Cei trei frati-poveste de Fratii Grimm

Odată ,un bătrân trăia într-o casa tare frumoasă şi mare, împreuna cu cei trei fii ai săi.Crescură băieţii mari si cum pe bătrân îl cam lăsau puterile,se gândi să lase casa moştenire numai unuia dintre ei,celui mai vrednic.Dar cui ? Căci îi iubea la fel pe toţi trei şi ca să vândă casa,lăsând ca fii săi să împartă banii,n-ar fi vrut,căci casa o primise şi el de la părinţii săi.
-Dragii mei,le spuse  într-o zi tatăl.Mergeţi în lume şi învăţaţi  câte un meşteşug.Şi acela care va fi mai meşter în meşteşugul lui,aceluia să-i rămâna casa.
-Aşa o să facem,tată!ziseră feciorii.
Îşi puseră fiecare merinde în desăgi şi a doua zi în zori,fiecare o luă pe câte un drum,ieşind din oraş.
Primul,cel mai mare fecior,învăţă meşteşugul potcovitului,îngrijind de caii împăratului.Cel de-al doilea se făcu bărbier şi ajunse priceput în rasul multor bărbi simandicoase.Prâslea,cel mai mic învăţă arta armelor,devenind unul dintre cei mai buni luptători cu spada.
Trecu ceva timp şi iată-i întorşi acasă.Părintele lor îi primi cu bucurie,căci le duse dorul.Şi toţi trei credeau că fiecare din ei este mai îndreptăţit să primească moştenirea.
A doua zi ieşiră cu toţii în afara oraşului..Şi iată că tocmai trecea în goană un iepure.Atunci bărbierul îi spuse  bucuros:
-Ia  te uită! Urechilă vine tocmai la ţanc!
Şi până să se apropie iepurele,pregăti într-un lighenaş spuma de săpun.Apoi ,cu pămătuful plin de spumă într-o mână şi cu briciul în alta ,sări în spinarea lui Iepurilă şi-l rase fără nicio tăietură.Plecă bietul iepuraş scăpat din mâna bărbierului ras chilug,de spuneai că-i cine ştie ce arătare.
Hei,tată,ce spui de arta mea de a rade?
-Mare minune,măi băiete!răspunse tatăl,şi de n-or fi ceilalţi fraţi ai tăi mai vrednici în meseria lor,să ştii că a ta este casa!
Nu trecu mult timp si iată că văd ei venind în goană o caleaşcă cu un boier în ea.Fugeau caii de le scăpărau copitele.
-Iată şi norocul meu,spuse potcovarul.
Şi luând repede ciocanul în mâna dreapta si în cealaltă mâna nişte caiele şi potcoave,se repezi în fugă spre caii de la caleaşca boierului şi cât ai număra până la trei,smulse potcoavele de la picioarele lor şi tot în galop bătu şi altele noi.Apoi,tare mulţumit de trebuşoara făcută,veni şi-l întrebă pe bătrân:
-Dar de mine ce ai de spus ,tată?
-Eşti un om şi jumătate,fiule!Zău,voi ma puneti în mare încurcătură cu iscusinţa voastră!
Atunci vorbi şi prâslea.
-Dar bine,tăicuţule,pe mine nu vrei să mă vezi ce pot?
Tocmai începuse ploaia.Atunci fiul cel mic scoase sabia de la şold şi începu s-o ănvârtă  printre stropii de ploaie aşa de repede,încât ea rămânea mereu uscată.Ploaia se inteţea;stropi mari cădeau cu nemiluita,dar Prâslea se mişca aşa de repede,încât rămânea mereu uscat,de parcă s-ar fi luptat cu un adversar nevăzut sub un acoperiş.
Când pipăiră lama spadei,văzură, uzi la piele,că era la fel de uscată ca atunci când o scosese mezinul din teacă.
-Ei, acum ce mai spuneţi?întrebă el.
Şi cu toţii recunoscură că pe drept,casa o merită el.
Dar pentru că fraţii se iubeau foarte mult,trăiră tustrei în casa părintească şi câştigară mulţi bani cu meşteşugurile lor.
Iar tatăl lor putea să se considere cel mai fericit din lume.Şi când îi veni rândul să părăsească această lume,o părăsi mulţumit de fiii săi ca nimeni altul.

