Soldatelul de plumb , poveste de Hans Christian Andersen

Au fost odata ca niciodata douazecisicinci de soldatei de plumb , care erau frati , pentru ca fusesera facuti din aceeasi lingura de plumb.Ei aveau pusti pe umar , se uitau drept inainte si purtau o uniforma splendida , colorata in rosu si albastru.Primul lucru pe care il auzisera cand venisera pe lume era "Soldatei de plumb ! " , cuvinte rostite de un baietas , care incepuse sa bata din palme cu incantare atunci cand a fost dat deoparte capacul cutiei in care erau asezati soldateii.Ei fusesera dati drept cadou , iar baietasul se apucase imediat sa ii aranjeze pe o masa.Soldateii erau identici , cu exceptia unuia , care avea un singur picior ; el fusese facut la urma , cand nu mai ramasese destul plumb topit pentru a-l termina , asa ca nu avea decat un singur picior , ceea ce il facea sa arate diferit de ceilalti camarazi ai lui.

Masa pe care stateau soldateii era plina de tot felul de jucarii , dar cea mai atractiva dintre ele , care iti retinea de prima data atentia , era un mic castel din carton. Prin minusculele ferestre ale acestuia puteau fi vazute camerele dinauntru.In fata castelului se aflau cativa copacei care inconjurau o lentila de ochelari ce trebuia sa se asemene cu un mic lac transparent.Lebede facute din ceara inotau pe lac si se reflectau in el.Toate aceste jucarii erau foarte frumoase , dar cea mai frumoasa dintre toate era o fata micuta care statea in fata portii deschise a castelului ; ea era facuta tot din carton , purta o rochie transparenta de muselina si avea pe umeri o panglica albastra , aratand la fel ca si o esarfa. Tinea in mana , in fata , un trandafir stralucitor din beteala , la fel de mare cat fata ei.Micuta fata era o balerina ; ea isi ridica amandoua bratele catre cer si isi inalta unul din picioare atat de sus incat soldatelul olog nu il putea zari si se gandea ca , asemenea lui , fata nu avea decat un picior. "Aceasta este sotia care mi se potriveste " s-a gandit el ; "da , insa ea este de neam mare si traieste intr-un castel , in timp ce eu locuiesc intr-o cutie , impreuna cu ceilalti 24 de camarazi ai mei ; cutia asta nu este loc in care as putea sa o aduc.Trebuie , totusi , sa incerc sa o cunosc."Soldatelul si-a culcat trupul pe masa , in spatele unei cutii de tutun , astfel incat sa poata trage cu ochiul la delicata fata , care continua sa stea intr-un picior fara a-si pierde echilibrul.Atunci cand s-a inserat , ceilalti soldatei de plumb au fost asezati inapoi in cutie , iar oamenii din casa s-au dus la culcare.Imediat dupa asta , jucariile au prins viata si au inceput sa se joace intre ele , sa isi faca vizite , sa se prefaca ca se dueleaza si sa se joace cu mingile.Soldateii de plumb au inceput sa bata cu pumnii in cutia lor pentru doreau sa se alature si ei distractiei generale , dar nu puteau sa deschida capacul cutiei.Spargatorul de nuci se juca de-a saritura broastei , iar creionul se amuza sarind pe masa.Era o harmalaie asa de mare incat canarul s-a desteptat si a inceput sa vorbeasca ; cuvintele sale erau , insa, cu rima , asemeni unei poezii.Numai soldatelul de plumb si balerina au ramas la locurile lor.Ea statea pe varful unui singur picior , celalalt fiind atat de intins in sus incat ai fi zis ca nu il are.Soldatelul nu si-a luat ochii de la ea nici macar o clipa.

Atunci cand ceasul cu pendula a batut ora 12 , capacul de la cutia de tutun a sarit deodata deoparte , iar din ea a tasnit un spiridus negru.De fapt , cutia cu tutun era o jucarie surpriza , din care sarea pe neasteptate , impins de un arc , spiridusul cel negru.
"Soldatelule de plumb , " a spus spiridusul , " nu indrazni sa iti doresti ceva care nu iti apartine."
Soldatelul s-a prefacut , insa, ca nu aude.
"Bine ! Asa deci ! Asteapta pana maine si-ai sa vezi tu !" , a zis spiridusul.

A doua zi dimineata , cand copii au revenit in camera , l-au asezat pe soldatelul de plumb langa fereastra.Nu se stie cu siguranta daca a fost de vina spiridusul sau numai un curent de aer , insa fereastra s-a deschis brusc , iar soldatelul a cazut prin ea , de la etajul 3 , dandu-se peste cap prin vazduh , pana a ajuns pe strada de dedesupt. A fost o prabusire groaznica , pentru ca soldatelul a picat cu capul in jos , iar baioneta si casca lui au ramas intepenite intre doua pietre de caldaram , in timp ce singurul lui picior era ramas in aer.Servitoarea si baietelul au coborat pe scari pana in strada ca sa il caute , insa nu au reusit sa-l zareasca , desi erau cat pe ce sa calce peste el.Daca ar fi putut sa strige :"Hei , aici sunt !" , totul ar fi fost bine , dar el era prea mandru pentru a cere ajutor atunci cand era imbracat in uniforma.

