Monday, August 23, 2010

Horoscop lunar septembrie 2010 - Zodia Capricornului

In luna septembrie , Capricornul isi inalta in zbor sufletul catre piscuri cat mai inalte , in cautarea transcendentei sau aventurii care sa il salveze din carcera monotoniei , dar coboara din nou pe pamant , hotarat sa se afirme si sa isi spuna cuvantul in sfera profesionala ori sociala.

Prezenta Lunii noi in Fecioara si a noua ta casa (casa evolutiei spirituale , explorarii si depasirii planului cotidian al vietii) , in ziua de 8 septembrie , iti poate crea o usoara stare de nervozitate si nemultumire fata de rutina de zi cu zi. In acest context este binevenit orice efort de a-ti largi orizonturile mintii , a pune la punct noi proiecte sau actiuni , a-ti stimula spiritul de aventura si a da frau liber imaginatiei. Te poti simti improspatat prin capatarea unei noi perspective asupra vietii , gratie unor idei filozofice sau spirituale sau unei iesiri din cercul vicios al cotidianului.

Formarea unui grup de prieteni pe gustul si masura ta , intalnirea unor oameni in stare sa iti impartaseasca framantarile si interesele sunt orientarile principale aduse de tranzitul planetei Venus , incepand cu 8 septembrie , in teritoriile Scorpionului. Esti mult mai relaxat si mai impaciuitor decat de obicei si putin detasat emotional fata tot ce este in jur.

Jupiter retrograd in Pesti si a treia ta casa (casa comunicarii si a influentelor de mediu) aduce o aura intunecata in viata ta din ziua de 9 septembrie si iti pune intrebari incomode despre pozitia ta in randul lumii. Probabil ca ti se va intampla ceva care iti va atrage atentia asupra egocentrismului sau egoismului tau.Poate ca ai tendinta de a vedea lumea in relatie cu tine, si nu pe tine in relatie cu lumea… Este posibil sa constientizezi dintr-o data raceala din relatia cu rude apropiate , precum frati sau surori.

Ca si cum influenta Lunii noi nu ar fi fost de ajuns , tranzitul lui Mercur in aspect direct in Fecioara si a IX-a ta casa pare a te scarbi de mundan si aspectele practice ale vietii , iar mintea ti se indreapta spre viziuni mai generoase , spre ganduri si idealuri inalte. Esti deschis in aceasta perioada catre cunoastere si exista sansa sa comunici cu cineva aflat la mare distanta , pe care nu l-ai mai vazut de multa vreme. Intrucat ai predispozitia de a umbla pe nori , este probabil sa devii uituc fata de aspecte mai mult sau mai putin importante din viata de zi cu zi , sa intarzii sau chiar sa nu te prezinti la unele intalniri.

Forta si magnetismul personal sunt de partea ta odata cu sextilul din 12 septembrie dintre Venus si Scorpion. Pari sa posezi un farmec magic atunci cand interactionezi cu oamenii si poti fi gata sa imbratisezi orice necunoscut de pe strada !

Indrazneala , cutezanta , sau chiar impertinenta dau navala in sufletul tau din 14 septembrie, cand Pluton isi incepe vizita in aspect direct in Capricorn si intaia ta casa. Dorinte si sentimente innabusite pana acum isi pot croi drum la suprafata constiintei tale , scotand la iveala lucruri pe care le-ai ocolit pana acum. In acelasi timp, Pluton te poate face mult mai constient de mediul tau inconjurator , de gandurile ori motivatiile ascunse ale celorlalti.

Implicarea in activitati colective , de grup , si efervescenta zamislirii de noi idei se anunta din ziua de 14 septembrie, gratie tranzitului lui Marte in Scorpion. Va fi necesar, insa , sa iti suprimi cat de cat tendinta de a o face pe seful .Poti mobiliza pe cei din jur in mod constructiv, fara a-I calca pe bataturi. Oricum , se pare ca ai rol crescand in viata celorlalti , iar lucrul asta nu te prea lasa sa dormi.

