Pisica slaba si pisica grasa - O poveste din Panciatantra

A fost odata o femeie saraca , slaba si batrana , care traia intr-o casa micuta , stand intr-o rana , impreuna cu o pisica la fel de slaba si necajita ca si ea.Aceasta pisica nu gustase niciodata vreo bucatica de paine si singurul lucru care il vazuse dintr-un soarece erau doar urmele lasate de el in praf.Intr-o dimineata , cand pisica statea ca de obicei pe acoperis , ea a zarit o alta pisica umbland pe creasta casei alaturate.La inceput , abia a recunoscut-o ca fiind o adevarata pisica din neamul pisicesc , pentru ca era grasa si avea o blana tare lucioasa . Aceasta pisica din vecini iti tinea mandra coada in aer si clipea catre soare din ochii ei galbeni.Atunci cand a venit mai aproape , pisica cea slaba i-a spus :

" Buna meu vecina , pari sa fii cea mai fericita pisica de pe pamant. Esti atat de rotunjica ca si cum fiecare zi a vietii tale ar fi fost un ospat.Te rog, spune-mi si mie , unde ai gasit asa mult de mancare ?

"Unde sa gasesc , " a raspuns pisica cea grasa , asezandu-se pe picioarele de dinapoi si incolacindu-si coada in jurul ei , " decat la masa regelui .In fiecare zi, cand sunt aduse bucatele , eu sunt prin preajma si inhat cate o portie buna de mancare , fie ca este friptura de miel , fie vreun pastrav prajit."

Pisica cea slaba s-a tras mai aproape de marginea acoperisului si a zis :" Oh , spune-mi si mie ce este friptura de miel si cum miroase pastravul prajit .Toata viata am mancat numai zeama de supa."

“Aha , de aceea arati la fel de subtire ca si un paianjen , “ i-a raspuns cealalta pisica.”Daca ai ajunge macar o data la masa regelui , o noua viata s-ar naste in oasele tale.Daca vrei , maine am sa te conduc intr-acolo.”

Cu un tors de satisfactie , pisica cea slaba a sarit de pe acoperis pentru a-i aduce stapanei ei vestile bune.Batrana femeie a fost insa departe de a fi bucuroasa atunci cand a auzit despre calatoria de a doua zi."Te rog" , i-a spus ea pisicii , "stai acasa si multumeste-te cu farfuria ta cinstita de supa.Gandeste-te ce s-ar putea intampla daca bucatarul de la curte te prinde furand de pe masa regelui !"

Pisica cea slaba era insa atat de lacoma si pofticioasa incat cuvintele stapanei ei i-au intrat pe o ureche si i-au iesit pe cealalta.Dimineata devreme , cele doua pisici au pornit la drum catre palat.

Cu o zi inainte , insa, se intamplase ca regele sa dea o noua lege , care suna cam asa :

Orice pisica care isi va arata mustatile in palat incepand cu aceasta zi va fi spanzurata pe loc.

Cand au ajuns in fata palatului , pisica cea grasa s-a apropiat tiptil de poarta si s-a intalnit cu o alta , care a avertizat-o despre noua lege , asa incat si-a luat indata talpasita.Pisica slaba , insa, ajunsese déjà in sala banchetului pentru ca , atunci cand adulmecase pentru intaia oara mirosul de carne prajita printr-o fereastra , ea o zbughise inainte lasandu-si in urma vecina.Tocmai insfacase o bucata de vanat de pe masa cand o mana puternica a prins-o deodata de gat si intr-un minut a fost trimisa la spanzuratoare.

“ Vai de mine !” , suspina batrana femeie in seara in care pisica nu a mai venit acasa sa-si manance supa , “daca pisicuta mea ar fi fost multumita cu farfuria ei cinstita de zeama , ar fi fost inca in viata si ar fi tors si acum pe soba.”

Magarul in blana de leu - Fabula de Esop

Intr-o zi , un magar a gasit o piele de leu , lasata de catre vanatori sa se usuce la soare.Magarul si-a pus pielea pe el si a pornit catre satul sau natal.Pe masura ce mergea , toate fapturile fugeau din calea lui , atat oameni cat si animale , lucru care il facea sa se simta tare mandru.Incantat de efectul pe care il facea , si-a ridicat vocea si a slobozit un raget , dar atunci toata lumea si-a dat seama cine era el de fapt , iar stapanul sau , pentru ca il bagase in sperieti , i-a tras o bataie sora cu moartea .La scurt timp dupa aceea , vulpea a venit la magar si i-a spus : "Eh , te-am recunoscut dupa voce".



Un prost se poate deghiza in haine alese , dar cuvintele lui prostesti intotdeuna il vor da de gol.

Scorpionul si broasca testoasa - O fabula din Panciatantra

Un scorpion si o broasca testoasa devenisera atat de buni prieteni incat facusera un juramant de a nu se desparti niciodata.Asa ca , atunci cand s-a intamplat ca unul din ei sa trebuiasca sa-si paraseasca meleagurile natale , celalalt i-a promis ca va merge impreuna cu el.Nu au avut multa cale de strabatut si au ajuns in dreptul unui rau larg.Scorpionul era tare necajit.

"Vai mie" , a spus el , "tu , prietene , poti sa inoti cu usurinta , dar cum ar putea un biet scorpion ca mine sa treaca peste acest rau ?"

"Nu-ti fie teama" , i-a raspuns broasca testoasa , " aseza-te pe spatele meu mare si eu te voi trece pe celalalt mal teafar si nevatamat".

In cateva clipe , scorpionul s-a instalat pe carapacea spatioasa , iar broasca testoasa a intrat in apa si a inceput sa inoate.Cand a ajuns la jumatatea raului, ea a auzit cu surprindere o bataie usoara in carapacea ei si l-a intrebat pe scorpion ce se intampla.

"Ce sa se intample ?" , i-a raspuns scorpionul , "Imi ascut acul ca sa vad daca pot sa-ti strapung carapacea tare".

"Prieten nerecunoscator", i-a reprosat broasca testoasa, "am totusi atat puterea de a te salva , cat si pe cea de a-ti da ce meriti."Si , fara sa mai stea pe ganduri, broasca testoasa s-a scufundat sub apa , lasandu-l pe scorpion in mijlocul valurilor.


Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2010

Croitorasul cel viteaz - Poveste de fratii Grimm (I)

Intr-o dimineata de vara , un croitor mititel statea la masa din fata ferestrei si , plin de voie buna , cosea din toate puterile.

Deodata , a aparut pe strada o taranca care striga in gura mare :"Vand gem ! Gem bun si ieftin !" Cuvintele acesteau au rasunat placut in urechile croitorasului , asa ca si-a strecurat afara prin fereastra capul sau micut si a chemat-o pe vanzatoarea ambulanta :" Vino incoace, draga femeie , si am sa te scap de toata marfa ta ." Taranca a urcat cele trei trepte care duceau la usa croitorului , carandu-si cu greu cosul mare din care scos mai multe borcanele pline cu gem.Croitorasul a controlat fiecare borcan , l-a ridicat pentru a-l privi in lumina , l-a mirosit si , in cele din urma, intrucat gemul parea sa fie bun , i-a spus tarancii :"Cantareste-mi si mie , draga femeie , 4 uncii, si , chiar daca o fi chiar un sfert de funt , tot il iau".Taranca , care sperase ca va face o vanzare mai mare , i-a dat cat gem isi dorea si a plecat bomabanind furioasa.

"Fie ca acest gem sa fie binecuvantat de Dumnezeu" , a spus cu voce tare croitorasul , "si sa imi dea sanatate si putere".Dupa aceea , a scos din dulap o bucata de paine si a taiat-o in felii subtiri pe care le-a uns cu gem."Hei, cred nu are un gust rau" , a spus in sinea lui croitorasul , " dar voi termina de cusut mai intai haina asta inainte de a ma ospata".A asezat feliile cu gem langa el si s-a apucat din nou sa coasa , infingand din ce in ce mai repede acul cu ata in haina pe care o croia.

In timpul acesta , mirosul dulce al gemului s-a ridicat pana la multimea de muste asezate pe tavan care , fara sa ezite, s-au coborat lacome asupra feliilor de paine."Hei, cine v-a invitat aici ?" a spus croitorasul si le-a alungat cu o fluturare de mana.Mustele , insa, care oricum nu intelegeau limba germana , nu s-au dat batute ci au revenit intr-un numar si mai mare.Croitorasul si-a pierdut rabdarea , asa ca a inhatat o carpa de sub masa si a anuntat solemn : "Lasa ca va arat eu voua" ; apoi , a lovit obraznicele insecte fara nici o mila si a aruncat o privire pentru a observa rezultatul ... Omorase nu mai putin de sapte muste , care ramasesera nemiscate pe masa , cu picioarele zdrobite.Croitorasul nu s-a putut abtine sa nu isi admire vitejia si si-a zis in sinea lui " Hei, ce puternic sunt ! Tot orasul trebuia sa afle de aceasta fapta mareata ! "

Croitorul s-a apucat fara sa mai stea pe ganduri sa isi faca un brau pe care a cusut cu ata stralucitoare , cu litere mari, cuvintele :"Sapte dintr-o lovitura"."Cum , numai orasul sa afle ? Nu , nu este de ajuns ! Intreaga lume trebuie sa stie despre vitejia mea " , a rostit in gand croitorasul , iar inima a inceput sa ii joace voioasa in piept precum codita unui mielusel.Croitorasul si-a asezat pe mijloc braul si s-a hotarat sa plece in lume , gandindu-se ca atelierul lui era prea neincapator pentru maretia lui.Inainte de a pleca , a rascolit prin casa pentru a vedea ce putea lua cu el , dar nu a gasit decat o bucata veche de branza , pe care si-a pus-o in buzunar.Cand a iesit pe usa , a observat o pasarica care se incalcise si ramasese prizoniera intr-un tufis cu ramuri dese.A scos din capcana mica pasare si a asezat-o in buzunar , alaturi de branza.Dupa aceea , a pornit pe drum plin de indrazneala , atat de usor si agil incat nu simtea nici urma de oboseala.