Dintr-o data a inceput sa ploua , iar picaturile au cazut din ce in ce mai repede , pana cand s-au transformat intr-o ploaie torentiala.Cand picaturile au incetat sa mai cada , s-a intamplat sa treaca pe acolo doi baietei , iar unul din ei a spus :"Uite , un soldatel de plumb.Trebuie sa ii facem rost de o barca cu care sa navigheze."
Cei doi baieti au facut o barca din hartia unui ziar , l-au pus pe soldatel in ea si au asezat barcuta pe un suvoi de apa care se scurgea printr-un santulet , la marginea strazii.In timp ce barcuta era dusa de ape , baietii alergau pe langa ea si bateau veseli din palme.Vai si amar , ce valuri uriase se ridicau in santulet si cat de repede inainta curentul de apa ! Fusese o ploaie strasnica si pe strazi se adunase o multime de apa.Barcuta din hartie se legana in sus si in jos , si , uneori , isi schimba directia atat de brusc , incat soldatelul se clatina pe singurul lui picior .Cu toate acestea , el a ramas drept , cu fata neclintita si cu pusca asezata regulamentar pe umar.Deodata , barcuta a ajuns la gura unei canalizari si a intrat intr-un tunel in care intunericul era la fel de mare ca si in cutia soldateilor.

“Incotro ma indrept , oare ?” se gandea soldatelul.”Toate astea s-au intamplat numai din cauza spiridusului , sunt sigur.Ah , daca micuta dansatoare ar fi fost acum impreuna cu mine , in barca , nu mi-ar fi pasat de nici un fel de intuneric.”

Dintr-o data , s-a apropiat de barcuta un mare sobolan de apa , care traia in canalizare.
“Ai pasaport ?” , a intrebat sobolanul , “actele la control , imediat !”.Soldatelul a ramas insa tacut , tinandu-si pusca pe umar mai ferm ca niciodata.
Barca continua sa fie purtata de ape , iar sobolanul mergea dupa ea , aratandu-si coltii ascutiti si strigand printre bucatile de lemn si paie leganate de valuri :” Opriti-l , opriti-l imediat ; nu a platit taxa de trecere si nu a prezentat pasaportul la control.”
Curentul de apa misca , insa, barca tot mai repede si mai puternic.Soldatelul putea vedea de-acum lumina zilei , stralucind la capatul tunelului.Apoi , a auzit un zgomot rasunator , atat de infiorator incat il putea infricosa si pe cel mai viteaz dintre barbati.La capatul tunelului , apa se prabusea de la inaltime intr-un canal larg , locul acela fiind la fel de periculos ca si o cascada pentru noi , oamenii.Barcuta era prea aproape de acel loc pentru a mai putea fi oprita , asa ca se indrepta cu viteza intr-acolo , iar bietul soldatel s-a incordat pentru a ramane cat mai drept se putea , fara sa miste nici macar o pleoapa , pentru a arata ca nu ii este frica.Barcuta s-a invartit in cerc de trei sau patru ori , timp in care apa a inceput sa intre in ea din toate partile ; nimic nu o mai putea opri sa se duca la fund.Apa ii ajunsese de-acum soldatelului pana la gat , iar barca continua sa se scufunde din ce in ce mai adanc , pentru ca hartia devenise moale din cauza umezelii .In cele din urma , apa l-a inghitit cu totul pe soldatel , trecandu-i deasupra capului.El se gandea ca nu o va mai vedea niciodata pe eleganta balerina ,iar in urechi auzea cuvintele unui cantec de lupta :
“Cu bine , soldatule , viteaz mereu ,
Catre moarte te-ndrepti , ca un leu.”

Apoi, barcuta s-a facut bucati , soldatul s-a scufundat in apa , si, dintr-o data , a fost inghitit de un peste mare. Ce intuneric era inauntrul pestelui ! Era o bezna si mai adanca decat in tunel , si spatiul era si el , mai ingust , insa soldatelul a continuat sa ramana drept , culcat pe spate , cu pusca tinuta pe umar.Pestele a inotat incolo si incoace , cu miscari mladioase si gratioase , si apoi a ramas nemiscat.

Dupa o vreme , soldatelul a fost orbit de o raza de soare si s-a trezit in lumina zilei , in timp ce o voce declara cu fermitate :” Daca iti spun , soldatelul de plumb este chiar aici”.Ce se intamplase , de fapt ? Pestele fusese prins intr-o undita , apoi fusese dus la piata si vandut bucataresei care il adusese in bucatarie si acum ii taia burta cu un cutit urias.Bucatareasa a scos soldatelul din stomacul pestelui , apucandu-l intre degetul mare si cel aratator , si l-a dus intr-o camera in care toata lumea era curioasa sa il vada pe nemaipomenitul soldatel care calatorise in interiorul unui peste ; el nu se simtea , insa, prea mandru.

L-au asezat pe o masa , si – minune mare , cum se potrivesc uneori lucrurile in lumea asta – a observat ca era in aceeasi camera de pe fereastra careia cazuse .Erau acolo cu totii : aceeasi copii, aceleasi jucarii , asezate la fel pe masa , si frumosul castel in fata caruia putea fi vazuta eleganta balerina ; ea continua sa isi tina echilibrul stand intr-un singur picior , tinandu-l pe celalalt ridicat in sus , la fel de ferm precum statea soldatelul in pozitie de drepti. Atunci cand a vazut-o , soldatelul s-a emotionat atat de tare incat era cat pe ce sa-l podideasca plansul , insa el si-a stapanit lacrimile cu demnitate.Soldatelul s-a uitat la balerina si au ramas amandoi tacuti.

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si friptura | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi , Nastratin Hogea a cumparat 2 kilograme de carne de la vecinul sau , macelarul.A adus carnea acasa si i-a cerut nevestei sa-i pregateasca pentru cina o friptura delicioasa .
Multumit ca seara il astepta o mancare pe cinste , s-a indreptat voios catre campul pe care avea de treaba.

Nici nu a terminat bine nevasta lui Hogea de gatit carnea , ca i-au si venit in vizita niste cumetre prietene si niste neamuri.Pentru ca nu avea nimic altceva cu care sa isi serveasca musafirii , nevasta le-a pus pe masa friptura pe care tocmai o pregatise.Oaspetii au mancat-o cu pofta si nu s-au lasat pana nu au terminat-o.

Spre seara , cand s-a intors ostenit de la muncile campului , Hogea a intrebat-o pe navasta daca era gata friptura.

