Povestea bradului (I) , de Hans Christian Andersen

-Prima parte -

Departe , departe , in adancul unei paduri , unde caldura soarelui si aerul proaspat alcatuiau un minunat loc de odihna , crestea un frumos bradut.Desi totul era atat de placut in jurul lui, bradutul nu era fericit , pentru ca voia sa fie la fel de inalt precum tovarasii sai , brazii si pinii care il inconjurau.Soarele il alinta , brizele usoare de vant ii faceau crengutele sa freamate , copii treceau pe langa el , zburdand cu voiosie , insa micutul brad nu dadea atentie nimanui.Uneori , copii aduceau cu ei cate un cos mare din paie umplut cu zmeura si fragi , se asezau langa bradut si spuneau , “Nu-i asa ca este copacel foarte frumos ?” Vorbele acestea , in loc sa il bucure , il intristau si mai tare pe bradut , pentru ca ii aduceau aminte ca nu este destul de mare.Bradutul crestea in fiecare an numai cu o schioapa sau o ramurica ; se stie ca putem descoperi varsta unui brad daca numaram cate crengi ii pleaca din trunchi.

Desi se inalta mereu , el se plangea :”Vai ! Cat de mult imi doresc sa fiu la fel de inalt ca si ceilalti copaci din jur , sa am crengi mari risipite in toate directiile , iar varful meu sa cuprinda cu vederea toata lumea inconjuratoare.In acest fel , pasarile ar veni sa isi faca cuib in ramurile mele , iar atunci cand ar bate vantul , m-as pleca usor , cu demnitate , asemeni inaltilor mei tovarasi.” Copacelul era dezamagit , si nu il puteau bucura nici razele calde ale soarelui , nici pasarile , si nici norii roz care zburau deasupra lui in vremea rasaritului sau a asfintitului.

Uneori , pe timp de iarna , atunci cand zapada se asternea , alba si stralucitoare , peste pamant , aparea topaind cate un iepuras care avea indrazneala sa sara chiar pe deasupra micului brad ; mai trebuie , oare , sa va spun cat de mult il intrista lucrul acesta ? Au trecut doua ierni , iar cand a sosit cea de-a treia , bradul crescuse atat de inalt incat iepurii nu mai puteau sari peste el , fiind obligati sa il ocoleasca.Cu toate acestea, bradul era la fel de nemultumit , si gandea in sinea lui :”Vai ! Daca as putea creste si mai mult si daca as putea deveni mai varstnic ! Nimic altceva nu are mai multa importanta in lumea asta !”

Atunci cand a sosit toamna , taietorii de lemne au venit in padure , ca de obicei , si au inceput sa doboare cativa dintre cei mai inalti copaci . Tanarul brad , care nu ajunsese inca prea mare , a tremurat , cuprins de fiori , la vederea nobililor copaci prabusindu-se bubuind la pamant.Dupa ce crengile acestora au fost taiate , trunchiurile lor arata atat de subtire si de golas , incat puteau fi cu greu recunoscuti.Apoi, ei au fost incarcati in carute si scosi afara din padure.

”Unde sunt oare dusi ? Ce se va intampla cu ei ?” isi dorea sa stie , framantat de curiozitate, tanarul brad.Asa ca , atunci cand a sosit primavara , si , odata cu ea , si berzele si randunicile , el le-a intrebat : “ Stiti , cumva, unde au fost dusi acei copaci ? Nu i-ati intalnit in calatoriile voastre ?”

Randunicile nu stiau nimic , dar barza, dupa ce a stat putin pe ganduri , a dat din cap si a spus :”Da , cred ca stiu cate ceva.Am intalnit cateva corabii noi atunci cand am zburat din Egipt .Ele aveau catarge frumoase care miroseau la fel ca si brazii.Cred ca aceste catarge erau facute din brazi.Te asigur ca erau foarte , foarte impunatoare.”

“Ah , cat de mult as vrea sa fiu indeajuns de inalt pentru a fi luat pe mare !” a spus bradul.”Ce este marea si cum arata ea ?”

“Hei , mi-ar lua prea mult timp ca sa iti explic,” a zis barza si si-a luat zborul cu repeziciune.

“Bucura-te de tineretea ta , “ i-a spus o raza de soare bradului ; “ bucura-te de cresterea frageda a trunchiului tau si de viata tanara care te insufleteste.”

Vantul a sarutat bradul , iar roua s-a asezat precum niste lacrimi de cristal pe crengile lui .Bradul nu le-a dat , insa , nici o atentie.

Se apropia vremea Craciunului si multi brazi tineri au fost taiati , unii chiar mai mici si mai fragezi decat bradul nostru care nu avea liniste gandindu-se cum sa paraseasca mai repede padurea in care se nascuse.Fragezilor brazi retezati , care fusesera alesi pentru frumusetea lor , li s-au legat crengile si au fost pusi in carute trase de cai pana dincolo de marginile padurii.

“Unde se duc oare ?” s-a intrebat bradul.”Nici macar nu sunt cu mult mai inalti ca mine .Chiar asa , unul din ei era mult mai scund.Si de ce nu li s-au taiat ramurile.Unde se duc oare?”

“Stim noi, stim noi , “ au ciripit randunelele ; “ne-am uitat prin ferestrele caselor din oras si am vazut ce se intampla cu ei.Brazii sunt impodobiti intr-un fel minunat.I-am vazut stand in mijlocul camerelor calde , ornati cu tot felul de lucruri frumoase : prajituri cu miere , mere invelite in poliala , jucarii si sute de lumanari din ceara.”

“Si apoi , “ a intrebat bradul , tremurand din toate ramurile , “si apoi ce se intampla ?”

“N-am vazut mai mult decat ce ti-am povestit , “ au raspuns randunelele , “dar ce am zarit ne-a fost indeajuns.”

“Ma intreb daca mi s-ar putea intampla si mie ceva atat de minunat , “ s-a gandit bradul.”Ar fi mult mai frumos decat daca as traversa marea.Cat de tare as vrea sa ajung si eu intr-o casa.Ah, cand va sosi oare Craciunul din nou ? Sunt acum destul de inalt si bine crescut , la fel ca si fratii mei luati din padure anul trecut.Vai ! Daca as fi pus intr-o caruta , pentru ca apoi sa fiu asezat in mijlocul unei camere calde , impodobit cu toata acea spendoare si stralucire ! In mod sigur , dupa aceea se intampla lucruri si mai minunate , altfel brazii nu ar fi decorati in felul asta.Ce poate sa fie ? Vreau asa de mult sa ajung sa aflu !”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Spiridusul din trandafir , poveste de Hans Christian Andersen

In mijlocul unei minunate gradini se inalta o tufa de trandafiri plina de flori , iar in cea mai frumoasa floare traia un spiridus atat de mic incat nici cea mai agera privire a unui om nu il putea zari.Era la fel de dragut si chipes ca si un copil , si era inzestrat cu aripi care i se intindeau de la umeri pana la picioare.
In spatele fiecarei petale a trandafirilui , el avea cate un mic dormitor cu un patut ca de puf.Cat de parfumate erau camerele sale , si cat de transparenti si stralucitori erau peretii acestora , caci ei erau facuti cu totii din petalele roze ale trandafirului !
Cat era ziua de lunga , spiridusul zburda sub razele calde ale soarelui si zbura din floare in floare , dansa printre aripile multicolore ale fluturasilor sau masura cu pasul cat de lunga putea fi frunza unei plante.Pentru ca , vedeti voi, frunza unei flori cuprindea pentru el tot atatea drumuri si sosele cat o intreaga tara.Se putea intampla ca o astfel de calatorie sa nu se sfarseasca nici macar pana la apusul soarelui !

Intr-o seara a venit , insa , frigul , a inceput sa cada roua si vantul a inceput sa bata cu putere.Sosise timpul sa se intoarca acasa , in floarea lui ! Desi s-a grabit cat a putut mai tare, atunci cand a ajuns la trandafirul lui , acesta isi inchisese petalele .Nici macar o singura petala nu ramasese deschisa ! Nu avea cum sa mai intre in casuta lui ! Micutul spiridus era foarte inspaimantat , pentru ca nu i se intamplase niciodata sa ramana afara peste noapte .In fiecare seara , el adormea in parfumul placut al petalelor care il adaposteau de frig si vant.Spiridusul a inceput sa se gandeasca cu groaza ca nu il mai astepta altceva decat moartea !