Drumul l-a adus , in cele din urma, in fata unui munte pe care l-a catarat cu usurinta .Odata ajuns pe piscul muntelui a dat peste un urias , care il privea cu blandete.Coitorasul s-a indreptat curajos catre el si i- spus :"Buna ziua , amice ! Stai si privesti lumea intinsa la picioarele tale ? Eu ma duc intr-acolo ca sa imi incerc norocul.Poti sa imi dai vreun sfat pe ce drum sa o iau ? ' Uriasul s-a uitat cu dispret la micutul croitor si i-a zis :"Mai piticanie ! Creatura mica si obraznica !" "Aha , asta ti-e vorba ?" , a zis croitorasul si si-a desfacut nasturii de la haina aratandu-i uriasului braul care ii incingea mijlocul . "Acum vezi cu cine ai de a face ?" Uriasul a citit cuvintele scrise pe brau :"Sapte dintr-o lovitura" si s-a gandit ca era vorba despre sapte oameni omorati dintr-o data , asa ca l-a privit pe omulet cu un mai mare respect.

Cu toate acestea, gigantul a vrut sa il puna la incercare si a luat o piatra pe care a strans-o pana cand a tasnit apa din ea. "Fa si tu lucrul asta daca esti cu adevarat puternic " , a spus uriasul."Doar despre atat este vorba ? Nu-i decat o joaca de copii !" a raspuns croitorasul , dupa care si-a bagat mana in buzunar , a scos branza moale si a strans-o in palma pana a iesit zerul din ea.

"Mda , asta este o dovada " , a gandit uriasul , nevenindu-i parca sa creada ce putere avea aceasta piticanie.Apoi, uriasul a ridicat in mana o piatra si a aruncat-o cu atata forta in vazduh incat abia putea fi urmarita de privire."Ei bine , omuletule, fa si tu lucrul asta " , a spus uriasul." Buna aruncare " , a zis croitorasul , " dar piatra s-a intors totusi pe pamant ; eu voi arunca o piatra care nu va mai cadea inapoi ".Acestea fiind spuse, croitorasul a bagat mana in buzunar , a prins in palma pasarea pe care o salvase din tufis si a azvarlit-o in aer.Pasarica , fericita ca isi recapatase libertatea , s-a ridicat cu iuteala in inaltimi si nu s-a mai intors. "Ei, ce spui de asta , amice ?' , a intrebat croitorul."Mda, esti bun la aruncat" , a zis uriasul , "dar sa vedem daca poti cara si greutati asemeni mie ".

Gigantul l-a dus pe omulet in dreptul unui stejar imens care zacea prabusit la pamant si a spus :"Daca esti cu adevarat puternic , ajuta-ma sa duc copacul asta in afara padurii"."Foarte bine" , a raspuns croitorasul , " pune-ti tu pe umeri trunchiul , iar eu voi ridica crengile si ramurile, caci ele sunt mai grele".Uriasul si-a asezat trunchiul stejarului pe un umar , iar croitorasul s-a asezat confortabil pe o creanga de unde nu putea fi vazut, intrucat uriasul nu isi putea intoarce capul.In felul asta , gigantul cara intreg copacul , iar omuletul , care parea ca isi indeplineste sarcina lui , era fericit si plin de voie buna , astfel incat incepuse sa fluiere un cantecel , ca si cum caratul crengilor si ramurilor stejarului ar fi fost floare la ureche.


Dupa o vreme , obosit de greutatea dusa pe umar , uriasul nu a mai rezistat si a strigat " Ah , nu pot merge mai departe.Ai castigat ! Trebuie sa las stejarul jos ".Croitorasul a sarit sprinten pe pamant , a apucat crengile cu amandoua mainile , ca si cum le-ar fi dus in spate pana atunci si a zis batjocoritor :"Eh, esti asa de mare si nu esti in stare sa cari nici macar un copac !"

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009



Continuarea in articolul Croitorasul cel viteaz-Poveste de fratii Grimm (II)

Povestea bradului (I) , de Hans Christian Andersen

-Prima parte -

Departe , departe , in adancul unei paduri , unde caldura soarelui si aerul proaspat alcatuiau un minunat loc de odihna , crestea un frumos bradut.Desi totul era atat de placut in jurul lui, bradutul nu era fericit , pentru ca voia sa fie la fel de inalt precum tovarasii sai , brazii si pinii care il inconjurau.Soarele il alinta , brizele usoare de vant ii faceau crengutele sa freamate , copii treceau pe langa el , zburdand cu voiosie , insa micutul brad nu dadea atentie nimanui.Uneori , copii aduceau cu ei cate un cos mare din paie umplut cu zmeura si fragi , se asezau langa bradut si spuneau , “Nu-i asa ca este copacel foarte frumos ?” Vorbele acestea , in loc sa il bucure , il intristau si mai tare pe bradut , pentru ca ii aduceau aminte ca nu este destul de mare.Bradutul crestea in fiecare an numai cu o schioapa sau o ramurica ; se stie ca putem descoperi varsta unui brad daca numaram cate crengi ii pleaca din trunchi.

Desi se inalta mereu , el se plangea :”Vai ! Cat de mult imi doresc sa fiu la fel de inalt ca si ceilalti copaci din jur , sa am crengi mari risipite in toate directiile , iar varful meu sa cuprinda cu vederea toata lumea inconjuratoare.In acest fel , pasarile ar veni sa isi faca cuib in ramurile mele , iar atunci cand ar bate vantul , m-as pleca usor , cu demnitate , asemeni inaltilor mei tovarasi.” Copacelul era dezamagit , si nu il puteau bucura nici razele calde ale soarelui , nici pasarile , si nici norii roz care zburau deasupra lui in vremea rasaritului sau a asfintitului.

Uneori , pe timp de iarna , atunci cand zapada se asternea , alba si stralucitoare , peste pamant , aparea topaind cate un iepuras care avea indrazneala sa sara chiar pe deasupra micului brad ; mai trebuie , oare , sa va spun cat de mult il intrista lucrul acesta ? Au trecut doua ierni , iar cand a sosit cea de-a treia , bradul crescuse atat de inalt incat iepurii nu mai puteau sari peste el , fiind obligati sa il ocoleasca.Cu toate acestea, bradul era la fel de nemultumit , si gandea in sinea lui :”Vai ! Daca as putea creste si mai mult si daca as putea deveni mai varstnic ! Nimic altceva nu are mai multa importanta in lumea asta !”

Atunci cand a sosit toamna , taietorii de lemne au venit in padure , ca de obicei , si au inceput sa doboare cativa dintre cei mai inalti copaci . Tanarul brad , care nu ajunsese inca prea mare , a tremurat , cuprins de fiori , la vederea nobililor copaci prabusindu-se bubuind la pamant.Dupa ce crengile acestora au fost taiate , trunchiurile lor arata atat de subtire si de golas , incat puteau fi cu greu recunoscuti.Apoi, ei au fost incarcati in carute si scosi afara din padure.

”Unde sunt oare dusi ? Ce se va intampla cu ei ?” isi dorea sa stie , framantat de curiozitate, tanarul brad.Asa ca , atunci cand a sosit primavara , si , odata cu ea , si berzele si randunicile , el le-a intrebat : “ Stiti , cumva, unde au fost dusi acei copaci ? Nu i-ati intalnit in calatoriile voastre ?”

Randunicile nu stiau nimic , dar barza, dupa ce a stat putin pe ganduri , a dat din cap si a spus :”Da , cred ca stiu cate ceva.Am intalnit cateva corabii noi atunci cand am zburat din Egipt .Ele aveau catarge frumoase care miroseau la fel ca si brazii.Cred ca aceste catarge erau facute din brazi.Te asigur ca erau foarte , foarte impunatoare.”

“Ah , cat de mult as vrea sa fiu indeajuns de inalt pentru a fi luat pe mare !” a spus bradul.”Ce este marea si cum arata ea ?”

“Hei , mi-ar lua prea mult timp ca sa iti explic,” a zis barza si si-a luat zborul cu repeziciune.

“Bucura-te de tineretea ta , “ i-a spus o raza de soare bradului ; “ bucura-te de cresterea frageda a trunchiului tau si de viata tanara care te insufleteste.”

Vantul a sarutat bradul , iar roua s-a asezat precum niste lacrimi de cristal pe crengile lui .Bradul nu le-a dat , insa , nici o atentie.

Se apropia vremea Craciunului si multi brazi tineri au fost taiati , unii chiar mai mici si mai fragezi decat bradul nostru care nu avea liniste gandindu-se cum sa paraseasca mai repede padurea in care se nascuse.Fragezilor brazi retezati , care fusesera alesi pentru frumusetea lor , li s-au legat crengile si au fost pusi in carute trase de cai pana dincolo de marginile padurii.

“Unde se duc oare ?” s-a intrebat bradul.”Nici macar nu sunt cu mult mai inalti ca mine .Chiar asa , unul din ei era mult mai scund.Si de ce nu li s-au taiat ramurile.Unde se duc oare?”

“Stim noi, stim noi , “ au ciripit randunelele ; “ne-am uitat prin ferestrele caselor din oras si am vazut ce se intampla cu ei.Brazii sunt impodobiti intr-un fel minunat.I-am vazut stand in mijlocul camerelor calde , ornati cu tot felul de lucruri frumoase : prajituri cu miere , mere invelite in poliala , jucarii si sute de lumanari din ceara.”

“Si apoi , “ a intrebat bradul , tremurand din toate ramurile , “si apoi ce se intampla ?”

“N-am vazut mai mult decat ce ti-am povestit , “ au raspuns randunelele , “dar ce am zarit ne-a fost indeajuns.”

“Ma intreb daca mi s-ar putea intampla si mie ceva atat de minunat , “ s-a gandit bradul.”Ar fi mult mai frumos decat daca as traversa marea.Cat de tare as vrea sa ajung si eu intr-o casa.Ah, cand va sosi oare Craciunul din nou ? Sunt acum destul de inalt si bine crescut , la fel ca si fratii mei luati din padure anul trecut.Vai ! Daca as fi pus intr-o caruta , pentru ca apoi sa fiu asezat in mijlocul unei camere calde , impodobit cu toata acea spendoare si stralucire ! In mod sigur , dupa aceea se intampla lucruri si mai minunate , altfel brazii nu ar fi decorati in felul asta.Ce poate sa fie ? Vreau asa de mult sa ajung sa aflu !”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Cum a facut Mos Craciun prima jucarie

Fragmente din "Viata si aventurile lui Mos Craciun" , de L.Frank Baum

Mos Craciun era cu adevarat intelept , caci norocul sau i-a intarit hotararea se imprieteneasca cu cei mici din rasa lui. El stia ca purtarea lui era aprobata de cei nemuritori , desi ei nu il placeau prea mult.