“Vai , vai !” a zis aceasta , “ nu ti-ai fi crezut ochilor cat de stricata era carnea pe care ai adus-o ! N-aveam ce face cu ea , asa ca i-am dat-o pisicii si mata a hapait-o pe toata.”

Nastratin Hogea , neincrezator , s-a uitat in jur si a si-a zarit pisica cea slabanoaga intr-un colt , aratand la fel de infometata ca si el .Hogea a pus mana pe mata si a asezat-o pe talgerul cantarului sau. Biata pisica cantarea exact 2 kilograme.


“Nevasta , ” a zis Hogea , “ daca asta este pisica , unde-i carnea ? Iar daca asta este carnea , unde-i pisica ?”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Hainele noi ale imparatului , o poveste de Hans Christian Andersen

Cu multa , multa vreme in urma , traia un imparat caruia ii placeau atat de mult hainele noi incat isi cheltuia pentru ele toti banii .Ambitia lui cea mai mare era sa fie intotdeuna bine imbracat.Nu ii pasa de soldati sai , iar teatrul nu il amuza ; de fapt , singurul lucru care il preocupa era sa iasa din palat si sa li se infatiseze tuturor purtand un nou rand de imbracaminte.Avea cate o haina pentru fiecare ora a zilei si asa cum cineva ar putea zice despre un rege ca "Este in biroul sau" , la fel ar fi putut spune despre el ca "Imparatul este la garderoba lui".

Marele oras in care locuia imparatul era un loc foarte animat ; in fiecare zi , poposeau in el straini din toate colturile lumii .Intr-o zi , au sosit in oras doi sarlatani care se dadeau drept tesatori si spuneau in dreapta si in stanga ca puteau sa croiasca cele mai fine haine vazute de cineva vreodata.Ei se laudau cu frumusetea nemaipomenita a culorilor si desenelor stofelor lor , si pretindeau ca hainele facute din aceste materiale aveau darul minunat de a fi invizibile pentru orice om nepotrivit pentru rangul sau postul , ori care era cu totul si cu totul un prostanac.

"Probabil ca sunt niste materiale minunate , " se gandea imparatul."Daca as fi imbracat intr-un costum facut din aceste stofe , as putea sa stiu cine este inteligent si cine este prost.Trebuie sa am astfel de haine fara nici o intarziere." Imparatul le-a dat , ca avans , o suma mare de bani sarlatanilor , astfel incat ei sa se poata apuca de lucru cat mai repede.Cei doi asa-zisi croitori au adus doua razboaie de tesut si au declarat ca s-au apucat sa lucreze din greu.De fapt , ei nu faceau mai nimic.Apoi , au cerut sa le fie aduse cele mai fine matasuri si cele mai pretioase stofe impletite cu aur , pe care le-au luat cu ei , prefacandu-se ca trudesc la razboaiele de tesut pana tarziu in noapte.

"As vrea tare mult sa vad cum lucreaza la materialul acela minunat," cugeta imparatul , insa se simtea stanjenit cand isi dadea seama ca ar fi fost cu totul nepotrivit pentru functia lui ca el sa faca asa ceva.In sinea lui nu credea ca avea de ce sa se teama , insa s-a gandit ca ar fi bine sa trimita pe altcineva ca sa vada cum mergea treaba. Toata lumea din oras stia ce calitate remarcabila avea materialul acela minunat si cu totii isi doreaua sa stie cat de nepriceputi sau de prosti erau vecinii lor.

"Il voi trimite la tesatori pe batranul si cinstitul meu prim-ministru " , s-a gandit imparatul."El poate judeca cel mai bine cum arata materialul , pentru ca este inteligent si nimeni nu intelege mai bine ca el treburile de stat."

Varstnicul si bunul prim-ministru a intrat in camera in care tesatorii stateau in fata celor doua razboaie goale , pe care nu era asezat nici un fel de material."Doamne pazeste !" si-a spus el in minte , si si-a deschis ochii mari cat cepele , "Nu vad nimic pe razboaiele de tesut" , insa nu a spus nimic de felul asta.Amandoi tesatorii i-au cerut sa vina mai aproape si , aratand catre razboaiele de tesut goale , l-au intrebat daca ii plac modelele alese si culorile extraordinare ale materialului .Bietul prim-ministru a incercat din rasputeri sa distinga ceva , caci nu era nimic de vazut."Vai , Doamne , " a cugetat el , "se poate sa fiu prost ? Nu m-am gandit niciodata ca as putea fiu astfel si nimeni n-a crezut vreodata ca as putea fi lipsit de istetime! Se poate sa nu fiu potrivit pentru postul pe care il am ? Nu , nu , nu pot sa spun ca nu am fost in stare sa vad materialul."

"Nu aveti nimic sa spuneti ?" l-a intrebat unul dintre tesatori , in timp ce se prefacea ca era ocupat pana peste cap cu tesutul.

"Vai , arata foarte bine , este nemaipomenit de frumos , " a raspunsul batranul ministru , uitandu-se cu atentie prin ochelarii sai."Ce model minunat , ce culori stralucitoare !" Ii voi spune imparatului ca imi place peste masura acest material."

"Suntem foarte satisfacuti sa auzim asta" , au zis cei doi tesatori , si i-au descris in amanunt culorile si delicatul model.Batranul prim-ministru a ascultat cu atentie , astfel incat sa ii poata reproduce intocmai imparatului ceea ce ii spusesera ei .

Tesatorii au cerut apoi si mai multi bani , si mai multa matase si stofa impletita cu aur , spunand sunt necesare pentru a continua sa impleteasca.Ei au pastrat toate acestea pentru ei si nici macar un fir de ata nu s-a apropiat de razboaiele lor de tesut , insa au continuat , ca si mai inainte , sa se prefaca ca lucreaza.

