Lupul moralist , fabula de Grigore Alexandrescu

V-am spus, cum mi se pare, de nu iti fi uitat,
Ca lupul se-ntamplase s-ajunga imparat.
Dar fiindca v-am spus-o, voi inca sa va spui


Ceea ce s-a urmat sub stapanirea lui.

Auzind imparatul ca-n staturile sale
Fac napastuiri multe parosii dregatori,
Ca pravila sta-n gheare, ca nu e deal sau vale
Unde sa nu vezi jertfe mai multi prigonitori,
Porunci sa se stranga obsteasca adunare
Langa un copac mare;
Caci vrea pe unii-altii să ii cam dojeneasca,
Si-n putine cuvinte,
Sa le-aduca aminte
Datoriile lor.

Toti se infatisara ; si-naltimea lupeasca
Incepu sa vorbeasca
C-un glas dojenitor:
"Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le impliniti?
Nu aveti nici sfiala, nici frica de pacate,
Sa faceţi nedreptate si sa napastuiti?
Toate slujbele voastre tara vi le plateste:
Inca, pe la soroace,
Cate un dar va face.
Dar reaua naravire,
Ce o aveti din fire,
Nu se tamaduieste.
Vedeti cu ce morti grele
Se ispravesc din lume
Si cum lasa rau nume
Acei care fac rele.
Ganditi-va ca poate veti da cuvant odata
La-nalta judecata.
Ganditi-va la suflet, si luati de la mine
Pilda a face bine."

Ast cuvant minunat,
Pe care domnul lup auz ca l-a-nvatat,
Trecand pe langa sat,
La ziua unui sfant, cand preotul citea
Si propovaduia,
Pe multi din dregatori sa planga i-a-ndemnat.
"E! ce ati hotarat, jupani amploiati?
Oare-o sa va-ndreptati?"
Ii întreba atunci înaltimea-mblanita,
Ce purta o manta de oaie jupuita.
"Spuneti, o sa schimbati purtarea-va cea proasta?"

- "Sa traiti la multi ani, dobitocia-voastra,
Raspunse un vulpoi, in slujbe laudat;
Ne poate fi iertat,
Sa va-ntrebam smerit, de vreţi a ne-arata,
De unde-ati cumparat postavul de manta?"

Cand mantaua domneasca este de piei de oaie,
Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie.

Hainele noi ale imparatului , o poveste de Hans Christian Andersen

Cu multa , multa vreme in urma , traia un imparat caruia ii placeau atat de mult hainele noi incat isi cheltuia pentru ele toti banii .Ambitia lui cea mai mare era sa fie intotdeuna bine imbracat.Nu ii pasa de soldati sai , iar teatrul nu il amuza ; de fapt , singurul lucru care il preocupa era sa iasa din palat si sa li se infatiseze tuturor purtand un nou rand de imbracaminte.Avea cate o haina pentru fiecare ora a zilei si asa cum cineva ar putea zice despre un rege ca "Este in biroul sau" , la fel ar fi putut spune despre el ca "Imparatul este la garderoba lui".

Marele oras in care locuia imparatul era un loc foarte animat ; in fiecare zi , poposeau in el straini din toate colturile lumii .Intr-o zi , au sosit in oras doi sarlatani care se dadeau drept tesatori si spuneau in dreapta si in stanga ca puteau sa croiasca cele mai fine haine vazute de cineva vreodata.Ei se laudau cu frumusetea nemaipomenita a culorilor si desenelor stofelor lor , si pretindeau ca hainele facute din aceste materiale aveau darul minunat de a fi invizibile pentru orice om nepotrivit pentru rangul sau postul , ori care era cu totul si cu totul un prostanac.

"Probabil ca sunt niste materiale minunate , " se gandea imparatul."Daca as fi imbracat intr-un costum facut din aceste stofe , as putea sa stiu cine este inteligent si cine este prost.Trebuie sa am astfel de haine fara nici o intarziere." Imparatul le-a dat , ca avans , o suma mare de bani sarlatanilor , astfel incat ei sa se poata apuca de lucru cat mai repede.Cei doi asa-zisi croitori au adus doua razboaie de tesut si au declarat ca s-au apucat sa lucreze din greu.De fapt , ei nu faceau mai nimic.Apoi , au cerut sa le fie aduse cele mai fine matasuri si cele mai pretioase stofe impletite cu aur , pe care le-au luat cu ei , prefacandu-se ca trudesc la razboaiele de tesut pana tarziu in noapte.