In acest fel , Mos Craciun a inceput sa faca cunostiinta cu oamenii.El mergea prin munti si campii , oriunde putea intalni locuintele oamenilor.Fie ca era vorba despre casute izolate sau de grupuri de case numite sate , Mos Craciun gasea in aproape toate , mici sau mari , copii.

Cei mici s-au invatat in curand cu veselia , fata lui zambitoare si stralucirea plina de bunatate a ochilor sai.Desi era privit de parinti cu un oarecare jena , acestia erau totusi multumiti ca fetele si baietii lor isi gasisera un tovaras de joaca , care dorea sa le distreze odraslele.

Astfel incat , copiii zburdau si se jucau cu Mos Craciun , baietii i se urcau pe umeri , calarindu-l , fetele i se cuibareau in brate , iar bebelusii se agatau dragastosi de picioarele lui.Sunetul unui ras copilareasc il insotea oriunde se intampla sa fie ; si , pentru a intelege mai bine de ce era atat de iubit , trebuie sa stiti ca in acele vremuri copiii erau mult mai neglijati decat acum si li se dadea o mai mica atentie din partea parintilor lor , asa incat acestia priveau ca o minune faptul ca un om atat de bun ca Mos Craciun pierdea atata timp pentru a le face fericiti copii.Iar cei care ajungeau sa il cunoasca pe Mos Craciun deveneau , puteti fi siguri de asta , foarte fericiti.Fetele triste ale saracilor si necajitilor incepeau sa straluceasca dintr-o data ; ologul zambea , in ciuda nenorocului sau ; cei bolnavi renuntau la gemete si oftaturi , iar cei stapaniti de griji lacrimau atunci cand prietenul lor cel vesel sosea la ei noaptea , pentru a-i alina.

In numai doua locuri nu i se ingaduia lui Mos Craciun sa intre : in frumoasul castel a lordului din Lerd si in intunecatul castel al baronului Braun.In amandoua locurile erau copii , insa servitorii acestor palate ii tranteau usa in nas necunoscutului cu fata vesela , iar fiorosul baron Braun amenintase ca il va spanzura de zidurile castelului sau.Aceste lucruri il faceau pe Mos Craciun sa ofteze si sa se intoarca inapoi la locuintele mai sarace , in care era primit cu bucurie.

Dupa o vreme , iarna a inceput sa isi arate semnele.
Florile renuntau la viata , se vestejeau si dispareau ; gandaceii se ingropau adanc in pamantul cald ; fluturii paraseau pajistile , iar vocea izvorului devenea din ce in ce mai ragusita , ca si cum ar fi luat o raceala.
Apoi , fulgii de zapada au umplut cu totul cerurile din Valea Rasului , dansand cu indrazneala catre pamant si imbracand intr-un acoperamant alb acoperisul locuintei lui Mos Craciun.

Intr-o noapte Jack Gerila a batut la usa.
"Pofteste inauntru !" i-a strigat Mos Craciun.
"Vino tu afara !" i-a raspuns Jack , "stii ca nu-mi place caldura , iar tu ai un foc in casa."
Mos Craciun nu a avut ce face si a trebuit sa iasa .Il cunostea pe Jack Gerila din padure , si ii placea voiosul spiridus , chiar daca nu avea mare incredere in el.
"Hei , voi avea parte de o distractie pe cinste in aceasta seara , Mos Craciun !" a exclamat spiridusul."Nu-i asa ca este o vreme nemaipomenit de frumoasa ? Pana la ivirea zorilor voi ciupi cu gerul meu o multime de nasuri , urechi si degete de la picioare "
"Jack , daca tii la mine , nu te lega si de copii, " l-a rugat Mos Craciun.
"Si de ce as face asta ?" l-a intrebat , surprins , spiridusul.
"Ei sunt gingasi si lipsiti de aparare , " i-a raspuns Mos Craciun.
"Dar imi place sa ciupesc cu frig din cei gingasi !" a spus cu incapatanare Jack."Cei mai in varsta au o piele mai aspra si lucrul asta imi oboseste degetele."
"Cei mici sunt lipsiti de putere si nu se pot lupta cu tine , " a spus Mos Craciun.
"Ai dreptate ," a fost de acord , ganditor , Jack."Ei bine , in nopatea asta nu am sa pisc nici un copil , daca o sa pot rezista tentatiei , " a promis el ."Noapte buna , Mos Craciun !"
"Noapte buna."
Mos Craciun a intrat in casa si a inchis usa , iar Jack Gerila a zbughit-o catre cel mai apropiat sat.

Mos Craciun a aruncat pe foc un bustean , care a inceput sa arda cu stralucire.Langa camin statea Blinkie , o mare pisica ce ii fusese daruita de Peter Knook. Blana ei era moale si sclipitoare si avea obiceiul de a toarce mereu cantece nesfarsite de satisfactie.
"Nu voi mai vedea vreun copil prea curand ," i-a zis Mos Craciun pisicii , care , cu amabilitate , s-a oprit din tors pentru a asculta ce i se spune."Iarna s-a pornit din plin , zapada va fi inalta cat casa vreme de mai multe zile si nu voi mai putea sa ma joc cu micii mei prieteni."
Pisica si-a ridicat o labuta , si-a scarpinat ganditoare nasul , dar nu dat nici un raspuns.Atata timp cat focul ardea , iar Mos Craciun statea in scaunul lui confortabil nu avea de ce sa-i pese de vremea de afara.
Au trecut in felul acesta , multe zile si multe seri. Camara era intotdeuna plina de bucate , dar Mos Craciun nu se simtea bine , pentru nu avea de facut nimic altceva decat sa arunce pe foc lemne din stiva mare adusa de prietenul sau , Peter Knook.

Intr-o seara , el a cules din fata sobei o bucata de lemn si a inceput sa taie din ea cu cutitul sau cel ascutit.Nu se gandea la nimic anume , singura lui grija fiind sa isi ocupe timpul , asa ca ii fluiera si canta pisicii in timp ce scrijelea aschii din bucata de lemn.Pisica statea ridicata pe labele de dinapoi si il privea , ascultand , in acelasi timp , fluieratul voios al stapanului ei , care ii placea chiar mai mult decat cantecelele ei de tors.
In timp ce fredona , Mos Craciun se uita cand la batul lui , cand la pisica , pana cand lemnul din mainile lui au inceput sa capete o forma , forma clara a unui cap de pisica , cu doua urechi ridicate in sus.
Dintr-o data , Mos Craciun s-a oprit din fluierat si , atat el cat si pisica , s-au uitat cu uimire la lemnul sculptat. Apoi , el a scrijelit doi ochi si un botic , si a rotunjit partea de jos a capului astfel incat sa poata face si un gat.
Pisica nu stia ce sa inteleaga din ceea ce facea stapanul ei , asa ca statea incremenita , uitandu-se cu banuiala si intrebandu-se ce va urma in continuare.
Mos Craciun stia ce urma. Capul de pisica din lemn ii daduse o idee. El a manuit cutitul cu grija si maiestrie , facand , incetul cu incetul , forma unui corp de pisica care statea pe labele de dinapoi , exact asa cum era pisica adevarata , cu o coada dand ocol picioarelor ei din fata.

Munca aceasta i-a luat mult timp lui Mos Craciun, dar seara era lunga si nu avea nimic mai bun de facut.In cele din urma , el a inceput sa rada cu zgomot si multumire , uitandu-se la rezultatul muncii sale .Apoi, a asezat pisica sculptata , din lemn , langa pisica cea adevarata.
Pisoiul s-a uitat la imitatia lui , si-a ridicat furioasa parul de pe spate si a slobozit un mieunat sfidator. Pisica de lemn nu i-a acordat nici o atentie , iar Mos Craciun , a inceput sa rada iar , distrandu-se din plin.
Dupa aceasta , Blinkie s-a apropiat de figurina din lemn , pentru a o privi de aproape si a o mirosi cu inteligenta.Ochii si nasul ii spuneau ca aceasta creatura era doar lemn , in ciuda formei ei de pisica , asa ca Blinkie s-a asezat din nou pe labele din spate si a inceput sa toarca .In timp ce isi curata fata cu laba ei cu pernute moi, ea a aruncat , insa, o privire incarcata de admiratie catre stapanul ei.Poate ca pisica era la fel de multumita ca si noi , atunci cand ne uitam la o fotografie reusita de a noastra.
Mos Craciun era si el multumit de rezultatul muncii sale , fara a sti, insa, de ce . Intr-adevar , el avea toate motivele sa fie mandru de el in acea noapte , iar copii din intreaga lume ar fi trebuit sa se bucure alaturi de el.Intrucat Mos Craciun facuse , pentru intaia oara , o jucarie !

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Povestea Sfantului Nicolae si a lui Pére Fouettard.Dupa o legenda frantuzeasca

Era vremea recoltei.Roadele toamnei erau coapte , gata de a fi culese.
Trei baietei mergeau aproape in fiecare zi la camp , pentru a-i ajuta pe parintii lor sa adune graul.Pentru ca erau inca mici , uitau , de multe ori, de boabele galbui care trebuiau stranse , si se distrau culegand flori sau alergand dupa fluturii sprintari.

Intr-o zi , cand se intorceau de la camp , cei trei baieti au zarit , din varful unui deal , orasul invecinat , cu turnurile , palatele si parcurile lui minunate.Desi , de obicei, nu aveau voie sa mearga nicaieri fara a fi insotiti , tentatia era atat de mare incat au uitat cu desavarsire lucrul acesta si s-au indreptat catre oras pentru a vedea de aproape lucrurile ce pareau atat de frumoase de la departare.

Odata intrati in oras , au inceput sa paseasca voiosi pe strazile largi , uimiti de tot ceea ce vedeau.In ochii lor , orasul parea sa fie fermecat.Nici nu au simtit cum a trecut timpul pe langa ei, iar atunci cand a venit seara , tristi si infometati, si-au dat seama ca s-au ratacit si nu mai stiau drumul inapoi catre casa.

Dintr-o data , in fata unui magazin aratos , ei au zarit o firma pe care era scris cu litere mari : Macelarie.
"Macelarule , te rog, deschide-ne " , au strigat ei , in cor , "ne-am ratacit si vrem sa stam intr-o casa pana trece noaptea.Poti sa ne dai ceva de mancare si un pat in care sa dormim ?" Usa macelariei s-a deschis , iar copiii au pasit inauntru.

Ce credeti ca facut macelarul cu cei trei baieti ?
Atunci copiii cand au intrat in casa , macelarul tinea ascuns la spate un cutit lung si ascutit.El i-a ucis pe baietei , i-a taiat in bucati si i-a pus intr-un vas mare cu sare.