Dintr-o data , si-a amintit de o tufa de caprifoi din gradina , ale carei flori se asemanau cu niste coarne de taur.Poate ca unul din acestea i-ar fi putut sluji drept adapost in care se doarma pana spre dimineata !

Pe data , spiridusul a zburat in celalalt capat al gradinii , a ajuns in fata caprifoiului si a ramas incremenit in aer. Sst ! Liniste ! Sub frunzele mari ale tufei erau doi oameni ! Cea mai frumoasa fata pe care ti-ai fi putut-o inchipui si cel mai frumos baiat pe care ti l-ai fi putut imagina ! Cei doi erau uniti intr-o imbratisare atat de stransa incat pareau ca nu se vor mai desparti niciodata.Ei se iubeau atat de mult ! Mai mult chiar decat cel mai dragastos copil si-ar putea iubi mamica sau taticul.

“Iubita mea , trebuie , totusi , sa ne despartim,” a spus la un moment dat baiatul .”Fratelui tau nu ii place de mine , asa ca vrea sa ma trimita intr-o lunga calatorie , peste munti si oceane.Cu bine , draga mea , vei ramane intotdeuna in inima mea !”

Apoi , cei doi indragostiti s-au sarutat , iar tanara fata i-a daruit iubitului ei un trandafir.Inainte de a i-l da , ea a sarutat floarea cu atata iubire si caldura incat petalele trandafirului s-au deschis , iar spiridusul s-a strecurat cu repeziciune inlauntrul lui.In timp ce isi culca capul pe perna moale si parfumata a unei petale , el a putut auzi , “ Ramai cu bine ! Adio ! “ , apoi a simtit ca trandafirul fusese asezat chiar langa inima tanarului.Vai , cat de tare bubuia inima aceea ! Micutul spiridus nu putea adormi din cauza batailor asurzitoare !


Trandafirul nu a ramas , insa , pentru mult timp lipit de acea inima bubuitoare.In timp ce mergea singuratic prin padurea intunecata , indragostitul a a scos floarea de la san si a sarutat-o atat de des si de apasat incat spiridusul era cat pe ce sa fie strivit.Prin panza subtire a petalelor el putea simti buzele fierbinti ale tanarului , in timp ce trandafirul se deschidea ca si cum ar fi fost incalzit de razele cele mai calduroase ale soarelui de amiaza.

Dintr-o data , pe cararea din padure a aparut un alt barbat.Era chiar fratele cel rautacios si innegurat al tinerei fete ! El a scos de la brau un pumnal lung si ascutit si l-a injunghiat de moarte pe indragostitul care saruta plin de pasiune trandafirul.Apoi, ucigasul a taiat capul tanarului si l-a ingropat impreuna cu trupul in pamantul reavan de la radacina unui tei.


“Acum este mort si uitat !” si-a spus in sinea lui fratele cel rau.”Lumea va crede ca el a plecat intr-o calatorie lunga si plina de primejdii in care si-a pierdut viata.Da , el nu se va mai intoarce vreodata , iar sora mea nu va mai indrazni sa ma mai intrebe despre el.” Apoi, ucigasul a presarat frunze uscate deasupra pamantului in care il ingropase pe indragostit si s-a intors acasa ascuns de intunericul noptii.

El nu era insa singur , asa cum se credea. Micutul spiridus il insotea. Pentru ca , in vreme ce fratele cel rau sapase mormantul , cazuse in parul lui o frunza uscata din tei , iar in frunza aceea facuta sul se afla chiar spiridusul.Acum , palaria barbatului acoperea frunza , iar in in bezna de acolo spiridusul tremura de groaza si manie la amintirea faptei groaznice la care fusese martor.

Omul cel rau ajuns acasa atunci cand mijeau zorile.Si-a dat jos palaria si s-a dus in camera sorei sale.Frumoasa fata era intinsa pe pat si visa la iubitul ei , pe care il credea plecat departe , calatorind peste munti si mari.Pacatosul frate s-a aplecat asupra ei si a inceput sa rada cu cel mai hidos ras auzit vreodata , iar frunza uscata i-a cazut din par si s-a asezat pe asternutul patului.El n-a observat-o si , in curand , s-a dus in camera lui pentru a trage un pui de somn.

Micutul spiridus a iesit afara din frunza facuta sul , s-a strecurat in una din urechile fetei adormite si i-a povestit acesteia , ca in vis , povestea ingrozitoarei crime.El i-a descris partea din padure in care fratele ei ii ucisese iubitul si locul in care fusese sapat mormantul . Dupa aceea , i-a soptit :” Si ca sa te convingi ca nu a fost doar un vis , atunci cand te vei trezi , vei gasi o frunza uscata de tei pe asternutul patului tau.”Atunci cand s-a desteptat, primul lucrul pe care l-a zarit fata a fost frunza de tei.

Vai , ce lacrimi amare si fierbinti a varsat tanara fata ! Ea nu a indraznit , totusi , sa lase sa i se vada durerea.Fereastra camerei ei a stat deschisa toata ziua , si spiridusul , desi putea sari cu usurinta in gradina , la trandafirii si celelalte flori pe care le indragea , a ramas acolo , pentru ca nu suporta sa o lase singura pe indurerata fata.

In dreptul ferestrei crestea o tufa de trandafiri care inflorea in fiecare luna , asa ca , spiridusul si-a facut culcus intr-una din aceste flori , astfel incat sa poata veghea asupra sarmanei fete.Adeseori, fratele ei a intrat in camera , insufletit de o bucurie rautacioasa , dar ea nu a indraznit sa spuna nici macar o vorba despre amaraciunea din inima ei.

Atunci cand a venit noaptea , fata s-a furisat afara din casa si s-a dus in padure , in locul pe care il vazuse in vis.Ea a dat deoparte frunzele de pe proaspatul mormant , a sapat cu mainile in pamantul moale si , in cele din urma , a gasit trupul iubitului ei.Cat de amarnic a plans si l-a jelit , si cat de fierbinte s-a rugat lui Dumnezeu sa ii fie luata si ei viata ! Daca ar fi putut , ar fi luat cu ea corpul celui iubit, insa intrucat asa ceva ii era peste puteri , a a ridicat in maini capul palid , cu ochii inchisi si l-a sarutat pe gura rece , apoi , cu degete tremurande , a dat deoparte tarana din frumosul par.


“Cel putin , pe acesta il pot duce cu mine , “ si-a spus ea lacrimand.Dupa aceasta , a ingropat inapoi trupul si a risipit iarasi frunze uscate deasupra anonimului mormant.Capul iubitului, l-a luat insa cu ea , impreuna cu o tufa de iasomie care crestea acel loc , si a pornit inapoi spre casa.

Imediat ce a ajuns in camera ei , a adus cel mai mare vas de flori pe care l-a putut gasi si a asezat in el capul.Apoi, l-a acopert cu pamant si a plantat deasupra tufa de iasomie adusa din padure.

Micutul spiridus nu mai putea suporta sa vada atat durere! “Ramai cu bine ! Adio !” a zis el , si a zburat afara , la trandafirul sau din gradina.Acesta se vestejise insa si se uscase ; ramasesera din el numai cateva frunze uscative , care atarnau batute de vant.”Vai,” a oftat spiridusul.”Cat de repede se duce ceea ce este frumos si bun in lumea asta !”Dupa aceea , a reusit , totusi, sa gaseasca un alt trandafir , in care si-a gasit o locuinta confortabila , in spatele petalelor delicate , gingase.

In fiecare dimineata , spiridusul zbura pana la fereastra bietei fete si o gasea intotdeuna plangand deasupra vasului de flori . Usor , delicat, lacrimile ei cadeau peste tufa de iasomie si , pe zi ce trecea , fata devenea mai palida si mai slaba , iar tufa crestea mai viguroasa si mai verde.Din cele cateva ramuri au aparut , una cate una , noi crengute , pe care au aparut mici boboci de flori , rasfatati de sarutarile fetei.

Atunci cand pacatosul ei frate o gasea langa vasul de flori , incepea sa o certe si sa o intrebe de ce se purta in felul acela prostesc.Lui nu ii placea dragostea sorei lui fata de acea tufa de iasomie si nu intelegea de ce ea plange aplecata deasupra ei.El nu avea de unde sa stie ce ochi inchisi zaceau ascunsi acolo si ce buze reci sarutau acum pamantul din glastra.

