Printesa si bobul de mazare , poveste de Hans Christian Andersen

A fost odata ca niciodata un print care isi dorea sa insoare cu o printesa ; dar nu cu o printesa oarecare , ci cu o printesa adevarata. A calatorit printul de-a lungul si de-a latul lumii , dar nu gasit nicaieri ceea ce voia el din tot sufletul. Erau printese destule , dar era foarte greu iti dai seama care erau cu adevarat printese. Intotdeuna exista la ele ceva ce nu ar fi trebuit sa fie. Asa ca printul s-a intors acasa intristat , pentru ca isi dorea tare , tare mult sa intalneasca o printesa adevarata.

Intr-o seara , o furtuna napraznica s-a abatut asupra orasului printului ; fulgerele scaparau , tunetele bubuiau , iar ploaia se lovea de pamant in suvoaie mari asemeni unor rauri. Deodata , s-a auzit un ciocanit la poarta cetatii , iar batranul rege , tatal printului , s-a dus sa deschida.



In fata portii statea o printesa. Vai si amar insa cum arata , dupa ce ce calatorise prin ploaie si furtuna. Apa ii curgea siroaie prin par si haine , ii cobora in pantofi si i se scurgea afara prin tocuri.Cu toate acestea , ea era o printesa adevarata.

"Ei bine , vom afla curand daca este intr-adevar o printesa" , a gandit in sinea ei regina , mama printului.Ea n-a spus nimic cu voce tare , ci s-a dus intr-un dormitor , a dat deoparte toate asternuturile si a asezat pe tablia patului un bob de mazare ; apoi , a asezat peste bobul de mazare 20 de saltele , iar peste saltele a asternut 20 de perne moi din puf.

Dupa aceasta , printesa a fost invitata sa se culce in patul astfel pregatit. Atunci cand a venit dimineata , regina a intrebat-o cum a dormit.



"Ah , foarte rau !" , a raspuns ea."Abia daca am inchis un ochi toata noaptea .Numai cerurile stiu ce o fi fost in pat , pentru ca ma tot impingea si intepa atat de tare incat sunt plina de vanatai pe tot corpul.A fost oribil !"

In acest fel si-au dat seama cu totii ca era o printesa adevarata , pentru ca simtise bobul de mazare prin 20 de saltele si 20 perne moi din puf.

Numai o printesa putea fi atat de sensibila.

Asa ca printul a luat-o de sotie , intrucat stia ca are de a face cu o adevarata printesa. Bobul de mazare a fost asezat intr-un muzeu unde mai poate fi inca vazut , daca nu cumva l-o fi furat careva.

Asa se incheie povestea noastra , o poveste cu totul si cu totul adevarata.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

MICA SIRENA , de Hans Christian Andersen

- Prima parte -

Departe, departe in ocean , acolo unde apa are culoarea celor mai frumoase albastrele si este limpede precum cristalul , in acele locuri apa este foarte, foarte adanca ; atat de adanca incat nici cea mai lunga funie nu o poate masura ; nenumarate turnuri de biserica , puse unul peste altul , nu ar putea sa ajunga de la pamantul de dedesupt pana deasupra apei.In acel loc locuieste Regele Marilor impreuna cu supusii sai.Nu trebuie sa faceam greseala de a ne gandi ca in strafundurile oceanului nu este nimic altceva decat nisip galben.Din contra, in acele taramuri cresc plante si flori unice , ale caror frunze si tulpine sunt atat de mladioase incat cea mai mica involburare a apei le face sa se agite ca si cum ar avea viata.Pestii , mari si mici, aluneca printre ramuri , asemeni pasarilor care zboara printre copacii de pe pamant.



In cel mai adanc loc din ocean se inalta castelul Regelui Marii.Peretii lui sunt construiti din corali , iar ferestrele largi, gotice, sunt lucrate din cea mai limpede ambra.Acoperisul este alcatuit din scoici care se deschid si se inchid in timp ce apa intra si iese din ele.Privelistea oferita de aceste scoici este minunata , pentru ca in fiecare dintre ele se afla cate o perla stralucitoare , potrivita pentru diadema unei regine.