Ganditi-va la saracii parinti , stand singuri in casele lor , ingrijorati si amarati , intrebandu-se de ce copiii lor nu au ajuns acasa.Ei au varsat lacrimi amare , si s-au rugat , cerandu-i lui Dumnezeu ajutor si iertare.

Intr-o seara din luna decembrie , tot orasul se odihnea intre peretii caselor pline de caldura. Era zapada si ger , si nici un om indraznea sa iasa afara.Toate usile locuintelor erau ferecate... Dintr-o data , din ceruri, a coborat cu repeziciune o stralucire roz care a ajuns drept in mijlocul unei strazi.Acea stea cazatoare era chiar maretul Episcop , Sfantul Nicolae.

El a mers direct la usa macelariei , a batut cu putere , de trei ori , in usa si a zis : " Deschide-ne ." Macelarul a venit in graba sa vada cine il cauta.Genunchii ii tremurau de teama , caci nu putea uita de fapta lui cumplita . "Nobile vizitator , ce doresti de la mine ?" a intrebat el."Daca vrei, poti sa mananci si sa dormi in casa mea .Iti voi oferi cea mai buna sunca a mea ."
"Nu , " a spus maretul episcop , "du-te si deschide vasul cu saratura in care i-ai pus pe cei trei baietei."Dupa aceasta , Sfantul Nicolae a zis :" Inviati , ridicati-va , copii , caci vreau sa va binecuvantez. Sa fiti voiosi si fericiti precum pasarile care canta in cuibul lor in fiecare primavara.Ducati-va inapoi la parintii vostri."Fiecare dintre cei trei baieti s-a trezit si a inceput sa cante.

Macelarul cel crud trebuia sa isi primeasca rasplata. Pentru a-l pedepsi , Sfantul Nicolae l-a transformat in slujitorul sau , Pére Fouettard , si l-a condamnat sa il urmeze plin de rusine si urat de toata lumea pentru vesnicie.

Cerescule sfant , sa-i multumim lui Dumnezeu pentru aceasta fapta minunata !

Cei trei baietei s-au intors la casele lor si si-au sarutat plin de fericire parintii.
Din acea zi , Sfantul Nicolae vegheaza din inaltul cerului peste copii si le indeplineste dorintele.
In ziua de 6 decembrie , Sfantul Nicolae coboara din ceruri , se strecoara fara zgomot prin hornurile caselor si aduce copiilor buni, adormiti , cele mai frumoase jucarii.Copii obraznici il asteapta , insa , degeaba.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Scrisoarea lui Mos Craciun

Craciunul se apropia cu pasi repezi.Adrian si George isi scrisesera deja scrisorile catre Mos Craciun si din cuvintele asternute pe hartie de catre cei doi baieti iesise la iveala un lucru neobisnuit : amandoi ii cerusera lui Mod Craciun aceleasi cadouri.
Amandoi baietii isi incheiasera scrisorile in acelasi fel : "La fel ca si pentru fratele meu."
Cu toate acestea , Adrian si George se intelesesera sa ceara o singura sanie pentru amandoi.Urmau sa se dea pe derdelus in aceeasi sanie.Nu-i asa ca lucrul asta era frumos si dulce ?

Intr-o noapte , dupa ce se s-au cuibarit in pat , Adrian a spus , "George , daca Mos Craciun o sa ne aduca patine , prietenul nostru , Alex , va putea sa ne invete sa patinam."
"Sigura ca da .Iar daca ne va aduce manusi groase , cu un singur deget , va si asa de distractiv sa construim o cazemata din zapada !" a adaugat George.
"Si un om de zapada , " a zis Adrian.
George a continuat : " Eu voi cobori pe sanie la vale , iar tu vei merge cu ea la deal."
"Nu cred ca va fi asa ," a strigat Adrian.
"De ce nu ?" a intrebat George.
"Pentru ca sania va fi si a mea , nu numai a ta."
"Da, va fi a amandorura" , a replicat George , "dar eu am ales primul sa ma dau cu ea la vale."
"Esti un baiat egoist !" a strigat Adrian.
"Ba tu esti !" , i-a raspuns George.
" Bine , nu-mi pasa ! Dar nu o sa mai dorm cu tine in pat . Ii voi spune mamei ca eu trebuie sa aleg primul cine se da cu sania , pentru ca sunt mai mare ca tine , " a racnit Adrian , sarind din pat , de langa fratele sau.
"Esti baiatul plangacios cel mare !" a strigat George , sarind din asternuturi , dupa fratele sau.

Adrian a fugit intr-o suflare la mama , iar George l-a urmat indeaproape.Amandoi erau furiosi si au inceput sa vorbeasca in acelasi timp .Fara sa inteleaga nimic din cuvintele lor, mama s-a ingrijorat .Baiatul cel mic nu fusese niciodata atat de rau cu fratele lui mai mare.Mama i-a sarutat pe obrajii fierbinti , i-a mangaiat pe cap si le-a spus cat de mult au intristat-o vorbele lor.Apoi , le-a explicat cat de nemultumit a fost Dumnezeu atunci cand a vazut cearta zgomotoasa dintre ei.
In acea noapte , baietii au adormit unul in bratele celuilalt , plini de dragoste si iertare.

In cele din urma , dupa asteptari infrigurate , a sosit ziua Craciunului.Baietii s-au trezit foarte devreme si au tasnit din pat pentru a vedea ce cadouri le lasase in ciorapi Mos Craciun.Tata i-a auzit si , amintindu-si cum se bucura si el de aceste clipe atunci cand era copil , le-a aprins lumina.
Fiecare din cei doi ciorapei rosii era indesat pana in varf .Langa ei erau asezate o multime de cutii si pachete cu daruri.Vai, ce de strigate fericite s-au putut auzi ! Ce distractie si ce fericire a cuprins intreaga casa ! Se parea ca toate dorintele din scrisorile catre Mos Craciun fusesera implinite.
Deodata , Adrian a strigat , "Hei , George , este si o scrisoare !"
Cei doi baieti si-au adunat capetele deasupra hartiei si , ajutati de tatal lor , au citit cele ce urmeaza :

" Dragii mei copii , Nu v-am adus nici o sanie in acest an.Cearta voastra a fost asa de inspaimantatoare incat m-am temut sa o mai aduc.Am scos-o din sac inca de acum o saptamana. Fiti pregatiti sa v-o aduc la anul.Craciun fericit !" Mos Craciun

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Spiridusul Craciunului

In serile intunecate dinaintea Craciunului se poate auzi , uneori, clinchetul usor al unui mic clopotel.
Daca s-a intamplat sa auzi un astfel de sunet cristalin , poti sa fii sigur ca un spiridus al Craciunului este undeva , aproape de tine.

Aceasta fiinta micuta , purtand o caciulita de culoare rosie , se ascunde de oameni cu foarte mare grija , dar , uneori , clopotelul mititel din varful caciulitei il da de gol cu clinchetul lui melodios.

In unele seri dinaintea Craciunului , poti vedea , daca esti foarte atent , umbra unui astfel de spiridus trecand in goana prin dreptul ferestrei.Daca nu stii de ce un spiridus al Craciunului a trecut pe la fereastra ta , iti pot spune ca una din sarcinile importante ale unei astfel de fiinte magice este aceea de a se asigura ca le merge bine tuturor copiilor.In acelasi timp , spiridusul de Craciun vrea sa vada daca copii se trezesc odihniti dimineata , daca isi mananca micul dejun si se spala pe dinti .Spiridusul observa care dintre copii sunt cuminti, si care se tin de nazabatii, si apoi ii sopteste la ureche lui Mos Craciun tot ce a vazut.

In perioada Craciunului , toata lumea trebuie sa se poarte frumos cu animalele , pentru ca ele se inteleg foarte bine cu spiridusii.
Spiridusii Craciunului inteleg limba animalelor si afla imediat daca cineva a chinuit un animal sau s-a purtat urat cu el.

In Ajunul Craciunului , spiridusii se asteapta sa fie tratati cu farfurii pline de supa , dar si cu alte bunatati .Ei sunt multumiti atunci cand farfurioarele cu mancare le sunt asezate intr-un loc intunecat , de exemplu in podul unei case , loc in care pot gusta din bucatele gustoase fara a fi deranjati de oameni.

Spiridusii trebuie sa manance foarte mult in ajunul de Craciun , pentru ca trebuie sa fie plini de energie , gata sa munceasca din greu pentru a-l ajuta pe Mos Craciun sa imparta cadorile mari si mici copiilor din toata lumea.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Spiridusul din trandafir , poveste de Hans Christian Andersen

In mijlocul unei minunate gradini se inalta o tufa de trandafiri plina de flori , iar in cea mai frumoasa floare traia un spiridus atat de mic incat nici cea mai agera privire a unui om nu il putea zari.Era la fel de dragut si chipes ca si un copil , si era inzestrat cu aripi care i se intindeau de la umeri pana la picioare.
In spatele fiecarei petale a trandafirilui , el avea cate un mic dormitor cu un patut ca de puf.Cat de parfumate erau camerele sale , si cat de transparenti si stralucitori erau peretii acestora , caci ei erau facuti cu totii din petalele roze ale trandafirului !
Cat era ziua de lunga , spiridusul zburda sub razele calde ale soarelui si zbura din floare in floare , dansa printre aripile multicolore ale fluturasilor sau masura cu pasul cat de lunga putea fi frunza unei plante.Pentru ca , vedeti voi, frunza unei flori cuprindea pentru el tot atatea drumuri si sosele cat o intreaga tara.Se putea intampla ca o astfel de calatorie sa nu se sfarseasca nici macar pana la apusul soarelui !

Intr-o seara a venit , insa , frigul , a inceput sa cada roua si vantul a inceput sa bata cu putere.Sosise timpul sa se intoarca acasa , in floarea lui ! Desi s-a grabit cat a putut mai tare, atunci cand a ajuns la trandafirul lui , acesta isi inchisese petalele .Nici macar o singura petala nu ramasese deschisa ! Nu avea cum sa mai intre in casuta lui ! Micutul spiridus era foarte inspaimantat , pentru ca nu i se intamplase niciodata sa ramana afara peste noapte .In fiecare seara , el adormea in parfumul placut al petalelor care il adaposteau de frig si vant.Spiridusul a inceput sa se gandeasca cu groaza ca nu il mai astepta altceva decat moartea !