In curand dupa aceea , imparatul a trimis la tesatori un alt curten cinstit pentru a vedea cum merge lucrul si daca mai era mult pana cand materialul era gata.La fel ca si batranul prim-ministru , acesta s-a uitat o data , si inca o data , dar nu a zarit nimic , pentru ca nu era nimic de vazut.

"Nu-i asa ca este o frumusete aceasta bucata de material ?" au intrebat cei doi sarlatani , aratand si explicand magnificul model care , de fapt , nu exista.

"Nu sunt un om prost," si-a zis in sinea lui curteanul."Inseamna ca nu sunt potrivit pentru postul pe care il am.Este un lucru foarte ciudat , dar nu voi lasa pe nimeni sa stie despre asta;" asa ca inceput si el sa laude materialul pe care nu il vedea si si-a exprimat incantarea fata de frumusetea culorilor si finetea modelului."Este cu adevarat nemaipomenit ," i-a spus curteanul imparatului.

Toti oamenii din oras vorbeau acum despre nepretuitul material.In cele din urma , imparatul si-a dorit sa il vada el insusi , atata timp cat mai era inca pe razboiul de tesut.Urmat de un mare numar de curteni , incluzandu-i pe cei doi care fusesera deja acolo , imparatul a mers la casa istetilor sarlatani , care se prefaceau ca lucreaza din greu , fara a folosi insa nici o bucatica de ata.

"Nu-i asa ca este magnific ?" i-au spus cei doi oameni de stat care ajunsesera acolo inaintea lui."Maiestatea sa admira , cu siguranta , culorile si modelul."Apoi , ei au aratat catre razboaiele de tesut goale , intrucat isi imaginau ca altii putea sa vada materialul.

"Ce-i asta?" s-a gandit imparatul , "Nu zaresc chiar nimic.Lucrul asta este teribil ! Oare sunt prost ? Sau poate ca nu sunt potrivit pentru rangul de imparat ? Asta-i cel mai ingrozitor lucru care mi s-a intamplat vreodata."

"Intr-adevar" , a zis el , intorcandu-se catre tesatori , "materialul vostru are inalta mea incuviintarea ;" si a dat din cap multumit catre razboaiele goale , pentru ca nu indraznea sa spuna ca nu a vazut nimic. Toti cei din suita lui s-au uitat o data , si inca o data si , desi nu puteau zari nimic in plus fata de ceilalti , au zis , asemeni imparatului , "Este foarte frumos."Cu toti l-au sfatuit pe imparat sa poarte haine facute din aceste materiale magnifice la mareata procesiune care urma sa aiba loc in curand." Este minunat , extraordinar , excelent," puteau fi auziti cu totii ; toata lumea parea incantata , iar imparatul i-a numit pe cei doi sarlatani in functia de "tesatori ai curtii imperiale."

Intreaga noapte dinaintea procesiunii , cei doi tesatori s-au prefacut ca muncesc , si , ca sa aiba lumina , au ars saisprezece lumanari.Oamenii trebuiau sa vada cat de ocupati sunt ei pentru a termina costumul cel nou al imparatului.Ei s-au facut ca iau materialul de pe razboaiele de tesut si ca taie din el cu niste foarfeci uriasi si apoi il cos cu ace fara ata in ele .La sfarsit ei au marturisit :"Hainele noi ale imparatului sunt gata."

Imparatul , insotit de nobilii sai , a sosit in marea sala a palatului , iar cei doi sarlatani au tinut bratele ridicate ca si cum ar fi tinut ceva in mainile lor si au spus :"Acestia sunt pantalonii !" , "Iar aceasta este haina" , si asa mai departe."Toate aceste haine sunt la fel de usoare ca o panza de paianjen , si cine le imbraca se poate simti ca si cum nu ar avea nimic pe corp ; tocmai aceasta este insa frumusetea lor."

"Cu adevarat" au zis curtenii .Insa ei nu puteau vedea nimic , intrucat nu era nimic de vazut.

"Ar dori maiestatea sa imbrace sa-si imbrace gratioasele haine ?" au intrebat sarlatanii."putem sa o ajutam pe maiestatea sa sa isi punea costumul cel nou inainte de a se admira in aceasta oglinda imensa ?"

Imparatul s-a dezbracat , iar sarlatanii s-au prefacut ca il imbraca cu noile haine , una cate una .Imparatul s-a uitat in oglinda , intorcandu-se pentru a se privi din toate pozitiile."

"Ce bine arata ! Cat de bine i se potrivesc !" au exclamat cu totii."Ce model frumos ! Ce culori fine ! Este un costum de haine magnific !"

Maestrul de ceremonii a anuntat ca purtatorii baldachinului , care trebuiau sa il care deasupra imparatului in timpul procesiunii , erau gata.

"Sunt pregatit," a zis imparatul."Nu-i asa ca acest costum imi vine nemaipomenit de bine ?" Apoi , s-a uitat inca o data in oglinda , astfel incat oamenii sa creada ca isi admira cu adevarat hainele.

Sambelanul , care trebuia sa care trena mantiei imparatului, si-a intins bratele catre pamant ca si cum ar fi ridicat o trena , prefacandu-se ca tine ceva in maini ; toti nobilii nu aratau ca niste oameni care , de fapt , nu zareau nici urma de haine.

Imparatul a pornit sa marsaluiasca in fruntea procesiunii , sub frumosul baldachin , si toata lumea adunata in strada sau la ferestre a inceput sa exclame :"Cu adevarat , noul costum al imparatului este nemaipomenit ! Ce trena lunga are ! Ce bine i se potriveste !" Nimeni nu voia sa arate ca nu vedea nimic , pentru ca asta ar fi insemnat ca este prost sau ca nu este potrivit postului pe care il avea.Niciodata nu fusesera atat de admirate hainele imparatului.

"Imparatul este dezbracat ! Imparatul este gil ! " , a strigat dintr-o data un copil."Slava cerului ! ascultati ce glasuieste acest copil inocent ," a zis tatal acestuia , si oamenii au inceput sa sopteasca de la unul la altul vorbele copilului."Imparatul este dezbracat," a strigat , in cele din urma , intr-un singur glas , multimea.Aceste cuvinte au facut o impresie puternica asupra imparatului , intrucat se parea ca oamenii aveau dreptate ; si-a spus , insa , in sinea lui ,"Acum trebuie sa merg pana la capat cu procesiunea ." Asa ca sambelanul a continuat sa paseasca cu o demnitate si mai mare in urma imparatului , purtand in maini o trena unei mantii care nu exista.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Printesa si bobul de mazare , poveste de Hans Christian Andersen

A fost odata ca niciodata un print care isi dorea sa insoare cu o printesa ; dar nu cu o printesa oarecare , ci cu o printesa adevarata. A calatorit printul de-a lungul si de-a latul lumii , dar nu gasit nicaieri ceea ce voia el din tot sufletul. Erau printese destule , dar era foarte greu iti dai seama care erau cu adevarat printese. Intotdeuna exista la ele ceva ce nu ar fi trebuit sa fie. Asa ca printul s-a intors acasa intristat , pentru ca isi dorea tare , tare mult sa intalneasca o printesa adevarata.

Intr-o seara , o furtuna napraznica s-a abatut asupra orasului printului ; fulgerele scaparau , tunetele bubuiau , iar ploaia se lovea de pamant in suvoaie mari asemeni unor rauri. Deodata , s-a auzit un ciocanit la poarta cetatii , iar batranul rege , tatal printului , s-a dus sa deschida.



In fata portii statea o printesa. Vai si amar insa cum arata , dupa ce ce calatorise prin ploaie si furtuna. Apa ii curgea siroaie prin par si haine , ii cobora in pantofi si i se scurgea afara prin tocuri.Cu toate acestea , ea era o printesa adevarata.

"Ei bine , vom afla curand daca este intr-adevar o printesa" , a gandit in sinea ei regina , mama printului.Ea n-a spus nimic cu voce tare , ci s-a dus intr-un dormitor , a dat deoparte toate asternuturile si a asezat pe tablia patului un bob de mazare ; apoi , a asezat peste bobul de mazare 20 de saltele , iar peste saltele a asternut 20 de perne moi din puf.

Dupa aceasta , printesa a fost invitata sa se culce in patul astfel pregatit. Atunci cand a venit dimineata , regina a intrebat-o cum a dormit.



"Ah , foarte rau !" , a raspuns ea."Abia daca am inchis un ochi toata noaptea .Numai cerurile stiu ce o fi fost in pat , pentru ca ma tot impingea si intepa atat de tare incat sunt plina de vanatai pe tot corpul.A fost oribil !"

In acest fel si-au dat seama cu totii ca era o printesa adevarata , pentru ca simtise bobul de mazare prin 20 de saltele si 20 perne moi din puf.

Numai o printesa putea fi atat de sensibila.

Asa ca printul a luat-o de sotie , intrucat stia ca are de a face cu o adevarata printesa. Bobul de mazare a fost asezat intr-un muzeu unde mai poate fi inca vazut , daca nu cumva l-o fi furat careva.

Asa se incheie povestea noastra , o poveste cu totul si cu totul adevarata.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Hansel si Gretel , de fratii Grimm.Poveste (de Halloween) pentru copii

Traia odata , in adancul unei paduri uriase , un taietor de lemne , impreuna cu cei doi copii ai sai , un baietel si o fetita, si cu mama lor vitrega.Pe baiat il chema Hansel , iar pe fetita Gretel.Taietorul de lemne era sarac si isi gasea cu greu de munca , iar atunci cand foametea a cotropit tara nu mai reusit sa isi castige nici macar painea zilnica.Intr-o noapte , pe cand statea in pat fara a dormi si era framantat de gandul la necazurile lui , i-a spus mormaind nevestei sale :
"Ce o sa se intample cu noi ? Cum o mai putem sa ne hranim sarmanii nostri copii daca nu putem sa gasim de-ale gurii nici macar pentru noi doi ? "

"Iti spun eu cum sa facem , barbate," i-a raspuns sotia ."Maine dimineata , in zori , vom lua copii cu noi in padure si ii vom duce in locul unde hatisurile sunt mai dese .Acolo , le vom aprinde un foc ca sa se incalzeasca , le vom da fiecaruia cate un codru de paine si vom pleca spunandu-le ca avem de treaba .Ramasi singuri , ei nu vor mai gasi drumul inapoi catre casa si , in felul asta , vom scapa de ei."
'Nu , femeie ," ii raspunse taietorul , "Nu voi face asta.Cum as putea sa imi parasesc copiii, lasandu-i in mijlocul padurii? In curand , ar iesi din barlogurile lor animalele si i-ar sfasia de vii."
"Of, prostule!" ii zise nevasta."Atunci vor muri de foame toti patru.Poti sa pregatesti de pe acum scandurile pentru sicriele noastre."Femeia a continuat sa il bata la cap si nu l-a lasat in pace pana cand acesta nu i-a raspuns ca ii va face pe plac.
"Sa stii , insa , ca imi pare tare rau pentru copii" , i-a spus barbatul.

Pentru ca nu puteau sa doarma din pricina foamei , fetita si baietelul au auzit tot ce au vorbit mama lor vitrega si tatal lor.
Gretel a inceput sa planga cu lacrimi amare si i-a zis lui Hansel :" Vai , suntem pierduti.S-a terminat cu noi."
"Stai linistita , Gretel, " i-a raspuns Hansel , "nu te teme , caci voi gasi eu o cale sa ne descurcam."
Atunci cand tatal lor si mama vitrega au adormit , Hansel s-a ridicat din pat , a imbracat o hainuta , s-a dus la usa casei si a deschis-o cu grija.Afara , luna lumina cu putere , iar pietricelele albe din fata casei straluceau asemenea unor banuti de argint.Hansel s-a aplecat , a cules cate de multe pietricele incapeau in buzunarul micut al hainei si s-a intors in casa.Atunci cand a ajuns din nou in pat , i-a spus lui Gretel :"Fii fara grija , draga surioara , si dormi in pace . Dumnezeu nu ne va lasa de izbeliste." Apoi , si-a tras patura peste ochi si a adormit de indata.

Cand s-a crapat de ziua , inainte ca soarele sa se ridice , femeia i-a trezit pe cei doi copii si le-a zis :
"Hei, desteptarea , lenesilor ! Mergem la padure sa adunam lemne de foc." Le-a dat la fiecare cate o bucata de paine si i-a avertizat :"Asta este masa voastra de pranz ! Sa nu o mancati inainte de vreme , caci nu veti mai primi altceva de-ale mancarii."
Pentru ca Hansel avea buzunarul plin cu pietricele , Gretel a pus painea in buzunarul sortului ei.Apoi , au plecat cu totii pe o carare care strabatea padurea .In timp ce mergeau , Hansel arunca , din cand in cand , pe drum , cate o pietricica din buzunar , astfel incat sa recunoasca calea inapoi catre casa.
Atunci cand au ajuns in mijlocul padurii , tatal le-a zis : “Acum , copii , adunati niste vreascuri , iar eu va voi face un foc care sa va incalzesca."
Hansel si Gretel au adunat o multime de crengi si crengute , pana au facut o gramada inalta cat un delusor.
Tatal a dat foc lemnelor , iar atunci cand acestea au inceput sa arda cu putere , femeia le-a spus copiilor :
"Asezati-va langa foc si odihniti-va .Eu si cu tatal vostru vom merge in padure sa mai taiem niste lemne.Cand vom termina , ne vom intoarce si vom pleca cu totii spre casa."

Hansel si Gretel s-au ghemuit langa foc , iar atunci cand a venit vremea pranzului , si-a mancat fiecare bucata lui de paine . Din cand in cand , rasunau loviturile toporului tatalui lor , asa ca erau siguri ca acesta trebuia sa fie prin apropiere.Zgomotele pe care le auzeau nu erau , insa , facute de topor , ci de o creanga pe care tatal lor o legase de un copac ; creanga era miscata de vant incolo si incoace si se lovea de trunchiul copacului.
Trecuse multa vreme de cand stateau langa foc , si , molesiti de caldura , au inchis ochii si au adormit.Cand , in cele din urma s-au trezit , o noapte intunecata cuprinsese padurea.
Gretel a inceput sa planga , spunand :"Cum o sa mai iesim noi din padurea asta plina de bezna ?"
Hansel , a linistit-o , insa , zicandu-i :" Mai asteapta putin , sa rasara luna si vom gasi cu usurinta drumul inapoi catre casa."
Atunci cand luna a aparut pe cer , Hansel si-a luat de mana micuta surioara si au inceput sa mearga pe urma pietricelelor care straluceau asemenea unor banuti de argint si le aratau drumul catre casa.
Cei doi au mers prin padure toata noaptea si au ajuns acasa abia atunci cand au aparut zorile.
Au batut la usa , iar mama vitrega , careia nu ii venea sa creada ca ii vede bine si sanatosi, s-a rastit la ei :”Hei , copii obraznici , ati dormit toata noaptea in padure ? Credeam ca nu o sa va mai intoarceti vreodata.”
Tatal , insa , era fericit , pentru ca inima ii fusese impovarata atunci cand ii parasise in padure.

Dupa o vreme , din nou s-a abatut foametea asupra acelor locuri si copii au auzit-o iarasi pe mama vitrega vorbindu-i noaptea tatalui lor :
“ Ni s-a terminat toata mancarea .Ne-a mai ramas numai jumatate de paine si gata , ramanem fara nimic in casa.Copiii trebuie sa plece ! De data asta , ii vom duce si mai departe in padure , asa incat sa nu mai gaseasca drumul inapoi spre casa.Nu exista nici un alt mijloc ca sa supravietuim.”
Barbatul se gandea , totusi , cu inima indoita :”Ar fi mai bine daca am imparti si ultima imbucatura de mancare cu copii.”
Femeia nu voia , insa , sa asculte ce avea el de spus , si continua , intr-una , sa il bata la cap.Cine a pronuntat litera A , ajunge sa spuna si litera B , astfel incat , daca tatal se daduse batut intaia data , a trebuit sa o faca si a doua oara.

Copii au stat treji si au ascultat cearta dintre cei doi adulti.Atunci tatal si nevasta lui au adormit , Hansel a vrut sa iasa din nou afara pentru a aduna pietricele din fata casei , insa mama vitrega incuiase de asta data usa.
Cu toate acestea , el si-a consolat sora , spunandu-i :
“Nu mai plange , Gretel , culca-te linistita , pentru ca Dumnezeu ne va ajuta.”



Dimineata devreme , femeia i-a scos din pat pe copii si le-a dat ultima bucata de paine , care era mult mai mica decat data trecuta.Cand au pornit sa mearga prin padure , Hansel si-a faramitat painea pe care o tinea in buzunar si a inceput arunce pe drum bucatele din ea , pana cand nu i-a mai ramas nici o faramitura.
Femeia si taietorul de lemne i-au condus pe copii departe , departe in padure , prin locuri in care nu ajunsesera niciodata.Apoi, din nou a fost aprins un foc mare , iar mama vitrega le-a spus :
“ Asezati-va aici , copii, si atunci cand va ajunge oboseala , trageti un pui de somn.Noi mergem in padure sa mai taiem niste lemne , iar atunci cand terminam o sa trecem pe aici sa va luam acasa,”
Cand s-a facut ora pranzului , Gretel a impartit cu Hansel bucatica ei de paine ( caci baiatul o risipise pe toata pe drumul prin padure).Apoi , cei doi copii au cazut prada somnului .
Se facuse seara de-acum , si nimeni venise sa ii duca acasa.
Copii s-au trezit atunci cand noaptea cuprinsese cu totul padurea , iar Hansel a linistit-o pe sora lui , zicandu-i:
“Asteapta putin , Gretel , pana cand rasare luna .Atunci vom putea vedea firimiturile de paine pe care le-am lasat pe drum si ele ne vor arata calea inapoi catre casa.”
Insa , odata cu rasaritul lunii , cei doi nu au mai gasit nici o firimitura , pentru ca miile de pasari care locuiau in padure le ciugulisera pe toate.
Hansel i-a zis , totusi , lui Gretel :
“ Vom gasi noi , pana la urma , drumul spre casa.”

Copii n-au reusit, insa , sa il descopere.Au ratacit prin padure toata noaptea si ziua urmatoare , de dimineata pana seara , dar n-au gasit nici o poteca care sa-i scoata afara din padure.Amadoi erau tare flamanzi, intrucat nu mancasera decat cateva mure gasite pe pamant.Oboseala ii coplesise atat de mult incat picioarele nu ii puteau purta mai departe , asa ca s-au asezat pe jos , la radacina unui copac si au adormit.
Trecusera deja trei dimineti de cand parasisera casa tatalui lor.Au incercat iarasi si iarasi sa gaseasca o carare , dar nu faceau altceva decat sa se afunde si mai mult in padure.Daca nu primeau ajutor cat mai repede , erau condamnati sa moara de foame si oboseala.Atunci cand s-a facut miezul zilei , au zarit o frumoasa pasare , alba ca zapada , care si-a deschis aripile si a inceput sa zboare in fata lor .Ei au urmat-o si , in curand , au vazut o casuta pe al carei acoperis se asezase pasarea cea alba.Atunci cand s-au apropiat de mica casa , au descoperit ca era alcatuita din din paine acoperita cu turta dulce , iar geamurile erau facute din zahar transparent.
“Hei , avem de treaba aici “ , a spus Hansel.”Vom avea o masa imbelsugata .Eu voi manca o bucatica de acoperis , iar tu , Gretel , te poti servi dintr-o fereastra , care are un gust de o dulceata nemaipomenita.”
Hansel a a intins mana si a rupt o bucatica din acoperis ca sa vada ce gust are , iar Gretel s-a aplecat catre fereastra si a ciugulit niste zahar.
Dinlauntrul casutei s-a auzit o voce slaba :
“Rupeti , luati , mestecati.Cine rupe din casuta mea ?”
Copiii au raspuns :
”Vantul , doar vantul.Vantul din ceruri.”
Si au continuat sa manance.
Hansel , care era de parere ca acoperisul avea un gust foarte bun , a mai rupt o bucatica din el , iar Gretel a scos cu totul , dintr-un perete , un mic geam rotund , s-a asezat pe pamant si s-a apucat sa il manance.




Dintr-o data , usa casei s-a deschis si o femeie foarte , foarte batrana , care se sprijinea in carje , a pasit incetisor afara .
Gretel s-a speriat asa de tare incat a scapat din maini geamul din zahar.
Batrana doamna a dat din cap , cu ingaduinta, si a spus :”Vai , dragi copii, cum ati ajuns aici ? Veniti inauntru si stati cu mine.Nu vi se va intampla nimic rau.”
Ea i-a luat de mana, i-a condus in interiorul micutei sale case si le-a asezat pe masa o multime de bunatati : lapte si prajiturele cu zahar , mere si nuci.Dupa aceea , batranica a pus asternuturi albe , curate , pe doua patuturi , iar Hansel si Gretel s-a asezat in ele , simtindu-se ca si cum ar fi fost in rai.
Batrana doamna parea sa fie atat de buna …In realitate , ea era , insa , o vrajitoare rea , care construise casuta din turta dulce pentru a-i momi pe copii sa vina la ea.
Dimineata devreme , inainte sa se trezeasca Hansel si Gretel , cotoroanta era deja in picioare .Batranica i-a privit cum dorm, aratand atat de dragalasi cu obrajii lor rosii si rotofei , si a murmurat catre ea insasi :” Voi avea parte de un pranz pe cinste.”
Apoi , l-a insfacat pe Hansel din patut , l-a dus afara , l-a bagat intr-un cotet si l-a inchis in spatele unei usi cu gratii din fier.Putea sa tipe baietelul cat de tare isi dorea ; nimeni nu avea cum sa ii vina in ajutor.Dupa aceea , vrajitoarea s-a dus la Gretel , a scuturat-o de umeri pana s-a trezit si i-a strigat :”Desteptarea , leneso ! Du-te si adu niste apa si gateste ceva bun pentru fratiorul tau .L-am pus in cotet , afara , si acolo va sta pana se va ingrasa ca un purcelus.Cand va ajunge destul de rotunjor , il voi manca.”
Gretel a inceput sa lacrimeze , dar era in zadar ; trebuia sa faca ceea ce ii spunea vrajitoarea.
O mancare gustoasa a fost gatita pentru Hansel , iar Gretel nu a primit decat niste coji de raci.

In fiecare dimineata , cotoroanta se furisa , schiopatand , langa cotetul de afara si se rastea :”Hansel , scoate un deget afara , sa-l pipai ca sa vad cat de gras te-ai facut .”Hansel insa , istet cum era , strecura printre gratii un oscior subtirel pe care il gasise in cotet .Vrajitoarea , oarba ca un liliac , il pipaia crezand ca este degetul baietelului si se minuna cum de nu se ingrase inca Hansel.Dupa ce au trecut patru saptamani , iar Hansel parea sa fie tot o slabatura , batrana nu a mai putut sa astepte.
“Vino incoace , Gretel” , a zbierat ea catre fetita.”Zboara ca vantul si adu-mi niste apa.Fie Hansel gras sau slab , maine il voi taia si il voi pun in oala , la fiert.”
Vai , fetita era asa de amarata atunci cand s-a dus dupa apa .Lacrimile ii scaldau obrazul , curgand fara incetare.
“Ajuta-ne , Doamne !” , a strigat ea , “ daca am fi fost sfasiati de fiarele din padure , cel putin am fi murit impreuna.”
“Hei , tine-ti vaicarelile pentru tine , ca si-asa nu iti ajuta la nimic ” , a marait cotoroanta.

A doua zi dimineata , Gretel a adus de afara o galeata cu apa si a aprins focul.
“Mai intai il vom coace ca sa il fragezim “ , i-a spus vrajitoarea.”Am incalzit deja cuptorul si am framantat aluatul.”
Apoi , i-a dat un ghiont bietei Gretel , impingand-o catre cuptorul in care focul ardea deja cu flacari lacome.
“Ia baga-te in cuptor si vezi daca s-a incalzit indeajuns ca sa pun aluatul in el.” Vicleana cotoroanta avea de gand ca , de indata ce Gretel era inauntrul cuptorului , sa inchida usa acestuia si sa o puna la copt , ca sa o manance si pe ea.
Gretel , insa , si-a dat seama ce clocea vrajitoarea in mintea ei , asa ca i-a spus :”Nu stiu cum sa fac asta .N-am intrat niciodata intr-un cuptor.”
“Gasca prostanaca ce esti” , i-a zis cotoroanta.”Usa este indeajuns de mare .Uite , daca o deschid , chiar si eu pot sa intru inlauntru.”Spunand cuvintele astea , ea a sontocait catre cuptor si si-a bagat capul in el.Gretel atata astepta ! A impins-o cu putere pe babornita in cuptor si a inchis repede usa de fier dupa ea .Vrajitoarea , prinsa in propria ei capcana , a inceput sa zbiere si sa blesteme .Vaietele ei s-au auzit din ce in ce mai slab , pe masura ce focul ii taia suflarea , o cocea si o perpelea in chinurile iadului.

Apoi , Gretel a fugit , iute ca vantul , pana la Hansel , a deschis zavorul cotetului si i-a strigat :”Hansel , suntem salvati! Batrana vrajitoare a murit.”
Hansel a tasnit afara din cotet ca o pasare dintr-o colivie si cei doi copii , fericiti la culme , au inceput sa danseze , sa se imbratiseze si sa se sarute unul pe celalalt. Pentru ca nu mai aveau de ce sa se teama de cotoroanta , cei doi au intrat in casuta si s-au pus pe cotrobait.In toate ungherele erau cufere pline de perle , pietre pretioase si bijuterii !
“Hei , astea sunt mai bune decat pietricelele albe ! , a zis Hansel. , in timp ce isi umplea buzunarele cu ele.”Voi lua si eu cateva “ a spus Gretel , si si-a indesat buzunarul sortului cu perle si bijuterii.

“Ar fi mai bine sa plecam acum “ , a zis Hansel.”Trebuie sa iesim din padurea vrajitoarei.” Zis si facut.Cei doi si-au luat picioarele la spinare si , dupa cateva ore , au ajuns in fata unui lac imens. “Nu putem sa ajungem pe malul celalalt” , a spus Hansel.”Nu vad nici un pod sau vreo punte pe care sa putem trece.”
“Nu sunt nici barci cu care sa poti traversa lacul“ , a zis Gretel .”Hei , uite acolo, pe apa , este o rata alba.Daca o rog frumos , poate ca ne trece ea pe malul celalalt.”
“ Rata , rata , ratisoara , uita-te la mine !
Nu vezi ca Hansel si Gretel te-asteapta pe tine ?
Nu este nici pod , nici o punte nu e la vedere .
Ne treci tu apa, in spate , de ai vrere ?”
Rata a venit catre mal , Hansel s-a urcat in spatele ei si i-a spus surioarei lui sa se aseze langa el.
“Nu , nu este bine “ , i-a zis Gretel.”Suntem prea grei pentru micuta rata.Mai bine , sa ne treaca pe rand catre celalalt mal.”

Intelegatoare , buna rata a facut intocmai .Dupa ce s-au vazut cu bine dincolo de lac , cei doi au mers scurta vreme si au ajuns intr-un loc pe care il cunosteau bine. Au mai facut cativa pasi si au zarit , in departare , casuta lor draga.
Pe data , au inceput sa alerge cat puteau de repede , au intrat in casa si s-au aruncat in bratele tatalui lor.Bietul taietor de lemne , care se framantase de durere si grija de cand ii parasise pe copii in mijlocul padurii , era acum in culmea fericirii.Nevasta lui , mama vitrega cea plina de venin , murise de de inima rea.
Gretel a inceput sa scoata din buzunarul sortului perlele si pietrele pretioase si le-a asezat podeaua casei.Hansel , la randul lui , si-a desertat buzunarele pline si a pus pietrele lui pretioase langa cele ale surorii sale.Stralucirea bijuteriilor iti lua ochii , iar tatalui nu ii venea sa isi creada ochilor.Grijile si nevoile nu aveau ce sa mai caute in casa lor.
Cei trei au trait fericiti si s-au bucurat de iubire si bogatie pana in vecii vecilor.

Povestea mea pan-aici se intinde .
Hei , uite , sub masa-i pitit un soricel !
Care din voi este iute si-l prinde ,
O caciula din blana sa–si faca din el !

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009


Te mai poate interesa :

"Batrana Vrajitoare" , de fratii Grimm.O poveste de Halloween pentru copii