"As vrea tare mult sa vad cum lucreaza la materialul acela minunat," cugeta imparatul , insa se simtea stanjenit cand isi dadea seama ca ar fi fost cu totul nepotrivit pentru functia lui ca el sa faca asa ceva.In sinea lui nu credea ca avea de ce sa se teama , insa s-a gandit ca ar fi bine sa trimita pe altcineva ca sa vada cum mergea treaba. Toata lumea din oras stia ce calitate remarcabila avea materialul acela minunat si cu totii isi doreaua sa stie cat de nepriceputi sau de prosti erau vecinii lor.

"Il voi trimite la tesatori pe batranul si cinstitul meu prim-ministru " , s-a gandit imparatul."El poate judeca cel mai bine cum arata materialul , pentru ca este inteligent si nimeni nu intelege mai bine ca el treburile de stat."

Varstnicul si bunul prim-ministru a intrat in camera in care tesatorii stateau in fata celor doua razboaie goale , pe care nu era asezat nici un fel de material."Doamne pazeste !" si-a spus el in minte , si si-a deschis ochii mari cat cepele , "Nu vad nimic pe razboaiele de tesut" , insa nu a spus nimic de felul asta.Amandoi tesatorii i-au cerut sa vina mai aproape si , aratand catre razboaiele de tesut goale , l-au intrebat daca ii plac modelele alese si culorile extraordinare ale materialului .Bietul prim-ministru a incercat din rasputeri sa distinga ceva , caci nu era nimic de vazut."Vai , Doamne , " a cugetat el , "se poate sa fiu prost ? Nu m-am gandit niciodata ca as putea fiu astfel si nimeni n-a crezut vreodata ca as putea fi lipsit de istetime! Se poate sa nu fiu potrivit pentru postul pe care il am ? Nu , nu , nu pot sa spun ca nu am fost in stare sa vad materialul."

"Nu aveti nimic sa spuneti ?" l-a intrebat unul dintre tesatori , in timp ce se prefacea ca era ocupat pana peste cap cu tesutul.

"Vai , arata foarte bine , este nemaipomenit de frumos , " a raspunsul batranul ministru , uitandu-se cu atentie prin ochelarii sai."Ce model minunat , ce culori stralucitoare !" Ii voi spune imparatului ca imi place peste masura acest material."

"Suntem foarte satisfacuti sa auzim asta" , au zis cei doi tesatori , si i-au descris in amanunt culorile si delicatul model.Batranul prim-ministru a ascultat cu atentie , astfel incat sa ii poata reproduce intocmai imparatului ceea ce ii spusesera ei .

Tesatorii au cerut apoi si mai multi bani , si mai multa matase si stofa impletita cu aur , spunand sunt necesare pentru a continua sa impleteasca.Ei au pastrat toate acestea pentru ei si nici macar un fir de ata nu s-a apropiat de razboaiele lor de tesut , insa au continuat , ca si mai inainte , sa se prefaca ca lucreaza.

In curand dupa aceea , imparatul a trimis la tesatori un alt curten cinstit pentru a vedea cum merge lucrul si daca mai era mult pana cand materialul era gata.La fel ca si batranul prim-ministru , acesta s-a uitat o data , si inca o data , dar nu a zarit nimic , pentru ca nu era nimic de vazut.

"Nu-i asa ca este o frumusete aceasta bucata de material ?" au intrebat cei doi sarlatani , aratand si explicand magnificul model care , de fapt , nu exista.

"Nu sunt un om prost," si-a zis in sinea lui curteanul."Inseamna ca nu sunt potrivit pentru postul pe care il am.Este un lucru foarte ciudat , dar nu voi lasa pe nimeni sa stie despre asta;" asa ca inceput si el sa laude materialul pe care nu il vedea si si-a exprimat incantarea fata de frumusetea culorilor si finetea modelului."Este cu adevarat nemaipomenit ," i-a spus curteanul imparatului.

