Cum arata ingerii ?

Asemeni batranicii care ti-a inapoiat ieri portofelul cazut din geanta

La fel ca si taximetristul care ti-a spus
ca ochii tai pot lumina intreaga lume atunci cand zambesti

Precum copilasul care ti-a aratat
ca minunile exista in cele mai simple lucruri

Asa cum cersetorul care s-a oferit
sa isi imparta cu tine putina si searbada lui mancare

In acelasi fel cum bogatasul ti-a demonstrat
ca totul este posibil daca ai credinta in tine

Asemeni strainului care s-a intamplat sa iti iasa in cale
atunci cand ti-ai ratacit drumul

Precum prietenii care iti ating sufletul
in situatiile cand credeai ca nu mai ai suflet

Ingerii ti se arata in toate formele si marimile
in toate rasele si varstele

Unii dintre ei sunt pistruiati , altii au gropite in obraji ,
unii sunt insemnati de riduri , altii de cicatrici

Ei vin deghizati ca prieteni , dusmani ,
profesori , elevi , iubiti si prostanaci

Ei nu iau viata foarte in serios
intrucat calatoresc in lumina

Ei nu iti lasa nici o adresa sau vreun numar de telefon
pentru a-i regasi si nu iti cer nimic in schimb

Ei poarta adidasi , papuci sau pantofi ciocati ,
Fac o mica afacere la coltul strazii sau se ofera sa iti bata covoarele

Ei sunt greu de intalnit atunci cand iti inchizi ochii dar
sunt pretudindeni atunci cand vrei sa ii vezi


Copyright © godessdiana88. 2011

Articole pe aceeasi tema din blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :


Aceasta lume nu e decat un popas

10 reguli pentru a fi om

Cum arata un elefant ? | O poveste cu talc

Poezia safica | Poemele de dragoste din Lesbos

Una din putinile voci lirice feminine din antichitate , Sappho s-a nascut prin anii 600 i.Chr. , intr-o familie de aristocrati , si a fost casatorita cu un prosper negutator , impreuna cu care a avut o fiica pe nume Cleis. Bogatia i-a permis sa isi traiasca viata asa cum isi dorea , asa ca , in cele din urma, a ales sa isi dedice timpul studiului artelor pe insula Lesbos.
Sappho era cunoscuta drept o "lirista" , intrucat , potrivit obiceiurilor vremii , ea scria poeme ce urmau a fi intonate cu acompaniamentul unei lire. Sappho si-a compus singura muzica si a rafinat metrul liric intr-o asemenea masura incat a consacrat un asa numit "metru safic".Ea a inovat poezia antichitatii, nemaiscriind din perspectica zeitatilor, ci dintr-un punct de vedere personal , fiind cea dintai care a compus poeme la persoana intai , descriind dragostea si deceptiile sale amoroase.

Stilul poetic al lui Sappho, senzual si melodic , a fost orientat in special catre cantece de iubire , de dor si reflectie , avand drept subiect constant femeile , multe din ele date ei in grija in scopul de a fi educate in sfera artelor. Fetele pe care le-a educat , iubit si carora le-a inchinat poeme de dragoste au parasit una cate una insula Lesbos pentru a se marita , iar Sappho se despartea de obicei de ele compunandu-le cantecele pentru nunta. Tenta sexuala . erotica , lesbiana a poeziei ei nu a fost condamnata in timpul ei, fapt ce sugereaza ca dragostea dintre femei nu era persecutata asa cum s-a intamplat mai tarziu in istorie. Mai ales in secolul XIX , Sappho a devenit similara cu iubirea dintre femei , doua dintre cuvintele ce descriu homosexualitatea feminina , "lesbianism " si "safic" , derivand din personalitatea ei. Sappho a scris peste 500 de poeme , totalizand 12.000 de versuri , din care s-au patrat numai 700 , multe dintre ele fragmentare. Numeroase poezii safice , probabil cele incarcate intr-o mare masura de erotism, au fost distruse de zelosii adepti ai crestinismului. In jurul anului 380 d.Chr. , Sfantul Grigoriu din Naziansus , episcop al Constantinopolului , a poruncit ca scrierile lui Sappho sa fie arse, poeta fiind numita "o tarfa nimfomana". De asemeni, in anul 1073, papa Gregoriu al VII-lea , a decis purificarea prin foc a numeroase carti continand poeme safice. In vremurile moderne, scrierile lui Sappho au inspirat poeti marcanti precum Michael Field, Pierre Louys, Renée Vivien, Marie-Madeleine si Amy Lowell.