Dintr-o data , si-a amintit de o tufa de caprifoi din gradina , ale carei flori se asemanau cu niste coarne de taur.Poate ca unul din acestea i-ar fi putut sluji drept adapost in care se doarma pana spre dimineata !

Pe data , spiridusul a zburat in celalalt capat al gradinii , a ajuns in fata caprifoiului si a ramas incremenit in aer. Sst ! Liniste ! Sub frunzele mari ale tufei erau doi oameni ! Cea mai frumoasa fata pe care ti-ai fi putut-o inchipui si cel mai frumos baiat pe care ti l-ai fi putut imagina ! Cei doi erau uniti intr-o imbratisare atat de stransa incat pareau ca nu se vor mai desparti niciodata.Ei se iubeau atat de mult ! Mai mult chiar decat cel mai dragastos copil si-ar putea iubi mamica sau taticul.

“Iubita mea , trebuie , totusi , sa ne despartim,” a spus la un moment dat baiatul .”Fratelui tau nu ii place de mine , asa ca vrea sa ma trimita intr-o lunga calatorie , peste munti si oceane.Cu bine , draga mea , vei ramane intotdeuna in inima mea !”

Apoi , cei doi indragostiti s-au sarutat , iar tanara fata i-a daruit iubitului ei un trandafir.Inainte de a i-l da , ea a sarutat floarea cu atata iubire si caldura incat petalele trandafirului s-au deschis , iar spiridusul s-a strecurat cu repeziciune inlauntrul lui.In timp ce isi culca capul pe perna moale si parfumata a unei petale , el a putut auzi , “ Ramai cu bine ! Adio ! “ , apoi a simtit ca trandafirul fusese asezat chiar langa inima tanarului.Vai , cat de tare bubuia inima aceea ! Micutul spiridus nu putea adormi din cauza batailor asurzitoare !


Trandafirul nu a ramas , insa , pentru mult timp lipit de acea inima bubuitoare.In timp ce mergea singuratic prin padurea intunecata , indragostitul a a scos floarea de la san si a sarutat-o atat de des si de apasat incat spiridusul era cat pe ce sa fie strivit.Prin panza subtire a petalelor el putea simti buzele fierbinti ale tanarului , in timp ce trandafirul se deschidea ca si cum ar fi fost incalzit de razele cele mai calduroase ale soarelui de amiaza.

Dintr-o data , pe cararea din padure a aparut un alt barbat.Era chiar fratele cel rautacios si innegurat al tinerei fete ! El a scos de la brau un pumnal lung si ascutit si l-a injunghiat de moarte pe indragostitul care saruta plin de pasiune trandafirul.Apoi, ucigasul a taiat capul tanarului si l-a ingropat impreuna cu trupul in pamantul reavan de la radacina unui tei.


“Acum este mort si uitat !” si-a spus in sinea lui fratele cel rau.”Lumea va crede ca el a plecat intr-o calatorie lunga si plina de primejdii in care si-a pierdut viata.Da , el nu se va mai intoarce vreodata , iar sora mea nu va mai indrazni sa ma mai intrebe despre el.” Apoi, ucigasul a presarat frunze uscate deasupra pamantului in care il ingropase pe indragostit si s-a intors acasa ascuns de intunericul noptii.

El nu era insa singur , asa cum se credea. Micutul spiridus il insotea. Pentru ca , in vreme ce fratele cel rau sapase mormantul , cazuse in parul lui o frunza uscata din tei , iar in frunza aceea facuta sul se afla chiar spiridusul.Acum , palaria barbatului acoperea frunza , iar in in bezna de acolo spiridusul tremura de groaza si manie la amintirea faptei groaznice la care fusese martor.

Omul cel rau ajuns acasa atunci cand mijeau zorile.Si-a dat jos palaria si s-a dus in camera sorei sale.Frumoasa fata era intinsa pe pat si visa la iubitul ei , pe care il credea plecat departe , calatorind peste munti si mari.Pacatosul frate s-a aplecat asupra ei si a inceput sa rada cu cel mai hidos ras auzit vreodata , iar frunza uscata i-a cazut din par si s-a asezat pe asternutul patului.El n-a observat-o si , in curand , s-a dus in camera lui pentru a trage un pui de somn.

Micutul spiridus a iesit afara din frunza facuta sul , s-a strecurat in una din urechile fetei adormite si i-a povestit acesteia , ca in vis , povestea ingrozitoarei crime.El i-a descris partea din padure in care fratele ei ii ucisese iubitul si locul in care fusese sapat mormantul . Dupa aceea , i-a soptit :” Si ca sa te convingi ca nu a fost doar un vis , atunci cand te vei trezi , vei gasi o frunza uscata de tei pe asternutul patului tau.”Atunci cand s-a desteptat, primul lucrul pe care l-a zarit fata a fost frunza de tei.

Vai , ce lacrimi amare si fierbinti a varsat tanara fata ! Ea nu a indraznit , totusi , sa lase sa i se vada durerea.Fereastra camerei ei a stat deschisa toata ziua , si spiridusul , desi putea sari cu usurinta in gradina , la trandafirii si celelalte flori pe care le indragea , a ramas acolo , pentru ca nu suporta sa o lase singura pe indurerata fata.

In dreptul ferestrei crestea o tufa de trandafiri care inflorea in fiecare luna , asa ca , spiridusul si-a facut culcus intr-una din aceste flori , astfel incat sa poata veghea asupra sarmanei fete.Adeseori, fratele ei a intrat in camera , insufletit de o bucurie rautacioasa , dar ea nu a indraznit sa spuna nici macar o vorba despre amaraciunea din inima ei.

Atunci cand a venit noaptea , fata s-a furisat afara din casa si s-a dus in padure , in locul pe care il vazuse in vis.Ea a dat deoparte frunzele de pe proaspatul mormant , a sapat cu mainile in pamantul moale si , in cele din urma , a gasit trupul iubitului ei.Cat de amarnic a plans si l-a jelit , si cat de fierbinte s-a rugat lui Dumnezeu sa ii fie luata si ei viata ! Daca ar fi putut , ar fi luat cu ea corpul celui iubit, insa intrucat asa ceva ii era peste puteri , a a ridicat in maini capul palid , cu ochii inchisi si l-a sarutat pe gura rece , apoi , cu degete tremurande , a dat deoparte tarana din frumosul par.


“Cel putin , pe acesta il pot duce cu mine , “ si-a spus ea lacrimand.Dupa aceasta , a ingropat inapoi trupul si a risipit iarasi frunze uscate deasupra anonimului mormant.Capul iubitului, l-a luat insa cu ea , impreuna cu o tufa de iasomie care crestea acel loc , si a pornit inapoi spre casa.

Imediat ce a ajuns in camera ei , a adus cel mai mare vas de flori pe care l-a putut gasi si a asezat in el capul.Apoi, l-a acopert cu pamant si a plantat deasupra tufa de iasomie adusa din padure.

Micutul spiridus nu mai putea suporta sa vada atat durere! “Ramai cu bine ! Adio !” a zis el , si a zburat afara , la trandafirul sau din gradina.Acesta se vestejise insa si se uscase ; ramasesera din el numai cateva frunze uscative , care atarnau batute de vant.”Vai,” a oftat spiridusul.”Cat de repede se duce ceea ce este frumos si bun in lumea asta !”Dupa aceea , a reusit , totusi, sa gaseasca un alt trandafir , in care si-a gasit o locuinta confortabila , in spatele petalelor delicate , gingase.

In fiecare dimineata , spiridusul zbura pana la fereastra bietei fete si o gasea intotdeuna plangand deasupra vasului de flori . Usor , delicat, lacrimile ei cadeau peste tufa de iasomie si , pe zi ce trecea , fata devenea mai palida si mai slaba , iar tufa crestea mai viguroasa si mai verde.Din cele cateva ramuri au aparut , una cate una , noi crengute , pe care au aparut mici boboci de flori , rasfatati de sarutarile fetei.

Atunci cand pacatosul ei frate o gasea langa vasul de flori , incepea sa o certe si sa o intrebe de ce se purta in felul acela prostesc.Lui nu ii placea dragostea sorei lui fata de acea tufa de iasomie si nu intelegea de ce ea plange aplecata deasupra ei.El nu avea de unde sa stie ce ochi inchisi zaceau ascunsi acolo si ce buze reci sarutau acum pamantul din glastra.

Intr-o zi , spiridusul a gasit-o pe fata atipita langa vasul de flori si i-a soptit in ureche despre noaptea in care el o zarise langa iubitul ei , in gradina , despre aroma trandafirilor si spiridusii care traiesc ascunsi in ei.Ea a fost cuprinsa de mrejele unui vis dulce , incantator si , in timp ce isi visa clipele cele mai frumoase din viata , s-a stins usor, plecand de pe lumea aceasta. Moartea ei a fost usoara ca atingerea unui inger , iar ea ajuns degraba in rai , alaturi de iubitul ei.Florile de iasomie si-au deschis clopoteii lor mari si au dat nastere unei miresme dulci, minunate.Pentru ca numai in acest fel stiu florile sa ii planga pe cei dragi.

Fratele cel rau a vazut frumoasa planta inflorita si a luat-o cu el , ca o amintire de la sora lui, asezand-o in camera lui, aproape de pat , intrucat frumusetea florilor era nemaipomenita , iar parfumul lor mereu proaspat si dulce.Micutul spiridus a insotit , insa, vasul de flori pana in odaia omului pacatos , si a zburat printre crengile iasomiei , din floare in floare .In fiecare dintre ele a descoperit cate suflet mititel si fiecaruia el i-a spus povestea uciderii omului al carui cap era asezat chiar in pamantul de sub tufa.El le-a istorisit despre fratele cel rau si despre biata lui sora.

“Stim lucrul acesta !” i-a raspuns fiecare sufletel din fiecare floare.”Doar ne-am nascut din ochii si buzele celui omorat . Stim totul ! Stim totul ! “ au repetat ei si au dat din cap intr-un fel ciudat.Spiridusul trandafirului nu intelegea cum de pot fi aceste mici suflete atat de linistite si impacate , asa ca a zburat la albinele care isi aduna mierea si le-a istorist groznica poveste despre fratele cel rau.Acestea s-au dus indata la regina lor si i-au spus ce auzisera .Pe loc , regina a poruncit tuturor albinelor ca a doua zi dimineata sa isi ia zborul catre casa si sa il ucida pe fiorosul asasin.