Toti oamenii din oras vorbeau acum despre nepretuitul material.In cele din urma , imparatul si-a dorit sa il vada el insusi , atata timp cat mai era inca pe razboiul de tesut.Urmat de un mare numar de curteni , incluzandu-i pe cei doi care fusesera deja acolo , imparatul a mers la casa istetilor sarlatani , care se prefaceau ca lucreaza din greu , fara a folosi insa nici o bucatica de ata.

"Nu-i asa ca este magnific ?" i-au spus cei doi oameni de stat care ajunsesera acolo inaintea lui."Maiestatea sa admira , cu siguranta , culorile si modelul."Apoi , ei au aratat catre razboaiele de tesut goale , intrucat isi imaginau ca altii putea sa vada materialul.

"Ce-i asta?" s-a gandit imparatul , "Nu zaresc chiar nimic.Lucrul asta este teribil ! Oare sunt prost ? Sau poate ca nu sunt potrivit pentru rangul de imparat ? Asta-i cel mai ingrozitor lucru care mi s-a intamplat vreodata."

"Intr-adevar" , a zis el , intorcandu-se catre tesatori , "materialul vostru are inalta mea incuviintarea ;" si a dat din cap multumit catre razboaiele goale , pentru ca nu indraznea sa spuna ca nu a vazut nimic. Toti cei din suita lui s-au uitat o data , si inca o data si , desi nu puteau zari nimic in plus fata de ceilalti , au zis , asemeni imparatului , "Este foarte frumos."Cu toti l-au sfatuit pe imparat sa poarte haine facute din aceste materiale magnifice la mareata procesiune care urma sa aiba loc in curand." Este minunat , extraordinar , excelent," puteau fi auziti cu totii ; toata lumea parea incantata , iar imparatul i-a numit pe cei doi sarlatani in functia de "tesatori ai curtii imperiale."

Intreaga noapte dinaintea procesiunii , cei doi tesatori s-au prefacut ca muncesc , si , ca sa aiba lumina , au ars saisprezece lumanari.Oamenii trebuiau sa vada cat de ocupati sunt ei pentru a termina costumul cel nou al imparatului.Ei s-au facut ca iau materialul de pe razboaiele de tesut si ca taie din el cu niste foarfeci uriasi si apoi il cos cu ace fara ata in ele .La sfarsit ei au marturisit :"Hainele noi ale imparatului sunt gata."

Imparatul , insotit de nobilii sai , a sosit in marea sala a palatului , iar cei doi sarlatani au tinut bratele ridicate ca si cum ar fi tinut ceva in mainile lor si au spus :"Acestia sunt pantalonii !" , "Iar aceasta este haina" , si asa mai departe."Toate aceste haine sunt la fel de usoare ca o panza de paianjen , si cine le imbraca se poate simti ca si cum nu ar avea nimic pe corp ; tocmai aceasta este insa frumusetea lor."

"Cu adevarat" au zis curtenii .Insa ei nu puteau vedea nimic , intrucat nu era nimic de vazut.

"Ar dori maiestatea sa imbrace sa-si imbrace gratioasele haine ?" au intrebat sarlatanii."putem sa o ajutam pe maiestatea sa sa isi punea costumul cel nou inainte de a se admira in aceasta oglinda imensa ?"

Imparatul s-a dezbracat , iar sarlatanii s-au prefacut ca il imbraca cu noile haine , una cate una .Imparatul s-a uitat in oglinda , intorcandu-se pentru a se privi din toate pozitiile."

"Ce bine arata ! Cat de bine i se potrivesc !" au exclamat cu totii."Ce model frumos ! Ce culori fine ! Este un costum de haine magnific !"

Maestrul de ceremonii a anuntat ca purtatorii baldachinului , care trebuiau sa il care deasupra imparatului in timpul procesiunii , erau gata.

"Sunt pregatit," a zis imparatul."Nu-i asa ca acest costum imi vine nemaipomenit de bine ?" Apoi , s-a uitat inca o data in oglinda , astfel incat oamenii sa creada ca isi admira cu adevarat hainele.

Sambelanul , care trebuia sa care trena mantiei imparatului, si-a intins bratele catre pamant ca si cum ar fi ridicat o trena , prefacandu-se ca tine ceva in maini ; toti nobilii nu aratau ca niste oameni care , de fapt , nu zareau nici urma de haine.

