Veverita - Fabula de Alexandru Donici

Veverita cu crenguta
De multi ani slujea la leu ;
Slujba cere staruinta
Si este lucru cam greu
A fi destept si cu simtire ,
S-a intamplat ades
Capricii care din fire
Au cei mari mai ales .
Nu stiu dar , cu ce purtare ,
Cu ce chip preanimerit
Veverita cinste mare
De la leu a dobandit
S-au luat fagaduinta
Ca din darile ce vin
Ii va da spre cunostiinta
Un car de alune plin.
Fagaduinta ii buna ,
Numai nu aduce sat ;
Si la auz ea rasuna
Cuvant aspru : mai rabdati !
Veverinta-n ascultare
Ranjea dintii lacrimand
Si din ochi clipea cu jale,
Pururea la slujba stand;
Cand neamurile ei toate
Ici-cole pe crengi salta
Si intru alune copate
Gustul sau isi desfata .
Vremea trece , vremea zboara ;
Veverita au slabit
Si de a slujbei povara
Lepadare au pornit .
Leul fara prelungire
Demision ei a dat ,
Insotit de multumire
Si de carul incarcat
Cu preafrumoase alune :
Dar puteti sa socotiti ,
Acum ele sunt bune
Veveritei fara dinti.