Saturday, October 31, 2009

Bivolul si cotofana , fabula de George Toparceanu

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cand in sus si cand in jos.
Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!
Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,
Se piteste la pamant
Si de-odata - zdup! - ii sare
Bivolului in spinare...

Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne, Sa-l ia-n coarne
Si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.

- Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni
Si de alte spurcaciuni...
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?...

Discursul lui Nastratin Hogea | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

In cea dintai zi in care trebuia sa isi faca datoria ca preot (imam) al satului , Nastratin Hogea statea pe o banca , pregatindu-se sa isi spuna discursul .Credinciosii nu mai puteau de nerabdare sa auda ce avea el sa le zica. Nastratin Hogea nu isi pregatise insa nici un discurs.

"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi ?" , a intrebat el.
"Nu , Efendi Hogea , nu stim" , i-au raspuns satenii.
"Daca nu stiti despre ce aveam de gand sa va vorbesc " , le-a spus Nastratin Hogea , " atunci nu va mai zic nimic."Dupa aceasta , el s-a ridicat de pe banca si a parasit moscheea , lasandu-i pe oameni incremeniti de uimire.

A doua zi , cand s-a facut ora pentru rugaciune , Nastratin Hogea s-a asezat pe bancuta lui , in fata credinciosilor care il asteptau cu nerabdare.
"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" i-a intrebat din nou Nastratin Hogea.
"Da , Efendi Hogea , stim !" , i-au zis toti intr-un glas.
"Ei bine , " a spus Nastratin Hogea , "daca stiti dinainte ce voiam sa va zic , atunci nu este nevoie sa va mai spun ceva ." Nastratin Hogea s-a ridicat apoi de pe bancuta si a plecat.Oamenii adunati in moschee au ramas nauci , nestiind ce sa mai creada.

In cea de-a treia zi , Nastratin Hogea a intrat in moschee , s-a asezat pe banca lui si si-a rostit intrebarea bine cunoscuta :
" "Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" Credinciosii nu aveau de gand sa-l lase si de asta data sa plece fara a-si rosti discursul , asa ca unii dintre ei au raspuns " da , stim" , iar altii "nu , nu stim."
"In cazul acesta" , le-a spus Nastratin Hogea , " cei care stiu trebuie sa le zica celor care nu stiu " , si apoi s-a strecurat afara din moschee.



Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Friday, October 30, 2009

Nastratin Hogea , pepenele si nuca | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi , Nastratin Hogea sapa o bucata de pamant pe care plantase niste pepeni.La un moment dat , obosit de-atata munca , a facut o pauza , s-a asezat la umbra unui nuc si s-a cufundat intr-o cugetare adanca.

" Sublime Alah ," a spus el , " tu ai creat lumea asa cum este ea , dar de ce ai facut sa creasca marii pepenii dintr-o crenguta atat de subtire , iar micile nuci dintr-un copac asa de mare si viguros ?"

Pe cand gandea in felul acesta , o nuca s-a desprins de pe o ramura si i-a cazut direct in cap.

"O , maretule Alah , " a zis Nastratin Hogea , in timp ce isi mangaia cucuiul care tocmai ii aparuse , " acum inteleg de ce n-ai facut sa creasca pepenii in copaci.Daca era dupa mine , acum as fi fost mort."



Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si misterele universului | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi toropitoare de vara , satenii se adunasera la umbra si se apucasera sa discute despre lucruri importante , filozofice , legate de misterele universului.Pentru ca palavragelile lor nu ajungeau la nici o concluzie , s-au hotarat sa apeleze la intelepciunea lui Nastratin Hogea.

"Efendi Hogea' , i-au zis ei , "esti un om invatat , asa ca poate reusesti sa ne lamuresti asupra unui lucru complicat. Unde este centrul pamantului ?"

Nastratin Hogea a ascultat fara sa clipeasca si apoi le-a raspuns : "Centrul pamantului este chiar sub piciorul stang din fata al magarului meu ."

"Efendi Hogea," au protestat satenii , " nu se poate sa fie asa !"
"
Daca nu ma credeti," le-a zis Nastratin Hogea , "n-aveti decat sa va apucati sa masurati.Cand terminati , chemati-ma si pe mine".

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea pe acoperis | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Acoperisul vechii case a lui Nastratin Hogea era crapat si atunci cand ploua apa ii baltea in casa.Intr-o zi , Hogea s-a hotarat sa il repare , asa ca a imprumutat o scara si , cu mare chin , a reusit sa se urce pe casa.

Chiar atunci cand se apucase de treaba , s-a auzit cum cineva batea la usa.Cu mare grija , el s-a aplecat deasupra acoperisului si a vazut ca ca in fata usii sale astepta un strain.

"Sunt aici , sus" , a strigat Hogea. Cand omul si-a ridicat privirea , Nastratin l-a intrebat :"Ce doresti ?"
"Te rog , vino pana jos ," i-a raspuns omul , "Am ceva de vorbit cu tine."

Hogea a coborat pas cu pas , cu prudenta , pe scara cea veche si , atunci cand a ajuns pe pamant , l-a intrebat din nou pe necunoscut ce treaba avea cu el.
""Poti, te rog , sa-mi dai ceva de pomana ?" i-a spus omul.

Hogea s-a gandit o clipa , apoi i-a spus omului sa il urmeze pe acoperis.Unul cate unul , tragandu-si cu greu rasuflarea , mai intai Hogea , apoi cersetorul , s-au chinuit sa urce pe scara cea subreda si au ajuns pe acoperis.Odata aflati acolo , Nastratin Hogea s-a intors catre om si i-a spus : " Imi pare rau , dar n-am ce sa-ti dau."

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Thursday, October 29, 2009

Dati dracului

Unii zic ca ar trebui sa avem rabdare, sa nu ne grabim si sa luam lucrurile incetul cu incetul. Asteptarea e grea, dar finalitatea e placuta. Suntem idioti pentru ca ruinam ce avem. Nu asteptam, ne pripim si reusim sa facem din ceva frumos un cacat ordinar. Graba strica treaba, o vorba buna din popor, care ar trebui sa ne lumineze in cumpata. Asteptam, asteptam si intr-un final asteptarea da roade, iar noi, masochisti din fire, ne aruncam de unde ne e bine.
Suntem blestemati sa dam de pamant cu tot ce e frumos si placut.

Wednesday, October 28, 2009

Soldatelul de plumb , poveste de Hans Christian Andersen

Au fost odata ca niciodata douazecisicinci de soldatei de plumb , care erau frati , pentru ca fusesera facuti din aceeasi lingura de plumb.Ei aveau pusti pe umar , se uitau drept inainte si purtau o uniforma splendida , colorata in rosu si albastru.Primul lucru pe care il auzisera cand venisera pe lume era "Soldatei de plumb ! " , cuvinte rostite de un baietas , care incepuse sa bata din palme cu incantare atunci cand a fost dat deoparte capacul cutiei in care erau asezati soldateii.Ei fusesera dati drept cadou , iar baietasul se apucase imediat sa ii aranjeze pe o masa.Soldateii erau identici , cu exceptia unuia , care avea un singur picior ; el fusese facut la urma , cand nu mai ramasese destul plumb topit pentru a-l termina , asa ca nu avea decat un singur picior , ceea ce il facea sa arate diferit de ceilalti camarazi ai lui.

Masa pe care stateau soldateii era plina de tot felul de jucarii , dar cea mai atractiva dintre ele , care iti retinea de prima data atentia , era un mic castel din carton. Prin minusculele ferestre ale acestuia puteau fi vazute camerele dinauntru.In fata castelului se aflau cativa copacei care inconjurau o lentila de ochelari ce trebuia sa se asemene cu un mic lac transparent.Lebede facute din ceara inotau pe lac si se reflectau in el.Toate aceste jucarii erau foarte frumoase , dar cea mai frumoasa dintre toate era o fata micuta care statea in fata portii deschise a castelului ; ea era facuta tot din carton , purta o rochie transparenta de muselina si avea pe umeri o panglica albastra , aratand la fel ca si o esarfa. Tinea in mana , in fata , un trandafir stralucitor din beteala , la fel de mare cat fata ei.Micuta fata era o balerina ; ea isi ridica amandoua bratele catre cer si isi inalta unul din picioare atat de sus incat soldatelul olog nu il putea zari si se gandea ca , asemenea lui , fata nu avea decat un picior. "Aceasta este sotia care mi se potriveste " s-a gandit el ; "da , insa ea este de neam mare si traieste intr-un castel , in timp ce eu locuiesc intr-o cutie , impreuna cu ceilalti 24 de camarazi ai mei ; cutia asta nu este loc in care as putea sa o aduc.Trebuie , totusi , sa incerc sa o cunosc."Soldatelul si-a culcat trupul pe masa , in spatele unei cutii de tutun , astfel incat sa poata trage cu ochiul la delicata fata , care continua sa stea intr-un picior fara a-si pierde echilibrul.Atunci cand s-a inserat , ceilalti soldatei de plumb au fost asezati inapoi in cutie , iar oamenii din casa s-au dus la culcare.Imediat dupa asta , jucariile au prins viata si au inceput sa se joace intre ele , sa isi faca vizite , sa se prefaca ca se dueleaza si sa se joace cu mingile.Soldateii de plumb au inceput sa bata cu pumnii in cutia lor pentru doreau sa se alature si ei distractiei generale , dar nu puteau sa deschida capacul cutiei.Spargatorul de nuci se juca de-a saritura broastei , iar creionul se amuza sarind pe masa.Era o harmalaie asa de mare incat canarul s-a desteptat si a inceput sa vorbeasca ; cuvintele sale erau , insa, cu rima , asemeni unei poezii.Numai soldatelul de plumb si balerina au ramas la locurile lor.Ea statea pe varful unui singur picior , celalalt fiind atat de intins in sus incat ai fi zis ca nu il are.Soldatelul nu si-a luat ochii de la ea nici macar o clipa.

Atunci cand ceasul cu pendula a batut ora 12 , capacul de la cutia de tutun a sarit deodata deoparte , iar din ea a tasnit un spiridus negru.De fapt , cutia cu tutun era o jucarie surpriza , din care sarea pe neasteptate , impins de un arc , spiridusul cel negru.
"Soldatelule de plumb , " a spus spiridusul , " nu indrazni sa iti doresti ceva care nu iti apartine."
Soldatelul s-a prefacut , insa, ca nu aude.
"Bine ! Asa deci ! Asteapta pana maine si-ai sa vezi tu !" , a zis spiridusul.

A doua zi dimineata , cand copii au revenit in camera , l-au asezat pe soldatelul de plumb langa fereastra.Nu se stie cu siguranta daca a fost de vina spiridusul sau numai un curent de aer , insa fereastra s-a deschis brusc , iar soldatelul a cazut prin ea , de la etajul 3 , dandu-se peste cap prin vazduh , pana a ajuns pe strada de dedesupt. A fost o prabusire groaznica , pentru ca soldatelul a picat cu capul in jos , iar baioneta si casca lui au ramas intepenite intre doua pietre de caldaram , in timp ce singurul lui picior era ramas in aer.Servitoarea si baietelul au coborat pe scari pana in strada ca sa il caute , insa nu au reusit sa-l zareasca , desi erau cat pe ce sa calce peste el.Daca ar fi putut sa strige :"Hei , aici sunt !" , totul ar fi fost bine , dar el era prea mandru pentru a cere ajutor atunci cand era imbracat in uniforma.

