Sunday, December 12, 2010

Legenda bradului de Craciun

Traditia bradului de Craciun se presupune ca isi are originea in Germania , la mijlocul secolului VIII d.Chr.Intr-o straveche legenda , se poveste cum misionarul si calugarul benedectin britanic Sfantul Bonifaciu tinea o predica despre nasterea Domnului in mijlocul unui trib de druizi germanici din apropierea localitatii Geismar.Pentru a-i convinge pe pagani ca stejarul nu este un arbore sacru si inviolabil , "apostolul Germaniei" nu a stat mult pe ganduri si , cu lovitura napraznica de secure, a despicat de la radacina un astfel de copac, iar din centrul lui s-a ivit , ca prin minune , un tanar bradut.Sfantul Bonifaciu a avut o revelatie si le-a spus druizilor ca acest pom cu ramuri mereu inverzite indreptate catre ceruri este de fapt arborele sfant , pomul copilului Iisus , simbolizand puritatea noii credinte si promisiunea unei vieti eterne. El i-a sfatuit pe pagani ca , incepand din acel moment, sa ia bradul din mijlocul salbaticiei , sa il aduca in casele lor si sa-l impodobeasca cu darurile simbolice ale dragostei si bunatatii.

Istoria moderna a pomului de Craciun dateaza din Germania secolului XVI .In anul 1561 , in Alasacia , se drecreta cu strictete ca " nici un orasean nu are voie sa detina mai mult de un brad de Craciun , a carui lungime nu trebuie sa depaseasca opt picioare".Ornamentele pomului de Craciun din acea vreme constau din "trandafiri din hartie de diferite culori , mere , biscuiti , poleiala si dulciuri".

Traditia moderna este , de asemeni, legata de arborele paradisului inrodit cu mere , prezent in piesele religioase medievale , decoratiunile simbolizand prescura din ritualul bisericesc. In legenda crestina , se povesteste ca pomul vietii din gradina raiului ar fi fost de fapt un brad. Atunci cand Eva a cules din el fructul oprit , frunzele si florile pomului s-au scuturat , in ramuri neramanand nimic altceva decat tepi. Se spune ca numai in noaptea din ajunul nasterii lui Iisus bradul infloreste din nou , intr-o bogatie de culori asemanatoare podoabelor din pomul de Craciun.

Succesul de care s-a bucurat bradul de Craciun in tarile protestante a fost sporit de o legenda atribuita chiar lui Martin Luther.Se spune ca acesta ar fi asezat pentru intaia oara o lumanare aprinsa intr-un pom de Craciun. Intr-o seara senina de iarna , in vreme ce se indrepta catre casa , compunand in minte o predica , el a fost impresionat de stralucirea stelelor intrezarita printre brazi si a incercat sa refaca acesta scena mirifica in mijlocul familiei , aducand un pom in mijlocul casei si impodobindu-i ramurile cu lumanari aprinse.

Intr-o alta legenda, se povesteste ca in noaptea nasterii copilului Iisus , tot ce este viu, inclusiv flora si fauna , s-a indreptat catre Betleem , aducand daruri de pret.Toti pomii fructiferi, precum maslinul si curmalul si-au oferit drept cadouri fructele, dar bradul , neinzestrat cu nici un dar, a fost impins la pamant si ascuns vederii de imbulzeala celorlalti copaci. Un inger, induiosat de acesta intamplare , a poruncit catorva stele sa coboare pe pamant si le-a asezat in ramurile delicate ale bradului. Aunci cand copilul Iisus a zarit minunatul pom impodobit cu luminite , el a zambit si l-a binecuvantat , proclamand ca acest copac va trebui sa fie intotdeuna ornat cu lumini in prajma Craciunului, astfel incat toti copii sa se bucure de privelistea lui.

Intr-o veche poveste crestina se istoriseste ca atunci cand sfanta familie era urmarita de soldatii lui Irod , o multime de plante s-au oferit sa le dea adapost.Printre acestea s-a aflat si bradul.Intr-un moment in care Maria era prea obosita pentru a-si continua drumul, famila a facut un popas la marginea unei paduri.Un batran si incovoiat brad i-a invitat sa sa se odihneasca inauntrul trunchiului sau , apoi si-a strans ramurile , pastrand astfel famila in siguranta pana cand soldatii au depasit acele locuri. Copilul Iisus a binecuvantat copacul , iar forma micii sale maini a ramas pentru totdeuna imprimata in fructul pomului , in ... conul bradului. Daca un astfel de con este taiat de-a lungul partii sale inalte poti zari urma mainii lui Christos !

Atunci cand crestinismul a ajuns pe taramurile Europei de nord , se spune ca trei personaje reprezentand virtutile crestine au pogorat din ceruri pentru a aseza luminile pe ramurile celui dintai pom de Craciun. Cele trei virtuti, Credinta , Speranta si Caritatea , au cercetat indelung inainte de a gasi un brad la fel de inalt precum speranta , tot atat de maret precum credinta si dragostea , si cu o frumusete aidoma caritatii. Cautarile lor au luat sfarsit in padurile din nord, loc unde au gasit , in cele din urma, copacul potrivit. Aureolat de stralucirea stelelor, acesta a devenit cel dintai pom de Craciun.

In unele tari europene , precum Italia, locul bradului a fost luat de diverse structuri piramidale. De fapt , profilul triunghiular al bradului a fost descris de-a lungul vremii ca simbolizand Sfanta Treime formata din Dumnezeul Tatal , Fiul si Sfantul Duh.

Nu pot incheia fara a preciza ca bradul are totusi o incarcatura simbolica cu mult anterioara crestinismului , fiind o milenara reprezentare a fertilitatii , potentei sexuale si reproducerii. El s-a constituit intr-o parte centrala a sarbatorilor de iarna pagane , fiind asociat cu stravechi idoli si adus in locuinte pentru a fi impodobit cu mere si alte fructe , considerate drept jertfe aduse bradului .Potrivit unor surse, Pomul de Craciun este , de fapt, o reminiscenta a lui "Yggdrasil" , marele arbore al vietii din mitologia norvegiana.


Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2010

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

Legendele si miturile florilor

Oglinda in legende , credinte , superstitii si magie

Bradul / pomul de Craciun in citate , aforisme , maxime

No comments:

Post a Comment