Intr-o zi , spiridusul a gasit-o pe fata atipita langa vasul de flori si i-a soptit in ureche despre noaptea in care el o zarise langa iubitul ei , in gradina , despre aroma trandafirilor si spiridusii care traiesc ascunsi in ei.Ea a fost cuprinsa de mrejele unui vis dulce , incantator si , in timp ce isi visa clipele cele mai frumoase din viata , s-a stins usor, plecand de pe lumea aceasta. Moartea ei a fost usoara ca atingerea unui inger , iar ea ajuns degraba in rai , alaturi de iubitul ei.Florile de iasomie si-au deschis clopoteii lor mari si au dat nastere unei miresme dulci, minunate.Pentru ca numai in acest fel stiu florile sa ii planga pe cei dragi.

Fratele cel rau a vazut frumoasa planta inflorita si a luat-o cu el , ca o amintire de la sora lui, asezand-o in camera lui, aproape de pat , intrucat frumusetea florilor era nemaipomenita , iar parfumul lor mereu proaspat si dulce.Micutul spiridus a insotit , insa, vasul de flori pana in odaia omului pacatos , si a zburat printre crengile iasomiei , din floare in floare .In fiecare dintre ele a descoperit cate suflet mititel si fiecaruia el i-a spus povestea uciderii omului al carui cap era asezat chiar in pamantul de sub tufa.El le-a istorisit despre fratele cel rau si despre biata lui sora.

“Stim lucrul acesta !” i-a raspuns fiecare sufletel din fiecare floare.”Doar ne-am nascut din ochii si buzele celui omorat . Stim totul ! Stim totul ! “ au repetat ei si au dat din cap intr-un fel ciudat.Spiridusul trandafirului nu intelegea cum de pot fi aceste mici suflete atat de linistite si impacate , asa ca a zburat la albinele care isi aduna mierea si le-a istorist groznica poveste despre fratele cel rau.Acestea s-au dus indata la regina lor si i-au spus ce auzisera .Pe loc , regina a poruncit tuturor albinelor ca a doua zi dimineata sa isi ia zborul catre casa si sa il ucida pe fiorosul asasin.

In noaptea care a urmat, s-a petrecut insa ceva cu totul si cu totul neasteptat.Era prima noapte dupa ce fata murise , si , in timp ce fratele cel rau adormise linistit in patul de langa vasul cu tufa de iasomie , florile s-au deschis dintr-o data si din fiecare din ele a iesit cate un spiridus invizibil , inarmat cu o micuta lance otravita.Mai intai , ei au intrat in urechile omului si l-au chinuit povestindu-I cele mai groaznice vise pe care si le putea inchipui , apoi au zburat pana la buzele lui si si i-au impuns limba cu lancile lor otravite.

“Acum l-am razbunat pe omul ucis !” au strigat cu totii , in cor , apoi au zburat inapoi in clopoteii florilor de iasomie.

La sosirea diminetii, prin ferestrele deschise , au patruns in camera micutul spiridus si intregul roi de albine , condus de regina , gata de a-l ucide pe fratele cel rau.

El nu mai era , insa, in viata , iar oamenii care au venit dupa aceea langa patul lui au spus ca murise din cauza miresmei de iasomie. Micutul spiridus a inteles ca omul fusese ucis datorita razbunarii florilor si i-a marturisit acest lucru reginei care , impreuna cu intregul ei roi a inceput sa bazaie fara incetare in jurul vasului de flori , nimeni nefiind in stare sa le alunge de acolo.Atunci cand un om a incercat sa ia ghiveciul , o albina l-a intepat in mana si acesta s-a spart in tandari pe podea.In acel moment , toti oamenii din jur au putut sa vada un craniu alb si au stiut de indata ca omul mort din pat era un ucigas.

Regina albinelor a zburat prin vazduh si a cantat despre razbunarea florilor si micutul spiridus din trandafir si despre cum in spatele celei mai mici frunze se ascunde Cineva care poate descoperi si razbuna orice fapta rea.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Soldatelul de plumb , poveste de Hans Christian Andersen

Au fost odata ca niciodata douazecisicinci de soldatei de plumb , care erau frati , pentru ca fusesera facuti din aceeasi lingura de plumb.Ei aveau pusti pe umar , se uitau drept inainte si purtau o uniforma splendida , colorata in rosu si albastru.Primul lucru pe care il auzisera cand venisera pe lume era "Soldatei de plumb ! " , cuvinte rostite de un baietas , care incepuse sa bata din palme cu incantare atunci cand a fost dat deoparte capacul cutiei in care erau asezati soldateii.Ei fusesera dati drept cadou , iar baietasul se apucase imediat sa ii aranjeze pe o masa.Soldateii erau identici , cu exceptia unuia , care avea un singur picior ; el fusese facut la urma , cand nu mai ramasese destul plumb topit pentru a-l termina , asa ca nu avea decat un singur picior , ceea ce il facea sa arate diferit de ceilalti camarazi ai lui.

Masa pe care stateau soldateii era plina de tot felul de jucarii , dar cea mai atractiva dintre ele , care iti retinea de prima data atentia , era un mic castel din carton. Prin minusculele ferestre ale acestuia puteau fi vazute camerele dinauntru.In fata castelului se aflau cativa copacei care inconjurau o lentila de ochelari ce trebuia sa se asemene cu un mic lac transparent.Lebede facute din ceara inotau pe lac si se reflectau in el.Toate aceste jucarii erau foarte frumoase , dar cea mai frumoasa dintre toate era o fata micuta care statea in fata portii deschise a castelului ; ea era facuta tot din carton , purta o rochie transparenta de muselina si avea pe umeri o panglica albastra , aratand la fel ca si o esarfa. Tinea in mana , in fata , un trandafir stralucitor din beteala , la fel de mare cat fata ei.Micuta fata era o balerina ; ea isi ridica amandoua bratele catre cer si isi inalta unul din picioare atat de sus incat soldatelul olog nu il putea zari si se gandea ca , asemenea lui , fata nu avea decat un picior. "Aceasta este sotia care mi se potriveste " s-a gandit el ; "da , insa ea este de neam mare si traieste intr-un castel , in timp ce eu locuiesc intr-o cutie , impreuna cu ceilalti 24 de camarazi ai mei ; cutia asta nu este loc in care as putea sa o aduc.Trebuie , totusi , sa incerc sa o cunosc."Soldatelul si-a culcat trupul pe masa , in spatele unei cutii de tutun , astfel incat sa poata trage cu ochiul la delicata fata , care continua sa stea intr-un picior fara a-si pierde echilibrul.Atunci cand s-a inserat , ceilalti soldatei de plumb au fost asezati inapoi in cutie , iar oamenii din casa s-au dus la culcare.Imediat dupa asta , jucariile au prins viata si au inceput sa se joace intre ele , sa isi faca vizite , sa se prefaca ca se dueleaza si sa se joace cu mingile.Soldateii de plumb au inceput sa bata cu pumnii in cutia lor pentru doreau sa se alature si ei distractiei generale , dar nu puteau sa deschida capacul cutiei.Spargatorul de nuci se juca de-a saritura broastei , iar creionul se amuza sarind pe masa.Era o harmalaie asa de mare incat canarul s-a desteptat si a inceput sa vorbeasca ; cuvintele sale erau , insa, cu rima , asemeni unei poezii.Numai soldatelul de plumb si balerina au ramas la locurile lor.Ea statea pe varful unui singur picior , celalalt fiind atat de intins in sus incat ai fi zis ca nu il are.Soldatelul nu si-a luat ochii de la ea nici macar o clipa.

Atunci cand ceasul cu pendula a batut ora 12 , capacul de la cutia de tutun a sarit deodata deoparte , iar din ea a tasnit un spiridus negru.De fapt , cutia cu tutun era o jucarie surpriza , din care sarea pe neasteptate , impins de un arc , spiridusul cel negru.
"Soldatelule de plumb , " a spus spiridusul , " nu indrazni sa iti doresti ceva care nu iti apartine."
Soldatelul s-a prefacut , insa, ca nu aude.
"Bine ! Asa deci ! Asteapta pana maine si-ai sa vezi tu !" , a zis spiridusul.

