Catarul ce-si lauda nobletea-fabula de Grigore Alexandrescu

Catarul ,unui parinte
Cu proastele lui cuvinte,
Nobletea îsi lauda,
Zicand fara încetare
Ca e de o virtute mare
Exemple mama-sa ii tot dadea, 

Ca ea a fost si la razboaie,
Si la cutare bataie
Si singura a biruit,
Si ca la a ei privire,
Oricare om cu simtire
De tot ramanea uimit;

De aceea se cuvine
Oamenii sa i se-nchine,
Domnul catar socotea;
Si uitand de a sa stare rea,
Parinteasca inaintare
La lumin-o tot scotea.

Dar cum i s-a sfarsit nobletea?
Cînd i-a venit batrînetea.
La rasnita el a fost supus,
Unde, prost, în scapatare,
De tatal sau, magar mai mare,
El amintire si-a adus.