Departe, departe in ocean , acolo unde apa are culoarea celor mai frumoase albastrele si este limpede precum cristalul , in acele locuri apa este foarte, foarte adanca ; atat de adanca incat nici cea mai lunga funie nu o poate masura ; nenumarate turnuri de biserica , puse unul peste altul , nu ar putea sa ajunga de la pamantul de dedesupt pana deasupra apei.In acel loc locuieste Regele Marilor impreuna cu supusii sai.Nu trebuie sa faceam greseala de a ne gandi ca in strafundurile oceanului nu este nimic altceva decat nisip galben.Din contra, in acele taramuri cresc plante si flori unice , ale caror frunze si tulpine sunt atat de mladioase incat cea mai mica involburare a apei le face sa se agite ca si cum ar avea viata.Pestii , mari si mici, aluneca printre ramuri , asemeni pasarilor care zboara printre copacii de pe pamant.
In cel mai adanc loc din ocean se inalta castelul Regelui Marii.Peretii lui sunt construiti din corali , iar ferestrele largi, gotice, sunt lucrate din cea mai limpede ambra.Acoperisul este alcatuit din scoici care se deschid si se inchid in timp ce apa intra si iese din ele.Privelistea oferita de aceste scoici este minunata , pentru ca in fiecare dintre ele se afla cate o perla stralucitoare , potrivita pentru diadema unei regine.
Regele Marilor era vaduv de multa vreme , asa ca batrana lui mama ii ingrijea casa zi de zi.Ea era o femeie foarte inteleapta si foarte mandra de fiul ei regal ; tocmai din aceasta cauza , ea purta avea prinse pe centura de la brau 12 scoici de margaritar , in timp ce restul supusilor nu aveau voie sa poarte decat sase.Oricum , mama regelui era demna de toata lauda , mai ales pentru ca avea grija de micutele printese ale marii, nepoatele ei.In numar de sase , ele erau minunate la infatisare , insa cea mai mica le depasea pe toate in frumusete ; pielea ei era tot atat de curata si delicata ca si petala unui trandafir , iar ochii ii erau la fel de albastri ca si cea mai adanca mare ; insa , asemenea surorilor ei , ea nu avea picioare , corpul ei terminandu-se intr-o coada de peste.Cat era ziua de lunga , fetele zburdau in holurile inalte ale castelului , sau printre florile crescute din pereti.Marile ferestre din ambra erau larg deschise , iar pestii inotau prin ele , asemenea fluturilor care patrund intr-o casa prin fereastra deschisa ; diferenta era ca pestii veneau sa manance din mainile copiilor si acceptau sa fie mangaiati.In afara castelului se intindea o gradina frumoasa in care cresteau flori de un rosu stralucitor si de un albastru intunecat , asemanandu-se laolalta cu vapaile unei flacari ; fructele le straluceau precum aurul , iar tulpinele si frunzele se leganau in continuu incolo si incoace.Solul gradinii era format din cel mai fin nisip, avand totusi o culoare albastra precum cea a flacarii de pucioasa.Peste tot plutea o lucire albastra deosebita , ca si cum deasupra nu ar fi fost apele intunecate ale oceanului , ci doar un aer prin care patrundea sclipirea cerului albastru .Atunci cand vremea era frumoasa , soarele putea fi vazut asemeni unei flori purpurii , cu o lumina ce ii izvora din caliciu.Fiecare dintre tinerele printese avea in gradina un loc anume , in care putea planta orice floare ii placea.Una isi aranja florile in forma unei balene , o alta gasea nimerit sa le amplaseze asemeni fetei unei micute sirene , insa mezina le dispunea intr-un cerc asemanator soarelui , alegand flori la fel de rosii ca si razele daruite de acesta in amurg.
Cea mai mica dintre printese era un copil ciudat, linistit si ganditor ; in timp ce surorile ei se delectau cu lucrurile minunate gasite in epavele corabiilor , ea era preocupata numai de frumoasele ei flori adunate sub forma soarelui , dar si de o frumoasa statuie din marmura.Cazuta in adancuri in timpul unui naufragiu , sculptura din alba piatra pura era o reprezentare a unui baiat chipes. Mica printesa plantase in jurul ei o salcie plangatoare trandafirie care crescuse foarte repede , agatandu-si ramurile proaspete de statuie pana aproape de nivelul nisipului albastru.Umbra salciei avea o nuanta violeta si se unduia incolo si incoace asemeni ramurilor ; era ca si cum coroana si radacina arborelui s-ar fi urmarit in joaca , incercand sa se sarute una pe cealalta.
Nimic nu ii placea mai mult mezinei decat sa asculte povesti despre lumea de deasupra marii.O convinsese pa batrana ei bunica sa ii spuna tot ce stia despre corabii, orase , oameni si animale.Cel mai mult o incantau florile pamantului care, spre deosebire de cele ale marii, erau incarcate de parfumuri ; copacii de culoare verde ai padurilor ; pestii , care pe pamant zburau prin aer , si nu prin apa, si care aveau cantece atat de dulci.Bunica le spunea pestilor de pe pamant pasari, lucru de neinteles de mica printesa , pentru ca ea nu vazuse vreodata o pasare.
“Atunci cand vei implini 15 ani,” ii spusese bunica , “vei avea voie sa te ridici la suprafata marii si sa te asezi pe stanci la lumina lunii in timp ce marile corabii vor strabate valurile ; atunci vei putea vedea atat padurile , cat si orasele.”
Traducere : freelancergabe2
No comments:
Post a Comment