Regele Marilor era vaduv de multa vreme , asa ca batrana lui mama ii ingrijea casa zi de zi.Ea era o femeie foarte inteleapta si foarte mandra de fiul ei regal ; tocmai din aceasta cauza , ea purta avea prinse pe centura de la brau 12 scoici de margaritar , in timp ce restul supusilor nu aveau voie sa poarte decat sase.Oricum , mama regelui era demna de toata lauda , mai ales pentru ca avea grija de micutele printese ale marii, nepoatele ei.In numar de sase , ele erau minunate la infatisare , insa cea mai mica le depasea pe toate in frumusete ; pielea ei era tot atat de curata si delicata ca si petala unui trandafir , iar ochii ii erau la fel de albastri ca si cea mai adanca mare ; insa , asemenea surorilor ei , ea nu avea picioare , corpul ei terminandu-se intr-o coada de peste.Cat era ziua de lunga , fetele zburdau in holurile inalte ale castelului , sau printre florile crescute din pereti.Marile ferestre din ambra erau larg deschise , iar pestii inotau prin ele , asemenea fluturilor care patrund intr-o casa prin fereastra deschisa ; diferenta era ca pestii veneau sa manance din mainile copiilor si acceptau sa fie mangaiati.In afara castelului se intindea o gradina frumoasa in care cresteau flori de un rosu stralucitor si de un albastru intunecat , asemanandu-se laolalta cu vapaile unei flacari ; fructele le straluceau precum aurul , iar tulpinele si frunzele se leganau in continuu incolo si incoace.Solul gradinii era format din cel mai fin nisip, avand totusi o culoare albastra precum cea a flacarii de pucioasa.Peste tot plutea o lucire albastra deosebita , ca si cum deasupra nu ar fi fost apele intunecate ale oceanului , ci doar un aer prin care patrundea sclipirea cerului albastru .Atunci cand vremea era frumoasa , soarele putea fi vazut asemeni unei flori purpurii , cu o lumina ce ii izvora din caliciu.Fiecare dintre tinerele printese avea in gradina un loc anume , in care putea planta orice floare ii placea.Una isi aranja florile in forma unei balene , o alta gasea nimerit sa le amplaseze asemeni fetei unei micute sirene , insa mezina le dispunea intr-un cerc asemanator soarelui , alegand flori la fel de rosii ca si razele daruite de acesta in amurg.
Cea mai mica dintre printese era un copil ciudat, linistit si ganditor ; in timp ce surorile ei se delectau cu lucrurile minunate gasite in epavele corabiilor , ea era preocupata numai de frumoasele ei flori adunate sub forma soarelui , dar si de o frumoasa statuie din marmura.Cazuta in adancuri in timpul unui naufragiu , sculptura din alba piatra pura era o reprezentare a unui baiat chipes. Mica printesa plantase in jurul ei o salcie plangatoare trandafirie care crescuse foarte repede , agatandu-si ramurile proaspete de statuie pana aproape de nivelul nisipului albastru.Umbra salciei avea o nuanta violeta si se unduia incolo si incoace asemeni ramurilor ; era ca si cum coroana si radacina arborelui s-ar fi urmarit in joaca , incercand sa se sarute una pe cealalta.
Nimic nu ii placea mai mult mezinei decat sa asculte povesti despre lumea de deasupra marii.O convinsese pa batrana ei bunica sa ii spuna tot ce stia despre corabii, orase , oameni si animale.Cel mai mult o incantau florile pamantului care, spre deosebire de cele ale marii, erau incarcate de parfumuri ; copacii de culoare verde ai padurilor ; pestii , care pe pamant zburau prin aer , si nu prin apa, si care aveau cantece atat de dulci.Bunica le spunea pestilor de pe pamant pasari, lucru de neinteles de mica printesa , pentru ca ea nu vazuse vreodata o pasare.
“Atunci cand vei implini 15 ani,” ii spusese bunica , “vei avea voie sa te ridici la suprafata marii si sa te asezi pe stanci la lumina lunii in timp ce marile corabii vor strabate valurile ; atunci vei putea vedea atat padurile , cat si orasele.”

Traducere : freelancergabe2