Draga ... ,

Iti scriu in miez de noapte cum fac de obicei cu noi idei si alte trairi pe care le-am descoperit de-a lungul saptamanilor ce au trecut... Nici nu stiu cum sa incep, cum sa fac introducerea celor ce urmeaza sa iti scriu...vai... ti-am scris de atatea ori....asa ca o las balta.



Cu totii avem o cruce de purtat, un razboi de dus, de lupta pentru ceva, pentru noi, pentru viata, pentru viitor si pentru armonie. Am realizat ca marele nostru razboi e cel spiritual, lupta cu noi insine. Fraurile, ocolisurile, armurile si alte cele pe care le purtam in scopul unei bune impresii si a unei conduite de exceptie sunt defapt o parte din noi. Daca eram incapabili si prosti nu stiam de bun simt, de comportament social si de socializare pe diferite categorii. Toate lucrurile care le facem pentru a fi mai buni denota defapt cat suntem noi de dispusi pentru a ne obtine scopul, dar in final acestea sunt lucruri marunte si se concretizeaza cel mult la un respect oferit de restul participantilor in viata noastra.



Marea criza e viata nostra. Ne zbatem pana in ultimul moment sa reusim si ne mintim in caz ca nu am reusit pentru a pleca impacati dincolo si pentru a trece in timpul vietii la alte etape: facultate, job, casnicie si alte cele.



Si tot devagand legat de viata mea am inteles ca unul din scopuri nu e sa trec peste tine, sa te uit si sa te las uitarii ci din moment ce inca esti un reper pentru mine scopul ar fi sa invat de la tine si sa iau lucrurile bune si sa le aplic zilnic in orice privinta.



Imi e foarte greu sa te stiu departe in bratele altcuiva, dar e natural, normal si logic sa fii acolo unde iti e bine. Ieri noapte te-am visat subit, am adormit fara nici un gand la tine, fara nici un gand legat de orice dar totusi mi-ai aparut in vis. Te tineam in brate pe o canapea, ne uitam spre apus si mi-ai zis de doua ori ca ma iubesti: "te iubesc, te iubesc. sa nu uiti." Imi transmiteai o stare euforica dar si trista pentru ca imi dadeai de inteles ca ceva e in neregula. Si in neregula sunt eu pentru ca nu am vrut defapt sa accept ceea ce mi-ai transmit. Inainte sa pleci din bratele mele m-ai sarut, m-ai privit, m-ai imbratisat foarte dragastos, te-ai ridicat si ai plecat. Eram atat de dezamagit ca pleci, ca m-ai parasit si ca m-ai lasat uitarii. Dar tu mi-ai spus defapt ca ma iubesti si abia acum cand sunt treaz realizez ca tu defapt ai plecat pentru ca ma iubesti si pentru ca ai considerat ca e timpul sa ma maturizez si sa nu mai fiu legat de tine.



M-am trezit in noapte si pentru cateva secunde am avut impresia ca totul e real si ca mi s-a intamplat pe bune. M-au dat lacrimile.



Abia acum cred ca inteleg semnificatia ta si a faptului ca ai plecat de langa mine, de langa noi. Ai plecat pentru ca ii momentul meu sa ma depasesc, sa imi duc batalia la bun sfarsit, batalia cu mine.



Poate ca ideologiile ne-au separat, dar iata ca visele ne unesc.



Sunt nostalgic pentru ca lucrurile cele mai bune si mai frumoase din viata nu pot fi vazute sau chiar atinse, acestea trebuind sa fie simtite cu inima.



Iti scriu cu mare pasiune si imi aduc aminte in acest timp ca tot ce am trait e trait si ramane doar o amintire, iar amintirea ta e cel mai de pret lucru pe care il am in momentul actual.



Nu ma intereseaza banii, nu ma intereseaza faima, nu ma intereseaza realizarile materiale si nici implinirile superficiale, dar in schimb ma intereseaza sa fiu impacat cu mine, sa fiu impacat cu tine, sa fiu impacat cu greselile pe care le-am facut si sa imi adun incredere si optimism ca pe viitor cuvintele nespuse nu ma vor mai bantui pentru ca le voi spune.



Si in final te intreb draga mea...linistea care suna a tine o voi gasi oare?



Si oare abia dupa ce am pierdut totul suntem liberi sa facem orice?



Te sarut!



Al tau,

...