnica , fabula de Alexandru Donici

Greierul în desfatare,
Trecand vara cu cantare,
Deodata se trezeste
Ca afara viscoleste,
Iar el de mancat nu are.
La vecina sa furnica
Alergand, cu lacrimi pica
Si se roaga sa-i ajute,
Cu hrana sa-l imprumute,
Ca de foame sa nu moara,
Numai pan' la primavara.
Furnica l-a ascultat,
Dar asa l-a întrebat:
- Vara, cand eu adunam,
Tu ce faceai?
- Eu cantam
In petrecere cu toti.
- Ai cantat? Imi pare bine.
Acum joaca, daca poti,
Iar la vara fa ca mine.

Musca , fabula de Alexandru Donici

De la arat un plug
Venea încet spre casă
Şi, la un bou pe jug,
O muscă se-aşezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
- De unde, dragă sor ?
- Şi mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.
Au nu pricepi ce facem ?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!
Spre laudă deşartă
Mulţi zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.