Imparatul a pornit sa marsaluiasca in fruntea procesiunii , sub frumosul baldachin , si toata lumea adunata in strada sau la ferestre a inceput sa exclame :"Cu adevarat , noul costum al imparatului este nemaipomenit ! Ce trena lunga are ! Ce bine i se potriveste !" Nimeni nu voia sa arate ca nu vedea nimic , pentru ca asta ar fi insemnat ca este prost sau ca nu este potrivit postului pe care il avea.Niciodata nu fusesera atat de admirate hainele imparatului.

"Imparatul este dezbracat ! Imparatul este gil ! " , a strigat dintr-o data un copil."Slava cerului ! ascultati ce glasuieste acest copil inocent ," a zis tatal acestuia , si oamenii au inceput sa sopteasca de la unul la altul vorbele copilului."Imparatul este dezbracat," a strigat , in cele din urma , intr-un singur glas , multimea.Aceste cuvinte au facut o impresie puternica asupra imparatului , intrucat se parea ca oamenii aveau dreptate ; si-a spus , insa , in sinea lui ,"Acum trebuie sa merg pana la capat cu procesiunea ." Asa ca sambelanul a continuat sa paseasca cu o demnitate si mai mare in urma imparatului , purtand in maini o trena unei mantii care nu exista.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

"Povestea privighetorii" , dupa Hans Christian Andersen

Cu mult , mult timp in urma , atunci cand inca mai existau zane si vrajitoare bune , traia in China un mare imparat care locuia in cel mai frumos palat vazut vreodata pe pamant , construit cu totul si cu totul din cristal.In jurul palatului se gasea cea mai frumoasa gradina din lume , iar dincolo de aceasta se afla o padure cuprinzand cei mai inalti copaci de pe pamant , si dincolo de aceasta padure se gasea un codru adanc si des.In acest codru secular isi avea cuibul o micuta privighetoare.Aceasta maiastra pasare canta atat de frumos incat oricine o auzea nu putea sa se laude ca ar fi vazut sau ascultat un lucru mai minunat.Oameni de pe tot globul veneau sa admire palatul de cristal , gradina nemaivazuta care il inconjura si padurea cu copaci uriasi.Atunci cand se intorceau acasa , acesti oameni scriau carti groase despre tot ceea ce vazusera , dar cu totii, fara nici o exceptie , marturiseau ca "Privighetoarea era deasupra tuturor celorlalte minunatii din China".



In cele din urma , s-a intamplat ca imparatul sa dea peste una din aceste carti si a trimis imediat dupa sambelanul sau.
"Cine este Privighetoarea ?" , a intrebat imparatul."Eu de ce nu am auzit-o vreodata cantand ?"
Sambelanul , un personaj foarte important in palat , i-a raspuns :" Nu cred sa existe o astfel de persoana.Nu am auzit niciodata de numele acesta."
"In cartea asta se spune ca exista o Privighetoare " , ii zise imparatul."Iti poruncesc sa imi aduci aceasta Privighetoare pentru a-mi canta in seara asta !"
Sambelanul a iesit din camera imparatului si a inceput sa ii intrebe pe toti nobilii si inaltele doamne , ba chiar si pe servitori , unde anume putea fi gasita Privighetoarea.Nimeni dintre ei nu auzise insa vreodata de dansa.Asa ca sambelanul a facut cale intoarsa la stapanul sau si i-a spus "Nu exista nimeni cu numele de Privighetoare."
Imparatul , insa, maniat la culme , i-a raspuns :"In cartea asta scrie ca Privighetoarea exista si daca nu mi-o vei aduce sa imi cante in seara asta voi calca in picioare toata curtea, imediat dupa ce voi cina."
Sambelanul , desigur , nu isi dorea sa fie calcat in picioare , astfel incat a alergat inapoi in palat si a intrebat despre Privighetoare pe oricine ii iesea in cale.Dupa multe cautari , o fetita care lucra ca ajutoare in bucatarie i-a dat , in sfarsit , un raspuns :"Ah, dar eu o cunosc foarte bine pe Privighetoare.In fiecare seara , atunci cand plec sa duc ramasite de-ale mancarii din bucatarie mamei mele , care locuieste in codrul de dincolo de padurea inalta , aud cantecul Privighetorii."