Dintr-o data a inceput sa ploua , iar picaturile au cazut din ce in ce mai repede , pana cand s-au transformat intr-o ploaie torentiala.Cand picaturile au incetat sa mai cada , s-a intamplat sa treaca pe acolo doi baietei , iar unul din ei a spus :"Uite , un soldatel de plumb.Trebuie sa ii facem rost de o barca cu care sa navigheze."
Cei doi baieti au facut o barca din hartia unui ziar , l-au pus pe soldatel in ea si au asezat barcuta pe un suvoi de apa care se scurgea printr-un santulet , la marginea strazii.In timp ce barcuta era dusa de ape , baietii alergau pe langa ea si bateau veseli din palme.Vai si amar , ce valuri uriase se ridicau in santulet si cat de repede inainta curentul de apa ! Fusese o ploaie strasnica si pe strazi se adunase o multime de apa.Barcuta din hartie se legana in sus si in jos , si , uneori , isi schimba directia atat de brusc , incat soldatelul se clatina pe singurul lui picior .Cu toate acestea , el a ramas drept , cu fata neclintita si cu pusca asezata regulamentar pe umar.Deodata , barcuta a ajuns la gura unei canalizari si a intrat intr-un tunel in care intunericul era la fel de mare ca si in cutia soldateilor.

“Incotro ma indrept , oare ?” se gandea soldatelul.”Toate astea s-au intamplat numai din cauza spiridusului , sunt sigur.Ah , daca micuta dansatoare ar fi fost acum impreuna cu mine , in barca , nu mi-ar fi pasat de nici un fel de intuneric.”

Dintr-o data , s-a apropiat de barcuta un mare sobolan de apa , care traia in canalizare.
“Ai pasaport ?” , a intrebat sobolanul , “actele la control , imediat !”.Soldatelul a ramas insa tacut , tinandu-si pusca pe umar mai ferm ca niciodata.
Barca continua sa fie purtata de ape , iar sobolanul mergea dupa ea , aratandu-si coltii ascutiti si strigand printre bucatile de lemn si paie leganate de valuri :” Opriti-l , opriti-l imediat ; nu a platit taxa de trecere si nu a prezentat pasaportul la control.”
Curentul de apa misca , insa, barca tot mai repede si mai puternic.Soldatelul putea vedea de-acum lumina zilei , stralucind la capatul tunelului.Apoi , a auzit un zgomot rasunator , atat de infiorator incat il putea infricosa si pe cel mai viteaz dintre barbati.La capatul tunelului , apa se prabusea de la inaltime intr-un canal larg , locul acela fiind la fel de periculos ca si o cascada pentru noi , oamenii.Barcuta era prea aproape de acel loc pentru a mai putea fi oprita , asa ca se indrepta cu viteza intr-acolo , iar bietul soldatel s-a incordat pentru a ramane cat mai drept se putea , fara sa miste nici macar o pleoapa , pentru a arata ca nu ii este frica.Barcuta s-a invartit in cerc de trei sau patru ori , timp in care apa a inceput sa intre in ea din toate partile ; nimic nu o mai putea opri sa se duca la fund.Apa ii ajunsese de-acum soldatelului pana la gat , iar barca continua sa se scufunde din ce in ce mai adanc , pentru ca hartia devenise moale din cauza umezelii .In cele din urma , apa l-a inghitit cu totul pe soldatel , trecandu-i deasupra capului.El se gandea ca nu o va mai vedea niciodata pe eleganta balerina ,iar in urechi auzea cuvintele unui cantec de lupta :
“Cu bine , soldatule , viteaz mereu ,
Catre moarte te-ndrepti , ca un leu.”

Apoi, barcuta s-a facut bucati , soldatul s-a scufundat in apa , si, dintr-o data , a fost inghitit de un peste mare. Ce intuneric era inauntrul pestelui ! Era o bezna si mai adanca decat in tunel , si spatiul era si el , mai ingust , insa soldatelul a continuat sa ramana drept , culcat pe spate , cu pusca tinuta pe umar.Pestele a inotat incolo si incoace , cu miscari mladioase si gratioase , si apoi a ramas nemiscat.

Dupa o vreme , soldatelul a fost orbit de o raza de soare si s-a trezit in lumina zilei , in timp ce o voce declara cu fermitate :” Daca iti spun , soldatelul de plumb este chiar aici”.Ce se intamplase , de fapt ? Pestele fusese prins intr-o undita , apoi fusese dus la piata si vandut bucataresei care il adusese in bucatarie si acum ii taia burta cu un cutit urias.Bucatareasa a scos soldatelul din stomacul pestelui , apucandu-l intre degetul mare si cel aratator , si l-a dus intr-o camera in care toata lumea era curioasa sa il vada pe nemaipomenitul soldatel care calatorise in interiorul unui peste ; el nu se simtea , insa, prea mandru.

L-au asezat pe o masa , si – minune mare , cum se potrivesc uneori lucrurile in lumea asta – a observat ca era in aceeasi camera de pe fereastra careia cazuse .Erau acolo cu totii : aceeasi copii, aceleasi jucarii , asezate la fel pe masa , si frumosul castel in fata caruia putea fi vazuta eleganta balerina ; ea continua sa isi tina echilibrul stand intr-un singur picior , tinandu-l pe celalalt ridicat in sus , la fel de ferm precum statea soldatelul in pozitie de drepti. Atunci cand a vazut-o , soldatelul s-a emotionat atat de tare incat era cat pe ce sa-l podideasca plansul , insa el si-a stapanit lacrimile cu demnitate.Soldatelul s-a uitat la balerina si au ramas amandoi tacuti.

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Nastratin Hogea si friptura | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Intr-o zi , Nastratin Hogea a cumparat 2 kilograme de carne de la vecinul sau , macelarul.A adus carnea acasa si i-a cerut nevestei sa-i pregateasca pentru cina o friptura delicioasa .
Multumit ca seara il astepta o mancare pe cinste , s-a indreptat voios catre campul pe care avea de treaba.

Nici nu a terminat bine nevasta lui Hogea de gatit carnea , ca i-au si venit in vizita niste cumetre prietene si niste neamuri.Pentru ca nu avea nimic altceva cu care sa isi serveasca musafirii , nevasta le-a pus pe masa friptura pe care tocmai o pregatise.Oaspetii au mancat-o cu pofta si nu s-au lasat pana nu au terminat-o.

Spre seara , cand s-a intors ostenit de la muncile campului , Hogea a intrebat-o pe navasta daca era gata friptura.

“Vai , vai !” a zis aceasta , “ nu ti-ai fi crezut ochilor cat de stricata era carnea pe care ai adus-o ! N-aveam ce face cu ea , asa ca i-am dat-o pisicii si mata a hapait-o pe toata.”

Nastratin Hogea , neincrezator , s-a uitat in jur si a si-a zarit pisica cea slabanoaga intr-un colt , aratand la fel de infometata ca si el .Hogea a pus mana pe mata si a asezat-o pe talgerul cantarului sau. Biata pisica cantarea exact 2 kilograme.


“Nevasta , ” a zis Hogea , “ daca asta este pisica , unde-i carnea ? Iar daca asta este carnea , unde-i pisica ?”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Magarul si lupul , o fabula de Esop

Un magar care se infrupta cu iarba pe o pajiste a vazut un lup care se apropia de el incetisor , gata sa il insface , si , indata , s-a prefacut ca este schiop.

In timp ce se apropia , pofticios , lupul l-a intrebat ce a patit.Magarul i-a raspuns ca , in timp ce trecea peste un tufis , a calcat peste un spin ascutit , care i s-a infipt adanc in copita .Apoi, i-a cerut lupului sa-i scoata din picior spinul , ca nu cumva sa-I ramana acestuia in gat , atunci cand lupul se va ospata din trupul lui magaresc.

Lupul a incunvintat si si-a coborat capul catre piciorul magarului , incercand din rasputeri sa vada unde se afla spinul.Magarului atata i-a trebuit ! I-a dat , din copita , o lovitura zdravana peste bot lupului si a luat-o la goana incotro vedea cu ochii.



Lupul , incovrigat de durere , cu dintii spulberati , si-a spus , cu amaraciune , in sinea lui :
“ Asa imi trebuie ! Am patit ce-am meritat , fiindca am incercat sa o fac pe doctorul , iar tatal meu , saracul , nu m-a invatat altceva decat sa fiu macelar.”

Tuesday, October 27, 2009

Musca , fabula de Alexandru Donici



De la arat un plug
Venea încet spre casă
Åži, la un bou pe jug,
O muscă se-aşezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
- De unde, dragă sor ?
- Şi mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.
Au nu pricepi ce facem ?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!
Spre laudă deşartă
Mulţi zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.

Hainele noi ale imparatului , o poveste de Hans Christian Andersen

Cu multa , multa vreme in urma , traia un imparat caruia ii placeau atat de mult hainele noi incat isi cheltuia pentru ele toti banii .Ambitia lui cea mai mare era sa fie intotdeuna bine imbracat.Nu ii pasa de soldati sai , iar teatrul nu il amuza ; de fapt , singurul lucru care il preocupa era sa iasa din palat si sa li se infatiseze tuturor purtand un nou rand de imbracaminte.Avea cate o haina pentru fiecare ora a zilei si asa cum cineva ar putea zice despre un rege ca "Este in biroul sau" , la fel ar fi putut spune despre el ca "Imparatul este la garderoba lui".

Marele oras in care locuia imparatul era un loc foarte animat ; in fiecare zi , poposeau in el straini din toate colturile lumii .Intr-o zi , au sosit in oras doi sarlatani care se dadeau drept tesatori si spuneau in dreapta si in stanga ca puteau sa croiasca cele mai fine haine vazute de cineva vreodata.Ei se laudau cu frumusetea nemaipomenita a culorilor si desenelor stofelor lor , si pretindeau ca hainele facute din aceste materiale aveau darul minunat de a fi invizibile pentru orice om nepotrivit pentru rangul sau postul , ori care era cu totul si cu totul un prostanac.

"Probabil ca sunt niste materiale minunate , " se gandea imparatul."Daca as fi imbracat intr-un costum facut din aceste stofe , as putea sa stiu cine este inteligent si cine este prost.Trebuie sa am astfel de haine fara nici o intarziere." Imparatul le-a dat , ca avans , o suma mare de bani sarlatanilor , astfel incat ei sa se poata apuca de lucru cat mai repede.Cei doi asa-zisi croitori au adus doua razboaie de tesut si au declarat ca s-au apucat sa lucreze din greu.De fapt , ei nu faceau mai nimic.Apoi , au cerut sa le fie aduse cele mai fine matasuri si cele mai pretioase stofe impletite cu aur , pe care le-au luat cu ei , prefacandu-se ca trudesc la razboaiele de tesut pana tarziu in noapte.

"As vrea tare mult sa vad cum lucreaza la materialul acela minunat," cugeta imparatul , insa se simtea stanjenit cand isi dadea seama ca ar fi fost cu totul nepotrivit pentru functia lui ca el sa faca asa ceva.In sinea lui nu credea ca avea de ce sa se teama , insa s-a gandit ca ar fi bine sa trimita pe altcineva ca sa vada cum mergea treaba. Toata lumea din oras stia ce calitate remarcabila avea materialul acela minunat si cu totii isi doreaua sa stie cat de nepriceputi sau de prosti erau vecinii lor.

"Il voi trimite la tesatori pe batranul si cinstitul meu prim-ministru " , s-a gandit imparatul."El poate judeca cel mai bine cum arata materialul , pentru ca este inteligent si nimeni nu intelege mai bine ca el treburile de stat."

Varstnicul si bunul prim-ministru a intrat in camera in care tesatorii stateau in fata celor doua razboaie goale , pe care nu era asezat nici un fel de material."Doamne pazeste !" si-a spus el in minte , si si-a deschis ochii mari cat cepele , "Nu vad nimic pe razboaiele de tesut" , insa nu a spus nimic de felul asta.Amandoi tesatorii i-au cerut sa vina mai aproape si , aratand catre razboaiele de tesut goale , l-au intrebat daca ii plac modelele alese si culorile extraordinare ale materialului .Bietul prim-ministru a incercat din rasputeri sa distinga ceva , caci nu era nimic de vazut."Vai , Doamne , " a cugetat el , "se poate sa fiu prost ? Nu m-am gandit niciodata ca as putea fiu astfel si nimeni n-a crezut vreodata ca as putea fi lipsit de istetime! Se poate sa nu fiu potrivit pentru postul pe care il am ? Nu , nu , nu pot sa spun ca nu am fost in stare sa vad materialul."

"Nu aveti nimic sa spuneti ?" l-a intrebat unul dintre tesatori , in timp ce se prefacea ca era ocupat pana peste cap cu tesutul.

"Vai , arata foarte bine , este nemaipomenit de frumos , " a raspunsul batranul ministru , uitandu-se cu atentie prin ochelarii sai."Ce model minunat , ce culori stralucitoare !" Ii voi spune imparatului ca imi place peste masura acest material."

"Suntem foarte satisfacuti sa auzim asta" , au zis cei doi tesatori , si i-au descris in amanunt culorile si delicatul model.Batranul prim-ministru a ascultat cu atentie , astfel incat sa ii poata reproduce intocmai imparatului ceea ce ii spusesera ei .

Tesatorii au cerut apoi si mai multi bani , si mai multa matase si stofa impletita cu aur , spunand sunt necesare pentru a continua sa impleteasca.Ei au pastrat toate acestea pentru ei si nici macar un fir de ata nu s-a apropiat de razboaiele lor de tesut , insa au continuat , ca si mai inainte , sa se prefaca ca lucreaza.

In curand dupa aceea , imparatul a trimis la tesatori un alt curten cinstit pentru a vedea cum merge lucrul si daca mai era mult pana cand materialul era gata.La fel ca si batranul prim-ministru , acesta s-a uitat o data , si inca o data , dar nu a zarit nimic , pentru ca nu era nimic de vazut.

"Nu-i asa ca este o frumusete aceasta bucata de material ?" au intrebat cei doi sarlatani , aratand si explicand magnificul model care , de fapt , nu exista.

"Nu sunt un om prost," si-a zis in sinea lui curteanul."Inseamna ca nu sunt potrivit pentru postul pe care il am.Este un lucru foarte ciudat , dar nu voi lasa pe nimeni sa stie despre asta;" asa ca inceput si el sa laude materialul pe care nu il vedea si si-a exprimat incantarea fata de frumusetea culorilor si finetea modelului."Este cu adevarat nemaipomenit ," i-a spus curteanul imparatului.

Toti oamenii din oras vorbeau acum despre nepretuitul material.In cele din urma , imparatul si-a dorit sa il vada el insusi , atata timp cat mai era inca pe razboiul de tesut.Urmat de un mare numar de curteni , incluzandu-i pe cei doi care fusesera deja acolo , imparatul a mers la casa istetilor sarlatani , care se prefaceau ca lucreaza din greu , fara a folosi insa nici o bucatica de ata.

"Nu-i asa ca este magnific ?" i-au spus cei doi oameni de stat care ajunsesera acolo inaintea lui."Maiestatea sa admira , cu siguranta , culorile si modelul."Apoi , ei au aratat catre razboaiele de tesut goale , intrucat isi imaginau ca altii putea sa vada materialul.

"Ce-i asta?" s-a gandit imparatul , "Nu zaresc chiar nimic.Lucrul asta este teribil ! Oare sunt prost ? Sau poate ca nu sunt potrivit pentru rangul de imparat ? Asta-i cel mai ingrozitor lucru care mi s-a intamplat vreodata."

"Intr-adevar" , a zis el , intorcandu-se catre tesatori , "materialul vostru are inalta mea incuviintarea ;" si a dat din cap multumit catre razboaiele goale , pentru ca nu indraznea sa spuna ca nu a vazut nimic. Toti cei din suita lui s-au uitat o data , si inca o data si , desi nu puteau zari nimic in plus fata de ceilalti , au zis , asemeni imparatului , "Este foarte frumos."Cu toti l-au sfatuit pe imparat sa poarte haine facute din aceste materiale magnifice la mareata procesiune care urma sa aiba loc in curand." Este minunat , extraordinar , excelent," puteau fi auziti cu totii ; toata lumea parea incantata , iar imparatul i-a numit pe cei doi sarlatani in functia de "tesatori ai curtii imperiale."

Intreaga noapte dinaintea procesiunii , cei doi tesatori s-au prefacut ca muncesc , si , ca sa aiba lumina , au ars saisprezece lumanari.Oamenii trebuiau sa vada cat de ocupati sunt ei pentru a termina costumul cel nou al imparatului.Ei s-au facut ca iau materialul de pe razboaiele de tesut si ca taie din el cu niste foarfeci uriasi si apoi il cos cu ace fara ata in ele .La sfarsit ei au marturisit :"Hainele noi ale imparatului sunt gata."

Imparatul , insotit de nobilii sai , a sosit in marea sala a palatului , iar cei doi sarlatani au tinut bratele ridicate ca si cum ar fi tinut ceva in mainile lor si au spus :"Acestia sunt pantalonii !" , "Iar aceasta este haina" , si asa mai departe."Toate aceste haine sunt la fel de usoare ca o panza de paianjen , si cine le imbraca se poate simti ca si cum nu ar avea nimic pe corp ; tocmai aceasta este insa frumusetea lor."

"Cu adevarat" au zis curtenii .Insa ei nu puteau vedea nimic , intrucat nu era nimic de vazut.

"Ar dori maiestatea sa imbrace sa-si imbrace gratioasele haine ?" au intrebat sarlatanii."putem sa o ajutam pe maiestatea sa sa isi punea costumul cel nou inainte de a se admira in aceasta oglinda imensa ?"

Imparatul s-a dezbracat , iar sarlatanii s-au prefacut ca il imbraca cu noile haine , una cate una .Imparatul s-a uitat in oglinda , intorcandu-se pentru a se privi din toate pozitiile."

"Ce bine arata ! Cat de bine i se potrivesc !" au exclamat cu totii."Ce model frumos ! Ce culori fine ! Este un costum de haine magnific !"

Maestrul de ceremonii a anuntat ca purtatorii baldachinului , care trebuiau sa il care deasupra imparatului in timpul procesiunii , erau gata.

"Sunt pregatit," a zis imparatul."Nu-i asa ca acest costum imi vine nemaipomenit de bine ?" Apoi , s-a uitat inca o data in oglinda , astfel incat oamenii sa creada ca isi admira cu adevarat hainele.

Sambelanul , care trebuia sa care trena mantiei imparatului, si-a intins bratele catre pamant ca si cum ar fi ridicat o trena , prefacandu-se ca tine ceva in maini ; toti nobilii nu aratau ca niste oameni care , de fapt , nu zareau nici urma de haine.

Imparatul a pornit sa marsaluiasca in fruntea procesiunii , sub frumosul baldachin , si toata lumea adunata in strada sau la ferestre a inceput sa exclame :"Cu adevarat , noul costum al imparatului este nemaipomenit ! Ce trena lunga are ! Ce bine i se potriveste !" Nimeni nu voia sa arate ca nu vedea nimic , pentru ca asta ar fi insemnat ca este prost sau ca nu este potrivit postului pe care il avea.Niciodata nu fusesera atat de admirate hainele imparatului.

"Imparatul este dezbracat ! Imparatul este gil ! " , a strigat dintr-o data un copil."Slava cerului ! ascultati ce glasuieste acest copil inocent ," a zis tatal acestuia , si oamenii au inceput sa sopteasca de la unul la altul vorbele copilului."Imparatul este dezbracat," a strigat , in cele din urma , intr-un singur glas , multimea.Aceste cuvinte au facut o impresie puternica asupra imparatului , intrucat se parea ca oamenii aveau dreptate ; si-a spus , insa , in sinea lui ,"Acum trebuie sa merg pana la capat cu procesiunea ." Asa ca sambelanul a continuat sa paseasca cu o demnitate si mai mare in urma imparatului , purtand in maini o trena unei mantii care nu exista.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

O situatie delicata: fara cheie la pubela

Imi urasc vecinii care abia asteapta sa se ia cu tine in gura. Fie ca sunt din scara in care locuiesc, fie ca sunt din blocul sau scara de langa, sentimentul e mare si il distribui pentru toti.

Ies linistit sa arunc gunoiul, cheia de la pubela nu mai e buna, probabil o fi alt lacat... oricum.. te deplasezi la pubelele vecine si il arunci(doar scara mea are cheie la pubele); tocmai atunci iese din scara o femeie intre 60-70 de ani si sare cu gura pe mine. Ii explic logic care e problema, o intreb ce variante am si ea insista in continuare ca nu e corect sa imi arunc gunoiul in pubela ei., fara sa tina cont de ceea ce i-am explicat.

Nu ma gandeam ca ne delimitam si in a pastra curatenie, tu arunci in pubela A, eu arunc in pubela B, doar de aia sunt insemnate. Nu reusesc sa o conving sa ma scuze si plec. As fi putut sa ii zic sa cheme politia daca nu ii convine, dar sunt om prea fain si m-am abtinut.

Asa ca: dragi boschetari care cautati in pubele, cautati linistiti si in pubela A si in B si in C, puteti lasa mizerie fara nici o grija, sunteti iertati ca sunteti boschetari; eu in schimb, un om cu simt civil voi fi luat la rost pentru ca am vrut sa imi arunc gunoiul intr-o pubela vecina.

Dragi cititori: va rog sa ma binecuvantati cu o opinie despre situatia prezentata, poate, pe viitor o sa pasesc linistit cu gunoiul in mana.

Toporul si padurea , fabula de Grigore Alexandrescu

Minuni in lumea asta nu vaz a se mai face ,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala ; pentru ca de n-ar fi ,
Nici nu s-ar povesti.
Si caii lui Ahil , care proorocea ,
Negresit ca au fost , de vreme ce-l tragea.
Intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui ,
Care stramosi ai lui zicea si ei c-o stiu
De la un alt stramos , ce nu mai este viu
Si p-ai carui stramosi , zau , nu poci sa vi-i spui.



Intr-o padure veche , in ce loc nu ne pasa ,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa .
Trebuie sa stiti insa , si poci sa dau dovada ,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.
Astfel se incep toate : vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru , numai cu fieru-n mana ,
Incepu sa sluteasca padurea cea batrana .
Tufani , palteni, ghindarii se ingrozira foarte ;
"Trista veste , prieteni , sa ne gatim de moarte ,
Incepura sa zica , toporul e aproape !
In fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape !"
-- "E vreunul d-ai nostri cu ei sa le ajute ?"
Zise un stejar mare , ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte ;
--"Nu."-- "Asa fiti in pace : asta data-avem parte ;
Toporul si taranii alt n-o sa izbuteasca ,
Decat sa osteneasca."
Dupa multa silinta , cercari indelungate ,
Dand in dreapta si-n stanga , cu putina sporire ,
Taranul se intoarse fara de izbutire.
Dar cand avu toporul o coada de lemn tare ,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.

Istoria aceasta , de-o fi adevarata ,
Imi pare ca arata
Ca in fiesce tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara ,
Nu le aduc streinii , ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri , o ruda sau un frate.

Monday, October 26, 2009

Corbul si vulpea , fabula de La Fontaine

Fabula “Corbul si vulpea” , de La Fontaine , este prezentata aici atat in limba franceza , cat si intr-o traducere originala in limba romana.

Le corbeau et le renard

Maître Corbeau, sur un arbre perché,
Tenait en son bec un fromage.
Maître Renard, par l'odeur alléché,
Lui tint à peu près ce langage :
" Hé ! bonjour, Monsieur du Corbeau,
Que vous êtes joli ! que vous me semblez beau !
Sans mentir, si votre ramage
Se rapporte à votre plumage,
Vous êtes le phénix des hôtes de ces bois. "
A ces mots le Corbeau ne se sent pas de joie ;
Et pour montrer sa belle voix,
Il ouvre un large bec, laisse tomber sa proie.
Le Renard s'en saisit, et dit : " Mon bon Monsieur,
Apprenez que tout flatteur
Vit aux dépens de celui qui l'écoute :
Cette leçon vaut bien un fromage, sans doute. "
Le Corbeau, honteux et confus,
Jura, mais un peu tard, qu'on ne l'y prendrait plus.




Corbul si vulpea

Maestrul corb , intr-un copac cocotat ,
Tinea in cioc un bot de cascaval .
Maestrul vulpe , de miros agatat ,
Ii zise mieros , cu-un glas ca din caval :
" Buna ziua , domnule corb , la dumneavoastra !
Ce dragut sunteti azi ! Ce frumos !
Daca a voastra voce e la fel de maiastra
Precum penajul vostru negru , maiestuos ,
Sunteti ca pasarea Phoenix in a padurii cetate ."
La vorbele acestea , corbul s-a impaunat ,
Si ciocul si-a deschis ca vocea sa-si arate,
Iar cascavalul din gura i-a picat .
Vulpoiul il inghiti pe data si-i zise a-nvatare :
"Bunul meu domn , nu stii c-o linguseala
Traieste pe seama celui ce o asculta cu-ncantare ?
Aceasta lectie te-a costat un cascaval, fara-ndoiala ."
Iar corbul , confuz si-ncremenit , jura , intr-un tarziu ,
Ca pacalit nu va mai fi atata vreme cat e viu.

Traducere : freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Printesa si bobul de mazare , poveste de Hans Christian Andersen

A fost odata ca niciodata un print care isi dorea sa insoare cu o printesa ; dar nu cu o printesa oarecare , ci cu o printesa adevarata. A calatorit printul de-a lungul si de-a latul lumii , dar nu gasit nicaieri ceea ce voia el din tot sufletul. Erau printese destule , dar era foarte greu iti dai seama care erau cu adevarat printese. Intotdeuna exista la ele ceva ce nu ar fi trebuit sa fie. Asa ca printul s-a intors acasa intristat , pentru ca isi dorea tare , tare mult sa intalneasca o printesa adevarata.

Intr-o seara , o furtuna napraznica s-a abatut asupra orasului printului ; fulgerele scaparau , tunetele bubuiau , iar ploaia se lovea de pamant in suvoaie mari asemeni unor rauri. Deodata , s-a auzit un ciocanit la poarta cetatii , iar batranul rege , tatal printului , s-a dus sa deschida.



In fata portii statea o printesa. Vai si amar insa cum arata , dupa ce ce calatorise prin ploaie si furtuna. Apa ii curgea siroaie prin par si haine , ii cobora in pantofi si i se scurgea afara prin tocuri.Cu toate acestea , ea era o printesa adevarata.

"Ei bine , vom afla curand daca este intr-adevar o printesa" , a gandit in sinea ei regina , mama printului.Ea n-a spus nimic cu voce tare , ci s-a dus intr-un dormitor , a dat deoparte toate asternuturile si a asezat pe tablia patului un bob de mazare ; apoi , a asezat peste bobul de mazare 20 de saltele , iar peste saltele a asternut 20 de perne moi din puf.

Dupa aceasta , printesa a fost invitata sa se culce in patul astfel pregatit. Atunci cand a venit dimineata , regina a intrebat-o cum a dormit.



"Ah , foarte rau !" , a raspuns ea."Abia daca am inchis un ochi toata noaptea .Numai cerurile stiu ce o fi fost in pat , pentru ca ma tot impingea si intepa atat de tare incat sunt plina de vanatai pe tot corpul.A fost oribil !"

In acest fel si-au dat seama cu totii ca era o printesa adevarata , pentru ca simtise bobul de mazare prin 20 de saltele si 20 perne moi din puf.

Numai o printesa putea fi atat de sensibila.

Asa ca printul a luat-o de sotie , intrucat stia ca are de a face cu o adevarata printesa. Bobul de mazare a fost asezat intr-un muzeu unde mai poate fi inca vazut , daca nu cumva l-o fi furat careva.

Asa se incheie povestea noastra , o poveste cu totul si cu totul adevarata.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Soarecele si pisica , fabula de Grigore Alexandrescu


Un soarece de neam , si anume Raton ,
Ce fusese crescut sub pat la pension ,
Si care , la sfarsit , dupa un nobil plan ,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan ,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici ,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton indata s-a gatit
Sa o ia la picior , nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi , cu ochii in pamant ,
Cu capu-ntre urechi , cu un aer de sfant ,
Incepu a striga : "De ce fugi , domnul meu ?
Nu cumva iti fac rau ? Nu cumva te gonesc ?
Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump , o stie Dumnezeu !
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei ,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei ;
Dar eu nu sunt cum crezi , caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc , de vreti un ajutor .
Eu carne nu mananc ; ba inca socotesc ,
De va vrea Dumnezeu , sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant , Raton induplecat ,
Vazand ca Dumnezeu de martor a fost luat ,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni ,
Cu neamul soricesc a se-mprieteni .
Il duse pe la toti , si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocu le da .
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii !
Caci soarecii cred mult la fisionomii ,
S-a acestui strain atat de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.
Dar intr-o zi , cand toti ii detera un bal ,
Dupa ce refuza si limbi , si cascaval ,
Zicand ca e in post si nu poate manca ,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa .
Ce fel de-mbratisari ! Ce fel de sarutat !
Pe cati gura punea ,
Indata ii jertfea ,
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.


Sunday, October 25, 2009

Magarul in piele de leu , fabula de Esop

Un magar a gasit intr-o zi pe crengile unui copac o piele de leu , lasata la uscat de niste vanatori. Magarului ce i-a dat prin minte ? A imbracat pielea de leu peste trupul lui si , astfel mascat , a inceput sa se distreze speriind toate animalele pe care le intalnea in peregrinarile lui.



In cele din urma , a intalnit o vulpe pe care a incercat , de asemenea , sa o bage in sperieti .Vulpea , insa, imediat ce a auzit vocea magarului care incerca sa-l imite pe leu , i-a spus : " Daca nu iti auzeam ragetele , poate ca m-as fi speriat."

Morala : Hainele pot ascunde un prost, dar cuvintele lui il vor da de gol intotdeuna.

Thursday, October 22, 2009

Boul si vitelul , fabula de Grigore Alexandrescu

Un bou ca toti boii , putin la simtire ,
In zilele noastre de soarta-ajutat,
Si decat toti fratii mai cu osebire,
Dobandi-n cireada un post însemnat.



- Un bou in post mare? - Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntampla în oricare loc:
Decat multa minte, stiu ca e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Asa de-a vietii vesela schimbare,
Cum si de mandrie boul stapanit,
Se credea ca este decat toţi mai mare,
Ca cu dansul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea plin de bucurie,
Auzind ca unchiul s-a facut boier,
Ca are clai suma si livezi o mie:
"Ma duc, zise-ndata, nitel fan sa-i cer."

Far-a pierde vreme, vitelul porneste,
Ajunge la unchiu, cearca a intra;
Dar pe loc o sluga vine ÅŸi-l opreste:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supara."

- "Acum doarme? ce fel! pentru-ntaia data
După pranz sa doarma! Obiceiul lui
Era sa nu saza ziua niciodata;
Ast somn nu prea-mi place, si o sa i-o spui."

- Ba sa-ţi cauţi treaba, ca mananci tranteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl stii;
Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,
Primit in casa daca vrei sa fii."

La o mojicie atata de mare
Vitelul raspunde ca va astepta;
Dar unchiu se scoala, pleaca la plimbare,
Pe langă el trece, far-a se uita.

Cu mahnire toate baiatul le vede,
Insa socoteste ca unchiu-a orbit:
Caci fara-ndoiala nu putea crede
Ca buna sa ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi prea de dimineata,
Sa-i gaseasca vreme, la dansul veni:
O sluga, ce-afara il vedea ca-ngheaţa,
Ca sa-i faca bine, de el pomeni.

"Boierule, zise, aÅŸteapta afara
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
- "Cine? a mea ruda? mergi de-l da pe scara.
N-am astfel de rude, si nici voi să-l stiu."

Hansel si Gretel , de fratii Grimm.Poveste (de Halloween) pentru copii

Traia odata , in adancul unei paduri uriase , un taietor de lemne , impreuna cu cei doi copii ai sai , un baietel si o fetita, si cu mama lor vitrega.Pe baiat il chema Hansel , iar pe fetita Gretel.Taietorul de lemne era sarac si isi gasea cu greu de munca , iar atunci cand foametea a cotropit tara nu mai reusit sa isi castige nici macar painea zilnica.Intr-o noapte , pe cand statea in pat fara a dormi si era framantat de gandul la necazurile lui , i-a spus mormaind nevestei sale :
"Ce o sa se intample cu noi ? Cum o mai putem sa ne hranim sarmanii nostri copii daca nu putem sa gasim de-ale gurii nici macar pentru noi doi ? "

"Iti spun eu cum sa facem , barbate," i-a raspuns sotia ."Maine dimineata , in zori , vom lua copii cu noi in padure si ii vom duce in locul unde hatisurile sunt mai dese .Acolo , le vom aprinde un foc ca sa se incalzeasca , le vom da fiecaruia cate un codru de paine si vom pleca spunandu-le ca avem de treaba .Ramasi singuri , ei nu vor mai gasi drumul inapoi catre casa si , in felul asta , vom scapa de ei."
'Nu , femeie ," ii raspunse taietorul , "Nu voi face asta.Cum as putea sa imi parasesc copiii, lasandu-i in mijlocul padurii? In curand , ar iesi din barlogurile lor animalele si i-ar sfasia de vii."
"Of, prostule!" ii zise nevasta."Atunci vor muri de foame toti patru.Poti sa pregatesti de pe acum scandurile pentru sicriele noastre."Femeia a continuat sa il bata la cap si nu l-a lasat in pace pana cand acesta nu i-a raspuns ca ii va face pe plac.
"Sa stii , insa , ca imi pare tare rau pentru copii" , i-a spus barbatul.

Pentru ca nu puteau sa doarma din pricina foamei , fetita si baietelul au auzit tot ce au vorbit mama lor vitrega si tatal lor.
Gretel a inceput sa planga cu lacrimi amare si i-a zis lui Hansel :" Vai , suntem pierduti.S-a terminat cu noi."
"Stai linistita , Gretel, " i-a raspuns Hansel , "nu te teme , caci voi gasi eu o cale sa ne descurcam."
Atunci cand tatal lor si mama vitrega au adormit , Hansel s-a ridicat din pat , a imbracat o hainuta , s-a dus la usa casei si a deschis-o cu grija.Afara , luna lumina cu putere , iar pietricelele albe din fata casei straluceau asemenea unor banuti de argint.Hansel s-a aplecat , a cules cate de multe pietricele incapeau in buzunarul micut al hainei si s-a intors in casa.Atunci cand a ajuns din nou in pat , i-a spus lui Gretel :"Fii fara grija , draga surioara , si dormi in pace . Dumnezeu nu ne va lasa de izbeliste." Apoi , si-a tras patura peste ochi si a adormit de indata.

Cand s-a crapat de ziua , inainte ca soarele sa se ridice , femeia i-a trezit pe cei doi copii si le-a zis :
"Hei, desteptarea , lenesilor ! Mergem la padure sa adunam lemne de foc." Le-a dat la fiecare cate o bucata de paine si i-a avertizat :"Asta este masa voastra de pranz ! Sa nu o mancati inainte de vreme , caci nu veti mai primi altceva de-ale mancarii."
Pentru ca Hansel avea buzunarul plin cu pietricele , Gretel a pus painea in buzunarul sortului ei.Apoi , au plecat cu totii pe o carare care strabatea padurea .In timp ce mergeau , Hansel arunca , din cand in cand , pe drum , cate o pietricica din buzunar , astfel incat sa recunoasca calea inapoi catre casa.
Atunci cand au ajuns in mijlocul padurii , tatal le-a zis : “Acum , copii , adunati niste vreascuri , iar eu va voi face un foc care sa va incalzesca."
Hansel si Gretel au adunat o multime de crengi si crengute , pana au facut o gramada inalta cat un delusor.
Tatal a dat foc lemnelor , iar atunci cand acestea au inceput sa arda cu putere , femeia le-a spus copiilor :
"Asezati-va langa foc si odihniti-va .Eu si cu tatal vostru vom merge in padure sa mai taiem niste lemne.Cand vom termina , ne vom intoarce si vom pleca cu totii spre casa."

Hansel si Gretel s-au ghemuit langa foc , iar atunci cand a venit vremea pranzului , si-a mancat fiecare bucata lui de paine . Din cand in cand , rasunau loviturile toporului tatalui lor , asa ca erau siguri ca acesta trebuia sa fie prin apropiere.Zgomotele pe care le auzeau nu erau , insa , facute de topor , ci de o creanga pe care tatal lor o legase de un copac ; creanga era miscata de vant incolo si incoace si se lovea de trunchiul copacului.
Trecuse multa vreme de cand stateau langa foc , si , molesiti de caldura , au inchis ochii si au adormit.Cand , in cele din urma s-au trezit , o noapte intunecata cuprinsese padurea.
Gretel a inceput sa planga , spunand :"Cum o sa mai iesim noi din padurea asta plina de bezna ?"
Hansel , a linistit-o , insa , zicandu-i :" Mai asteapta putin , sa rasara luna si vom gasi cu usurinta drumul inapoi catre casa."
Atunci cand luna a aparut pe cer , Hansel si-a luat de mana micuta surioara si au inceput sa mearga pe urma pietricelelor care straluceau asemenea unor banuti de argint si le aratau drumul catre casa.
Cei doi au mers prin padure toata noaptea si au ajuns acasa abia atunci cand au aparut zorile.
Au batut la usa , iar mama vitrega , careia nu ii venea sa creada ca ii vede bine si sanatosi, s-a rastit la ei :”Hei , copii obraznici , ati dormit toata noaptea in padure ? Credeam ca nu o sa va mai intoarceti vreodata.”
Tatal , insa , era fericit , pentru ca inima ii fusese impovarata atunci cand ii parasise in padure.

Dupa o vreme , din nou s-a abatut foametea asupra acelor locuri si copii au auzit-o iarasi pe mama vitrega vorbindu-i noaptea tatalui lor :
“ Ni s-a terminat toata mancarea .Ne-a mai ramas numai jumatate de paine si gata , ramanem fara nimic in casa.Copiii trebuie sa plece ! De data asta , ii vom duce si mai departe in padure , asa incat sa nu mai gaseasca drumul inapoi spre casa.Nu exista nici un alt mijloc ca sa supravietuim.”
Barbatul se gandea , totusi , cu inima indoita :”Ar fi mai bine daca am imparti si ultima imbucatura de mancare cu copii.”
Femeia nu voia , insa , sa asculte ce avea el de spus , si continua , intr-una , sa il bata la cap.Cine a pronuntat litera A , ajunge sa spuna si litera B , astfel incat , daca tatal se daduse batut intaia data , a trebuit sa o faca si a doua oara.

Copii au stat treji si au ascultat cearta dintre cei doi adulti.Atunci tatal si nevasta lui au adormit , Hansel a vrut sa iasa din nou afara pentru a aduna pietricele din fata casei , insa mama vitrega incuiase de asta data usa.
Cu toate acestea , el si-a consolat sora , spunandu-i :
“Nu mai plange , Gretel , culca-te linistita , pentru ca Dumnezeu ne va ajuta.”



Dimineata devreme , femeia i-a scos din pat pe copii si le-a dat ultima bucata de paine , care era mult mai mica decat data trecuta.Cand au pornit sa mearga prin padure , Hansel si-a faramitat painea pe care o tinea in buzunar si a inceput arunce pe drum bucatele din ea , pana cand nu i-a mai ramas nici o faramitura.
Femeia si taietorul de lemne i-au condus pe copii departe , departe in padure , prin locuri in care nu ajunsesera niciodata.Apoi, din nou a fost aprins un foc mare , iar mama vitrega le-a spus :
“ Asezati-va aici , copii, si atunci cand va ajunge oboseala , trageti un pui de somn.Noi mergem in padure sa mai taiem niste lemne , iar atunci cand terminam o sa trecem pe aici sa va luam acasa,”
Cand s-a facut ora pranzului , Gretel a impartit cu Hansel bucatica ei de paine ( caci baiatul o risipise pe toata pe drumul prin padure).Apoi , cei doi copii au cazut prada somnului .
Se facuse seara de-acum , si nimeni venise sa ii duca acasa.
Copii s-au trezit atunci cand noaptea cuprinsese cu totul padurea , iar Hansel a linistit-o pe sora lui , zicandu-i:
“Asteapta putin , Gretel , pana cand rasare luna .Atunci vom putea vedea firimiturile de paine pe care le-am lasat pe drum si ele ne vor arata calea inapoi catre casa.”
Insa , odata cu rasaritul lunii , cei doi nu au mai gasit nici o firimitura , pentru ca miile de pasari care locuiau in padure le ciugulisera pe toate.
Hansel i-a zis , totusi , lui Gretel :
“ Vom gasi noi , pana la urma , drumul spre casa.”

Copii n-au reusit, insa , sa il descopere.Au ratacit prin padure toata noaptea si ziua urmatoare , de dimineata pana seara , dar n-au gasit nici o poteca care sa-i scoata afara din padure.Amadoi erau tare flamanzi, intrucat nu mancasera decat cateva mure gasite pe pamant.Oboseala ii coplesise atat de mult incat picioarele nu ii puteau purta mai departe , asa ca s-au asezat pe jos , la radacina unui copac si au adormit.
Trecusera deja trei dimineti de cand parasisera casa tatalui lor.Au incercat iarasi si iarasi sa gaseasca o carare , dar nu faceau altceva decat sa se afunde si mai mult in padure.Daca nu primeau ajutor cat mai repede , erau condamnati sa moara de foame si oboseala.Atunci cand s-a facut miezul zilei , au zarit o frumoasa pasare , alba ca zapada , care si-a deschis aripile si a inceput sa zboare in fata lor .Ei au urmat-o si , in curand , au vazut o casuta pe al carei acoperis se asezase pasarea cea alba.Atunci cand s-au apropiat de mica casa , au descoperit ca era alcatuita din din paine acoperita cu turta dulce , iar geamurile erau facute din zahar transparent.
“Hei , avem de treaba aici “ , a spus Hansel.”Vom avea o masa imbelsugata .Eu voi manca o bucatica de acoperis , iar tu , Gretel , te poti servi dintr-o fereastra , care are un gust de o dulceata nemaipomenita.”
Hansel a a intins mana si a rupt o bucatica din acoperis ca sa vada ce gust are , iar Gretel s-a aplecat catre fereastra si a ciugulit niste zahar.
Dinlauntrul casutei s-a auzit o voce slaba :
“Rupeti , luati , mestecati.Cine rupe din casuta mea ?”
Copiii au raspuns :
”Vantul , doar vantul.Vantul din ceruri.”
Si au continuat sa manance.
Hansel , care era de parere ca acoperisul avea un gust foarte bun , a mai rupt o bucatica din el , iar Gretel a scos cu totul , dintr-un perete , un mic geam rotund , s-a asezat pe pamant si s-a apucat sa il manance.




Dintr-o data , usa casei s-a deschis si o femeie foarte , foarte batrana , care se sprijinea in carje , a pasit incetisor afara .
Gretel s-a speriat asa de tare incat a scapat din maini geamul din zahar.
Batrana doamna a dat din cap , cu ingaduinta, si a spus :”Vai , dragi copii, cum ati ajuns aici ? Veniti inauntru si stati cu mine.Nu vi se va intampla nimic rau.”
Ea i-a luat de mana, i-a condus in interiorul micutei sale case si le-a asezat pe masa o multime de bunatati : lapte si prajiturele cu zahar , mere si nuci.Dupa aceea , batranica a pus asternuturi albe , curate , pe doua patuturi , iar Hansel si Gretel s-a asezat in ele , simtindu-se ca si cum ar fi fost in rai.
Batrana doamna parea sa fie atat de buna …In realitate , ea era , insa , o vrajitoare rea , care construise casuta din turta dulce pentru a-i momi pe copii sa vina la ea.
Dimineata devreme , inainte sa se trezeasca Hansel si Gretel , cotoroanta era deja in picioare .Batranica i-a privit cum dorm, aratand atat de dragalasi cu obrajii lor rosii si rotofei , si a murmurat catre ea insasi :” Voi avea parte de un pranz pe cinste.”
Apoi , l-a insfacat pe Hansel din patut , l-a dus afara , l-a bagat intr-un cotet si l-a inchis in spatele unei usi cu gratii din fier.Putea sa tipe baietelul cat de tare isi dorea ; nimeni nu avea cum sa ii vina in ajutor.Dupa aceea , vrajitoarea s-a dus la Gretel , a scuturat-o de umeri pana s-a trezit si i-a strigat :”Desteptarea , leneso ! Du-te si adu niste apa si gateste ceva bun pentru fratiorul tau .L-am pus in cotet , afara , si acolo va sta pana se va ingrasa ca un purcelus.Cand va ajunge destul de rotunjor , il voi manca.”
Gretel a inceput sa lacrimeze , dar era in zadar ; trebuia sa faca ceea ce ii spunea vrajitoarea.
O mancare gustoasa a fost gatita pentru Hansel , iar Gretel nu a primit decat niste coji de raci.

In fiecare dimineata , cotoroanta se furisa , schiopatand , langa cotetul de afara si se rastea :”Hansel , scoate un deget afara , sa-l pipai ca sa vad cat de gras te-ai facut .”Hansel insa , istet cum era , strecura printre gratii un oscior subtirel pe care il gasise in cotet .Vrajitoarea , oarba ca un liliac , il pipaia crezand ca este degetul baietelului si se minuna cum de nu se ingrase inca Hansel.Dupa ce au trecut patru saptamani , iar Hansel parea sa fie tot o slabatura , batrana nu a mai putut sa astepte.
“Vino incoace , Gretel” , a zbierat ea catre fetita.”Zboara ca vantul si adu-mi niste apa.Fie Hansel gras sau slab , maine il voi taia si il voi pun in oala , la fiert.”
Vai , fetita era asa de amarata atunci cand s-a dus dupa apa .Lacrimile ii scaldau obrazul , curgand fara incetare.
“Ajuta-ne , Doamne !” , a strigat ea , “ daca am fi fost sfasiati de fiarele din padure , cel putin am fi murit impreuna.”
“Hei , tine-ti vaicarelile pentru tine , ca si-asa nu iti ajuta la nimic ” , a marait cotoroanta.

A doua zi dimineata , Gretel a adus de afara o galeata cu apa si a aprins focul.
“Mai intai il vom coace ca sa il fragezim “ , i-a spus vrajitoarea.”Am incalzit deja cuptorul si am framantat aluatul.”
Apoi , i-a dat un ghiont bietei Gretel , impingand-o catre cuptorul in care focul ardea deja cu flacari lacome.
“Ia baga-te in cuptor si vezi daca s-a incalzit indeajuns ca sa pun aluatul in el.” Vicleana cotoroanta avea de gand ca , de indata ce Gretel era inauntrul cuptorului , sa inchida usa acestuia si sa o puna la copt , ca sa o manance si pe ea.
Gretel , insa , si-a dat seama ce clocea vrajitoarea in mintea ei , asa ca i-a spus :”Nu stiu cum sa fac asta .N-am intrat niciodata intr-un cuptor.”
“Gasca prostanaca ce esti” , i-a zis cotoroanta.”Usa este indeajuns de mare .Uite , daca o deschid , chiar si eu pot sa intru inlauntru.”Spunand cuvintele astea , ea a sontocait catre cuptor si si-a bagat capul in el.Gretel atata astepta ! A impins-o cu putere pe babornita in cuptor si a inchis repede usa de fier dupa ea .Vrajitoarea , prinsa in propria ei capcana , a inceput sa zbiere si sa blesteme .Vaietele ei s-au auzit din ce in ce mai slab , pe masura ce focul ii taia suflarea , o cocea si o perpelea in chinurile iadului.

Apoi , Gretel a fugit , iute ca vantul , pana la Hansel , a deschis zavorul cotetului si i-a strigat :”Hansel , suntem salvati! Batrana vrajitoare a murit.”
Hansel a tasnit afara din cotet ca o pasare dintr-o colivie si cei doi copii , fericiti la culme , au inceput sa danseze , sa se imbratiseze si sa se sarute unul pe celalalt. Pentru ca nu mai aveau de ce sa se teama de cotoroanta , cei doi au intrat in casuta si s-au pus pe cotrobait.In toate ungherele erau cufere pline de perle , pietre pretioase si bijuterii !
“Hei , astea sunt mai bune decat pietricelele albe ! , a zis Hansel. , in timp ce isi umplea buzunarele cu ele.”Voi lua si eu cateva “ a spus Gretel , si si-a indesat buzunarul sortului cu perle si bijuterii.

“Ar fi mai bine sa plecam acum “ , a zis Hansel.”Trebuie sa iesim din padurea vrajitoarei.” Zis si facut.Cei doi si-au luat picioarele la spinare si , dupa cateva ore , au ajuns in fata unui lac imens. “Nu putem sa ajungem pe malul celalalt” , a spus Hansel.”Nu vad nici un pod sau vreo punte pe care sa putem trece.”
“Nu sunt nici barci cu care sa poti traversa lacul“ , a zis Gretel .”Hei , uite acolo, pe apa , este o rata alba.Daca o rog frumos , poate ca ne trece ea pe malul celalalt.”
“ Rata , rata , ratisoara , uita-te la mine !
Nu vezi ca Hansel si Gretel te-asteapta pe tine ?
Nu este nici pod , nici o punte nu e la vedere .
Ne treci tu apa, in spate , de ai vrere ?”
Rata a venit catre mal , Hansel s-a urcat in spatele ei si i-a spus surioarei lui sa se aseze langa el.
“Nu , nu este bine “ , i-a zis Gretel.”Suntem prea grei pentru micuta rata.Mai bine , sa ne treaca pe rand catre celalalt mal.”

Intelegatoare , buna rata a facut intocmai .Dupa ce s-au vazut cu bine dincolo de lac , cei doi au mers scurta vreme si au ajuns intr-un loc pe care il cunosteau bine. Au mai facut cativa pasi si au zarit , in departare , casuta lor draga.
Pe data , au inceput sa alerge cat puteau de repede , au intrat in casa si s-au aruncat in bratele tatalui lor.Bietul taietor de lemne , care se framantase de durere si grija de cand ii parasise pe copii in mijlocul padurii , era acum in culmea fericirii.Nevasta lui , mama vitrega cea plina de venin , murise de de inima rea.
Gretel a inceput sa scoata din buzunarul sortului perlele si pietrele pretioase si le-a asezat podeaua casei.Hansel , la randul lui , si-a desertat buzunarele pline si a pus pietrele lui pretioase langa cele ale surorii sale.Stralucirea bijuteriilor iti lua ochii , iar tatalui nu ii venea sa isi creada ochilor.Grijile si nevoile nu aveau ce sa mai caute in casa lor.
Cei trei au trait fericiti si s-au bucurat de iubire si bogatie pana in vecii vecilor.

Povestea mea pan-aici se intinde .
Hei , uite , sub masa-i pitit un soricel !
Care din voi este iute si-l prinde ,
O caciula din blana sa–si faca din el !

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009


Te mai poate interesa :

"Batrana Vrajitoare" , de fratii Grimm.O poveste de Halloween pentru copii

Wednesday, October 21, 2009

Greierele si furnica , fabula de Jean de La Fontaine

Petrecuse cu chitara
toata vara.

Insa iata ca-ntr-o zi
cand vifornita porni,
Greierele se trezi
fara musca , fara rama,
fara umbra de farama.



Ce sa faca?…Hai sa ceara
la Furnica, pan’ la vara,
niscai boabe de secara.
-“Pe cuvant de lighioana,
voi plati cinstit cucoana,
cu dobanzi, cu tot ce vrei!…”
Dar Furnica, harnica,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnica
si-i raspunde cam rastit:
-Astă-vara ce-ai patit?
-Daca nu e cu banat.
zi ÅŸi noapte am cantat
pentru mine, pentru toti…
-„Joaca astazi daca poti!”

Tuesday, October 20, 2009

Gand armonios

Sa stii ca te-am asteptat. Ma bucur ca ai aparut. Inca ai ramas asa cum mi te-am imaginat. Ti-ai pastrat personalitatea unica. Aroma ta, precum a unui parfum fin, reflecta starea ta de spirit si capteaza esenta sufletului tau.

Asteptarea nu a fost in zadar, prezenta ta merita ca toate gandurile si actiunile mele sa aibe un singur punct la infinit: tu!

Ziua in care soarele a cazut din cer

Intr-o zi insorita de vara , matusica Maria isi plimba catelusul , Rex , pe plaja de langa casuta ei de la mare.Era o zi frumoasa si matusica Maria se bucura de caldura soarelui care ii incalzea spatele si ceafa si se minuna cat de frumoase erau culorile din jur sub lumina stralucitoare a soarelui.Marea arata atat de verde , cerul atat de albastru , nisipul atat de galben , iar macii din imprejurimi atat de rosii !

Dintr-o data , matusica Maria a simtit cum o trece un fior de racoare si a observat ca , in jurul ei , culorile incepusera sa isi piarda stralucirea.
Si-a ridicat privirea si a observat ca soarele nu mai ardea la fel de tare ca de obicei.Putin cate putin , el s-a schimbat din galben in portocaliu , apoi in rosu si, in cele din urma , a capatat o culoare maronie.Dintr-o data soarele a inceput sa cada .La inceput incetisor , apoi din ce in ce mai repede.
Inainte sa isi dea seama ce se intampla , s-a auzit o bubuitura si ceva a cazut pe pamant chiar in fata ei. Arata ca o minge de fotbal uriasa , de culoarea namolului.Matusica Maria se minuna , intrebandu-se ce ar putea fi cand, intr-o clipa , intelese ca era chiar soarele.
Rex incepuse deja sa il miroase , curios , dand tarcoale misteriosului obiect , dar matusica i-a spus sa stea deoparte.Matusica Maria a privit cu o mai mare atentie si , spre surpriza ei, si-a dat seama ca soarele avea doi ochi , doua urechi , un nas si o gura.Soarele o privea cu o tristete asa de mare incat matusica Maria nu a putut sa nu simta parere de rau pentru el.
"Esti bine ? Pot sa te ajut cu ceva ?" a intrebat ea cu bunatate.
Soarele i-a raspuns cu o voce adanca :
"Nu ma simt prea bine.Azi dimineata ma simteam in plina forma pe cer , dar apoi a inceput sa ma doara capul si sa ma ajunga oboseala , asa ca n-am mai putut straluci deloc.Nici macar n-am mai putut sa raman pe cer."

"Ce-ar fi sa vii cu mine pana la casuta mea ? , i-a propus matusica Maria."Uite, daca o luam pe aleea asta ajungem imediat."Soarele a acceptata invitatia ei amabila si, rotindu-se incetisor , a mers cu matusica Maria pana la intrarea in casa ei , unde , desi si-a supt burta , abia a reusit sa intre pe usa.
"Ia loc , te rog" , i-a spus matusica Maria."Vrei sa-ti aduc ceva sa mananci sau sa bei ?"
"Nu , multumesc " , i-a raspuns soarele."Atata doar ca ma simt foarte obosit.Ai cumva vreun loc in care sa ma odihnesc putin ?"
Matusica Maria l-a condus pe scari , in camera de oaspeti , si i-a zis :
" Stai culcat pana cand te vei simti mai bine.Daca ai nevoie de ceva , striga-ma si voi veni indata".
Matusica Maria si Rex au coborat scarile si s-au asezat pe o canapea , uitandu-se cu ingrijorare unul la celalalt.Ce s-ar putea intampla daca soarele nu ar mai straluci vreodata ? Va deveni oare lumea , pentru totdeuna , un loc rece , intunecat si inspaimantator ?

Doua ore mai tarziu , matusica Maria si-a luat inima in dinti si s-a dus sa vada ce mai facea soarele.Dupa ce urcat treptele scarii , a batut la usa ."Intra" , s-a auzit un raspuns slab.
"Cum te mai simti ?" a intrebat matusa Maria.
Soarele i-a spus ca se simtea nitel mai bine , insa matusica a putut zari ca el plansese.
"Imi iubesc slujba" , i-a zis soarele."Calatoresc in jurul lumii in fiecare zi si aduc caldura si lumina oamenilor.Cred ca aduc si bucurie , pentru ca oamenii incep intotdeuna sa zambeasca atunci cand sunt deasupra lor.Ma simt atat de fericit cand ii vad pe oameni fericiti in lumina mea aurie.Asta este prima data cand i-am lasat fara razele mele.”
Induiosata , matusa Maria i-a dat o imbratisare .
“Te vei intoarce in curand pe cer , acolo unde iti este locul “ , l-a incurajat ea.”Nu ai vrea sa bei sau sa gusti ceva ?”
“Mi-ar place o cana cu ceai si un biscuit.” i-a raspuns soarele.
Matusa Maria i-a adus o ceasca cu ceai fierbinte si o farfurioara cu biscuiti.Soarele a baut cu pofta din ceai si a terminat de mancat toti biscuitii.In timp ce facea asta , matusica Maria il asculta cu interes povestirile despre cate lucruri vazuse din cer de atata amar de vreme de cand isi avea locul acolo.
“Fii amabila “, i-a spus , apoi, soarele , “ai putea sa ma lasi sa mai dorm putin ? Sper sa fiu cat mai refacut cand va veni dimineata.”

Matusica Maria i-a urat noapte buna si a inchis cu grija usa de la camera de oaspeti,
A doua zi dimineata , soarele s-a trezit devreme , plin de stralucire.I-a marturisit matusii Maria ca se simtea mult mai bine si i-a multumit pentru bunatatea ei.
“Ei , nu a fost nici un deranj” , i-a raspuns matusica Maria .”Noi , cei de aici , de pe pamant trebuie sa iti multumim pentru ceea ce faci pentru noi.”
“Cu placere” , i-a zis soarele.”Ma intrebam… Ii vad adesea pe oameni mancand la micul dejun oua si slanina..Pare sa le placa asa de mult…Ma intrebam daca…”
Soarelui ii era rusine sa ceara , dar matusica Maria a ghicit ce isi dorea .
“Vrei sa gusti niste oua cu slanina ?” , l-a intrebat ea.
“ Mi-ar placea tare mult” , i-a spus cu un ras zglobiu soarele.
Matusica Maria a gatit de indata un mic dejun urias cu oua , slanina , carnati , rosii , ciuperci si paine prajita.
Soarele a mancat o multime , cu pofta , si a dat gata patru cani cu ceai.
“Multumesc inca o data “ , i-a zis soarele , “acum trebuie sa plec.”
Afara era o dimineata friguroasa si cenusie.Rex si matusica Maria l-au condus pana in gradina din fata casei.
“La revedere “ , i-au spus cei doi soarelui.

Soarele era acum atat de stralucitor acum incat nu il mai puteai privi fara sa te doara ochii.El a facut o saritura in sus , apoi inca una , iar la cel de-al treile salt a inceput sa se ridice in vazduh , din ce in ce mai repede , pana cand si-a reluat locul lui obisnuit din cer si a inceput sa lumineze din nou deasupra pamantului.
Chiar atunci a trecut pe strada un vecin .
“Hei , ce vreme schimbatoare !” , a exclamat el.
“Intr-adevar”, i-a spus matusica Maria , “ dar cred ca , pana la urma , va fi o zi foarte frumoasa !”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Monday, October 19, 2009

Paris, je t'aime!


Mai ieri parca am scris un post despre Paris, despre cat e de fascinant si despre cat de mult mi-as dori sa ma reintorc, iar dorinta mi se poate indeplini datorita RFI Romania. Ce e RFI? RFI România este filiala postului public francez Radio France Internationale, radio de actualitati 24h/24h, care emite la Bucuresti din 1992. Astfel ei organizeaza un concurs, care are ca premiu un week-end prelungit în doi la Paris, in intervalul 26-29 noiembrie.
Ideea principala a concursului e de a asculta radioului sau a vizita situl oficial si ati da seama care sunt cuvintele cheie ale zilei.
Finalitatea concursului va fi in 16 noiembrie, cand realizatoarea programului „Zebra” va selecta trei mailuri finaliste din totalul mailurilor primite si se va organiza o tragere la sorti. Premiul 1 castiga weekendul la Paris, iar celelalte 2 locuri vor primi premii speciale. Asa ca nu uita sa accesezi pagina oficiala a concursului, pentru a afla mai multe informatii si pentru a fi pe deplin pregatit odata cu inceperea concursului.

Sunday, October 18, 2009

BATRANA VRAJITOARE , de fratii Grimm.Poveste de Halloween

A fost odata ca niciodata o fetita foarte incapatanata , care nu ii asculta niciodata pe parintii ei , asa incat , cum ar fi putut ea sa ajunga sa fie cu adevarat fericita ? Intr-o zi , ea le-a spus taticului si mamicii ei : " Vai , am auzit atatea despre batrana vrajitoare incat vreau sa ma duc sa o vizitez.Oamenii povestesc ca este o batranica minunata , care are nenumarate lucruri magice in casa ei si sunt tare curioasa sa le vad ."

Parintii fetitei au oprit-o , insa , sa se duca intr-acolo , spunandu-i :" Vrajitoarea este o batrana rea , pacatoasa , care face o multime de lucruri necurate .Daca te duci la ea , nu vei mai fi copilul nostru niciodata !"

Fetita nu a ascultat insa spusele parintilor ei si a plecat direct catre casa vrajitoarei.Atunci cand a ajuns acolo , batrana a intrebat-o :

"Vai , dar de ce esti asa de palida ?"

"Ah ," raspunse fetita, tremurand din toate incheieturile , "sunt infricosata de ceea ce am vazut adineauri ".

"Si ce anume ai vazut?" , a continuat sa o intrebe batrana vrajitoare.

"Am zarit la usa ta un om negru din cap pana in picioare."

"Vai, dar acela nu era decat un miner " , a linistit-o vrajitoarea.

"Apoi, am vazut un om care era cu totul si cu totul cenusiu ."

"Ha, ha, ha , acela era un alergator acoperit de praf" , i-a raspuns batrana.

"Si ... si dupa aceea , am zarit un om cu toata pielea rosie ca sangele."

" Vai , vai , acela nu era decat un macelar", i-a zis vrajitoarea.

"Cel mai mult m-a inspaimantat , insa, altceva" , a continuat fetita , " atunci cand m-am uitat prin fereastra ta si nu te-am vazut pe tine , ci o creatura cu un cap fioros , ingrozitor."

"Atunci inseamna ca ai vazut-o pe vrajitoare asa cum arata ea cu adevarat " , i-a spus batrana."Vai , vai , vai ! Te astept de o groaza de vreme sa imi dai lumina si caldura !"

Nici nu termina bine de spus cuvintele acestea , ca vrajitoarea o si transforma pe fetita intr-un butuc de lemn pe care il arunca de indata pe foc.

Atunci cand butucul se aprinse cu totul , ea se aseza langa vatra si incepu sa isi incalzeasca mainile , spunand :" Ah , ce bine ma simt ! Focul nu a ars asa de vesel de multa , multa vreme !".

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Saturday, October 17, 2009

"Povestea privighetorii" , dupa Hans Christian Andersen



Cu mult , mult timp in urma , atunci cand inca mai existau zane si vrajitoare bune , traia in China un mare imparat care locuia in cel mai frumos palat vazut vreodata pe pamant , construit cu totul si cu totul din cristal.In jurul palatului se gasea cea mai frumoasa gradina din lume , iar dincolo de aceasta se afla o padure cuprinzand cei mai inalti copaci de pe pamant , si dincolo de aceasta padure se gasea un codru adanc si des.In acest codru secular isi avea cuibul o micuta privighetoare.Aceasta maiastra pasare canta atat de frumos incat oricine o auzea nu putea sa se laude ca ar fi vazut sau ascultat un lucru mai minunat.Oameni de pe tot globul veneau sa admire palatul de cristal , gradina nemaivazuta care il inconjura si padurea cu copaci uriasi.Atunci cand se intorceau acasa , acesti oameni scriau carti groase despre tot ceea ce vazusera , dar cu totii, fara nici o exceptie , marturiseau ca "Privighetoarea era deasupra tuturor celorlalte minunatii din China".



In cele din urma , s-a intamplat ca imparatul sa dea peste una din aceste carti si a trimis imediat dupa sambelanul sau.
"Cine este Privighetoarea ?" , a intrebat imparatul."Eu de ce nu am auzit-o vreodata cantand ?"
Sambelanul , un personaj foarte important in palat , i-a raspuns :" Nu cred sa existe o astfel de persoana.Nu am auzit niciodata de numele acesta."
"In cartea asta se spune ca exista o Privighetoare " , ii zise imparatul."Iti poruncesc sa imi aduci aceasta Privighetoare pentru a-mi canta in seara asta !"
Sambelanul a iesit din camera imparatului si a inceput sa ii intrebe pe toti nobilii si inaltele doamne , ba chiar si pe servitori , unde anume putea fi gasita Privighetoarea.Nimeni dintre ei nu auzise insa vreodata de dansa.Asa ca sambelanul a facut cale intoarsa la stapanul sau si i-a spus "Nu exista nimeni cu numele de Privighetoare."
Imparatul , insa, maniat la culme , i-a raspuns :"In cartea asta scrie ca Privighetoarea exista si daca nu mi-o vei aduce sa imi cante in seara asta voi calca in picioare toata curtea, imediat dupa ce voi cina."
Sambelanul , desigur , nu isi dorea sa fie calcat in picioare , astfel incat a alergat inapoi in palat si a intrebat despre Privighetoare pe oricine ii iesea in cale.Dupa multe cautari , o fetita care lucra ca ajutoare in bucatarie i-a dat , in sfarsit , un raspuns :"Ah, dar eu o cunosc foarte bine pe Privighetoare.In fiecare seara , atunci cand plec sa duc ramasite de-ale mancarii din bucatarie mamei mele , care locuieste in codrul de dincolo de padurea inalta , aud cantecul Privighetorii."

Sambelanul i-a cerut , atunci, micutei bucatarese sa il conduca catre salasul Privighetorii.Zis si facut.Fetita a luat-o inainte, urmata de sambelan , dar si de nobili si inaltele lor doamne.Dupa ce au mers o bucata de drum , ei au auzit mugetul unei vaci.
"Vai" , au exclamat nobilii si inaltele lor doamne , "aceasta trebuie sa fie Privighetoarea ! Ce voce profunda pentru o creatura atat de mica !"
"Oh, nu , " le-a raspuns fetita , "aceasta nu este decat o vaca care mugeste".
Putin mai departe , cand treceau pe langa o balta , s-au facut auzite oracaiturile voioase ale unor unor broaste .
"Desigur aceasta este Privighetoarea" , au zis nobilii si inaltele lor doamne , " vai , vocea aceasta suna intr-adevar precum clopotele unei biserici!"
"Oh nu " , le-a spus fetita , "nu sunt decat niste broaste care oracaie".
In cele din urma , intreg alaiul a ajuns in codrul in care traia Privighetoarea."Ssst !" , a soptit fetita , " va incepe curand sa cante".Si , intr-adevar, in cateva clipe Privighetoarea si -a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat oricine ar fi putut jura ca n-a auzit vreodata ceva mai minunat.
“Vai , vai” , au spus curtenii , “suna foarte placut ;chiar este in stare acea micuta pasare cenusie sa scoata toate aceste sunete ? Penele ei sunt atat de lipsite de stralucire de parca i-ar fi disparut orice culoare datorita fricii fata de noi.”
Sambelanul i-a cerut micutei privighetori sa vina la palat si sa cante pentru imparat. Privighetoarea i- a raspuns , insa, ca ea poate canta cu o mai mare frumusete numai atunci cand este in mijlocul padurii ei .Dar , pentru ca era plina de bunatate si atentie fata de cei din jurul ei ,ea a mers , in cele din urma , impreuna cu curtenii si sambelanul , la palat.

In acea seara palatul a fost impodobit cu cele mai frumoase flori pe care si le poate imagina cineva , si cu o multime de clopotele din argint , care clincheteau atunci cand le atingea vantul , si cu sute si sute de lumanari, care straluceau precum minuscule stele.In marea sala a palatului fusese adusa pentru privighetoare o crenguta din aur , asezata chiar langa tronul imparatului.



Cand toata lumea s-a adunat in marea sala , imparatul i-a cerut privighetorii sa cante.Mica pasare si-a umplut pieptul cu aer si si-a inceput concertul.Ea a cantat atat de frumos incat ochii imparatului s-au umplut cu lacrimi.Si, dupa cum se stie, imparatii nu isi permit prea usor sa planga.Asa ca el i-a cerut privighetorii sa cante inca o data , iar cu acest prilej , cantecul ei a fost atat de minunat incat lacrimile nu numai ca au umplut ochii imparatului , ci au curs suvoaie pe obrajii lui.A fost un succes extraordinar.Toti cei de fata au rugat-o pe privighetoare sa cante odata , si inca odata , pana cand imparatul a spus ca privighetorii trebuie sa i se acorde titlul de “Cantareata sefa a curtii”.Urma sa i se dea o crenguta de aur chiar langa patul imparatului , o colivie cu totul si cu totul din aur si i se permitea sa plece din palat de doua ori pe zi.De asemenea , 12 servitori trebuiau sa aiba grija de ea , si sa o insoteasca atunci cand parasea palatul , fiecare din cei 12 servitori trebuind sa tina cate un capat al unei franghii de matase care sa fie legata de unul din picioarele bietei privighetori.Dupa cum se vede, nu era prea distractiv pentru ea sa iasa in lume.




Multa , multa vreme a cantat privighetoarea imparatului si curtii sale , iar cantecul ei era atat de admirat incat toate nobilele doamne incercau sa o imite ; ele isi turnau apa in gura si apoi scoteau mici sunete precum : “ glu-glu-glu”. Atunci cand curtenii se intalneau prin salile palatului , ei obisnuiau acum sa se salute in felul urmatorul : unul din ei spunea “pri” , iar celalalt ii raspundea “vighetoare”.

Intr-una din zile , imparatul a primit o multime de pachete cu daruri , pe unul din ele fiind scris “Privighetoarea”.Inauntrul acestui colet era o pasare artificiala , aratand asemanator cu o privighetoare , dar facuta din aur , argint , rubine , smaralde si diamante.Avea si o cheita , care atunci cand era invartita facea sa se auda o melodie de vals si , in acelasi timp, facea ca pasarea mecanica sa isi miste in sus si in jos micuta ei coada.Toti curtenii erau incantati de muzica cantata de noua privighetoare.Ei au invartit cheita o data si inca o data , ascultand aceeasi melodie de 33 de ori la rand , fara a se satura de ea .Ar fi pus-o sa cante si a treizecisipatra oara , dar imparatul i-a oprit , spunandu-le :”Acum vreau sa ascult adevarata privighetoare”.



Atunci , insa , cand au cautat-o pe micuta , reala privighetoare , nu au reusit sa ii dea de urma ! Vazand ca toata lumea era ocupata sa asculte pasarea mecanica , ea profitase de aceasta sansa si zburase pe fereastra inapoi in padurea ei draga.
“Ce pasare rea , nerecunoscatoare !” , au ocarat-o lorzii si nobilele lor doamne.”Oricum , nu conteaza , noua privighetoare este la fel de buna ca si ea !”

Asa s-a facut ca privighetoarea mecanica a primit crenguta de aur a adevaratei privighetori , iar imparatul , in fiecare noapte , ii invartea cheita si asculta acordurile valsului cantat de ea.Oamenilor de la curte le placea mai mult noua pasare pentru ca puteau sa ii imite prin fluieraturi cantecul , lucru care nu era posibil cu adevarata privighetoare.

Cam dupa un an de la sosirea pasarii mecanice , in timp ce imparatul ii asculta melodia de vals , s-a auzit deodata un zbarnait si un bazait inlauntrul privighetorii , si muzica s-a oprit.Imparatul a trimis indata dupa doctorul sau , dar acesta n-a fost in stare sa faca nimic.L-a adus apoi pe ceasornicar , dar dupa ce a surubarit pe ici-colo, a zis si el ca nu este in stare sa repare mecanismul privighetorii.Nu se mai putea face nimic.Singurul lucru posibil era sa ca pasarea mecanica sa fie peticita cat de cat ca sa cante o data pe an , dar chiar si atunci cantecul i se auzea tremurat si sovaitor.Cu toate acestea , imparatul a continuat sa tina privighetoarea mecanica pe crenguta din aur din camera lui.

Multa vreme a trecut dupa acestea , imparatul s-a imbolnavit foarte , foarte tare , atat de tare incat toata lumea se astepta sa moara.Atunci cand curtenii au fost siguri ca nu o mai duce mult , si-au ales un nou imparat si au continuat sa astepte ca cel vechi sa moara.Bietul imparat , cu tot trupul ca de gheata si palid la fata , zacea in marele sau pat , inconjurat cu draperii de catifea si lumanari inalte.Era singur-singurel , pentru ca totii curtenii se dusesera sa il felicite pe noul imparat , iar servitorii plecasera impreuna cu ei.

Trezit din somnul sau zbuciumat , imparatul a simtit o mare greutate pe piept.Si-a deschis ochii si a vazut ca de vina era Moartea , care se asezase pe inima lui.Moartea isi pusese pe cap coroana de aur a imparatului , purta intr-una din maini sceptrul sau de aur , iar in cealalta mana , steagul sau de matase.Astfel impopotonata , Moartea se uita la imparat cu uriasii ei ochi goi.



Camera era plina de umbre , fantome care , fiecare in parte, avea o alta fata. Oriunde isi indrepta privirea, imparatul dadea numai peste aceste fete. Unele in ele erau foarte , foarte urate , iar altele , frumoase si incantatoare. De fapt, aceste fete erau toate lucrurile , bune si rele , facute de imparat de-a lungul vietii .Pe masura ce le privea , fetele au inceput sa ii sopteasca.Ele ii spuneau : “ Iti amintesti de lucrul acesta ?” , “Dar fapta asta ti-o amintesti ?” Imparatul si-a adus aminte de atat de multe lucruri incat a inceput sa strige din toate puterile :” Hei , aduceti toba cea mare ! Faceti muzica sa cante tare , cat mai tare , ca sa nu mai aud aceste soapte ingrozitoare !”
Nu era , insa, nimeni prin preajma , care sa poata aduce toba.

Imparatul a inceput , apoi , sa strige :” Hei , tu , micuta privighetoare din aur , poti sa canti pentru mine ? Ti-am dat cadouri din aur si bijuterii si te-am tinut mereu langa mine ; ajuta-ma , te rog , acum !” Nu era , insa, nimeni prin apropiere , care sa invarta cheita pasarii mecanice , astfel incat aceasta nu putea , desigur , sa cante.

Inima imparatului se facea din ce in ce mai rece in locul pe care se asezase moartea , soaptele inspaimantatoare deveneau din ce in ce mai puternice , iar viata imparatului era aproape sfarsita.
Dintr-o data , prin fereastra deschisa s-a auzit un cantec senin , armonios.Cantecul era atat de dulce si de plin de forta incat soaptele au fost alungate pe data.Imparatul a simtit cum i se incalzeste inima si cum sangele incepe din nou sa ii curga prin trup.El a ascultat minunata muzica pana cand lacrimile au inceput sa ii curga pe obraz .Stia ca acest cantec era al adevaratei privighetori, care plecase de al el atunci cand sosise privighetoarea de aur.

Moartea asculta si ea muzica aceea fermecata , iar atunci cand imparatul s-a rugat pentru inca un cantec , Moartea , la randul ei , a spus :” Te rog , privighetoare , canta inca o data !”
“Daca iti cant inca o data , imi vei da coroana de aur a imparatului ?” , a intrebat micuta privighetoare.
“Da” , a raspuns moartea , si , in acest fel , privighetoarea a cumparat cu un cantec coroana imparatului.
“Ah , te rog , continua sa canti , micuta privighetoare” , s-a milogit apoi , din nou , Moartea.
“Imi vei da , pentru un alt cantec , sceptrul imparatului ? , a spus mica cenusie privighetoare.
“Da , ti-l voi da “ , i-a raspuns Moartea si , astfel , micuta privighetoare a cumparat sceptrul imparatului cu un alt cantec. Inca odata Moartea s-a rugat de privighetoare sa ii cante , si, cu acest prilej , privighetoarea a primit steagul de matase al imparatului.Apoi , maiastra pasare si-a continuat concertul , si a dat glas la o multime de cantece , atat de dulci si triste incat Moartea a inceput sa se gandeasca la gradina de langa biserica , locul ei preferat de odihna .Asa ca , in cele din urma , Moartea s-a ridicat de pe inima imparatului si si-a luat zborul pe fereastra catre gradina ei indragita.

Atunci cand Moartea s-a facut nevazuta , imparatul i-a spus micutei privighetoare :” Ah, draga privighetoare , m-ai salvat din ghearele Mortii ! Nu ma parasi inca o data.Stai impreuna cu mine , aseza-te pe crenguta de aur si canta-mi mereu !”
“Nu pot , draga imparate “ , i-a raspuns privighetoarea.”Eu cant cel mai bine atunci cand sunt libera ; nu pot trai in palat.Dar , in fiecare noapte cand vei fi singur , voi veni la fereastra , iti voi canta si iti voi povesti tot ce se intampla in imparatia ta : iti voi spune unde sunt oamenii sarmani pe care trebuie sa ii ajuti , si unde se ascund oamenii rai care trebuie sa fie pedepsiti.Cu o singura conditie , draga imparate : nu trebuie sa ii spui nimanui ca ai o micuta pasare care iti spune tot ce se intampla de-a lungul imparatiei tale.”

Dupa aceasta , privighetoarea si-a luat zborul , iar imparatul , care se simtea acum sanatos si puternic , s-a imbracat cu hainele sale regale si si-a cuprins intr-o mana sceptrul.Iar atunci cand curtenii au intrat in camera lui sa vada daca nu cumva murise, imparatul , cu sabia sa intr-o mana si cu sceptrul in cealalta , i-a intampinat spunandu-le cu tarie in glas :”Buna dimineata ! Si bine v-am regasit , curteni !”


Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009