A doua zi dimineata , cand copii au revenit in camera , l-au asezat pe soldatelul de plumb langa fereastra.Nu se stie cu siguranta daca a fost de vina spiridusul sau numai un curent de aer , insa fereastra s-a deschis brusc , iar soldatelul a cazut prin ea , de la etajul 3 , dandu-se peste cap prin vazduh , pana a ajuns pe strada de dedesupt. A fost o prabusire groaznica , pentru ca soldatelul a picat cu capul in jos , iar baioneta si casca lui au ramas intepenite intre doua pietre de caldaram , in timp ce singurul lui picior era ramas in aer.Servitoarea si baietelul au coborat pe scari pana in strada ca sa il caute , insa nu au reusit sa-l zareasca , desi erau cat pe ce sa calce peste el.Daca ar fi putut sa strige :"Hei , aici sunt !" , totul ar fi fost bine , dar el era prea mandru pentru a cere ajutor atunci cand era imbracat in uniforma.

Dintr-o data a inceput sa ploua , iar picaturile au cazut din ce in ce mai repede , pana cand s-au transformat intr-o ploaie torentiala.Cand picaturile au incetat sa mai cada , s-a intamplat sa treaca pe acolo doi baietei , iar unul din ei a spus :"Uite , un soldatel de plumb.Trebuie sa ii facem rost de o barca cu care sa navigheze."
Cei doi baieti au facut o barca din hartia unui ziar , l-au pus pe soldatel in ea si au asezat barcuta pe un suvoi de apa care se scurgea printr-un santulet , la marginea strazii.In timp ce barcuta era dusa de ape , baietii alergau pe langa ea si bateau veseli din palme.Vai si amar , ce valuri uriase se ridicau in santulet si cat de repede inainta curentul de apa ! Fusese o ploaie strasnica si pe strazi se adunase o multime de apa.Barcuta din hartie se legana in sus si in jos , si , uneori , isi schimba directia atat de brusc , incat soldatelul se clatina pe singurul lui picior .Cu toate acestea , el a ramas drept , cu fata neclintita si cu pusca asezata regulamentar pe umar.Deodata , barcuta a ajuns la gura unei canalizari si a intrat intr-un tunel in care intunericul era la fel de mare ca si in cutia soldateilor.

“Incotro ma indrept , oare ?” se gandea soldatelul.”Toate astea s-au intamplat numai din cauza spiridusului , sunt sigur.Ah , daca micuta dansatoare ar fi fost acum impreuna cu mine , in barca , nu mi-ar fi pasat de nici un fel de intuneric.”

Dintr-o data , s-a apropiat de barcuta un mare sobolan de apa , care traia in canalizare.
“Ai pasaport ?” , a intrebat sobolanul , “actele la control , imediat !”.Soldatelul a ramas insa tacut , tinandu-si pusca pe umar mai ferm ca niciodata.
Barca continua sa fie purtata de ape , iar sobolanul mergea dupa ea , aratandu-si coltii ascutiti si strigand printre bucatile de lemn si paie leganate de valuri :” Opriti-l , opriti-l imediat ; nu a platit taxa de trecere si nu a prezentat pasaportul la control.”
Curentul de apa misca , insa, barca tot mai repede si mai puternic.Soldatelul putea vedea de-acum lumina zilei , stralucind la capatul tunelului.Apoi , a auzit un zgomot rasunator , atat de infiorator incat il putea infricosa si pe cel mai viteaz dintre barbati.La capatul tunelului , apa se prabusea de la inaltime intr-un canal larg , locul acela fiind la fel de periculos ca si o cascada pentru noi , oamenii.Barcuta era prea aproape de acel loc pentru a mai putea fi oprita , asa ca se indrepta cu viteza intr-acolo , iar bietul soldatel s-a incordat pentru a ramane cat mai drept se putea , fara sa miste nici macar o pleoapa , pentru a arata ca nu ii este frica.Barcuta s-a invartit in cerc de trei sau patru ori , timp in care apa a inceput sa intre in ea din toate partile ; nimic nu o mai putea opri sa se duca la fund.Apa ii ajunsese de-acum soldatelului pana la gat , iar barca continua sa se scufunde din ce in ce mai adanc , pentru ca hartia devenise moale din cauza umezelii .In cele din urma , apa l-a inghitit cu totul pe soldatel , trecandu-i deasupra capului.El se gandea ca nu o va mai vedea niciodata pe eleganta balerina ,iar in urechi auzea cuvintele unui cantec de lupta :
“Cu bine , soldatule , viteaz mereu ,
Catre moarte te-ndrepti , ca un leu.”

Apoi, barcuta s-a facut bucati , soldatul s-a scufundat in apa , si, dintr-o data , a fost inghitit de un peste mare. Ce intuneric era inauntrul pestelui ! Era o bezna si mai adanca decat in tunel , si spatiul era si el , mai ingust , insa soldatelul a continuat sa ramana drept , culcat pe spate , cu pusca tinuta pe umar.Pestele a inotat incolo si incoace , cu miscari mladioase si gratioase , si apoi a ramas nemiscat.

Dupa o vreme , soldatelul a fost orbit de o raza de soare si s-a trezit in lumina zilei , in timp ce o voce declara cu fermitate :” Daca iti spun , soldatelul de plumb este chiar aici”.Ce se intamplase , de fapt ? Pestele fusese prins intr-o undita , apoi fusese dus la piata si vandut bucataresei care il adusese in bucatarie si acum ii taia burta cu un cutit urias.Bucatareasa a scos soldatelul din stomacul pestelui , apucandu-l intre degetul mare si cel aratator , si l-a dus intr-o camera in care toata lumea era curioasa sa il vada pe nemaipomenitul soldatel care calatorise in interiorul unui peste ; el nu se simtea , insa, prea mandru.

L-au asezat pe o masa , si – minune mare , cum se potrivesc uneori lucrurile in lumea asta – a observat ca era in aceeasi camera de pe fereastra careia cazuse .Erau acolo cu totii : aceeasi copii, aceleasi jucarii , asezate la fel pe masa , si frumosul castel in fata caruia putea fi vazuta eleganta balerina ; ea continua sa isi tina echilibrul stand intr-un singur picior , tinandu-l pe celalalt ridicat in sus , la fel de ferm precum statea soldatelul in pozitie de drepti. Atunci cand a vazut-o , soldatelul s-a emotionat atat de tare incat era cat pe ce sa-l podideasca plansul , insa el si-a stapanit lacrimile cu demnitate.Soldatelul s-a uitat la balerina si au ramas amandoi tacuti.

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Hainele noi ale imparatului , o poveste de Hans Christian Andersen

Cu multa , multa vreme in urma , traia un imparat caruia ii placeau atat de mult hainele noi incat isi cheltuia pentru ele toti banii .Ambitia lui cea mai mare era sa fie intotdeuna bine imbracat.Nu ii pasa de soldati sai , iar teatrul nu il amuza ; de fapt , singurul lucru care il preocupa era sa iasa din palat si sa li se infatiseze tuturor purtand un nou rand de imbracaminte.Avea cate o haina pentru fiecare ora a zilei si asa cum cineva ar putea zice despre un rege ca "Este in biroul sau" , la fel ar fi putut spune despre el ca "Imparatul este la garderoba lui".

Marele oras in care locuia imparatul era un loc foarte animat ; in fiecare zi , poposeau in el straini din toate colturile lumii .Intr-o zi , au sosit in oras doi sarlatani care se dadeau drept tesatori si spuneau in dreapta si in stanga ca puteau sa croiasca cele mai fine haine vazute de cineva vreodata.Ei se laudau cu frumusetea nemaipomenita a culorilor si desenelor stofelor lor , si pretindeau ca hainele facute din aceste materiale aveau darul minunat de a fi invizibile pentru orice om nepotrivit pentru rangul sau postul , ori care era cu totul si cu totul un prostanac.

"Probabil ca sunt niste materiale minunate , " se gandea imparatul."Daca as fi imbracat intr-un costum facut din aceste stofe , as putea sa stiu cine este inteligent si cine este prost.Trebuie sa am astfel de haine fara nici o intarziere." Imparatul le-a dat , ca avans , o suma mare de bani sarlatanilor , astfel incat ei sa se poata apuca de lucru cat mai repede.Cei doi asa-zisi croitori au adus doua razboaie de tesut si au declarat ca s-au apucat sa lucreze din greu.De fapt , ei nu faceau mai nimic.Apoi , au cerut sa le fie aduse cele mai fine matasuri si cele mai pretioase stofe impletite cu aur , pe care le-au luat cu ei , prefacandu-se ca trudesc la razboaiele de tesut pana tarziu in noapte.

"As vrea tare mult sa vad cum lucreaza la materialul acela minunat," cugeta imparatul , insa se simtea stanjenit cand isi dadea seama ca ar fi fost cu totul nepotrivit pentru functia lui ca el sa faca asa ceva.In sinea lui nu credea ca avea de ce sa se teama , insa s-a gandit ca ar fi bine sa trimita pe altcineva ca sa vada cum mergea treaba. Toata lumea din oras stia ce calitate remarcabila avea materialul acela minunat si cu totii isi doreaua sa stie cat de nepriceputi sau de prosti erau vecinii lor.

"Il voi trimite la tesatori pe batranul si cinstitul meu prim-ministru " , s-a gandit imparatul."El poate judeca cel mai bine cum arata materialul , pentru ca este inteligent si nimeni nu intelege mai bine ca el treburile de stat."

Varstnicul si bunul prim-ministru a intrat in camera in care tesatorii stateau in fata celor doua razboaie goale , pe care nu era asezat nici un fel de material."Doamne pazeste !" si-a spus el in minte , si si-a deschis ochii mari cat cepele , "Nu vad nimic pe razboaiele de tesut" , insa nu a spus nimic de felul asta.Amandoi tesatorii i-au cerut sa vina mai aproape si , aratand catre razboaiele de tesut goale , l-au intrebat daca ii plac modelele alese si culorile extraordinare ale materialului .Bietul prim-ministru a incercat din rasputeri sa distinga ceva , caci nu era nimic de vazut."Vai , Doamne , " a cugetat el , "se poate sa fiu prost ? Nu m-am gandit niciodata ca as putea fiu astfel si nimeni n-a crezut vreodata ca as putea fi lipsit de istetime! Se poate sa nu fiu potrivit pentru postul pe care il am ? Nu , nu , nu pot sa spun ca nu am fost in stare sa vad materialul."

"Nu aveti nimic sa spuneti ?" l-a intrebat unul dintre tesatori , in timp ce se prefacea ca era ocupat pana peste cap cu tesutul.

"Vai , arata foarte bine , este nemaipomenit de frumos , " a raspunsul batranul ministru , uitandu-se cu atentie prin ochelarii sai."Ce model minunat , ce culori stralucitoare !" Ii voi spune imparatului ca imi place peste masura acest material."

"Suntem foarte satisfacuti sa auzim asta" , au zis cei doi tesatori , si i-au descris in amanunt culorile si delicatul model.Batranul prim-ministru a ascultat cu atentie , astfel incat sa ii poata reproduce intocmai imparatului ceea ce ii spusesera ei .

Tesatorii au cerut apoi si mai multi bani , si mai multa matase si stofa impletita cu aur , spunand sunt necesare pentru a continua sa impleteasca.Ei au pastrat toate acestea pentru ei si nici macar un fir de ata nu s-a apropiat de razboaiele lor de tesut , insa au continuat , ca si mai inainte , sa se prefaca ca lucreaza.

In curand dupa aceea , imparatul a trimis la tesatori un alt curten cinstit pentru a vedea cum merge lucrul si daca mai era mult pana cand materialul era gata.La fel ca si batranul prim-ministru , acesta s-a uitat o data , si inca o data , dar nu a zarit nimic , pentru ca nu era nimic de vazut.

"Nu-i asa ca este o frumusete aceasta bucata de material ?" au intrebat cei doi sarlatani , aratand si explicand magnificul model care , de fapt , nu exista.

"Nu sunt un om prost," si-a zis in sinea lui curteanul."Inseamna ca nu sunt potrivit pentru postul pe care il am.Este un lucru foarte ciudat , dar nu voi lasa pe nimeni sa stie despre asta;" asa ca inceput si el sa laude materialul pe care nu il vedea si si-a exprimat incantarea fata de frumusetea culorilor si finetea modelului."Este cu adevarat nemaipomenit ," i-a spus curteanul imparatului.

Toti oamenii din oras vorbeau acum despre nepretuitul material.In cele din urma , imparatul si-a dorit sa il vada el insusi , atata timp cat mai era inca pe razboiul de tesut.Urmat de un mare numar de curteni , incluzandu-i pe cei doi care fusesera deja acolo , imparatul a mers la casa istetilor sarlatani , care se prefaceau ca lucreaza din greu , fara a folosi insa nici o bucatica de ata.

"Nu-i asa ca este magnific ?" i-au spus cei doi oameni de stat care ajunsesera acolo inaintea lui."Maiestatea sa admira , cu siguranta , culorile si modelul."Apoi , ei au aratat catre razboaiele de tesut goale , intrucat isi imaginau ca altii putea sa vada materialul.

"Ce-i asta?" s-a gandit imparatul , "Nu zaresc chiar nimic.Lucrul asta este teribil ! Oare sunt prost ? Sau poate ca nu sunt potrivit pentru rangul de imparat ? Asta-i cel mai ingrozitor lucru care mi s-a intamplat vreodata."

"Intr-adevar" , a zis el , intorcandu-se catre tesatori , "materialul vostru are inalta mea incuviintarea ;" si a dat din cap multumit catre razboaiele goale , pentru ca nu indraznea sa spuna ca nu a vazut nimic. Toti cei din suita lui s-au uitat o data , si inca o data si , desi nu puteau zari nimic in plus fata de ceilalti , au zis , asemeni imparatului , "Este foarte frumos."Cu toti l-au sfatuit pe imparat sa poarte haine facute din aceste materiale magnifice la mareata procesiune care urma sa aiba loc in curand." Este minunat , extraordinar , excelent," puteau fi auziti cu totii ; toata lumea parea incantata , iar imparatul i-a numit pe cei doi sarlatani in functia de "tesatori ai curtii imperiale."

Intreaga noapte dinaintea procesiunii , cei doi tesatori s-au prefacut ca muncesc , si , ca sa aiba lumina , au ars saisprezece lumanari.Oamenii trebuiau sa vada cat de ocupati sunt ei pentru a termina costumul cel nou al imparatului.Ei s-au facut ca iau materialul de pe razboaiele de tesut si ca taie din el cu niste foarfeci uriasi si apoi il cos cu ace fara ata in ele .La sfarsit ei au marturisit :"Hainele noi ale imparatului sunt gata."

Imparatul , insotit de nobilii sai , a sosit in marea sala a palatului , iar cei doi sarlatani au tinut bratele ridicate ca si cum ar fi tinut ceva in mainile lor si au spus :"Acestia sunt pantalonii !" , "Iar aceasta este haina" , si asa mai departe."Toate aceste haine sunt la fel de usoare ca o panza de paianjen , si cine le imbraca se poate simti ca si cum nu ar avea nimic pe corp ; tocmai aceasta este insa frumusetea lor."

"Cu adevarat" au zis curtenii .Insa ei nu puteau vedea nimic , intrucat nu era nimic de vazut.

"Ar dori maiestatea sa imbrace sa-si imbrace gratioasele haine ?" au intrebat sarlatanii."putem sa o ajutam pe maiestatea sa sa isi punea costumul cel nou inainte de a se admira in aceasta oglinda imensa ?"

Imparatul s-a dezbracat , iar sarlatanii s-au prefacut ca il imbraca cu noile haine , una cate una .Imparatul s-a uitat in oglinda , intorcandu-se pentru a se privi din toate pozitiile."

"Ce bine arata ! Cat de bine i se potrivesc !" au exclamat cu totii."Ce model frumos ! Ce culori fine ! Este un costum de haine magnific !"

Maestrul de ceremonii a anuntat ca purtatorii baldachinului , care trebuiau sa il care deasupra imparatului in timpul procesiunii , erau gata.

"Sunt pregatit," a zis imparatul."Nu-i asa ca acest costum imi vine nemaipomenit de bine ?" Apoi , s-a uitat inca o data in oglinda , astfel incat oamenii sa creada ca isi admira cu adevarat hainele.

Sambelanul , care trebuia sa care trena mantiei imparatului, si-a intins bratele catre pamant ca si cum ar fi ridicat o trena , prefacandu-se ca tine ceva in maini ; toti nobilii nu aratau ca niste oameni care , de fapt , nu zareau nici urma de haine.

Imparatul a pornit sa marsaluiasca in fruntea procesiunii , sub frumosul baldachin , si toata lumea adunata in strada sau la ferestre a inceput sa exclame :"Cu adevarat , noul costum al imparatului este nemaipomenit ! Ce trena lunga are ! Ce bine i se potriveste !" Nimeni nu voia sa arate ca nu vedea nimic , pentru ca asta ar fi insemnat ca este prost sau ca nu este potrivit postului pe care il avea.Niciodata nu fusesera atat de admirate hainele imparatului.

"Imparatul este dezbracat ! Imparatul este gil ! " , a strigat dintr-o data un copil."Slava cerului ! ascultati ce glasuieste acest copil inocent ," a zis tatal acestuia , si oamenii au inceput sa sopteasca de la unul la altul vorbele copilului."Imparatul este dezbracat," a strigat , in cele din urma , intr-un singur glas , multimea.Aceste cuvinte au facut o impresie puternica asupra imparatului , intrucat se parea ca oamenii aveau dreptate ; si-a spus , insa , in sinea lui ,"Acum trebuie sa merg pana la capat cu procesiunea ." Asa ca sambelanul a continuat sa paseasca cu o demnitate si mai mare in urma imparatului , purtand in maini o trena unei mantii care nu exista.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Printesa si bobul de mazare , poveste de Hans Christian Andersen

A fost odata ca niciodata un print care isi dorea sa insoare cu o printesa ; dar nu cu o printesa oarecare , ci cu o printesa adevarata. A calatorit printul de-a lungul si de-a latul lumii , dar nu gasit nicaieri ceea ce voia el din tot sufletul. Erau printese destule , dar era foarte greu iti dai seama care erau cu adevarat printese. Intotdeuna exista la ele ceva ce nu ar fi trebuit sa fie. Asa ca printul s-a intors acasa intristat , pentru ca isi dorea tare , tare mult sa intalneasca o printesa adevarata.

Intr-o seara , o furtuna napraznica s-a abatut asupra orasului printului ; fulgerele scaparau , tunetele bubuiau , iar ploaia se lovea de pamant in suvoaie mari asemeni unor rauri. Deodata , s-a auzit un ciocanit la poarta cetatii , iar batranul rege , tatal printului , s-a dus sa deschida.



In fata portii statea o printesa. Vai si amar insa cum arata , dupa ce ce calatorise prin ploaie si furtuna. Apa ii curgea siroaie prin par si haine , ii cobora in pantofi si i se scurgea afara prin tocuri.Cu toate acestea , ea era o printesa adevarata.

"Ei bine , vom afla curand daca este intr-adevar o printesa" , a gandit in sinea ei regina , mama printului.Ea n-a spus nimic cu voce tare , ci s-a dus intr-un dormitor , a dat deoparte toate asternuturile si a asezat pe tablia patului un bob de mazare ; apoi , a asezat peste bobul de mazare 20 de saltele , iar peste saltele a asternut 20 de perne moi din puf.

Dupa aceasta , printesa a fost invitata sa se culce in patul astfel pregatit. Atunci cand a venit dimineata , regina a intrebat-o cum a dormit.



"Ah , foarte rau !" , a raspuns ea."Abia daca am inchis un ochi toata noaptea .Numai cerurile stiu ce o fi fost in pat , pentru ca ma tot impingea si intepa atat de tare incat sunt plina de vanatai pe tot corpul.A fost oribil !"

In acest fel si-au dat seama cu totii ca era o printesa adevarata , pentru ca simtise bobul de mazare prin 20 de saltele si 20 perne moi din puf.

Numai o printesa putea fi atat de sensibila.

Asa ca printul a luat-o de sotie , intrucat stia ca are de a face cu o adevarata printesa. Bobul de mazare a fost asezat intr-un muzeu unde mai poate fi inca vazut , daca nu cumva l-o fi furat careva.

Asa se incheie povestea noastra , o poveste cu totul si cu totul adevarata.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

"Povestea privighetorii" , dupa Hans Christian Andersen

Cu mult , mult timp in urma , atunci cand inca mai existau zane si vrajitoare bune , traia in China un mare imparat care locuia in cel mai frumos palat vazut vreodata pe pamant , construit cu totul si cu totul din cristal.In jurul palatului se gasea cea mai frumoasa gradina din lume , iar dincolo de aceasta se afla o padure cuprinzand cei mai inalti copaci de pe pamant , si dincolo de aceasta padure se gasea un codru adanc si des.In acest codru secular isi avea cuibul o micuta privighetoare.Aceasta maiastra pasare canta atat de frumos incat oricine o auzea nu putea sa se laude ca ar fi vazut sau ascultat un lucru mai minunat.Oameni de pe tot globul veneau sa admire palatul de cristal , gradina nemaivazuta care il inconjura si padurea cu copaci uriasi.Atunci cand se intorceau acasa , acesti oameni scriau carti groase despre tot ceea ce vazusera , dar cu totii, fara nici o exceptie , marturiseau ca "Privighetoarea era deasupra tuturor celorlalte minunatii din China".



In cele din urma , s-a intamplat ca imparatul sa dea peste una din aceste carti si a trimis imediat dupa sambelanul sau.
"Cine este Privighetoarea ?" , a intrebat imparatul."Eu de ce nu am auzit-o vreodata cantand ?"
Sambelanul , un personaj foarte important in palat , i-a raspuns :" Nu cred sa existe o astfel de persoana.Nu am auzit niciodata de numele acesta."
"In cartea asta se spune ca exista o Privighetoare " , ii zise imparatul."Iti poruncesc sa imi aduci aceasta Privighetoare pentru a-mi canta in seara asta !"
Sambelanul a iesit din camera imparatului si a inceput sa ii intrebe pe toti nobilii si inaltele doamne , ba chiar si pe servitori , unde anume putea fi gasita Privighetoarea.Nimeni dintre ei nu auzise insa vreodata de dansa.Asa ca sambelanul a facut cale intoarsa la stapanul sau si i-a spus "Nu exista nimeni cu numele de Privighetoare."
Imparatul , insa, maniat la culme , i-a raspuns :"In cartea asta scrie ca Privighetoarea exista si daca nu mi-o vei aduce sa imi cante in seara asta voi calca in picioare toata curtea, imediat dupa ce voi cina."
Sambelanul , desigur , nu isi dorea sa fie calcat in picioare , astfel incat a alergat inapoi in palat si a intrebat despre Privighetoare pe oricine ii iesea in cale.Dupa multe cautari , o fetita care lucra ca ajutoare in bucatarie i-a dat , in sfarsit , un raspuns :"Ah, dar eu o cunosc foarte bine pe Privighetoare.In fiecare seara , atunci cand plec sa duc ramasite de-ale mancarii din bucatarie mamei mele , care locuieste in codrul de dincolo de padurea inalta , aud cantecul Privighetorii."

Sambelanul i-a cerut , atunci, micutei bucatarese sa il conduca catre salasul Privighetorii.Zis si facut.Fetita a luat-o inainte, urmata de sambelan , dar si de nobili si inaltele lor doamne.Dupa ce au mers o bucata de drum , ei au auzit mugetul unei vaci.
"Vai" , au exclamat nobilii si inaltele lor doamne , "aceasta trebuie sa fie Privighetoarea ! Ce voce profunda pentru o creatura atat de mica !"
"Oh, nu , " le-a raspuns fetita , "aceasta nu este decat o vaca care mugeste".
Putin mai departe , cand treceau pe langa o balta , s-au facut auzite oracaiturile voioase ale unor unor broaste .
"Desigur aceasta este Privighetoarea" , au zis nobilii si inaltele lor doamne , " vai , vocea aceasta suna intr-adevar precum clopotele unei biserici!"
"Oh nu " , le-a spus fetita , "nu sunt decat niste broaste care oracaie".
In cele din urma , intreg alaiul a ajuns in codrul in care traia Privighetoarea."Ssst !" , a soptit fetita , " va incepe curand sa cante".Si , intr-adevar, in cateva clipe Privighetoarea si -a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat oricine ar fi putut jura ca n-a auzit vreodata ceva mai minunat.
“Vai , vai” , au spus curtenii , “suna foarte placut ;chiar este in stare acea micuta pasare cenusie sa scoata toate aceste sunete ? Penele ei sunt atat de lipsite de stralucire de parca i-ar fi disparut orice culoare datorita fricii fata de noi.”
Sambelanul i-a cerut micutei privighetori sa vina la palat si sa cante pentru imparat. Privighetoarea i- a raspuns , insa, ca ea poate canta cu o mai mare frumusete numai atunci cand este in mijlocul padurii ei .Dar , pentru ca era plina de bunatate si atentie fata de cei din jurul ei ,ea a mers , in cele din urma , impreuna cu curtenii si sambelanul , la palat.