Iepurele,ariciul şi liliacul

Cândva,la o răscruce de drum s-au întâlnit iepurele,ariciul şi liliacul şi s-au bucurat nespus demult de revedere,pentru că erau prieteni mai vechi.
Şi ce-au pus ei la cale ,ştiţi? Să deschidă o prăvălie ,in pădure.Zis şi făcut.Au adunat marfă multă şi bună:gândăcei,musculiţe,viermişori,alune şi multe alte bunătăţi.Şi cum afacerea era grozavă,într-o săptamână au vândut tot,tot,aşa că nu mai aveau ce vinde.
S-au hotărât atunci să pună tot ştigul la bătaie,au mai împrumutat nişte bani şi de la oameni şi au plecat la târg să cumpere marfă.La înapoiere i-a prins o ploaie zdravănă şi ajungând la o apă n-au mai putut-o trece.
Pe acolo,însă ,tocmai trecea o raţă .Iepurele i-a spus:
-Cât ceri ca să ne treci apa cu tot cu marfa asta pe care o aducem de la târg?
-Doi lei!Că vă văd înstăriţi..!le-a răspuns raţa.
Doi lei ,pe vremea aceea erau bani,nu glumă!
Au încărcat totul pe spinarea raţei şi au pornit.Dar pe la mijlocul bălţii,huştiuluc!raţa a scăpat marfa în apă.Şi era cât pe-aci să se înece şi ei.
Uzi leoarcă şi amărâţi,cei trei negustori au ajuns la mal.Erau acum săraci şi datori cu bani la oameni.
        De atunci iepurele o ia la fugă când vede omul,ca să nu-i ceară banii.
        Liliacul zboară numai noaptea.
        Ariciul se face ghem de ruşine.
Iar raţa,când înoată,bagă capul în apă şi caută marfa pierdută.

Urechile iepurelui fabula de La Fontaine

Rănit cu coarnele de-o fiară oarecare,
Se mâniase leul ne-nchipuit de tare,
Şi pentru a nu mai fi nicicând supus
Atâtor suferinţe stârnite de-un supus,
A hotărât să scoată din locurile sale
Pe toate acele animale
Ce coarne aveau în frunte.
Şi pentru că nimeni nu putea pe dânsul să-l înfrunte
Capre,berbeci şi tauri au plecat în altă parte,
Vezi bine,şi ciuteleşi caprele surate.
Un iepure văzându-şi pe cuvertura ierbii,
Umbra urechilor,se-nspăimântă de moarte.
El se temea ca nu cumva
Un nu ştiu ce inspector drept coarne să le ia.
-Vecine greier,zise,adio!plec de-aici,
Căci chiar de le-aş avea mai mici,
Decât le are struţul,mi-ar fi la fel de teamă.
-Cum coarne?el întreabă.Mă crezi naiv ,se cheamă.
Cum o să spun aşa ceva?
Se vede doar că sunt urechi sadea.
-Se va susţine,totuşi,spuse animalul temător-
Că-s coarne adevărate şi încă de unicorn
Şi,oricât la interogatoriu,
Oricât neadevărul voi încerca să-l spun,
Nu-ncape îndoială
Că spusa mea va trece drept o veritabilă sminteala.

Iepurele , vulpea si lupul - O poveste din Panciatantra

In timp ce se furisa prin padure , un lup infometat a dat peste un iepure asezat pe labele de dinapoi sub stejar.Cand era cat pe-aci sa se napusteasca asupra lui, iepurele i-a spus in graba :

"Domnule lup , imi dau seama ca sunteti aproape lesinat de foame si ca sunteti in cautare de ceva mancare.Insa, inainte de a ma inghiti , va rog luati in considerare marimea mea si sa intelegi ca nu pot fi decat o inghititura pentru inaltimea voastra.Pe de alta parte, la o aruncatura de bat de aici traieste o vulpe atat de plinuta si de grasa incat abia mai poate merge.Daca ati manca-o pe ea , ati simti cu adevarat ca ati luat un pranz pe cinste.Daca doriti, pot sa ii fac o vizita acestei vulpi , sa o ademenesc sa va lase in vizuina si , daca se va dovedi ca va place , o veti putea infuleca."

Lupul a fost cu usurinta induplecat de cuvintele acestea si i-a spus iepurelui sa o ia inainte catre barlogul vulpii.Atunci cand a ajuns acolo, urecheatul l-a sfatuit pe lup sa ramana pe loc cata vreme el va intra inauntru , gandind in sinea lui :"Ah , acum am scapat de lup , dar trebuie sa ma razbun pe aceasta vulpe batrana care adeseori a fost aproape sa ma prinda de coada in timp ce alergam prin tufisuri."

