Wednesday, April 13, 2011

Suflete goale

Satul de eterna expresie "what if" arunc cu tot ce am de pe masa, deschid dulapul si imi fac bagajul. Ma tirez. Dezordonat si totodata dedicat dezordonarii imi pun intrebarea ce as face daca.... Si tripat sau pă film cum ar zice unii stau si contemplez, considerandu-ma un fel de poet, un om care sta cu tigara in gura intr-o pozitie mai putin comoda si incearca sa desluseasca greselile omenirii, greselile personale si solutiile care ne pot scoate din mizerie.

Prima problema ar trebui sa fie punerea in balans a facerii de bine in general cu falsa iluzie introdusa de biblie ca ti se va raspunde cu aceiasi moneda. Si nu intr-o viata ulterioara, spirituala, caci e clar.. vom putrezii cu lamaia langa noi, ci in viata curenta, dar atunci cand vei avea nevoie.

Inca nu am rezolvat problema, asa ca orice parere e binevenita.

A doua problema care ma macina si de care nu m-am lovit pana in anii facultatii este egoismul de care trebuie sa dai dovada si parsivitatea sau un fel de perversitate meschina prin care sa iti sabotezi aproapele in scopul de a esua inaintea ta si de a te bucura de esecurile lui.

Am intalnit oameni care se incarcau pozitiv, isi reglau ciul interior cand celalalt era in necaz. Si se pare ca e genetic, nu doar local.

Nu am fost construit asa, nu pot lua de buna ceea ce mi se recomanda, nu pot sa fiu pe calea mea si atat. Trebuie neaparat sa ma uit in stanga si in dreapta, eventual in spate si ce pot recupera recuperez oprindu-ma si oferind ajutor.

Am ramas perplex sau bou mai pe scurt cand o persoana foarte importanta din viata personala m-a sfatuit ca ar fi cazul sa ii dau dracului pe toti sa imi inchid gura si sa imi fac treburile fara a tine cont de restul.

Initial am analizat premisa si mi-am dat seama ca de la esecurile avute l-a determinat pe celalalt sa imi dea acest sfat extrem pentru mine. Cumva pe bune.

Ma gandeam cum a fost inainte, cum am fost educat si ce morala primeam cand greseam. Se bateau cap in cap toate si atunci am realizat ca stresul omoara sau falsele iluzii, lumina de speranta creata artificial pe care vrei sa o zaresti in fiecare dimineata cand te trezesti, te vor duce pe alta lungime de unda.

Imi dau voie si strig: dezumanizare.

Cu voce de Don Corleone tusesc si ma regandesc daca are vreun sens ceea ce am scris pana acum si daca concluzia enuntata isi are radacinile in argumentele date.

Ce e de facut? Cum e de petrecut? Sa spargem sticle sau sa ii dam si strainului o sticla plina de bere?

Cum sa ma expun societatii? In ce lume sa traiesc? Caci e clar: lumile paralele inca nu sunt dovedite.

Si unii dintre noi o facem, pe baza de subconstient, nu-i asa? Norocosi sau tristi?

Buni sau rai? Cu dare de inima si copacul din care ciopartesc toti? Sau cum?

Inca sunt ingradit, mi-au fost trase peste ochi multe lumi si multe situatii, din multe belti am fost scos fara efort, cand a plouat am fost acoperit, mi s-a tinut umbrela.

Sa fiu rasfat? Iar acum sa vad urmarile? Sa fi fost copilul care a fost ferit de situatii si oameni, iar acum cand nu mai are cine sa ma apere sunt devorat?

Intotdeauna am dat tigari, am dat bani imprumut, am dat sfaturi cui mi le-au cerut, am fost acolo cand a sunat telefonul, iar cand am nevoie de o tigara, de cativa bani imprumut, de un sfat sau de cineva care sa raspunda la momentul potrivit de ce totul se incetoseaza?

De ce atunci cand stii ca iti sunt dator imi raspunzi din prima la telefon, iar atunci cand nu mai am nici o datorie imi ignori apelul?

Iar atunci cand gresesc spunand o minciuna involuntar, probabil inca mahmur, te iei si ma injuri altora si ma ponegresti ca un ultim tigan ce esti? Iar atunci cand suntem fata in fata de ce tu vii primul sa imi strangi mana si te comporti normal? Pentru ca esti un jeg de om.

Imi propuneam acum ceva vreme sa fac ordine, am incercat, am inceput pe la scoala, am pus cativa la punct si m-am saturat. Daca mama voastra sau parintii vostrii nu v-au oferit educatia corespunzatoare ma declar profund dezamagit de ei, nu de tine, ca tu esti vai de pula ta si daca mi-ar citi blogul sau i-as prinde pe strada le-as spune fara nici un regret: aveti un copil de rahat. Si daca nu si-ar da seama inseamna ca au o problema mai grava decat tu ca fiu nasol de esti.

Cred ca prietenii adevarati sunt cei care iti dau hartia sa mananci cu ei si care nu se vor da inapoi cand ai probleme si care vor trece impreuna cu tine peste ele.

Sentimente sincere? Le mai ai? Le exteriorizezi? Le ingropi?

Mai esti acolo? Ma inviti la o cafea?

No comments:

Post a Comment