Sambelanul i-a cerut , atunci, micutei bucatarese sa il conduca catre salasul Privighetorii.Zis si facut.Fetita a luat-o inainte, urmata de sambelan , dar si de nobili si inaltele lor doamne.Dupa ce au mers o bucata de drum , ei au auzit mugetul unei vaci.
"Vai" , au exclamat nobilii si inaltele lor doamne , "aceasta trebuie sa fie Privighetoarea ! Ce voce profunda pentru o creatura atat de mica !"
"Oh, nu , " le-a raspuns fetita , "aceasta nu este decat o vaca care mugeste".
Putin mai departe , cand treceau pe langa o balta , s-au facut auzite oracaiturile voioase ale unor unor broaste .
"Desigur aceasta este Privighetoarea" , au zis nobilii si inaltele lor doamne , " vai , vocea aceasta suna intr-adevar precum clopotele unei biserici!"
"Oh nu " , le-a spus fetita , "nu sunt decat niste broaste care oracaie".
In cele din urma , intreg alaiul a ajuns in codrul in care traia Privighetoarea."Ssst !" , a soptit fetita , " va incepe curand sa cante".Si , intr-adevar, in cateva clipe Privighetoarea si -a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat oricine ar fi putut jura ca n-a auzit vreodata ceva mai minunat.
“Vai , vai” , au spus curtenii , “suna foarte placut ;chiar este in stare acea micuta pasare cenusie sa scoata toate aceste sunete ? Penele ei sunt atat de lipsite de stralucire de parca i-ar fi disparut orice culoare datorita fricii fata de noi.”
Sambelanul i-a cerut micutei privighetori sa vina la palat si sa cante pentru imparat. Privighetoarea i- a raspuns , insa, ca ea poate canta cu o mai mare frumusete numai atunci cand este in mijlocul padurii ei .Dar , pentru ca era plina de bunatate si atentie fata de cei din jurul ei ,ea a mers , in cele din urma , impreuna cu curtenii si sambelanul , la palat.

In acea seara palatul a fost impodobit cu cele mai frumoase flori pe care si le poate imagina cineva , si cu o multime de clopotele din argint , care clincheteau atunci cand le atingea vantul , si cu sute si sute de lumanari, care straluceau precum minuscule stele.In marea sala a palatului fusese adusa pentru privighetoare o crenguta din aur , asezata chiar langa tronul imparatului.



Cand toata lumea s-a adunat in marea sala , imparatul i-a cerut privighetorii sa cante.Mica pasare si-a umplut pieptul cu aer si si-a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat ochii imparatului s-au umplut cu lacrimi.Si, dupa cum se stie, imparatii nu isi permit prea usor sa planga.Asa ca el i-a cerut privighetorii sa cante inca o data , iar cu acest prilej , cantecul ei a fost atat de minunat incat lacrimile nu numai ca au umplut ochii imparatului , ci au curs suvoaie pe obrajii lui.A fost un succes extraordinar.Toti cei de fata au rugat-o pe privighetoare sa cante odata , si inca odata , pana cand imparatul a spus ca privighetorii trebuie sa i se acorde titlul de “Cantareata sefa a curtii”.Urma sa i se dea o crenguta de aur chiar langa patul imparatului , o colivie cu totul si cu totul din aur si i se permitea sa plece din palat de doua ori pe zi.De asemenea , 12 servitori trebuiau sa aiba grija de ea , si sa o insoteasca atunci cand parasea palatul , fiecare din cei 12 servitori trebuind sa tina cate un capat al unei franghii de matase care sa fie legata de unul din picioarele bietei privighetori.Dupa cum se vede, nu era prea distractiv pentru ea sa iasa in lume.




Multa , multa vreme a cantat privighetoarea imparatului si curtii sale , iar cantecul ei era atat de admirat incat toate nobilele doamne incercau sa o imite ; ele isi turnau apa in gura si apoi scoteau mici sunete precum : “ glu-glu-glu”. Atunci cand curtenii se intalneau prin salile palatului , ei obisnuiau acum sa se salute in felul urmatorul : unul din ei spunea “pri” , iar celalalt ii raspundea “vighetoare”.

