Cele mai amare lacrimi varsate pe mormintele noastre sunt pentru cuvinte ramase nespuse si fapte ramase neimplinite.
Deci va rog sa va linistiti si sa va gasiti pasii spre zimbete si liniste.
O sa ajungem sa vorbim singuri, fiindca nu va mai fi nimeni sa ne asculte. Iar acum cand toti sunt prezenti si deschisi o lasam moarta pentru ca orgoliul sau indiferenta se vrea a fi mare.
Nu vreau sa fiu o carte deschisa, o floare ce asteapta sa fie denumita sau un sicriu ce asteapta sa fie inchis, ci vreau sa fiu eu cu tine si tu sa fi cu mine. Daca ambii nu sunt prezenti, cineva va avea de suferit si probabil, intr-un posibil viitor, cand tu vei vrea sa imi spui ceva eu nu te voi asculta. Nu voi fi acolo. M-ai alungat prin tacere.
Cu totii cred ca regretam atunci cand esecul s-a instalat ca nu am remediat din timp problema, ca nu am spus ceea ce am avut de spus si ca am lasat ca totul sa curga de la sine.
Viitorul curge, vine, trece, iar daca nu facem nimic pentru a-l ajusta va pluti in deriva. La fel e si cu relatia interumana.
Ma tii in pumn, ma strangi, ma voi strecura precum nisipul printre degete, asa ca tine-ma in palma ...voi ramane acolo. Dar nu ma tine degeaba, apleaca-ti capul si spune-mi cate ceva, canta-mi precum unui bebelus si voi prospera.
Prin vorbele tale ma voi ridica.
Dar nu uita: cateodata nu reusesc sa aud ce spui si te vei intreba de ce, iar intr-un tarziu iti vei da seama ca nu mi-ai spus nimic, iar totul e pierdut.
Fa acum. Nu maine. Fa sa conteze. Azi.
Monday, November 8, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment