Lupul moralist , fabula de Grigore Alexandrescu

V-am spus, cum mi se pare, de nu iti fi uitat,
Ca lupul se-ntamplase s-ajunga imparat.
Dar fiindca v-am spus-o, voi inca sa va spui


Ceea ce s-a urmat sub stapanirea lui.

Auzind imparatul ca-n staturile sale
Fac napastuiri multe parosii dregatori,
Ca pravila sta-n gheare, ca nu e deal sau vale
Unde sa nu vezi jertfe mai multi prigonitori,
Porunci sa se stranga obsteasca adunare
Langa un copac mare;
Caci vrea pe unii-altii să ii cam dojeneasca,
Si-n putine cuvinte,
Sa le-aduca aminte
Datoriile lor.

Toti se infatisara ; si-naltimea lupeasca
Incepu sa vorbeasca
C-un glas dojenitor:
"Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le impliniti?
Nu aveti nici sfiala, nici frica de pacate,
Sa faceţi nedreptate si sa napastuiti?
Toate slujbele voastre tara vi le plateste:
Inca, pe la soroace,
Cate un dar va face.
Dar reaua naravire,
Ce o aveti din fire,
Nu se tamaduieste.
Vedeti cu ce morti grele
Se ispravesc din lume
Si cum lasa rau nume
Acei care fac rele.
Ganditi-va ca poate veti da cuvant odata
La-nalta judecata.
Ganditi-va la suflet, si luati de la mine
Pilda a face bine."

Ast cuvant minunat,
Pe care domnul lup auz ca l-a-nvatat,
Trecand pe langa sat,
La ziua unui sfant, cand preotul citea
Si propovaduia,
Pe multi din dregatori sa planga i-a-ndemnat.
"E! ce ati hotarat, jupani amploiati?
Oare-o sa va-ndreptati?"
Ii întreba atunci înaltimea-mblanita,
Ce purta o manta de oaie jupuita.
"Spuneti, o sa schimbati purtarea-va cea proasta?"

- "Sa traiti la multi ani, dobitocia-voastra,
Raspunse un vulpoi, in slujbe laudat;
Ne poate fi iertat,
Sa va-ntrebam smerit, de vreţi a ne-arata,
De unde-ati cumparat postavul de manta?"

Cand mantaua domneasca este de piei de oaie,
Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie.

Toporul si padurea , fabula de Grigore Alexandrescu

Minuni in lumea asta nu vaz a se mai face ,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala ; pentru ca de n-ar fi ,
Nici nu s-ar povesti.
Si caii lui Ahil , care proorocea ,
Negresit ca au fost , de vreme ce-l tragea.
Intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui ,
Care stramosi ai lui zicea si ei c-o stiu
De la un alt stramos , ce nu mai este viu
Si p-ai carui stramosi , zau , nu poci sa vi-i spui.



Intr-o padure veche , in ce loc nu ne pasa ,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa .
Trebuie sa stiti insa , si poci sa dau dovada ,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.
Astfel se incep toate : vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru , numai cu fieru-n mana ,
Incepu sa sluteasca padurea cea batrana .
Tufani , palteni, ghindarii se ingrozira foarte ;
"Trista veste , prieteni , sa ne gatim de moarte ,
Incepura sa zica , toporul e aproape !
In fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape !"
-- "E vreunul d-ai nostri cu ei sa le ajute ?"
Zise un stejar mare , ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte ;
--"Nu."-- "Asa fiti in pace : asta data-avem parte ;
Toporul si taranii alt n-o sa izbuteasca ,
Decat sa osteneasca."
Dupa multa silinta , cercari indelungate ,
Dand in dreapta si-n stanga , cu putina sporire ,
Taranul se intoarse fara de izbutire.
Dar cand avu toporul o coada de lemn tare ,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.

Istoria aceasta , de-o fi adevarata ,
Imi pare ca arata
Ca in fiesce tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara ,
Nu le aduc streinii , ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri , o ruda sau un frate.

Soarecele si pisica , fabula de Grigore Alexandrescu

Un soarece de neam , si anume Raton ,
Ce fusese crescut sub pat la pension ,
Si care , la sfarsit , dupa un nobil plan ,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan ,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici ,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton indata s-a gatit
Sa o ia la picior , nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi , cu ochii in pamant ,
Cu capu-ntre urechi , cu un aer de sfant ,
Incepu a striga : "De ce fugi , domnul meu ?
Nu cumva iti fac rau ? Nu cumva te gonesc ?
Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump , o stie Dumnezeu !
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei ,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei ;
Dar eu nu sunt cum crezi , caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc , de vreti un ajutor .
Eu carne nu mananc ; ba inca socotesc ,
De va vrea Dumnezeu , sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant , Raton induplecat ,
Vazand ca Dumnezeu de martor a fost luat ,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni ,
Cu neamul soricesc a se-mprieteni .
Il duse pe la toti , si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocu le da .
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii !
Caci soarecii cred mult la fisionomii ,
S-a acestui strain atat de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.
Dar intr-o zi , cand toti ii detera un bal ,
Dupa ce refuza si limbi , si cascaval ,
Zicand ca e in post si nu poate manca ,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa .
Ce fel de-mbratisari ! Ce fel de sarutat !
Pe cati gura punea ,
Indata ii jertfea ,
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.