In noaptea care a urmat, s-a petrecut insa ceva cu totul si cu totul neasteptat.Era prima noapte dupa ce fata murise , si , in timp ce fratele cel rau adormise linistit in patul de langa vasul cu tufa de iasomie , florile s-au deschis dintr-o data si din fiecare din ele a iesit cate un spiridus invizibil , inarmat cu o micuta lance otravita.Mai intai , ei au intrat in urechile omului si l-au chinuit povestindu-I cele mai groaznice vise pe care si le putea inchipui , apoi au zburat pana la buzele lui si si i-au impuns limba cu lancile lor otravite.

“Acum l-am razbunat pe omul ucis !” au strigat cu totii , in cor , apoi au zburat inapoi in clopoteii florilor de iasomie.

La sosirea diminetii, prin ferestrele deschise , au patruns in camera micutul spiridus si intregul roi de albine , condus de regina , gata de a-l ucide pe fratele cel rau.

El nu mai era , insa, in viata , iar oamenii care au venit dupa aceea langa patul lui au spus ca murise din cauza miresmei de iasomie. Micutul spiridus a inteles ca omul fusese ucis datorita razbunarii florilor si i-a marturisit acest lucru reginei care , impreuna cu intregul ei roi a inceput sa bazaie fara incetare in jurul vasului de flori , nimeni nefiind in stare sa le alunge de acolo.Atunci cand un om a incercat sa ia ghiveciul , o albina l-a intepat in mana si acesta s-a spart in tandari pe podea.In acel moment , toti oamenii din jur au putut sa vada un craniu alb si au stiut de indata ca omul mort din pat era un ucigas.

Regina albinelor a zburat prin vazduh si a cantat despre razbunarea florilor si micutul spiridus din trandafir si despre cum in spatele celei mai mici frunze se ascunde Cineva care poate descoperi si razbuna orice fapta rea.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Vulpea si gastele , poveste de fratii Grimm

Intr-o zi vulpea a ajuns in mijlocul unei pajisti pe care se afla un card de gaste grase si frumoase.Atunci cand a fost indeajuns de aproape de ele , cumatra vulpe a zambit mieros si a spus :" Hei , am picat la tanc ! Imi place sa va vad adunate toate gramada , astfel incat sa va pot manca in tihna una dupa cealalalta." Cuprinse de spaima , gastele au inceput sa gagaiasca cu patima , vaietandu-se si rugandu-se sa le fie crutata viata.Vulpea nu s-a lasat induplecata de vaietele lor si le-a zis cu glas raspicat : " Nu am nici o mila fata de voi ! Va trebui sa muriti pentru a-mi umple stomacul."

In cele din urma , una din gaste si-a luat inima in dinti si a spus :" Daca noi, sarmanele gaste , trebuie sa ne jertfim vietile noastre tinere si nu avem nici o scapare , fa-ne o ultima favoare si lasa-ne sa ne rugam , astfel incat sa nu murim incarcate de pacate .Dupa aceasta , ne vom aseza singure intr-un sir , ca sa poti sa le alegi de la inceput pe cele mai grase dintre noi." "Mda ," , a raspuns vulpea , " rugamintea voastra mi se pare a fi indreptatita si pioasa . Rugati-va pentru iertarea pacatelor voastre , iar eu am sa astept pana cand terminati."

Nici nu si-a sfarsit vulpea bine cuvintele , ca cea dintai gasca a pornit sa rosteasca o lunga rugaciune , spunand la nesfarsit "Ga , ga , ga , ga, ..." Pentru ca aceasta ruga zgomotoasa nu parea sa se mai sfarseasca vreodata , cea de-a doua rata a inceput si ea sa -si marturiseasca pacatele : "Ga , ga , ga , ga , ..." Au urmat-o o a treia si o a patra , pana cand intreg cardul de rate si-a unit glasurile , rostind in cor , intr-o harmalaie ametitoare :"Ga , ga , ga , ga ,..."

Atunci cand gastele isi vor sfarsi rugaciunea solemna , voi putea sa va spun povestea mai departe .Deocamdata , ele continua sa se roage , fara nici o intrerupere , in limba lor neinteleasa :"Ga , ga , ga , ga , ..."

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si picioarele amestecate | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Copiii vecinilor lui Nastratin Hogea erau pusi pe farse.
Ei se asezasera pe malul paraului din apropiere si-si pusesera picioarele in apa , incalcindu-le unele printre altele .Atunci cand Nastratin Hogea a trecut pe acolo , au inceput sa strige in cor :
"Hogea ! Hogea ! Te rog , ajuta-ne !"
"Ni s-au amestecat picioarele si nu mai stim care sunt picioarele fiecaruia."
"Daca nu mai stim clar cine ce picioara are nu mai putem ajunge acasa."
"Vino sa ne lamuresti cui apartine fiecare picior din gramada asta invalmasita ."

Nastratin Hogea nu avea de gand sa ajunga sa se lase pacalit si sa ajunga de batjocura copiilor.

"Aha , inteleg," a spus el cu blandete. "Cateodata se mai intampla si lucruri de soiul asta .Dar nu va faceti griji , cred ca am eu o solutie ."
Nastratin Hogea a cules o ramurica cazuta dintr-un copac , a intrat si el in apa , si s-a apucat sa plesneasca cu crenguta peste picioarele invalmasite.Pe rand , fiecare copil a sarit ca ars atunci atunci cand era atins de ramurica si s-a aruncat tipand in apa , luand-o la goana catre casa lui .
"Aha," a mustacit Nastratin Hogea , "Ati vazut ca fiecare dintre voi si-a gasit pana la urma picioarele."

Lupul si vulpea , poveste de fratii Grimm

Lupul se intovarasise cu vulpea , dar prietenia asta nu prea ii convenea cumetrei roscovane , caci lupul , fiind mai puternic , ii poruncea vulpii sa faca orice ii trecea prin minte, iar ea trebuia sa se supuna.Vulpea isi dorea din tot sufletul sa scape de stapanul ei , lupul , dar nu stia cum sa faca asta.

Intr-o zi , pe cand mergeau prin padure , lupul a spus : " Hei , vulpe roscata , du-te indata sa imi aduci ceva de mancare , ca de nu , te voi manca pe tine."La aceasta , vulpea i-a raspuns :"Stiu prin apropiere o gospodarie in care sunt doi miei ; daca binevoiesti , putem merge intr-acolo sa furam unul din ei." Vorbele acesteau l-au uns la suflet pe lup , asa ca au pornit catre gospodarie si, odata ajunsi acolo , vulpea a insfacat un miel micut , l-a adus lupului si , apoi, s-a dus in padure , lasandu-si tovarasul sa se ospateze.

Bietul mielusel striga , insa, inecat de hohote de plans , iar mama lui l-a auzit si a inceput si ea sa urle din toate puterile.Harmalaia era atat de mare incat taranul , care stapanea peste gospodarie , a iesit in fuga din casa pentru a vedea ce se intampla.El a dat peste lup si l-a batut cu atata incrancenare , incat acesta abia a reusit sa scape cu fuga.Schiopatand si urland de durere , lupul a ajuns-o din urma pe vulpe. “ M-ai sfatuit cum nu se poate mai prost” , a spus el ; “Voiam sa pun laba si peste celalalt miel , dar taranul m-a vazut si mi-a tras o bataie sora cu moartea.” Vulpea i-a raspuns , “ Ce sa-ti fac daca esti asa de lacom ? Un singur miel nu iti era de ajuns ?”

A doua zi , in timp ce mergeau prin padure , lupul cel hulpav a spus din nou , “Hei , vulpe roscovana , adu-mi repede ceva de imbucat ca de nu , am sa te inghit pe tine.” Vulpea i-a zis indata : “ Stiu o gospodarie in care nevasta unui taran va coace diseara niste turte ; putem sa mergem intr-acolo si sa ne infruptam cu cateva din ele.” Zis si facut.Cei doi s-au indreptat catre casa gospodinei , vulpea s-a furisat prinprejur si a inceput sa traga cu ochiul si sa adulmece pana cand a descoperit locul unde era asezata farfuria cu turte . S-a repezit la ea si a insfacat sase turte pe care le-a adus lupului.”Iata , ti-am adus ceva sa mananci “ , i-a zis ea lupului , si apoi si-a vazut de drum catre codru.Lupul a mancat dintr-o inghititura toate turtele si si-a spus in sinea lui :” Hm , as mai imbuca un rand din bunatatile astea,” asa ca s-a dus catre casa si a apucat in colti toata farfuria cu turte .Farfuria a cazut insa pe podea si s-a facut tandari.Lucru asta a facut un zgomot asa de mare incat gospodina a venit in fuga si , cand l-a vazut pe lup , a inceput sa strige dupa ajutor .Pe data s-au ivit si alti oameni , care l-au batut cu ciomegele atat de rau , ca lupul abia a reusit sa scape , alergand in doua picioare .Urland cu jale si tremurand de durere , lupul a intalnit-o pe vulpe in padure. “ Un plan mai prost ca sta nici ca se putea sa ai , “ a strigat el , furios , “Taranii au pus mana pe mine si mi-au tabacit toata blana.”Vulpea , insa, i-a raspuns : “ Ce sa-ti fac daca esti asa de lacom ? Nu puteai sa te multumesti cu cele sase turte ?”

In cea de-a treia zi , lupul , abia mai putand sa paseasca de atata durere , a spus din nou :” Hei , vulpe roscovana , daca nu imi aduci ceva de imbucat , am sa te mananc cu tot cu coada.” Vulpea i-a zis :” Stiu un om care tocmai a taiat niste vite , iar carnea sarata a pus-o intr-un butoi din pivnita lui .Putem sa mergem si sa i-o furam.” Lupul , multumit , i-a spus :”Bine , voi merge cu tine , dar va trebui sa ma ajuti daca nu reusesc sa scap de unul singur.” “Asa voi face ,” a spus vulpea si a pornit inainte , aratandu-i lupului cararile si cotloanele prin care se ajungea la pivnita .Odata ajunsi acolo, au gasit butoiul plin de carne gustoasa , iar lupul s-a repezit de indata sa infulece , gandindu-se :” Miam , am o multime de timp ca sa-mi potolesc foamea inainte de a pleca de aici.” Vulpea gusta si ea cu placere din carne , dar, in acelasi timp , isi lasa ochii sa iscodeasca in toate partile , sa vada daca nu venea cineva si, din cand in cand , alerga catre gaura prin care intrasera in pivnita , ca sa vada daca nu cumva trupul i se umflase de prea multa mancare si mai putea iesi din prin gaura aceea stramta.

