Urechile iepurelui fabula de La Fontaine

Rănit cu coarnele de-o fiară oarecare,
Se mâniase leul ne-nchipuit de tare,
Şi pentru a nu mai fi nicicând supus
Atâtor suferinţe stârnite de-un supus,
A hotărât să scoată din locurile sale
Pe toate acele animale
Ce coarne aveau în frunte.
Şi pentru că nimeni nu putea pe dânsul să-l înfrunte
Capre,berbeci şi tauri au plecat în altă parte,
Vezi bine,şi ciuteleşi caprele surate.
Un iepure văzându-şi pe cuvertura ierbii,
Umbra urechilor,se-nspăimântă de moarte.
El se temea ca nu cumva
Un nu ştiu ce inspector drept coarne să le ia.
-Vecine greier,zise,adio!plec de-aici,
Căci chiar de le-aş avea mai mici,
Decât le are struţul,mi-ar fi la fel de teamă.
-Cum coarne?el întreabă.Mă crezi naiv ,se cheamă.
Cum o să spun aşa ceva?
Se vede doar că sunt urechi sadea.
-Se va susţine,totuşi,spuse animalul temător-
Că-s coarne adevărate şi încă de unicorn
Şi,oricât la interogatoriu,
Oricât neadevărul voi încerca să-l spun,
Nu-ncape îndoială
Că spusa mea va trece drept o veritabilă sminteala.