Atunci cand a intrat in barlog , iepurele s-a prefacut a fi umil si s-a inclinat pana la pamant.Vulpea , foarte politicoasa , l-a intrebat ce intamplare norocoasa l-a adus pana acolo."Oh, doar marea dorinta de va revedea , Domnia voastra ", i-a raspuns spasit iepurele ;"la usa asteapta o ruda de a mea care este la fel de nerabdatoare ca si mine sa va sarute labele , dar nu indrazneste sa intre fara permisiunea dumneavoastra."

Sireata vulpe nu luat in seama cuvintele mieroase ale iepurelui , spunandu-si in sinea ei , "Ii voi plati cu aceeasi moneda , si ma voi purta la fel ca si el".In acelasi timp, a rostit cu voce tare :"Domnule, imi faceti o mare onoare .Prietenul dumneavoastra este binevenit dar , inainte de a-l primi , trebuie sa va rog sa imi permiteti sa dau nitel cu matura prin colturile casei si sa astern pe jos cel mai frumos covor."

Iepurele a iesit afara si i-a zis lupului ce se intamplase pana atunci , in timp ce acestuia ii lasa gura apa gandindu-se la deliciosul sau ospat care il astepta.
Vulpea nu era insa, in nici un caz , atat de proasta precum crezuse iepurele .Ea sapase cu mult timp in urma o gaura adanca chiar in mijlocul barlogului, acoperita cu vreascuri pentru a nu fi vazuta de nimeni si a nu cadea chiar ea acolo. Dupa iesirea iepurelui, s-a repezit sa dea deoparte vreascurile si a lasat deasupra gaurii doar niste paie , iar atunci cand a terminat , i-a spus urecheatului si insotitorului lui sa intre inauntru.Iepurele , curios sa vada cum se va termina viclesugul lui , a intrat dupa lup si s-a rostogolit impreuna cu acesta in fundul gropii acoperite cu paie .Lupul, crezand ca iepurele pusese la cale asta , l-a prins imediat in labe si l-a inghitit intr-o clipita , in timp ce vulpea s-a furisat afara din vizuina printr-o iesire secreta.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2010

Iepurele si broasca testoasa - Fabula de Esop

Odata , iepurele se lauda in fata celorlalte animale cu rapiditatea lui de a alerga ."Nimeni nu m-a invins inca " , spunea el , "atunci cand fug cu toata viteza de care sunt in stare.Provoc pe oricine doreste , sa se ia la intrecere cu mine."

Broasca testoasa a spus linistita :"Eu accept provocarea ta ."
"Asta chiar ca este o gluma buna " , a zis iepurele ; "as putea sa dansez in jurul tau cat este ziua de lunga".
"N-ai decat sa te lauzi pana cand te voi infrange" , i-a raspuns broasca testoasa."Vrei sa te intreci cu mine ?".



Concursul de alergare a fost stabilit si , la momentul potrivit , s-a dat startul.Iepurele a pornit ca din sageata si a disparut din vedere, dar , in curand, s-a oprit si , pentru a-si arata dispretul fata de broasca testoasa , s-a intins pe pamant sa traga un pui de somn.Broasca testoasa nu s-a lasat , s-a straduit o data si inca o data , inaintand cu greu cu pasii ei marunti si , atunci cand iepurele s-a trezit din somn , ea ajunsese atat de aproape de finis incat iepurele nu a putut sa o mai ajunga.Atunci, broasca testoasa a spus :

Numai prin perseverenta poti castiga o cursa.

Povestea iepurasului neastamparat

Odata ca niciodata , a fost un iepuras dragut si pufos , care traia impreuna cu mama sa intr-o vuzuina ascunsa adanc , adanc , sub iarba deasa a unei campii.Pe iepuras il chema Rita Smantanita , iar mama lui purta numele de Mimi Codita de Bumbac.In fiecare dimineata , cand doamna Codita de Bumbac se ducea sa caute de-ale mancarii , ea ii spunea lui Rita : " Smantanita ! Cat timp am sa fiu plecata , trebuie sa fii cuminte si sa nu faci nici cel mai mic zgomot.Orice vei auzi si orice vei vedea , sa ramai nemiscat ca o stana de piatra.Adu-ti aminte ca esti inca un iepuras copilas si trebuie sa ramai ascuns in culcusul tau."De fiecare data , Rita Smantanita ii raspundea ca o va asculta si va face intocmai.