La un moment dat , lupul a zis :”Spune-mi si mie , draga vulpita , de ce tot alergi de colo – colo si nu ai deloc astampar ?”
Vicleana vulpe i-a raspuns :”Trebuie sa vad daca nu apare vreun om incoace.””Ai grija si nu te indopa prea tare !” Lupul , insa , i-a raspuns : “Nu voi pleca de aici pana nu golesc de carne tot butoiul.” In timpul acesta , taranul care stapanea peste casa a auzit zgomotul facut de sariturile vulpii si a intrat in pivnita.Atunci cand l-a vazut , vulpea a zbughit-o prin gaura intr-o clipita.Lupul a vrut si el sa o ia la fuga dupa vulpe , dar burta i se umflase asa de mult de la mancare incat nu mai incapea prin gaura.S-a chinuit cat s-a chinuit lupul sa scape , dar nu a facut altceva decat sa ramana intepenit in gaura prin care isi cauta scaparea.Taranul atata astepta ! I-a tras o bataie cu ghioaga lacomului lup pana cand acesta si-a dat zilele , iar vulpea a alergat voioasa in padure , multumita ca a scapat de stapanul ei cel hulpav.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Vulpea si pisica , poveste de fratii Grimm

Intr-o buna zi , intr-o oarecare padure , pisica a intalnit-o pe cumatra vulpe.La vederea ei , pisica si-a spus in sinea ei :" Vai , vulpea este atat de isteata si plina de experienta , si atat de respectata de lumea buna " .Apoi , i s-a adresat pe un ton prietenos :" Buna ziua , draga doamna vulpe ! Ce mai faci ? Cum te mai simti ? Cum te descurci pe timpul asta frumos ?"

Vulpea , mandra din cale afara , a masurat-o pe pisica din cap pana in picioare , si , catava vreme , nu s-a hotarat daca sa-i faca onoarea de a-i raspunde sau nu. In cele din urma , ea a zis :" Of , tu , nepotolita curatitoare de mustati , prostanaca guduratoare , infometata vanatoreasa de soricei , cum de indraznesti sa imi vorbesti ? Cum de ai curajul sa ma intrebi ce mai fac ? Cat de invatata esti tu ? Cate mestesuguri stapanesti ? " "Pai , eu ... nu stiu decat un mestesug ," i-a raspuns pisica. "Mda ? Si care ar fi acesta ?" a intrebat-o vulpea."Atunci cand cainii alearga dupa mine , sar degraba intr-un copac si imi salvez viata." "Numai atata stii ?" i-a zis vulpea. "Eu sunt maestra peste 100 de mestesuguri si am un sac plin de siretlicuri.Imi pare rau pentru tine .Vino cu mine si am sa te invat cum se face ca sa scapi de caini."

Chiar atunci , s-a ivit printre copaci un vanator , insotit de patru caini.Pisica a sarit sprintena intr-un copac si s-a urcat cu iuteala in varful lui , acolo unde crengile si copacii o faceau nevazuta."Deschide-ti sacul , doamna vulpe ! Deschide-ti sacul cu siretlicuri !" , a strigat pisica , insa vulpea fusese deja incoltita de catre caini, care nu ii lasau nici o cale de scapare."Vai, doamna vulpe " , a zis pisica , "tu , cu toate cele 100 de mestesuguri ale tale , ai ajuns la pierzanie ! Daca ai fi putut sa te urci cu mine in copac , viata ta ar fi fost salvata."

Discursul lui Nastratin Hogea | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

In cea dintai zi in care trebuia sa isi faca datoria ca preot (imam) al satului , Nastratin Hogea statea pe o banca , pregatindu-se sa isi spuna discursul .Credinciosii nu mai puteau de nerabdare sa auda ce avea el sa le zica. Nastratin Hogea nu isi pregatise insa nici un discurs.

"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi ?" , a intrebat el.
"Nu , Efendi Hogea , nu stim" , i-au raspuns satenii.
"Daca nu stiti despre ce aveam de gand sa va vorbesc " , le-a spus Nastratin Hogea , " atunci nu va mai zic nimic."Dupa aceasta , el s-a ridicat de pe banca si a parasit moscheea , lasandu-i pe oameni incremeniti de uimire.

A doua zi , cand s-a facut ora pentru rugaciune , Nastratin Hogea s-a asezat pe bancuta lui , in fata credinciosilor care il asteptau cu nerabdare.
"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" i-a intrebat din nou Nastratin Hogea.
"Da , Efendi Hogea , stim !" , i-au zis toti intr-un glas.
"Ei bine , " a spus Nastratin Hogea , "daca stiti dinainte ce voiam sa va zic , atunci nu este nevoie sa va mai spun ceva ." Nastratin Hogea s-a ridicat apoi de pe bancuta si a plecat.Oamenii adunati in moschee au ramas nauci , nestiind ce sa mai creada.

In cea de-a treia zi , Nastratin Hogea a intrat in moschee , s-a asezat pe banca lui si si-a rostit intrebarea bine cunoscuta :
" "Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" Credinciosii nu aveau de gand sa-l lase si de asta data sa plece fara a-si rosti discursul , asa ca unii dintre ei au raspuns " da , stim" , iar altii "nu , nu stim."
"In cazul acesta" , le-a spus Nastratin Hogea , " cei care stiu trebuie sa le zica celor care nu stiu " , si apoi s-a strecurat afara din moschee.



Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea , pepenele si nuca | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi , Nastratin Hogea sapa o bucata de pamant pe care plantase niste pepeni.La un moment dat , obosit de-atata munca , a facut o pauza , s-a asezat la umbra unui nuc si s-a cufundat intr-o cugetare adanca.

" Sublime Alah ," a spus el , " tu ai creat lumea asa cum este ea , dar de ce ai facut sa creasca marii pepenii dintr-o crenguta atat de subtire , iar micile nuci dintr-un copac asa de mare si viguros ?"

Pe cand gandea in felul acesta , o nuca s-a desprins de pe o ramura si i-a cazut direct in cap.

"O , maretule Alah , " a zis Nastratin Hogea , in timp ce isi mangaia cucuiul care tocmai ii aparuse , " acum inteleg de ce n-ai facut sa creasca pepenii in copaci.Daca era dupa mine , acum as fi fost mort."



Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si misterele universului | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi toropitoare de vara , satenii se adunasera la umbra si se apucasera sa discute despre lucruri importante , filozofice , legate de misterele universului.Pentru ca palavragelile lor nu ajungeau la nici o concluzie , s-au hotarat sa apeleze la intelepciunea lui Nastratin Hogea.

"Efendi Hogea' , i-au zis ei , "esti un om invatat , asa ca poate reusesti sa ne lamuresti asupra unui lucru complicat. Unde este centrul pamantului ?"

Nastratin Hogea a ascultat fara sa clipeasca si apoi le-a raspuns : "Centrul pamantului este chiar sub piciorul stang din fata al magarului meu ."

"Efendi Hogea," au protestat satenii , " nu se poate sa fie asa !"
"
Daca nu ma credeti," le-a zis Nastratin Hogea , "n-aveti decat sa va apucati sa masurati.Cand terminati , chemati-ma si pe mine".

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea pe acoperis | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Acoperisul vechii case a lui Nastratin Hogea era crapat si atunci cand ploua apa ii baltea in casa.Intr-o zi , Hogea s-a hotarat sa il repare , asa ca a imprumutat o scara si , cu mare chin , a reusit sa se urce pe casa.

Chiar atunci cand se apucase de treaba , s-a auzit cum cineva batea la usa.Cu mare grija , el s-a aplecat deasupra acoperisului si a vazut ca ca in fata usii sale astepta un strain.

"Sunt aici , sus" , a strigat Hogea. Cand omul si-a ridicat privirea , Nastratin l-a intrebat :"Ce doresti ?"
"Te rog , vino pana jos ," i-a raspuns omul , "Am ceva de vorbit cu tine."

Hogea a coborat pas cu pas , cu prudenta , pe scara cea veche si , atunci cand a ajuns pe pamant , l-a intrebat din nou pe necunoscut ce treaba avea cu el.
""Poti, te rog , sa-mi dai ceva de pomana ?" i-a spus omul.

Hogea s-a gandit o clipa , apoi i-a spus omului sa il urmeze pe acoperis.Unul cate unul , tragandu-si cu greu rasuflarea , mai intai Hogea , apoi cersetorul , s-au chinuit sa urce pe scara cea subreda si au ajuns pe acoperis.Odata aflati acolo , Nastratin Hogea s-a intors catre om si i-a spus : " Imi pare rau , dar n-am ce sa-ti dau."

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Soldatelul de plumb , poveste de Hans Christian Andersen

Au fost odata ca niciodata douazecisicinci de soldatei de plumb , care erau frati , pentru ca fusesera facuti din aceeasi lingura de plumb.Ei aveau pusti pe umar , se uitau drept inainte si purtau o uniforma splendida , colorata in rosu si albastru.Primul lucru pe care il auzisera cand venisera pe lume era "Soldatei de plumb ! " , cuvinte rostite de un baietas , care incepuse sa bata din palme cu incantare atunci cand a fost dat deoparte capacul cutiei in care erau asezati soldateii.Ei fusesera dati drept cadou , iar baietasul se apucase imediat sa ii aranjeze pe o masa.Soldateii erau identici , cu exceptia unuia , care avea un singur picior ; el fusese facut la urma , cand nu mai ramasese destul plumb topit pentru a-l termina , asa ca nu avea decat un singur picior , ceea ce il facea sa arate diferit de ceilalti camarazi ai lui.