Iata cateva poeme scrise de Sappho , intr-o traducere nu foarte elevata, dar destul de apropiata (cred) de original.


Nu am mai primit nici o veste de la ea

As fi vrut cu adevarat sa mor
Atunci cand ea a plecat ; a revarsat

Un rau de lacrimi si mi-a marturisit , "Trebuie sa induram
Aceasta despartire Sappho .Plec fara voia mea ."

Eu i-am spus , "Du-te si fii fericita
Dar aminteste-ti ( cum bine stii)
De cea pe care o lasi in urma, incatusata de dragoste.
Daca ma vei uita , adu-ti aminte , totusi,
De ofrandele noastre catre Afrodita
Si de frumusetea pe care am impartasit-o ,

De toate tiarele din violete ,
Boboci de trandafir impletiti cu marar si
Sofran inconjurandu-ti gatul fraged ,

De mirtul presarat peste capul tau
Si de fetele de pe divanele moi implinindu-si
Tot ce si-au dorit din inima ,

Caci daca nu sunt alte voci
Care sa se adune in coruri decat ale noastre ,
Nici o poiana nu va inflori in primavara far' de cantec ..."


Te rog

Vino inapoi la mine , Gongila , in aceasta noapte ,
Tu , trandafirul meu , cu lira ta lidiana ,
Deliciul pluteste de-a pururi in juru-ti ,
O dorita frumusete.

Chiar si simplele tale straie imi fura privirea .
Sunt vrajita , eu cea care odata
Am fost parata zeitei nascute in Cipru ,
Dar pe care o implor acum
Sa nu lase vreodata ca vraja sa imi rapeasca gratia ,
Ci , mai curand, sa te aduca inapoi la mine ,
Pe tine doar din muritoarele femei ,
Aceea ce-mi doresc mai mult s-o vad.


Imn pentru Afrodita

Incoronata de splendoare , nemuritoare Afrodita,
Tu , fiica a lui Zeus , tesand doar amagiri,
Eu te implor sa nu imi inrobesti spiritul , Regina ,
Cu suferinta si necazuri.

Ci vino catre mine , daca mi-ai auzit vreodata ,
Indepartata , vocea .
Daca m-ai ascultat , paraseste-ti
Caminul aurit si vino

In carul tau de aur tras de-agile, frumoase
Vrabiute ; coboara peste intunecatul pamant ,
Aripile intesate de pene dese fluturand prin ceruri
Catre joase atmosfere .

Vino degraba , tu, cea binecuvantata ,
Cu un suras pe fata-ti neatinsa de imbatranire ,
Si intreaba-ma ce am patit
De ce te chem din nou ,

Si ce -mi doresc in inima-mi salbatica
Sa se intample :"Pe cine trebuie sa conving iarasi
Sa revina in chingile dragostei tale ?
Cine ti-a gresit , Sappho, de asta data ?

Caci de-a fugit, curand va fi urmata ,
Iar daruri de nu accepta , ea le va oferi,
Si de nu iubeste acum , curand ea va iubi ,
Chiar daca nu-si doreste asta ."

Vino catre mine acum , elibereaza-ma
De durere si tot ce spiritul meu tanjeste
Sa fie implinit, tu implineste
Si fii a mea aliata.


Catre Andromeda

Acea fata din sat ti-a fermecat dorintele ,
Invesmantata toata in haine taranesti ,
Si nici macar nu are bunul simt
Sa isi ridice hainele deasupra gleznelor.



Pentru unii , o armata de calareti , pentru altii una de pedestri ,
Iar altii zic ca o flotila de nave este cea mai frumoasa priveliste
De pe acest intunecat pamant .
Dar preafrumos eu spun ca este orice din suflet iti doresti.

As vrea ca toata lumea sa-nteleaga intru totul acest adevar ;
Intrucat femeia care le-a depasit pe toate celelalte in frumusete , Elena ,
Si-a parasit sotul, . cel mai bun dintre barbati ,

Si-a navigat departe pana-n Troia ; nu s-a gandit
Macar o clipa la ai ei copii sau la parintii dragi ,
Iar zeita dragostei a facut-o sa rataceasca catre dorinta ...
Un lucru ce-mi aminteste de Anactoria ,
Desi nu este acelasi lucru.