Intr-una din zile , imparatul a primit o multime de pachete cu daruri , pe unul din ele fiind scris “Privighetoarea”.Inauntrul acestui colet era o pasare artificiala , aratand asemanator cu o privighetoare , dar facuta din aur , argint , rubine , smaralde si diamante.Avea si o cheita , care atunci cand era invartita facea sa se auda o melodie de vals si , in acelasi timp, facea ca pasarea mecanica sa isi miste in sus si in jos micuta ei coada.Toti curtenii erau incantati de muzica cantata de noua privighetoare.Ei au invartit cheita o data si inca o data , ascultand aceeasi melodie de 33 de ori la rand , fara a se satura de ea .Ar fi pus-o sa cante si a treizecisipatra oara , dar imparatul i-a oprit , spunandu-le :”Acum vreau sa ascult adevarata privighetoare”.



Atunci , insa , cand au cautat-o pe micuta , reala privighetoare , nu au reusit sa ii dea de urma ! Vazand ca toata lumea era ocupata sa asculte pasarea mecanica , ea profitase de aceasta sansa si zburase pe fereastra inapoi in padurea ei draga.
“Ce pasare rea , nerecunoscatoare !” , au ocarat-o lorzii si nobilele lor doamne.”Oricum , nu conteaza , noua privighetoare este la fel de buna ca si ea !”

Asa s-a facut ca privighetoarea mecanica a primit crenguta de aur a adevaratei privighetori , iar imparatul , in fiecare noapte , ii invartea cheita si asculta acordurile valsului cantat de ea.Oamenilor de la curte le placea mai mult noua pasare pentru ca puteau sa ii imite prin fluieraturi cantecul , lucru care nu era posibil cu adevarata privighetoare.

Cam dupa un an de la sosirea pasarii mecanice , in timp ce imparatul ii asculta melodia de vals , s-a auzit deodata un zbarnait si un bazait inlauntrul privighetorii , si muzica s-a oprit.Imparatul a trimis indata dupa doctorul sau , dar acesta n-a fost in stare sa faca nimic.L-a adus apoi pe ceasornicar , dar dupa ce a surubarit pe ici-colo, a zis si el ca nu este in stare sa repare mecanismul privighetorii.Nu se mai putea face nimic.Singurul lucru posibil era sa ca pasarea mecanica sa fie peticita cat de cat ca sa cante o data pe an , dar chiar si atunci cantecul i se auzea tremurat si sovaitor.Cu toate acestea , imparatul a continuat sa tina privighetoarea mecanica pe crenguta din aur din camera lui.

Multa vreme a trecut dupa acestea , imparatul s-a imbolnavit foarte , foarte tare , atat de tare incat toata lumea se astepta sa moara.Atunci cand curtenii au fost siguri ca nu o mai duce mult , si-au ales un nou imparat si au continuat sa astepte ca cel vechi sa moara.Bietul imparat , cu tot trupul ca de gheata si palid la fata , zacea in marele sau pat , inconjurat cu draperii de catifea si lumanari inalte.Era singur-singurel , pentru ca totii curtenii se dusesera sa il felicite pe noul imparat , iar servitorii plecasera impreuna cu ei.

Trezit din somnul sau zbuciumat , imparatul a simtit o mare greutate pe piept.Si-a deschis ochii si a vazut ca de vina era Moartea , care se asezase pe inima lui.Moartea isi pusese pe cap coroana de aur a imparatului , purta intr-una din maini sceptrul sau de aur , iar in cealalta mana , steagul sau de matase.Astfel impopotonata , Moartea se uita la imparat cu uriasii ei ochi goi.



Camera era plina de umbre , fantome care , fiecare in parte, avea o alta fata. Oriunde isi indrepta privirea, imparatul dadea numai peste aceste fete. Unele in ele erau foarte , foarte urate , iar altele , frumoase si incantatoare. De fapt, aceste fete erau toate lucrurile , bune si rele , facute de imparat de-a lungul vietii .Pe masura ce le privea , fetele au inceput sa ii sopteasca.Ele ii spuneau : “ Iti amintesti de lucrul acesta ?” , “Dar fapta asta ti-o amintesti ?” Imparatul si-a adus aminte de atat de multe lucruri incat a inceput sa strige din toate puterile :” Hei , aduceti toba cea mare ! Faceti muzica sa cante tare , cat mai tare , ca sa nu mai aud aceste soapte ingrozitoare !”
Nu era , insa, nimeni prin preajma , care sa poata aduce toba.

