ţaranul gâştele de vânzare
Şi-le mâna la târg.
şi drept să spun
În cârdul gâştelor, spre bună îndemnare,
Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare.
(Dar unde de câştig sau pagubă s-atinge,
Nu numai gâştele, şi omenirea plânge.)
Eu nu -nvinovăţesc ţăranul nicidecum;
Dar gâştele altfel aceasta judecau acum
Şi, întâlnindu-se c-un trecător pe drum,
Aşa strigau:
— Ah! Ce necaz, ce osândire!
Asupra gâştelor ce crudă prigonire!
Priveşte, un ţăran cum îsi bate joc de noi;
De astă-noapte el ne mână de-napoi.
Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte
Cinstire datoria -i a lui ca sa ne-arate;
Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit
Ce Capitoliul din Roma a izbăvit!
Romanii, mulţumiţi, au pus şi-o sărbătoare,
Pentru aşa a lor prea vrednică urmare.
— Şi voi tot cu aceasta vreţi
A lumii slavă să aveţi?
A mai zis acel drumeţ.
— Strămoşii noştri...
— Ştiu,
Dar eu la vorba mea să viu:
Ce faptă vrednică voi aţi făcut în lume?
— Nimica, însă noi...
— Că numai de fripturi voi
Sunteţi bune.
Lăsaţi -i pe strămoşi în pace:
Cu fapta e cinstit acel care o face.
Această fabulă a lămurit se poate,
Gâştele întărâtate.
No comments:
Post a Comment