In acea seara palatul a fost impodobit cu cele mai frumoase flori pe care si le poate imagina cineva , si cu o multime de clopotele din argint , care clincheteau atunci cand le atingea vantul , si cu sute si sute de lumanari, care straluceau precum minuscule stele.In marea sala a palatului fusese adusa pentru privighetoare o crenguta din aur , asezata chiar langa tronul imparatului.



Cand toata lumea s-a adunat in marea sala , imparatul i-a cerut privighetorii sa cante.Mica pasare si-a umplut pieptul cu aer si si-a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat ochii imparatului s-au umplut cu lacrimi.Si, dupa cum se stie, imparatii nu isi permit prea usor sa planga.Asa ca el i-a cerut privighetorii sa cante inca o data , iar cu acest prilej , cantecul ei a fost atat de minunat incat lacrimile nu numai ca au umplut ochii imparatului , ci au curs suvoaie pe obrajii lui.A fost un succes extraordinar.Toti cei de fata au rugat-o pe privighetoare sa cante odata , si inca odata , pana cand imparatul a spus ca privighetorii trebuie sa i se acorde titlul de “Cantareata sefa a curtii”.Urma sa i se dea o crenguta de aur chiar langa patul imparatului , o colivie cu totul si cu totul din aur si i se permitea sa plece din palat de doua ori pe zi.De asemenea , 12 servitori trebuiau sa aiba grija de ea , si sa o insoteasca atunci cand parasea palatul , fiecare din cei 12 servitori trebuind sa tina cate un capat al unei franghii de matase care sa fie legata de unul din picioarele bietei privighetori.Dupa cum se vede, nu era prea distractiv pentru ea sa iasa in lume.




Multa , multa vreme a cantat privighetoarea imparatului si curtii sale , iar cantecul ei era atat de admirat incat toate nobilele doamne incercau sa o imite ; ele isi turnau apa in gura si apoi scoteau mici sunete precum : “ glu-glu-glu”. Atunci cand curtenii se intalneau prin salile palatului , ei obisnuiau acum sa se salute in felul urmatorul : unul din ei spunea “pri” , iar celalalt ii raspundea “vighetoare”.

Intr-una din zile , imparatul a primit o multime de pachete cu daruri , pe unul din ele fiind scris “Privighetoarea”.Inauntrul acestui colet era o pasare artificiala , aratand asemanator cu o privighetoare , dar facuta din aur , argint , rubine , smaralde si diamante.Avea si o cheita , care atunci cand era invartita facea sa se auda o melodie de vals si , in acelasi timp, facea ca pasarea mecanica sa isi miste in sus si in jos micuta ei coada.Toti curtenii erau incantati de muzica cantata de noua privighetoare.Ei au invartit cheita o data si inca o data , ascultand aceeasi melodie de 33 de ori la rand , fara a se satura de ea .Ar fi pus-o sa cante si a treizecisipatra oara , dar imparatul i-a oprit , spunandu-le :”Acum vreau sa ascult adevarata privighetoare”.



Atunci , insa , cand au cautat-o pe micuta , reala privighetoare , nu au reusit sa ii dea de urma ! Vazand ca toata lumea era ocupata sa asculte pasarea mecanica , ea profitase de aceasta sansa si zburase pe fereastra inapoi in padurea ei draga.
“Ce pasare rea , nerecunoscatoare !” , au ocarat-o lorzii si nobilele lor doamne.”Oricum , nu conteaza , noua privighetoare este la fel de buna ca si ea !”

Asa s-a facut ca privighetoarea mecanica a primit crenguta de aur a adevaratei privighetori , iar imparatul , in fiecare noapte , ii invartea cheita si asculta acordurile valsului cantat de ea.Oamenilor de la curte le placea mai mult noua pasare pentru ca puteau sa ii imite prin fluieraturi cantecul , lucru care nu era posibil cu adevarata privighetoare.

Cam dupa un an de la sosirea pasarii mecanice , in timp ce imparatul ii asculta melodia de vals , s-a auzit deodata un zbarnait si un bazait inlauntrul privighetorii , si muzica s-a oprit.Imparatul a trimis indata dupa doctorul sau , dar acesta n-a fost in stare sa faca nimic.L-a adus apoi pe ceasornicar , dar dupa ce a surubarit pe ici-colo, a zis si el ca nu este in stare sa repare mecanismul privighetorii.Nu se mai putea face nimic.Singurul lucru posibil era sa ca pasarea mecanica sa fie peticita cat de cat ca sa cante o data pe an , dar chiar si atunci cantecul i se auzea tremurat si sovaitor.Cu toate acestea , imparatul a continuat sa tina privighetoarea mecanica pe crenguta din aur din camera lui.

Multa vreme a trecut dupa acestea , imparatul s-a imbolnavit foarte , foarte tare , atat de tare incat toata lumea se astepta sa moara.Atunci cand curtenii au fost siguri ca nu o mai duce mult , si-au ales un nou imparat si au continuat sa astepte ca cel vechi sa moara.Bietul imparat , cu tot trupul ca de gheata si palid la fata , zacea in marele sau pat , inconjurat cu draperii de catifea si lumanari inalte.Era singur-singurel , pentru ca totii curtenii se dusesera sa il felicite pe noul imparat , iar servitorii plecasera impreuna cu ei.

Trezit din somnul sau zbuciumat , imparatul a simtit o mare greutate pe piept.Si-a deschis ochii si a vazut ca de vina era Moartea , care se asezase pe inima lui.Moartea isi pusese pe cap coroana de aur a imparatului , purta intr-una din maini sceptrul sau de aur , iar in cealalta mana , steagul sau de matase.Astfel impopotonata , Moartea se uita la imparat cu uriasii ei ochi goi.



Camera era plina de umbre , fantome care , fiecare in parte, avea o alta fata. Oriunde isi indrepta privirea, imparatul dadea numai peste aceste fete. Unele in ele erau foarte , foarte urate , iar altele , frumoase si incantatoare. De fapt, aceste fete erau toate lucrurile , bune si rele , facute de imparat de-a lungul vietii .Pe masura ce le privea , fetele au inceput sa ii sopteasca.Ele ii spuneau : “ Iti amintesti de lucrul acesta ?” , “Dar fapta asta ti-o amintesti ?” Imparatul si-a adus aminte de atat de multe lucruri incat a inceput sa strige din toate puterile :” Hei , aduceti toba cea mare ! Faceti muzica sa cante tare , cat mai tare , ca sa nu mai aud aceste soapte ingrozitoare !”
Nu era , insa, nimeni prin preajma , care sa poata aduce toba.

Imparatul a inceput , apoi , sa strige :” Hei , tu , micuta privighetoare din aur , poti sa canti pentru mine ? Ti-am dat cadouri din aur si bijuterii si te-am tinut mereu langa mine ; ajuta-ma , te rog , acum !” Nu era , insa, nimeni prin apropiere , care sa invarta cheita pasarii mecanice , astfel incat aceasta nu putea , desigur , sa cante.

Inima imparatului se facea din ce in ce mai rece in locul pe care se asezase moartea , soaptele inspaimantatoare deveneau din ce in ce mai puternice , iar viata imparatului era aproape sfarsita.
Dintr-o data , prin fereastra deschisa s-a auzit un cantec senin , armonios.Cantecul era atat de dulce si de plin de forta incat soaptele au fost alungate pe data.Imparatul a simtit cum i se incalzeste inima si cum sangele incepe din nou sa ii curga prin trup.El a ascultat minunata muzica pana cand lacrimile au inceput sa ii curga pe obraz .Stia ca acest cantec era al adevaratei privighetori, care plecase de al el atunci cand sosise privighetoarea de aur.