Imparatul a inceput , apoi , sa strige :” Hei , tu , micuta privighetoare din aur , poti sa canti pentru mine ? Ti-am dat cadouri din aur si bijuterii si te-am tinut mereu langa mine ; ajuta-ma , te rog , acum !” Nu era , insa, nimeni prin apropiere , care sa invarta cheita pasarii mecanice , astfel incat aceasta nu putea , desigur , sa cante.

Inima imparatului se facea din ce in ce mai rece in locul pe care se asezase moartea , soaptele inspaimantatoare deveneau din ce in ce mai puternice , iar viata imparatului era aproape sfarsita.
Dintr-o data , prin fereastra deschisa s-a auzit un cantec senin , armonios.Cantecul era atat de dulce si de plin de forta incat soaptele au fost alungate pe data.Imparatul a simtit cum i se incalzeste inima si cum sangele incepe din nou sa ii curga prin trup.El a ascultat minunata muzica pana cand lacrimile au inceput sa ii curga pe obraz .Stia ca acest cantec era al adevaratei privighetori, care plecase de al el atunci cand sosise privighetoarea de aur.

Moartea asculta si ea muzica aceea fermecata , iar atunci cand imparatul s-a rugat pentru inca un cantec , Moartea , la randul ei , a spus :” Te rog , privighetoare , canta inca o data !”
“Daca iti cant inca o data , imi vei da coroana de aur a imparatului ?” , a intrebat micuta privighetoare.
“Da” , a raspuns moartea , si , in acest fel , privighetoarea a cumparat cu un cantec coroana imparatului.
“Ah , te rog , continua sa canti , micuta privighetoare” , s-a milogit apoi , din nou , Moartea.
“Imi vei da , pentru un alt cantec , sceptrul imparatului ? , a spus mica cenusie privighetoare.
“Da , ti-l voi da “ , i-a raspuns Moartea si , astfel , micuta privighetoare a cumparat sceptrul imparatului cu un alt cantec. Inca odata Moartea s-a rugat de privighetoare sa ii cante , si, cu acest prilej , privighetoarea a primit steagul de matase al imparatului.Apoi , maiastra pasare si-a continuat concertul , si a dat glas la o multime de cantece , atat de dulci si triste incat Moartea a inceput sa se gandeasca la gradina de langa biserica , locul ei preferat de odihna .Asa ca , in cele din urma , Moartea s-a ridicat de pe inima imparatului si si-a luat zborul pe fereastra catre gradina ei indragita.

Atunci cand Moartea s-a facut nevazuta , imparatul i-a spus micutei privighetoare :” Ah, draga privighetoare , m-ai salvat din ghearele Mortii ! Nu ma parasi inca o data.Stai impreuna cu mine , aseza-te pe crenguta de aur si canta-mi mereu !”
“Nu pot , draga imparate “ , i-a raspuns privighetoarea.”Eu cant cel mai bine atunci cand sunt libera ; nu pot trai in palat.Dar , in fiecare noapte cand vei fi singur , voi veni la fereastra , iti voi canta si iti voi povesti tot ce se intampla in imparatia ta : iti voi spune unde sunt oamenii sarmani pe care trebuie sa ii ajuti , si unde se ascund oamenii rai care trebuie sa fie pedepsiti.Cu o singura conditie , draga imparate : nu trebuie sa ii spui nimanui ca ai o micuta pasare care iti spune tot ce se intampla de-a lungul imparatiei tale.”

Dupa aceasta , privighetoarea si-a luat zborul , iar imparatul , care se simtea acum sanatos si puternic , s-a imbracat cu hainele sale regale si si-a cuprins intr-o mana sceptrul.Iar atunci cand curtenii au intrat in camera lui sa vada daca nu cumva murise, imparatul , cu sabia sa intr-o mana si cu sceptrul in cealalta , i-a intampinat spunandu-le cu tarie in glas :”Buna dimineata ! Si bine v-am regasit , curteni !”


Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009