Intr-o zi , dupa plecarea mamei sale , iepurasul statea cuminte , ca de obicei , in casuta lui de sub pamant si privea cu nesat printre firele dese de iarba de deasupra lui.Ochii sai urmareau cu atentie tot ce se intampla in lumea de afara.La un moment dat , o gaita mare si albastra s-a cocotat pe o creanga chiar deasupra lui si a inceput sa certe pe cineva cu manie si larma mare . Rita s-a pitit si mai mult in culcusul lui , si-a soptit in sinea lui :"Sst , Sst !" , si nu a indraznit sa isi miste nici labutele , si nici boticul.Apoi, o gargarita ingamfata a inceput sa urce pe puntea unui fir de iarba , chiar deasupra viziunii . Dupa numai cativa pasi , rotunjoara cum era , s-a rostogolit inapoi pe pamant si si-a reluat stradania de a se catara.Rita a privit-o fara sa tresara , cu boticul impietrit si cu labutele nemiscate.

Soarele trimitea raze fierbinti pe pamantul linistit.Dintr-o data , iepurasul a auzit un zgomot usor , venit de undeva , din departare.Acel zgomot , fin si indepartat , se auzea cam in felul asta : " Sass , sass, sass".Rita a ascultat nelamurit sunetul ciudat , acompaniat acum de un alt zgomot , facut parca de strecurarea cuiva prin iarba : "Fas , fas , fas ".Iepurasul a devenit curios , dar nu si-a clintit nici boticul , si nici labutele.Zgomotul , insa , venea catre el ( "Fas , fas , fas") , se indeparta si iar sosea aproape , si mai aproape .Ceva isi facea cale catre el , dar nu se auzea nici un sunet de pasi, oricat de mici sau de furisati ar fi fost acestia .Ce se putea , oare , misca atat de molcom ("Fas , fas , fas") , fara a avea totusi picioare ?

Rita Smantanita a uitat pe data de avertismentele mamei lui si a sarit in picioare .In aceeasi clipa sunetul ciudat s-a oprit."Ha , ha ! " , si-a spus in mintea lui iepurasul."Nu mai sunt un iepuras -copilas .Am implinit deja trei saptamani si ma voi duce chiar acum sa vad ce se intampla afara." Rita si-a ridicat capsorul din vizuina , iar ochii lui s-au intalnit intr-o clipita cu ochii lacomi si cruzi ai unui sarpe urias."Mami , mamico !" , a inceput sa strige Rita."Vai , mami , ma..." Iepurasul nu mai putea sa tipe caci marele sarpe il apucase cu botul de o ureche si incepuse sa se incolaceasca in jurul lui , incercand sa il sufoce.Rita a facut inca o sfartare sa strige "Mami" , insa nu mai putea sa respire...



Mamica auzise insa cel dintai tipat al puiului ei si alerga acum peste campie , iute ca vantul , pentru a-l salva pe Rita.Acum nu mai parea o iepuroaica dragalasa cu o alba coada de bumbac , ci o o adevarata leoaica , gata sa sfasie pe oricine ii dorea raul copilului ei.Atunci cand a ajuns in fata sarpelui si a lui Rita , i-a fost de ajuns o clipa ca sa isi dea seama ce se intampla si a sarit in ceafa sarpelui , l-a insfacat cu labele din fata de cap si a inceput sa ii sfasie pielea cu ghearele labelor din spate.Sarpele a sasait cu furie , dar nu i-a dat drumul iepurasului.
Iepuroaica si-a infipt ghearele si mai adanc in corpul sarpelui , iar acesta s-a rasucit si si-a intors trupul cuprins de durere , insa nu a lasat nici acum sa ii scape Rita din stransoare.Mamica iepurasului , plina de disperare, si-a infipt dintii lungi si ascutiti in ceafa sarpelui , iar taratoarea l-a eliberat pe Rita si s-a intors , cu ferocitate , catre iepuroaica."Sass , sass , sass !"
"Fugi , Rita , fugi !" , i-a strigat mamica , in timp ce sarea incolo si incoace in fata sarpelui , pentru a-i distrage acestuia atentia de la puiul ei. "Fugi , Rita , fugi!". Iepurasul a luat-o la goana si a nu facut nici trei pasi cand mama lui era deja inaintea lui , aratandu-i drumul catre un loc sigur.Rita a urmat-o ca o umbra , nescapandu-i nici o clipa din ochi ghemotocul alb , ca de bumbac , al cozii ei.

Au fugit amandoi zburand parca deasupra pamantului , dar ascunsi de iarba inalta , pana au ajuns intr-un loc indepartat , in care sarpele nu ii mai putea gasi.Acolo , doamna Mimi Codita de Bumbac a construit o alta casuta sub pamant , in care , acum , ori de cate ori mama ii pune sa stea cuminte si nemiscat , iepurasul Rita Smantanita o asculta cu sfintenie , aducandu-si aminte cu o tresarire de inima de aventura din care a scapat ca prin urechile acului..

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009