Catre Attis

Desi in Sardia acum ,
Ea se gandeste mereu la noi

Si la viata pe care am impartasit-o .
Ea te-a vazut ca o zeita ,
Dar dansul tau o incanta adanc si peste poate .

Acum ea straluceste printre femeile lidiene
Asa luna cu degete de trandafir
Se-nalta dupa al soarelui apus , destramand

Stelele din juru-i si impartind deopotriva a ei lumina
Peste saratele mari
Si campurile intesate de flori ,

Lucind acoperite de roua.Lumina ei se raspandeste
Peste trandafiri , pe gingasa lamaita
Si lotusul mustind de miere.

Adeseori , in ratacirea ei , Luna isi aminteste
De tine, delicata Attis ,
Iar dorinta ii cotropeste inima
Ca noi sa fim iar impreuna.


Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2011

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

PEISAJUL TRUPULUI , o poezie erotica de Robert W. Birch

Casatoria - Kahlil Gibran

Lesbienele.Citate, maxime , aforisme

Casatoria - Kahlil Gibran

Impreuna sunteti nascuti si totdeuna veti fi impreuna.
Alaturi veti fi atunci cand albele aripi ale mortii va vor risipi zilele ,
Si impreuna va veti regasi chiar si in amintirea tacuta a lui Dumnezeu.
Lasati un spatiu insa in impreunarea voastra ,
Si vanturilor ceresti dati-le voie sa danseze intre voi .
Iubiti-va unul pe celalalt , dar nu nu va legati prin dragoste :
Lasati-o mai curand sa fie o miscatoare mare intre tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va unul celuilalt paharul, dar nu dintr-o singura ulcea .
Daruiti-va unul altuia painea, dar nu din aceeasi pita .
Cantati si dansati impreuna , fericiti-va, dar lasati-va singuri unul pe celalalt :
Chiar daca strunele lautei nu-s impreunate , ele in acelasi cantec vibreaza .
Oferiti-va unul altuia inima , dar nu o lasati zalog celuilalt.
Ramaneti impreuna, dar nu foarte aproape unul de celalalt ,
Caci stalpii templului despartiti se aseaza ,
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in a celuilalt umbra.

Traducere dupa un poem al lui Kahlil Gibran (1883 - 1931)

Talmacire de godessdiana88


Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2010

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

Crima si pedeapsa - Kahlil Gibran

Fiecare om isi poarta propria-i cruce | O poveste cu talc

In cautarea lui Dumnezeu | O poveste cu talc

Greierul si furnica , fabula de Alexandru Donici

Greierul în desfatare,
Trecand vara cu cantare,
Deodata se trezeste
Ca afara viscoleste,
Iar el de mancat nu are.
La vecina sa furnica
Alergand, cu lacrimi pica
Si se roaga sa-i ajute,
Cu hrana sa-l imprumute,
Ca de foame sa nu moara,
Numai pan' la primavara.
Furnica l-a ascultat,
Dar asa l-a întrebat:
- Vara, cand eu adunam,
Tu ce faceai?
- Eu cantam
In petrecere cu toti.
- Ai cantat? Imi pare bine.
Acum joaca, daca poti,
Iar la vara fa ca mine.

IARNA PE ULITA , poezie de George Cosbuc

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.


Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii,
De pe coasta vin tipand
Si se-mping si sar razand;
Prin zapada fac matanii;
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui,
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abia, abia:


Cinci ca el incap in ea,
Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata,
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-ntrecut.
Uite-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!


Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otaraste rau batrana
Pentru micul Barba-cot.
Ati innebunit de tot
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!
Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu cu vai,
Si se tin de dansa scai,
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!


Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul:
Bate,-njura, da din maini:
Dracilor, santeti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul
Ca la caini!
Si cu batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De Satan.
Ba se rascolesc si cainii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.
Ce-i pe drum atata gura?
Nu-i nimic. Copii strengari.
Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!

Balada unui greier mic , poezie de George Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

MIEZUL IERNII , poezie de Vasile Alecsandri

In paduri trasnesc stejarii!
E un ger amar, cumplit!
Stelele par inghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.


Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios
Ca inaltele coloane unui templu maiestous,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.


O! tablou maret fantastic!...
Mii de stele argintii
In nemarginitul templu ard ca vesnice faclii.
Muntii sant a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotand note ingrozitoare.


Totul e in neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un sbor in atmosfera, pe zapada nici un pas;
Dar ce vad?...in raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!

Bivolul si cotofana , fabula de George Toparceanu

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cand in sus si cand in jos.
Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!
Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,
Se piteste la pamant
Si de-odata - zdup! - ii sare
Bivolului in spinare...

Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne, Sa-l ia-n coarne
Si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.

- Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni
Si de alte spurcaciuni...
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?...

Toporul si padurea , fabula de Grigore Alexandrescu

Minuni in lumea asta nu vaz a se mai face ,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala ; pentru ca de n-ar fi ,
Nici nu s-ar povesti.
Si caii lui Ahil , care proorocea ,
Negresit ca au fost , de vreme ce-l tragea.
Intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui ,
Care stramosi ai lui zicea si ei c-o stiu
De la un alt stramos , ce nu mai este viu
Si p-ai carui stramosi , zau , nu poci sa vi-i spui.



Intr-o padure veche , in ce loc nu ne pasa ,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa .
Trebuie sa stiti insa , si poci sa dau dovada ,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.
Astfel se incep toate : vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru , numai cu fieru-n mana ,
Incepu sa sluteasca padurea cea batrana .
Tufani , palteni, ghindarii se ingrozira foarte ;
"Trista veste , prieteni , sa ne gatim de moarte ,
Incepura sa zica , toporul e aproape !
In fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape !"
-- "E vreunul d-ai nostri cu ei sa le ajute ?"
Zise un stejar mare , ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte ;
--"Nu."-- "Asa fiti in pace : asta data-avem parte ;
Toporul si taranii alt n-o sa izbuteasca ,
Decat sa osteneasca."
Dupa multa silinta , cercari indelungate ,
Dand in dreapta si-n stanga , cu putina sporire ,
Taranul se intoarse fara de izbutire.
Dar cand avu toporul o coada de lemn tare ,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.

Istoria aceasta , de-o fi adevarata ,
Imi pare ca arata
Ca in fiesce tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara ,
Nu le aduc streinii , ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri , o ruda sau un frate.

Corbul si vulpea , fabula de La Fontaine

Fabula “Corbul si vulpea” , de La Fontaine , este prezentata aici atat in limba franceza , cat si intr-o traducere originala in limba romana.

Le corbeau et le renard

Maître Corbeau, sur un arbre perché,
Tenait en son bec un fromage.
Maître Renard, par l'odeur alléché,
Lui tint à peu près ce langage :
" Hé ! bonjour, Monsieur du Corbeau,
Que vous êtes joli ! que vous me semblez beau !
Sans mentir, si votre ramage
Se rapporte à votre plumage,
Vous êtes le phénix des hôtes de ces bois. "
A ces mots le Corbeau ne se sent pas de joie ;
Et pour montrer sa belle voix,
Il ouvre un large bec, laisse tomber sa proie.
Le Renard s'en saisit, et dit : " Mon bon Monsieur,
Apprenez que tout flatteur
Vit aux dépens de celui qui l'écoute :
Cette leçon vaut bien un fromage, sans doute. "
Le Corbeau, honteux et confus,
Jura, mais un peu tard, qu'on ne l'y prendrait plus.



Corbul si vulpea

Maestrul corb , intr-un copac cocotat ,
Tinea in cioc un bot de cascaval .
Maestrul vulpe , de miros agatat ,
Ii zise mieros , cu-un glas ca din caval :
" Buna ziua , domnule corb , la dumneavoastra !
Ce dragut sunteti azi ! Ce frumos !
Daca a voastra voce e la fel de maiastra
Precum penajul vostru negru , maiestuos ,
Sunteti ca pasarea Phoenix in a padurii cetate ."
La vorbele acestea , corbul s-a impaunat ,
Si ciocul si-a deschis ca vocea sa-si arate,
Iar cascavalul din gura i-a picat .
Vulpoiul il inghiti pe data si-i zise a-nvatare :
"Bunul meu domn , nu stii c-o linguseala
Traieste pe seama celui ce o asculta cu-ncantare ?
Aceasta lectie te-a costat un cascaval, fara-ndoiala ."
Iar corbul , confuz si-ncremenit , jura , intr-un tarziu ,
Ca pacalit nu va mai fi atata vreme cat e viu.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Soarecele si pisica , fabula de Grigore Alexandrescu