Moartea asculta si ea muzica aceea fermecata , iar atunci cand imparatul s-a rugat pentru inca un cantec , Moartea , la randul ei , a spus :” Te rog , privighetoare , canta inca o data !”
“Daca iti cant inca o data , imi vei da coroana de aur a imparatului ?” , a intrebat micuta privighetoare.
“Da” , a raspuns moartea , si , in acest fel , privighetoarea a cumparat cu un cantec coroana imparatului.
“Ah , te rog , continua sa canti , micuta privighetoare” , s-a milogit apoi , din nou , Moartea.
“Imi vei da , pentru un alt cantec , sceptrul imparatului ? , a spus mica cenusie privighetoare.
“Da , ti-l voi da “ , i-a raspuns Moartea si , astfel , micuta privighetoare a cumparat sceptrul imparatului cu un alt cantec. Inca odata Moartea s-a rugat de privighetoare sa ii cante , si, cu acest prilej , privighetoarea a primit steagul de matase al imparatului.Apoi , maiastra pasare si-a continuat concertul , si a dat glas la o multime de cantece , atat de dulci si triste incat Moartea a inceput sa se gandeasca la gradina de langa biserica , locul ei preferat de odihna .Asa ca , in cele din urma , Moartea s-a ridicat de pe inima imparatului si si-a luat zborul pe fereastra catre gradina ei indragita.

Atunci cand Moartea s-a facut nevazuta , imparatul i-a spus micutei privighetoare :” Ah, draga privighetoare , m-ai salvat din ghearele Mortii ! Nu ma parasi inca o data.Stai impreuna cu mine , aseza-te pe crenguta de aur si canta-mi mereu !”
“Nu pot , draga imparate “ , i-a raspuns privighetoarea.”Eu cant cel mai bine atunci cand sunt libera ; nu pot trai in palat.Dar , in fiecare noapte cand vei fi singur , voi veni la fereastra , iti voi canta si iti voi povesti tot ce se intampla in imparatia ta : iti voi spune unde sunt oamenii sarmani pe care trebuie sa ii ajuti , si unde se ascund oamenii rai care trebuie sa fie pedepsiti.Cu o singura conditie , draga imparate : nu trebuie sa ii spui nimanui ca ai o micuta pasare care iti spune tot ce se intampla de-a lungul imparatiei tale.”

Dupa aceasta , privighetoarea si-a luat zborul , iar imparatul , care se simtea acum sanatos si puternic , s-a imbracat cu hainele sale regale si si-a cuprins intr-o mana sceptrul.Iar atunci cand curtenii au intrat in camera lui sa vada daca nu cumva murise, imparatul , cu sabia sa intr-o mana si cu sceptrul in cealalta , i-a intampinat spunandu-le cu tarie in glas :”Buna dimineata ! Si bine v-am regasit , curteni !”


Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

MICA SIRENA , de Hans Christian Andersen

- Prima parte -

Departe, departe in ocean , acolo unde apa are culoarea celor mai frumoase albastrele si este limpede precum cristalul , in acele locuri apa este foarte, foarte adanca ; atat de adanca incat nici cea mai lunga funie nu o poate masura ; nenumarate turnuri de biserica , puse unul peste altul , nu ar putea sa ajunga de la pamantul de dedesupt pana deasupra apei.In acel loc locuieste Regele Marilor impreuna cu supusii sai.Nu trebuie sa faceam greseala de a ne gandi ca in strafundurile oceanului nu este nimic altceva decat nisip galben.Din contra, in acele taramuri cresc plante si flori unice , ale caror frunze si tulpine sunt atat de mladioase incat cea mai mica involburare a apei le face sa se agite ca si cum ar avea viata.Pestii , mari si mici, aluneca printre ramuri , asemeni pasarilor care zboara printre copacii de pe pamant.



In cel mai adanc loc din ocean se inalta castelul Regelui Marii.Peretii lui sunt construiti din corali , iar ferestrele largi, gotice, sunt lucrate din cea mai limpede ambra.Acoperisul este alcatuit din scoici care se deschid si se inchid in timp ce apa intra si iese din ele.Privelistea oferita de aceste scoici este minunata , pentru ca in fiecare dintre ele se afla cate o perla stralucitoare , potrivita pentru diadema unei regine.

Regele Marilor era vaduv de multa vreme , asa ca batrana lui mama ii ingrijea casa zi de zi.Ea era o femeie foarte inteleapta si foarte mandra de fiul ei regal ; tocmai din aceasta cauza , ea purta avea prinse pe centura de la brau 12 scoici de margaritar , in timp ce restul supusilor nu aveau voie sa poarte decat sase.Oricum , mama regelui era demna de toata lauda , mai ales pentru ca avea grija de micutele printese ale marii, nepoatele ei.In numar de sase , ele erau minunate la infatisare , insa cea mai mica le depasea pe toate in frumusete ; pielea ei era tot atat de curata si delicata ca si petala unui trandafir , iar ochii ii erau la fel de albastri ca si cea mai adanca mare ; insa , asemenea surorilor ei , ea nu avea picioare , corpul ei terminandu-se intr-o coada de peste.Cat era ziua de lunga , fetele zburdau in holurile inalte ale castelului , sau printre florile crescute din pereti.Marile ferestre din ambra erau larg deschise , iar pestii inotau prin ele , asemenea fluturilor care patrund intr-o casa prin fereastra deschisa ; diferenta era ca pestii veneau sa manance din mainile copiilor si acceptau sa fie mangaiati.In afara castelului se intindea o gradina frumoasa in care cresteau flori de un rosu stralucitor si de un albastru intunecat , asemanandu-se laolalta cu vapaile unei flacari ; fructele le straluceau precum aurul , iar tulpinele si frunzele se leganau in continuu incolo si incoace.Solul gradinii era format din cel mai fin nisip, avand totusi o culoare albastra precum cea a flacarii de pucioasa.Peste tot plutea o lucire albastra deosebita , ca si cum deasupra nu ar fi fost apele intunecate ale oceanului , ci doar un aer prin care patrundea sclipirea cerului albastru .Atunci cand vremea era frumoasa , soarele putea fi vazut asemeni unei flori purpurii , cu o lumina ce ii izvora din caliciu.Fiecare dintre tinerele printese avea in gradina un loc anume , in care putea planta orice floare ii placea.Una isi aranja florile in forma unei balene , o alta gasea nimerit sa le amplaseze asemeni fetei unei micute sirene , insa mezina le dispunea intr-un cerc asemanator soarelui , alegand flori la fel de rosii ca si razele daruite de acesta in amurg.
Cea mai mica dintre printese era un copil ciudat, linistit si ganditor ; in timp ce surorile ei se delectau cu lucrurile minunate gasite in epavele corabiilor , ea era preocupata numai de frumoasele ei flori adunate sub forma soarelui , dar si de o frumoasa statuie din marmura.Cazuta in adancuri in timpul unui naufragiu , sculptura din alba piatra pura era o reprezentare a unui baiat chipes. Mica printesa plantase in jurul ei o salcie plangatoare trandafirie care crescuse foarte repede , agatandu-si ramurile proaspete de statuie pana aproape de nivelul nisipului albastru.Umbra salciei avea o nuanta violeta si se unduia incolo si incoace asemeni ramurilor ; era ca si cum coroana si radacina arborelui s-ar fi urmarit in joaca , incercand sa se sarute una pe cealalta.
Nimic nu ii placea mai mult mezinei decat sa asculte povesti despre lumea de deasupra marii.O convinsese pa batrana ei bunica sa ii spuna tot ce stia despre corabii, orase , oameni si animale.Cel mai mult o incantau florile pamantului care, spre deosebire de cele ale marii, erau incarcate de parfumuri ; copacii de culoare verde ai padurilor ; pestii , care pe pamant zburau prin aer , si nu prin apa, si care aveau cantece atat de dulci.Bunica le spunea pestilor de pe pamant pasari, lucru de neinteles de mica printesa , pentru ca ea nu vazuse vreodata o pasare.
“Atunci cand vei implini 15 ani,” ii spusese bunica , “vei avea voie sa te ridici la suprafata marii si sa te asezi pe stanci la lumina lunii in timp ce marile corabii vor strabate valurile ; atunci vei putea vedea atat padurile , cat si orasele.”

Traducere : freelancergabe2