Masa pe care stateau soldateii era plina de tot felul de jucarii , dar cea mai atractiva dintre ele , care iti retinea de prima data atentia , era un mic castel din carton. Prin minusculele ferestre ale acestuia puteau fi vazute camerele dinauntru.In fata castelului se aflau cativa copacei care inconjurau o lentila de ochelari ce trebuia sa se asemene cu un mic lac transparent.Lebede facute din ceara inotau pe lac si se reflectau in el.Toate aceste jucarii erau foarte frumoase , dar cea mai frumoasa dintre toate era o fata micuta care statea in fata portii deschise a castelului ; ea era facuta tot din carton , purta o rochie transparenta de muselina si avea pe umeri o panglica albastra , aratand la fel ca si o esarfa. Tinea in mana , in fata , un trandafir stralucitor din beteala , la fel de mare cat fata ei.Micuta fata era o balerina ; ea isi ridica amandoua bratele catre cer si isi inalta unul din picioare atat de sus incat soldatelul olog nu il putea zari si se gandea ca , asemenea lui , fata nu avea decat un picior. "Aceasta este sotia care mi se potriveste " s-a gandit el ; "da , insa ea este de neam mare si traieste intr-un castel , in timp ce eu locuiesc intr-o cutie , impreuna cu ceilalti 24 de camarazi ai mei ; cutia asta nu este loc in care as putea sa o aduc.Trebuie , totusi , sa incerc sa o cunosc."Soldatelul si-a culcat trupul pe masa , in spatele unei cutii de tutun , astfel incat sa poata trage cu ochiul la delicata fata , care continua sa stea intr-un picior fara a-si pierde echilibrul.Atunci cand s-a inserat , ceilalti soldatei de plumb au fost asezati inapoi in cutie , iar oamenii din casa s-au dus la culcare.Imediat dupa asta , jucariile au prins viata si au inceput sa se joace intre ele , sa isi faca vizite , sa se prefaca ca se dueleaza si sa se joace cu mingile.Soldateii de plumb au inceput sa bata cu pumnii in cutia lor pentru doreau sa se alature si ei distractiei generale , dar nu puteau sa deschida capacul cutiei.Spargatorul de nuci se juca de-a saritura broastei , iar creionul se amuza sarind pe masa.Era o harmalaie asa de mare incat canarul s-a desteptat si a inceput sa vorbeasca ; cuvintele sale erau , insa, cu rima , asemeni unei poezii.Numai soldatelul de plumb si balerina au ramas la locurile lor.Ea statea pe varful unui singur picior , celalalt fiind atat de intins in sus incat ai fi zis ca nu il are.Soldatelul nu si-a luat ochii de la ea nici macar o clipa.

Atunci cand ceasul cu pendula a batut ora 12 , capacul de la cutia de tutun a sarit deodata deoparte , iar din ea a tasnit un spiridus negru.De fapt , cutia cu tutun era o jucarie surpriza , din care sarea pe neasteptate , impins de un arc , spiridusul cel negru.
"Soldatelule de plumb , " a spus spiridusul , " nu indrazni sa iti doresti ceva care nu iti apartine."
Soldatelul s-a prefacut , insa, ca nu aude.
"Bine ! Asa deci ! Asteapta pana maine si-ai sa vezi tu !" , a zis spiridusul.

A doua zi dimineata , cand copii au revenit in camera , l-au asezat pe soldatelul de plumb langa fereastra.Nu se stie cu siguranta daca a fost de vina spiridusul sau numai un curent de aer , insa fereastra s-a deschis brusc , iar soldatelul a cazut prin ea , de la etajul 3 , dandu-se peste cap prin vazduh , pana a ajuns pe strada de dedesupt. A fost o prabusire groaznica , pentru ca soldatelul a picat cu capul in jos , iar baioneta si casca lui au ramas intepenite intre doua pietre de caldaram , in timp ce singurul lui picior era ramas in aer.Servitoarea si baietelul au coborat pe scari pana in strada ca sa il caute , insa nu au reusit sa-l zareasca , desi erau cat pe ce sa calce peste el.Daca ar fi putut sa strige :"Hei , aici sunt !" , totul ar fi fost bine , dar el era prea mandru pentru a cere ajutor atunci cand era imbracat in uniforma.

Dintr-o data a inceput sa ploua , iar picaturile au cazut din ce in ce mai repede , pana cand s-au transformat intr-o ploaie torentiala.Cand picaturile au incetat sa mai cada , s-a intamplat sa treaca pe acolo doi baietei , iar unul din ei a spus :"Uite , un soldatel de plumb.Trebuie sa ii facem rost de o barca cu care sa navigheze."
Cei doi baieti au facut o barca din hartia unui ziar , l-au pus pe soldatel in ea si au asezat barcuta pe un suvoi de apa care se scurgea printr-un santulet , la marginea strazii.In timp ce barcuta era dusa de ape , baietii alergau pe langa ea si bateau veseli din palme.Vai si amar , ce valuri uriase se ridicau in santulet si cat de repede inainta curentul de apa ! Fusese o ploaie strasnica si pe strazi se adunase o multime de apa.Barcuta din hartie se legana in sus si in jos , si , uneori , isi schimba directia atat de brusc , incat soldatelul se clatina pe singurul lui picior .Cu toate acestea , el a ramas drept , cu fata neclintita si cu pusca asezata regulamentar pe umar.Deodata , barcuta a ajuns la gura unei canalizari si a intrat intr-un tunel in care intunericul era la fel de mare ca si in cutia soldateilor.

“Incotro ma indrept , oare ?” se gandea soldatelul.”Toate astea s-au intamplat numai din cauza spiridusului , sunt sigur.Ah , daca micuta dansatoare ar fi fost acum impreuna cu mine , in barca , nu mi-ar fi pasat de nici un fel de intuneric.”

Dintr-o data , s-a apropiat de barcuta un mare sobolan de apa , care traia in canalizare.
“Ai pasaport ?” , a intrebat sobolanul , “actele la control , imediat !”.Soldatelul a ramas insa tacut , tinandu-si pusca pe umar mai ferm ca niciodata.
Barca continua sa fie purtata de ape , iar sobolanul mergea dupa ea , aratandu-si coltii ascutiti si strigand printre bucatile de lemn si paie leganate de valuri :” Opriti-l , opriti-l imediat ; nu a platit taxa de trecere si nu a prezentat pasaportul la control.”
Curentul de apa misca , insa, barca tot mai repede si mai puternic.Soldatelul putea vedea de-acum lumina zilei , stralucind la capatul tunelului.Apoi , a auzit un zgomot rasunator , atat de infiorator incat il putea infricosa si pe cel mai viteaz dintre barbati.La capatul tunelului , apa se prabusea de la inaltime intr-un canal larg , locul acela fiind la fel de periculos ca si o cascada pentru noi , oamenii.Barcuta era prea aproape de acel loc pentru a mai putea fi oprita , asa ca se indrepta cu viteza intr-acolo , iar bietul soldatel s-a incordat pentru a ramane cat mai drept se putea , fara sa miste nici macar o pleoapa , pentru a arata ca nu ii este frica.Barcuta s-a invartit in cerc de trei sau patru ori , timp in care apa a inceput sa intre in ea din toate partile ; nimic nu o mai putea opri sa se duca la fund.Apa ii ajunsese de-acum soldatelului pana la gat , iar barca continua sa se scufunde din ce in ce mai adanc , pentru ca hartia devenise moale din cauza umezelii .In cele din urma , apa l-a inghitit cu totul pe soldatel , trecandu-i deasupra capului.El se gandea ca nu o va mai vedea niciodata pe eleganta balerina ,iar in urechi auzea cuvintele unui cantec de lupta :
“Cu bine , soldatule , viteaz mereu ,
Catre moarte te-ndrepti , ca un leu.”

Apoi, barcuta s-a facut bucati , soldatul s-a scufundat in apa , si, dintr-o data , a fost inghitit de un peste mare. Ce intuneric era inauntrul pestelui ! Era o bezna si mai adanca decat in tunel , si spatiul era si el , mai ingust , insa soldatelul a continuat sa ramana drept , culcat pe spate , cu pusca tinuta pe umar.Pestele a inotat incolo si incoace , cu miscari mladioase si gratioase , si apoi a ramas nemiscat.

Dupa o vreme , soldatelul a fost orbit de o raza de soare si s-a trezit in lumina zilei , in timp ce o voce declara cu fermitate :” Daca iti spun , soldatelul de plumb este chiar aici”.Ce se intamplase , de fapt ? Pestele fusese prins intr-o undita , apoi fusese dus la piata si vandut bucataresei care il adusese in bucatarie si acum ii taia burta cu un cutit urias.Bucatareasa a scos soldatelul din stomacul pestelui , apucandu-l intre degetul mare si cel aratator , si l-a dus intr-o camera in care toata lumea era curioasa sa il vada pe nemaipomenitul soldatel care calatorise in interiorul unui peste ; el nu se simtea , insa, prea mandru.

L-au asezat pe o masa , si – minune mare , cum se potrivesc uneori lucrurile in lumea asta – a observat ca era in aceeasi camera de pe fereastra careia cazuse .Erau acolo cu totii : aceeasi copii, aceleasi jucarii , asezate la fel pe masa , si frumosul castel in fata caruia putea fi vazuta eleganta balerina ; ea continua sa isi tina echilibrul stand intr-un singur picior , tinandu-l pe celalalt ridicat in sus , la fel de ferm precum statea soldatelul in pozitie de drepti. Atunci cand a vazut-o , soldatelul s-a emotionat atat de tare incat era cat pe ce sa-l podideasca plansul , insa el si-a stapanit lacrimile cu demnitate.Soldatelul s-a uitat la balerina si au ramas amandoi tacuti.

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si friptura | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi , Nastratin Hogea a cumparat 2 kilograme de carne de la vecinul sau , macelarul.A adus carnea acasa si i-a cerut nevestei sa-i pregateasca pentru cina o friptura delicioasa .
Multumit ca seara il astepta o mancare pe cinste , s-a indreptat voios catre campul pe care avea de treaba.

Nici nu a terminat bine nevasta lui Hogea de gatit carnea , ca i-au si venit in vizita niste cumetre prietene si niste neamuri.Pentru ca nu avea nimic altceva cu care sa isi serveasca musafirii , nevasta le-a pus pe masa friptura pe care tocmai o pregatise.Oaspetii au mancat-o cu pofta si nu s-au lasat pana nu au terminat-o.

Spre seara , cand s-a intors ostenit de la muncile campului , Hogea a intrebat-o pe navasta daca era gata friptura.

“Vai , vai !” a zis aceasta , “ nu ti-ai fi crezut ochilor cat de stricata era carnea pe care ai adus-o ! N-aveam ce face cu ea , asa ca i-am dat-o pisicii si mata a hapait-o pe toata.”

Nastratin Hogea , neincrezator , s-a uitat in jur si a si-a zarit pisica cea slabanoaga intr-un colt , aratand la fel de infometata ca si el .Hogea a pus mana pe mata si a asezat-o pe talgerul cantarului sau. Biata pisica cantarea exact 2 kilograme.


“Nevasta , ” a zis Hogea , “ daca asta este pisica , unde-i carnea ? Iar daca asta este carnea , unde-i pisica ?”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009