Un soarece de neam , si anume Raton ,
Ce fusese crescut sub pat la pension ,
Si care , la sfarsit , dupa un nobil plan ,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan ,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici ,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton indata s-a gatit
Sa o ia la picior , nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi , cu ochii in pamant ,
Cu capu-ntre urechi , cu un aer de sfant ,
Incepu a striga : "De ce fugi , domnul meu ?
Nu cumva iti fac rau ? Nu cumva te gonesc ?
Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump , o stie Dumnezeu !
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei ,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei ;
Dar eu nu sunt cum crezi , caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc , de vreti un ajutor .
Eu carne nu mananc ; ba inca socotesc ,
De va vrea Dumnezeu , sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant , Raton induplecat ,
Vazand ca Dumnezeu de martor a fost luat ,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni ,
Cu neamul soricesc a se-mprieteni .
Il duse pe la toti , si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocu le da .
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii !
Caci soarecii cred mult la fisionomii ,
S-a acestui strain atat de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.
Dar intr-o zi , cand toti ii detera un bal ,
Dupa ce refuza si limbi , si cascaval ,
Zicand ca e in post si nu poate manca ,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa .
Ce fel de-mbratisari ! Ce fel de sarutat !
Pe cati gura punea ,
Indata ii jertfea ,
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.

Boul si vitelul , fabula de Grigore Alexandrescu

Un bou ca toti boii , putin la simtire ,
In zilele noastre de soarta-ajutat,
Si decat toti fratii mai cu osebire,
Dobandi-n cireada un post însemnat.



- Un bou in post mare? - Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntampla în oricare loc:
Decat multa minte, stiu ca e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Asa de-a vietii vesela schimbare,
Cum si de mandrie boul stapanit,
Se credea ca este decat toţi mai mare,
Ca cu dansul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea plin de bucurie,
Auzind ca unchiul s-a facut boier,
Ca are clai suma si livezi o mie:
"Ma duc, zise-ndata, nitel fan sa-i cer."

Far-a pierde vreme, vitelul porneste,
Ajunge la unchiu, cearca a intra;
Dar pe loc o sluga vine şi-l opreste:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supara."

- "Acum doarme? ce fel! pentru-ntaia data
După pranz sa doarma! Obiceiul lui
Era sa nu saza ziua niciodata;
Ast somn nu prea-mi place, si o sa i-o spui."

- Ba sa-ţi cauţi treaba, ca mananci tranteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl stii;
Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,
Primit in casa daca vrei sa fii."

La o mojicie atata de mare
Vitelul raspunde ca va astepta;
Dar unchiu se scoala, pleaca la plimbare,
Pe langă el trece, far-a se uita.

Cu mahnire toate baiatul le vede,
Insa socoteste ca unchiu-a orbit:
Caci fara-ndoiala nu putea crede
Ca buna sa ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi prea de dimineata,
Sa-i gaseasca vreme, la dansul veni:
O sluga, ce-afara il vedea ca-ngheaţa,
Ca sa-i faca bine, de el pomeni.

"Boierule, zise, aşteapta afara
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
- "Cine? a mea ruda? mergi de-l da pe scara.
N-am astfel de rude, si nici voi să-l stiu."

Greierele si furnica , fabula de Jean de La Fontaine

Petrecuse cu chitara
toata vara.

Insa iata ca-ntr-o zi
cand vifornita porni,
Greierele se trezi
fara musca , fara rama,
fara umbra de farama.



Ce sa faca?…Hai sa ceara
la Furnica, pan’ la vara,
niscai boabe de secara.
-“Pe cuvant de lighioana,
voi plati cinstit cucoana,
cu dobanzi, cu tot ce vrei!…”
Dar Furnica, harnica,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnica
si-i raspunde cam rastit:
-Astă-vara ce-ai patit?
-Daca nu e cu banat.
zi şi noapte am cantat
pentru mine, pentru toti…
-„Joaca astazi daca poti!”