Sextilul lui Marte cu Pluton din data de 18 sepembrie continua sa iti mareasca increderea in tine , hotararea si perseverenta. Motivatiile crescande au tendinta de a te face sa accepti totul sau nimic. Calitatile de lider par sa ti se impuna de la sine , iar strategia te invata cum sa o iei pe drumurile cele mai scurte catre materializarea obiectivelor tale.

Tranzitul Soarelui in Balanta , demarat pe 22 septembrie continua sa te inaripeze cu entuziasm si nevoia de a urca pe scara sociala. Poate apare ceva extrem de important in viata familiala , sociala sau profesionala , care trebuie pus la punct cat mai repede si mai eficient.

In ultimul timp ai fost mai mult decat solicitat de munca si implinirea obiectivelor profesionale, asa ca Luna plina din Berbec pare a-ti acorda o pauza binemeritata , necesara aplecarii asupra vietii tale personale. Oricum crearea unui echilibru intre energia consumata la serviciu si cea disponibila acasa nu trebuie sa fie deloc neglijata , in caz contrar fiind pandit de riscurile suprasolicitarii.


Horoscopul dragostei Capricornului in septembrie 2010


Patrunderea planetei Venus in a unsprezecea ta casa ( casa prieteniei si sperantei) te insufleteste cu un sporit spirit de camaraderie , astfel incat orice poveste de dragoste inceputa in aceasta perioada poate fi caracterizata de o oarecare raceala si , poate , de superficialitate si lipsa de intimitate.

Activitatile sociale sau profesionale te-au acaparat in asa mare masura incat pareai sa fi dat uitarii nevoia de a darui si a primi afectiune. Luna noua din Berbec te apropie vrand –nevrand de partenerul de cuplu si iti ingaduie reinchegarea unei legaturi ce parea tot mai neglijata.


Horoscopul carierei si banilor Capricornului in septembrie 2010


Sextilul planetelor Venus si Pluton din 12 septembrie iti poate vesti o ameliorare a situatiei financiare , datorata unor terte persoane sau aparitiei unei mosteniri neluata in calcul. Orice proiect nou iti stimuleaza si iti modeleaza constructiv energia , cu conditia de a nu fi meschin sau personal.


Cea mai buna cale de a-ti indeplini obiectivele este prin colaborare sau lucru in echipa , incepand din 14 septembrie, cand Marte isi incepe tranzitul in a unsprezecea ta casa. O vitalitate mult mai mare decat altadata iti devine un aliat de nadejde in organizarea sau initerea unor noi proiecte. Probabil ca ativitatea febrila de la serviciu nu iti va mai lasa mult timp sa te gandesti la altceva.

Parcursul Soarelui in a zecea ta casa ( casa carierei si dezvoltarii exterioare) iti starneste ambitia , te sensibilizeaza asupra felului incare este privita competenta ta profesionala si te face sa iti doresti a straluci la serviciu. Oricum , ai inclinatii mult mai practice acum , iar lucrul asta te poate ajuta sa vezi rezultate tangibile ale eforturilor tale. Recunoasterea isi face treptat drum catre tine , dar aduce impreuna cu ea niste responsabilitati pe masura.


Horoscopul sanatatii Capricornului in septembrie 2010


Desi sanatatea pare sa iti fie excelenta si nu exista semne amenintatoare in harta ta astrala , mobilizarea excesiva , perseverenta si straduintele de fiecare zi din aceasta luna te avertizeaza asupra unei oboseli cronice sau a riscurilor stresului.


Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau in luna septembrie 2010 in functie de ziua ta de nastere in Horoscopul Dianei pentru luna august 2010 - Toate zodiile

Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2010


Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

Horoscop Capricorn 2011 – Previziuni generale

Zodia Capricornului si dragostea

Horoscopul anului 2010 - Zodia Capricornului

Horoscop european 2010 - Toate zodiile

Zodia Capricornului - Caracteristici , compatibilitate , numere si zile norocoase

Horoscop chinezesc 2010 - Toate zodiile

No comments:

Post a Comment